ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1182/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanții I.G., P.G. și P.G.G., procurori în cadrul D.N.A. – S.T. Galați, au chemat în judecată pârâtul Procurorul Șef al D.N.A. solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună suspendarea executării ordinului nr. 206 din 07 iulie 2009 emis de pârât, până la soluționarea în fond a cauzei. În motivare reclamanții au arătat că, la data de 09 martie 2009, a fost emis ordinul 83 privind salarizarea procurorilor din cadrul D.N.A. prin care s-a dispus acordarea începând cu data de 01 martie 2009 a sporului de risc si solicitare neuropsihică de 50 %, calculat la indemnizația de încadrare brută prevăzută de lege.

Prin ordinul nr. 206 din 07 iulie 2009 emis de Procurorul Șef al D.N.A. s-a dispus suspendarea aplicării Ordinului 526/2009, începând cu data de 01 iunie 2009, motivat de împrejurarea că prin adresa nr. 293378/2009 a Ministerului Finanțelor s-a comunicat suspendarea solicitării Ministerului Public de plată în continuare a sporului în cauză, întrucât această plată intră sub incidența O.U.G. nr. 71/2009. Se arată de către reclamanți că, în speță, sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ respectiv cazul bine justificat si paguba iminenta. Prin sentința civilă nr. 3488 din 27 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanți și a suspendat executarea Ordinului nr. 206/2009 emis de Procurorul Șef al D.N.A., până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că reprezintă o îndoiala puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ contestat împrejurarea că acesta retroactivează, de vreme ce vizează drepturile salariale cuvenite reclamanților pentru luna iunie 2009, iar data emiterii este 07 iulie 2009. Examinând sumar motivele de drept care au fundamentat ordinul a cărui suspendare se solicită, instanța de fond a constatat că s-au avut în vedere exclusiv dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi din sectorul bugetar, dispoziții care stabilesc că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești devenite executorii până la 31 decembrie 2009 intră sub incidența ordonanței și se vor plăti conform procedurii prevăzute de acest act normativ.

Rezultă așadar că actul normativ care a fundamentat soluția de suspendare a aplicării Ordinului nr. 526/2009 reglementează modalitatea de plată a unor sume prevăzute în titluri executorii, deci drepturi salariale restante, iar ordinul anterior menționat privește plata sporului de 50 % de risc si suprasolicitare neuropsihica acordat pentru viitor, începând cu 01 martie 2009, indiferent dacă beneficiarii dețin sau nu un titlu executoriu. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta D.N.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, prin invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând și suspendarea executării sentinței atacate, până la soluționarea prezentului recurs.

Prin criticile aduse sentinței atacate se susține, că: În mod greșit instanța de fond a reținut că sporul de 50 % este un drept salarial actual, astfel cum este reglementat de dispozițiile art. 74 din Legea nr. 303/2004, în realitate acesta fiind un drept restant recunoscut prin hotărâri judecătorești executorii și prin Decizia nr. XXI din 10 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, asupra recursului în interesul legii promovat de Procurorul General cu privire la acordarea acestui spor către magistrați; - potrivit dispozițiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ., care reglementează recursul în interesul legii „soluțiile se pronunță numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese.

Dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru instanțe”. Se susține că interpretarea corectă a acestor dispoziții duce la concluzia că această decizie nu este obligatorie pentru autoritatea pârâtă, atâta vreme cât nu există hotărâri judecătorești irevocabile care să oblige angajatorul la plata acestui spor; - în mod greșit prima instanță nu a reținut incidența dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009, care în art. 1 alin. (1) stabilește modalitatea plății eșalonate a drepturilor de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, prin hotărâri judecătorești devenite executorii până la 31 decembrie 2009, iar alin. (2) prevede că „orice cerere de executare silită se suspendă de drept”.

Se arată că acesta este temeiul legal în baza căruia Procurorul General a emis Ordinul nr. 1472/2009 și, în aplicarea art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 71/2009, a dispus suspendarea plății sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50 % și a înștiințat despre aceasta și D.N.A., care, pentru respectarea acestor norme legale succesive și obligatorii a emis, prin Procurorul Șef, Ordinul nr. 206/2009 a cărui suspendare se solicită; - condiția existenței unei „pagube iminente”, astfel cum această noțiune este definită prin dispozițiile art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 nu este îndeplinită, astfel cum a apreciat instanța de fond, deoarece reclamanții cunoșteau faptul că plata în salariu a sporului de 50 % este temporară, în măsura în care bugetul instituției și legislația în vigoare o permite, suspendarea fiind previzibilă.

Referitor la cererea de suspendare a executării sentinței atacate, recurenta-pârâtă o motivează prin prisma faptului că se ajunge la o diminuare a bugetului instituției și a imposibilității asigurării pe viitor a plății drepturilor salariale. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării actului administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.

Condiția existenței cazului „bine justificat”, lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs. Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediată și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestuia, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a se analiza, pe fond conținutul actului administrativ.

În speță, instanța de fond a legat, în mod corect, existența cazului bine justificat de susținerile reclamanților referitoare la netemeinicia și nelegalitatea considerentelor de fapt și de drept, care au stat la baza emiterii, iar faptul că în conținutul actului administrativ atacat nu se face nici o referire la vreunul din cazurile de diminuare sau suspendare a acordării salariului prevăzut de art. 74, reușește să creeze o aparență de nelegalitate asupra actului administrativ. Mai mult, motivarea în drept a măsurii luate prin ordinul menționat s-a raportat la adresa nr. 1330/C/2009 a Parchetului de pe lângă Înalta curte de Casație și Justiție, act care nu poate constitui un temei legal al suspendării, care este un act administrativ cu forță juridică superioară unei adrese și fără a avea la bază o normă legală specială în materia drepturilor salariale care să dea legitimitate juridică măsurii dispuse prin ordinul atacat.

Aspectul că, în fața primei instanțe autoritatea pârâtă a încercat să suplinească motivarea în drept a actului administrativ, în sensul că a invocat incidența dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009 nu este de natură a înlătura îndoiala serioasă asupra legalității actului, legalitate care trebuie analizată prin raportare la conținutul actului administrativ astfel cu a fost elaborat la data emiterii acestuia. A două condiție impusă de art. 14 alin. (l) din Legea 554/2004 constă în dovedirea producerii unei pagube iminente în patrimoniul societății, prin punerea în executare a actului administrativ.

Pe de altă parte, prezumția de legalitate a unui act administrativ este dată și de modul în care autoritatea publică emitentă înțelege să își desfășoare activitatea de administrație în regim de putere publică, potrivit competenței legale ce îi revine, activitate care se reflectă în actele emise și care trebuie să denote stabilitate și continuitate, mai ales în materia drepturilor salariale. Or, prin faptul că la trei luni de zile de la emiterea de către Procurorul Șef al D.N.A. prin care s-a inclus în indemnizația procurorilor și personalului de specialitate juridică din cadrul D.N.A. sporul de 50 %, aceeași autoritate emite un ordin de suspendare a primului în temeiul unei adrese, nu se mai poate vorbi de o prezumție de legalitate irefragabilă.

Iminența pagubei presupune certitudinea că aceasta se va produce în momentul imediat următor punerii în aplicare a celor stabilite prin actul administrativ, cu efecte ireversibile asupra activității sau patrimoniului persoanei căreia i se adresează. Astfel cum a reținut și instanța de fond, această condiție este îndeplinită în speță, având în vedere că o consecință imediată a punerii în executare a ordinului atacat i-ar lipsi pe reclamanți de mijloacele financiare suficiente existenței, iar afirmațiile pârâtei în sensul că reclamanții cunoșteau faptul că includerea sporului de 50 % în indemnizație are caracter temporar nu a fost dovedita prin nici o probă administrată în cauză. În ceea ce privește cererea de suspendare a executării sentinței atacate cu recurs, î nalta Curte constată că aceasta este lipsită de interes, având în vedere soluționarea recursului la primul termen de judecată, sentința instanței de fond devenind astfel irevocabilă.

În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.N.A. împotriva sentinței civile nr. 3488 din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2010.