ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4054/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul

Curții de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal,

reclamanții B.L., B.I., C.S.I. și B.M. au solicitat, în contradictoriu cu

pârâta Direcția Națională Anticorupție - Procuror Șef, suspendarea executării

Ordinului nr. 206 din 07 iulie 2009 emis de Procurorul Șef al pârâtei, până la

soluționarea acțiunii pe fond.

În fapt, reclamanții au arătat că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru

suspendarea executării actului administrativ, respectiv existența cazului bine

justificat și prevenirea unei pagube iminente, învederând că au demarat

procedura prealabilă, înaintând plângere către emitentul actului administrativ.

Prin sentința nr. 165/F/CA din 29 iulie 2009, Curtea de Apel

Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea

formulată de reclamanții B.L., B.I., C.S.I. și B.M. și a dispus suspendarea

executării Ordinului nr. 206 din 07 iulie 2009 emis de Procurorul Șef al

Direcției Naționale Anticorupție, până la soluționarea în fond a cauzei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că

prin Ordinul nr. 206 din 07 iulie 2009 emis de Procurorul Șef al Direcției

Naționale Anticorupție s-a dispus că, începând cu data de 1 iunie 2009 se

suspendă aplicarea Ordinului nr. 83 din 9 martie 2009 al Procurorului Șef al

Direcției Naționale Anticorupție prin care s-a acordat sporul pentru risc și

suprasolicitare neuropsihică de 50% calculat la indemnizația de încadrare

brută, personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și

procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție.

A mai reținut prima instanță că ordinul atacat

reprezintă un act administrativ în înțelesul art. 2 alin. (1), lit. c) din

Legea nr. 554/2004, producând efecte juridice în ceea ce privește drepturile

salariale cuvenite reclamanților, în sensul diminuării acestora.

În acest context, instanța de fond a constatat că

aspectele care fundamentează ideea unei îndoieli serioase în privința

legalității actului sunt legate de contrarietatea acestora cu dispozițiile art.

74 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor,

conform cărora: „drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot

fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege

(...)".

Un alt aspect încadrat de instanța de fond în condiția cazului bine

justificat a fost acela legat de faptul că Ordinul vizează o perioadă

anterioară emiterii acestuia, respectiv salariul aferent lunii iunie 2009, în

condițiile în care data emiterii actului este 07 iulie 2009, iar potrivit

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, nașterea,

modificarea sau stingerea raporturilor juridice pe care le vizează nu pot opera

decât la momentul emiterii sale, ci nu retroactiv.

S-a mai apreciat că O.U.G. nr. 71/2008, invocată de pârâtă

în motivarea ordinului se referă la eșalonarea drepturilor salariale restante

obținute prin titluri executorii, pe când, salariul actual nu este un drept

restant, ci unul actual, nereglementat prin actul normativ menționat.

În ceea ce privește condiția „pagubei iminente",

instanța de fond a reținut că aceasta este îndeplinită, deoarece ordinul

produce reclamanților un prejudiciu material concret încă de la emiterea

acestuia, constând în diminuarea indemnizațiilor reclamanților în mod

considerabil față de nivelul la care aceștia sperau în mod legitim, prin

raportare la câștigul salarial aferent lunilor anterioare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta

Direcția Națională Anticorupție, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, prin invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

solicitând și suspendarea executării sentinței atacate, până la soluționarea

prezentului recurs.

Prin criticile aduse sentinței atacate se susțin, în esență,

următoarele:

- în mod greșit instanța de fond a reținut că sporul de 50%

este un drept salarial actual, astfel cum este reglementat de dispozițiile art.

74 din Legea nr. 303/2004, în realitate acesta fiind un drept restant

recunoscut prin hotărâri judecătorești executorii și prin Decizia nr. XXI din

10 martie 2008 a Î.C.CJ., Secțiile Unite, asupra recursului în interesul legii

promovat de Procurorul General cu privire la acordarea acestui spor către

magistrați;

- potrivit dispozițiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ.

care reglementează recursul în interesul legii „soluțiile se pronunță numai în

interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici

cu privire la situația părților din acele procese. Dezlegarea dată problemelor

de drept este obligatorie pentru instanțe". Se susține că interpretarea

corectă a acestor dispoziții duce la concluzia că această decizie nu este

obligatorie pentru autoritatea pârâtă, atâta vreme cât nu există hotărâri

judecătorești irevocabile care să oblige angajatorul la plata acestui spor;

- în mod greșit prima instanță nu a reținut incidența

dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2008, care în art. 1 alin. (1) stabilește

modalitatea plății eșalonate a drepturilor de natură salarială stabilite în

favoarea personalului din sectorul bugetar, prin hotărâri judecătorești

devenite executorii până la 31 decembrie 2009, iar alin. (2) prevede că „orice

cerere de executare silită se suspendă de drept". Se arată că acesta este

temeiul legal în baza căruia Procurorul General a emis Ordinul nr. 1472/2009

și, în aplicarea art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 71/2009 a dispus suspendarea

plății sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% și a

înștiințat despre aceasta și Direcția Națională Anticorupție, care pentru

respectarea acestor norme legale succesive și obligatorii a emis, prin

Procurorul Șef, Ordinul nr. 206 din 07 iulie 2009 a cărui suspendare se

solicită;

- condiția existenței unei „pagube iminente",

astfel cum această noțiune este definită prin dispozițiile art. 2 lit. ș) din

Legea nr. 554/2004 nu este îndeplinită, astfel cum a apreciat instanța de fond,

deoarece reclamanții cunoșteau faptul că plata în salariu a sporului de 50%

este temporară, în măsura în care bugetul instituției și legislația în vigoare

o permite, suspendarea Ordinului nr. 83 din 9 martie 2009 fiind previzibilă.

Referitor la cererea de suspendare a executării sentinței

atacate, recurenta-pârâtă o motivează prin prisma faptului că se ajunge la o

diminuare a bugetului instituției și a imposibilității asigurării pe viitor a

plății drepturilor salariale.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările

dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile

legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea

constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 suspendarea executării actului administrativ se poate dispune în

cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.

Condiția existenței cazului „bine justificat", lăsată de legiuitor

la aprecierea și înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său,

presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică

îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a

dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării

imediată și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestuia,

instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la

probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii

aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a se analiza, pe fond

conținutul actului administrativ.

În speță, instanța de fond a legat, în mod corect, existența

cazului bine justificat de susținerile reclamanților referitoare la

netemeinicia și nelegalitatea considerentelor de fapt și de drept, care au stat

la baza emiterii Ordinului nr. 206 din 07 iulie 2007, iar faptul că în

conținutul actului administrativ atacat nu se face nici o referire la vreunul

din cazurile de diminuare sau suspendare a acordării salariului prevăzut de

art. 74, reușește să creeze o aparență de nelegalitate asupra actului

administrativ. Mai mult, motivarea în drept a măsurii luate prin ordinul

menționat s-a raportat la adresa nr. 1330/C/2009 a Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, act care nu poate constitui un temei legal

al suspendării Ordinului nr. 83 din 9 martie 2009, care este un act

administrativ cu forță juridică superioară unei adrese și fără a avea la bază o

normă legală specială în materia drepturilor salariale care să dea legitimitate

juridică măsurii dispuse prin ordinul atacat. Aspectul că, în fața primei

instanțe autoritatea pârâtă a încercat să suplinească motivarea în drept a

actului administrativ, în sensul că a invocat incidența dispozițiilor O.U.G.

nr. 71/2008 nu este de natură a înlătura îndoiala serioasă asupra legalității

actului, legalitate care trebuie analizată prin raportare la conținutul actului

administrativ astfel cu a fost elaborat la data emiterii acestuia.

A două condiție impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 constă în dovedirea producerii unei pagube iminente în patrimoniul

societății, prin punerea în executare a actului administrativ.

Pe de altă parte, prezumția de legalitate a unui act

administrativ este dată și de modul în care "autoritatea publică emitentă

înțelege să își desfășoare activitatea de administrație în regim de putere

publică, potrivit competenței legale ce îi revine, activitate care se reflectă

în actele emise și care trebuie să denote stabilitate și continuitate, mai ales

în materia drepturilor salariale. Or, prin faptul că la trei luni de zile de la

emiterea Ordinului nr. 83 din 9 martie 2009 de către Procurorul Șef al

Direcției Naționale Anticorupție prin care s-a inclus în indemnizația

procurorilor și personalului de specialitate juridică din cadrul DNA sporul de

50%, aceeași autoritate emite un ordin de suspendare a primului în temeiul unei

adrese, nu se mai poate vorbi de o prezumție de legalitate irefragabilă.

Iminența pagubei presupune certitudinea că aceasta se va

produce în momentul imediat următor punerii în aplicare a celor stabilite prin

actul administrativ, cu efecte ireversibile asupra activității sau

patrimoniului persoanei căreia i se adresează.

Astfel cum a reținut și instanța de fond, această condiție

este îndeplinită în speță, având în vedere că o consecință imediată a punerii

în executare a ordinului atacat i-ar lipsi pe reclamanți de mijloacele

financiare suficiente existenței, iar afirmațiile pârâtei în sensul că

reclamanții cunoșteau faptul că includerea sporului de 50% în indemnizație are

caracter temporar nu a fost dovedită prin nici o probă administrată în cauză.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării

sentinței atacate cu recurs, Înalta Curte constată că aceasta este lipsită de

interes, având în vedere soluționarea recursului la primul termen de judecată,

sentința instanței de fond devenind astfel irevocabilă.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Direcția Națională

Anticoruptie

prin Procuror Șef, împotriva

sentinței civile nr. 165/F/CA din 29 iulie 2009 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția

contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 octombrie 2009.