ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1559/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1559/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: r eclamanții B.M., D.G. și B.V. au chemat în judecată pe pârâtul Procurorul Șef al Direcției Naționale Anticorupție, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună suspendarea executării deciziei nr. 207 din 07 iulie 2009 emis de pârât, până la soluționarea fondului cauzei. În motivare, reclamanții au arătat ca la data de 09 martie 2009 a fost emisă decizia nr. 84 privind salarizarea personalului auxiliar și de specialitate juridică din cadrul Direcției Naționale Anticorupție,prin care s-a dispus acordarea, începând cu data de 01 martie 2009, a sporului de risc și solicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută prevăzută de lege.
Prin decizia nr. 207 din 07 iulie 2009, Procurorul Șef al Directei Naționale Anticorupție a dispus suspendarea aplicării deciziei 84 din 09 martie 2009, începând cu data de 01 iunie 2009, motivat de împrejurarea că prin adresa nr. 293378/2009 a Ministerului Finanțelor s-a comunicat suspendarea solicitării Ministerului Public de plată în continuare a sporului în cauză, întrucât această plata intră sub incidența O.U.G. nr. 71/2009. Se arată de către reclamanți ca în speță sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3385 din 20 octombrie 2009 a admis acțiunea formulată de reclamanți, dispunând suspendarea executării Deciziei nr. 207 din 7 iulie 2009 emise de p rocurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, reține instanța, reprezintă o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ contestat împrejurarea că acesta retroactivează, de vreme ce vizează drepturile salariale cuvenite reclamanților pentru luna iunie 2009, iar data emiterii este 7 iulie 2009. Referitor la cea de a doua condiție prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, s-a reținut de către instanța de fond că, diminuarea retroactivă a salariului reclamanților cu sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică produce un prejudiciu previzibil reclamanților, întrucât aceștia aveau o speranță legitimă în ceea ce privește valoarea patrimonială pe care urmau să o primească pentru prestarea activității în luna iunie 2009 și în continuare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Națională Anticorupție, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta a susținut, în esență, că în mod greșit instanța de fond a reținut în considerentele hotărârii că, în cauză, s-a făcut dovada existenței celor două condiții prevăzute de art. 2 lit. t) și ș) din Legea nr. 554/2004, întrucât în speță nu suntem în fața unui drept salarial actual, ci în fața unui drept salarial restant, recunoscut prin hotărâri judecătorești. Plata acestui drept a fost suspendată prin O.U.G. nr. 71/2009, condiție în care a fost emisă Decizia nr. 207 din 7 iulie 2009, prin care s-a suspendat aplicarea Deciziei nr. 84 din 9 martie 2009 dispune plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% . Recurenta a mai susținut că, această suspendare s-a bazat pe faptul că Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 1472/2009.
Cu privire la condiția pagubei iminente, s-a susținut că, în mod greșit instanța de judecată a reținut că aceasta reprezintă scăderea veniturilor cuvenite reclamanților, în condițiile legii, întrucât sumele de bani încasate în plus, nu reprezintă un drept legal actual, ci un drept salarial restant, recunoscut în baza unei hotărâri judecătorești. Referitor la cererea de suspendare a executării sentinței civile nr. 3385/CA/2009, până la soluționarea prezentului recurs, recurenta a susținut că acest lucru se impune și se întemeiază pe împrejurarea că executarea sentinței ar conduce la diminuarea bugetului instituției și imposibilitatea asigurării pe viitor a plății drepturilor salariale prevăzute de actele normative în vigoare.
Astfel, așa cum s-a arătat, obiectul acțiunii deduse judecății îl constituie suspendarea executării Ordinului nr. 1472 din 2 iulie 2009 emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a dispus, cu începere de la data de 01 iunie 2009, suspendarea plății sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, iar această modalitate de calcul a drepturilor salariale urma să se păstreze și pentru viitor. În plus, se arată că această modalitate de calcul al drepturilor salariale se va păstra și pentru viitor, plata sporului anterior individualizat urmând să se efectueze conform eșalonării prevăzute de O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
î n ceea ce privește această măsură legală, trebuie precizat faptul că suspendarea executării actelor administrative este un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați. Suspendarea actelor juridice este măsura de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există.
Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) și pe prezumția de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă); de aici, rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este, el însuși, titlu executoriu. Așadar, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput în cadrul ordinii juridice, într-un stat de drept și o democrație constituțională. Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă, într-adevăr, o situație de excepție, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004.
Dispozițiile legale care reglementează măsura suspendării executării actelor administrative sunt cele ale art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, potrivit cărora, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. Rezultă din textul legal susmenționat că, pentru a interveni această măsură excepțională de întrerupere a efectelor unui act administrativ, este necesar să se constate, în primul rând, existența unui caz bine justificat.
Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Prin urmare, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu. Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ, trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate. î n acest context, este de subliniat faptul că, în prezent, principiul legalității a devenit un principiu fundamental în toate sistemele de drept, iar acesta constă în respectarea întocmai a legii de către destinatarii ei: cetățeanul și statul.
î n sistemul juridic românesc, acest principiu este reglementat de art. 1 alin. (5) și art. 16 alin. (2) din Constituție. Astfel, primul text constituțional precizează faptul că, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie. Pe de altă parte, al doilea text cuprins în Legea fundamentală arată că nimeni nu este mai presus de lege. î n cazul actelor administrative, legalitatea înseamnă recunoașterea caracterului valabil al actelor și al efectelor lor până în momentul anulării, în baza prezumției de legalitate. Chiar dacă beneficiază de putere discreționară, autoritățile publice nu pot ignora legea, a cărei organizare a executării și executare în concret au obligația să o realizeze; așadar, între actul administrativ și lege există în mod necesar un raport de subordonare.
î n speța de față, î nalta Curte constată că există un caz bine justificat în raport de următoarele argumente: î n primul rând, prin actul administrativ analizat, emis la data de 2 iulie 2009, s-a intervenit în mod retroactiv în plata drepturilor bănești cuvenite intimaților pe luna iunie 2009. Prin această măsură, î nalta Curte poate aprecia că există indicii în sensul că a fot încălcat principiul neretroactivității, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituția României, care prevede că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. î n acest sens, se impune a preciza că securitatea juridică impune neaplicarea regulilor de drept unor situații existente înainte de momentul emiterii actului.
î n jurisprudența instanțelor de contencios administrativ, neretroactivitatea a fost recunoscută ca un principiu general de drept, ceea ce i-a permis să se impună și actelor administrative. Trebuie precizat, de asemenea, că interdicția retroactivității actelor administrative nu este numai un principiu interpretativ, ci condiționează însăși legalitatea acestor acte. î n cauza de față, î nalta Curte consideră că există un argument juridic aparent valabil cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu, în sensul unei aplicări retroactive a prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009, care este o normă cu putere de lege.
De asemenea, un alt aspect care vădește aparența de nelegalitate a actului contestat îl constituie încălcarea dispozițiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de acest act normativ, iar salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială. î n raport cu aceste prevederi legale, plata salariilor nu poate fi, deci, diminuată de nici o autoritate publică, în alte condiții decât cele prevăzute de dispozițiile legale în vigoare. î n ceea ce privește noțiunea de pagubă iminentă, art. 2 alin. (l) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, modificată, o definește ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Această condiție legală este, de asemenea, îndeplinită în speță, fiind vorba de diminuarea unor drepturi salariale; acest prejudiciu material este viitor și previzibil cu evidență, în contextul derulării raporturilor de serviciu dintre magistrați și stat. Față de cele arătate, apreciind că în mod corect instanța de fond a reținut că, în cauză, sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru suspendarea actelor administrative, î nalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul declarat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Națională Anticorupție, prin procuror șef D.M.M. împotriva sentinței civile nr. 3385 din 20 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 martie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.