Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.06.2010
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2416/2010

HOTĂRÂRE
18.06.2010
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2416/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului penal de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 122 din 17 februarie 2010 a Tribunalului București au fost condamnați inculpații: - C.G. (fiul lui D.) la 2 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002; 7 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003; la 2 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002; la 7 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003; În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, sporită cu 1 an, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 8 ani închisoare.

S-a menținut arestarea preventivă și s-a computat din pedeapsă arestul preventiv de la 10 octombrie 2009 la zi. Conform art. 117 C. pen. s-a dispus expulzarea inculpatului după executarea pedepsei. - B.K. (fiul lui D.) la 2 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 25 din Legea 365/2002; 7 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003; la 2 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002; la 7 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003; În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, sporită cu 1 an, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 8 ani închisoare.

S-a menținut arestarea preventivă și s-a computat din pedeapsă arestul preventiv de la 10 octombrie 2009 la zi. Conform art. 117 C. pen. s-a dispus expulzarea inculpatului după executarea pedepsei. În baza art. 118 lit. e) C. pen. s-a confiscat de la inculpați o rolă scotch dublu adeziv, briceag cu lamă de 6 cm., voltmetru, rolă fludor, 4 tuburi de lipici, card ușă de acces în hotel, bucată plastic perforat ce imită un difuzor, cablu de calculator, 2 markere, dispozitiv dreptunghiular de culoare gri, 3 carduri emise de R.B., card emis pe numele N., 13 cărți de vizită, dispozitiv electronic de formă pătrată, laptop marca H., laptop marca A., memory-stick marca T. - capacitate 2 GB, aparat prevăzut cu cablu de conectare având inscripția multicard-reader, bandă adezivă, card emis de B.R.D., card emis de R.B.

cu o față de culoare neagră, card V.E. emis de D.S.K.B., 4 CD-uri cu înscrisuri în limba bulgară, dispozitiv electronic de culoare gri cu acumulator, telefon fără carcasă ce prezintă un orificiu, dispozitiv instalat în zona fantei de introducere a cardurilor la ATM-uri R., ridicate de la inculpați. Conform art. 169 C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpați a autoturismelor mărcile B. și A. și a sumelor de bani pentru care nu s-a dispus confiscarea. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că inculpații, cetățeni bulgari, au intrat în România la 4 octombrie 2009 având asupra lor dispozitive de citire a cardurilor bancare în vederea clonării acestora, achiziționate în Bulgaria cu suma de 1.000 euro.

La data de 7 octombrie 2009, cei doi inculpați au montat dispozitivele de citire a cardurilor la un bancomat B.P. Inculpații au rămas în apropierea acestuia supraveghind zona. Angajații băncii au sesizat însă imediat prezența dispozitivelor de citire pe care le-au demontat. La data de 8 octombrie 2009, inculpații s-au deplasat pe C.V. la un bancomat aparținând R.B., unde în jurul orei 18,00 au montat cititorul de carduri în fanta de introducere. La 9 octombrie 2009 cei doi au revenit la bancomat, au supravegheat zona și au montat și sursa de energie a cititorului de carduri. Inculpații s-au plimbat apoi prin oraș până în jurul orei 19,00 când s-au întors la bancomat pentru a ridica dispozitivul de citire a cardurilor, moment în care au fost imobilizați de lucrătorii de poliție.

S-a efectuat percheziția camerei de hotel în care au fost cazați de unde s-au ridicat obiecte și dispozitive de citit carduri. Instanța fondului reține că inculpații au recunoscut faptele săvârșite în modalitatea în care au fost expuse. Declarațiile lor se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză. Astfel, din constatările tehnico-științifice din 19 noiembrie 2009 și din 14 decembrie 2009, efectuate în cauză rezultă că dispozitivele deținute și montate de inculpați la cele două bancomate sunt realizate artizanal și destinate achiziționării datelor memorate pe banda magnetică a cardurilor. Acestea sunt confecționate prin prelucrare mecanică a unor bucăți din material plastic vopsit în culoare gri, având în partea centrală o fantă dreptunghiulară, imitând din punct de vedere ornamental și funcțional o fantă de bancomat pentru manevrarea cardului bancar.

În interiorul dispozitivului este încastrat un cap magnetic cu o pistă pentru citirea cardurilor. Cu ocazia citirii datelor conținute pe banda magnetică a cardurilor ridicate de la inculpați s-a stabilit că un card de culoare verde inscripționat S.G. pe numele J.J. găsit asupra inculpatului C.G. este contrafăcut. Instanța fondului a reținut că faptele inculpatului B.K. care la data de 7 octombrie 2009 și 9 octombrie 2009 a montat dispozitive artizanale de citire a cardurilor la două bancomate ale B.P. și R.B., constituie 2 infracțiuni prev. de art. 25 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. S-a motivat că bancomatul constituie un sistem informatic, datele receptate și prelucrate fiind protejate prin sisteme de securitate încorporate în dispozitivul de citire a cardurilor.

Încercarea de a obține date din acest sistem prin utilizarea unui dispozitiv artizanal anume destinat să încalce măsurile de securitate ale sistemului informatic atacat constituie elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003. Prin urmare, instanța fondului a reținut că inculpatul B.K. a comis 2 infracțiuni prevăzute de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003. Pentru aceleași considerente s-au reținut în sarcina inculpatului C.G., care a comis aceleași fapte ca și coinculpatul B.K., aceleași infracțiuni. La individualizarea pedepselor, instanța fondului a motivat că au fost avute în vedere modalitățile și împrejurările concrete de comitere a faptelor, pregătirea minuțioasă, investițiile făcute de inculpați pentru procurarea dispozitivelor artizanale, ceea ce dovedește că inculpații aveau în vedere o activitate infracțională de durată.

Prin Decizia penală nr. 83 din 14 aprilie 2010 a Curții de Apel București s-au admis recursurile inculpaților C.G. și B.K. împotriva sentinței penale nr. 122/2010 a Tribunalului București care a fost în parte desființată și în baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică din infracțiunile prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 și art. 42 alin. (1), (2), (3) din legea 161/2003, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. în art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. pentru ambii inculpați. În baza art. 25 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. ambii inculpați au fost condamnați la câte 2 ani închisoare cu aplic. art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 117 C. pen. s-a dispus expulzarea inculpaților de pe teritoriul României după executarea pedepselor. Împotriva deciziei au declarat recursuri inculpații, care nu au fost motivate în termenul prevăzut de art. 385 10 C. proc. pen. În concluziile orale din ședința publică din 18 iunie 2010, ambii inculpați au invocat cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., motiv de casare care se examinează și din oficiu de către instanță potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. Recursurile inculpaților nu sunt fondate. Instanța fondului și apelului au reținut o situație de fapt corespunzătoare probelor administrate. Încadrarea juridică dată faptelor de instanța apelului nici nu poate fi luată în discuție, întrucât a influențat în mod pozitiv situația inculpaților.

Referitor la pedeapsă, Curtea observă că aceasta este în acord cu criteriile de individualizare prevăzute la art. 72 C. pen. Sancțiunile sunt situate în limitele prevăzute de legea specială. Nu există nici un motiv pentru reținerea în favoarea inculpaților de circumstanțe atenuante și pentru reducerea pedepselor sub limita minimă prevăzută de lege. Instanța fondului a reținut corect că inculpații prezintă un pericol grav pentru societate prin modul în care au conceput comiterea infracțiunii, pregătindu-se să comită fapte penale în țară străină. Din practica Curții rezultă că infracțiuni de genul celor comise de inculpați sunt tot mai frecvente pe teritoriul României, ceea ce impune măsuri de prevenire în sensul art. 52 C. pen.

Așa fiind, pedepsele aplicate inculpaților nu sunt prea severe în raport de prevederile legii. Prin urmare, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursurile inculpaților vor fi respinse ca nefondate, cu obligarea lor la cheltuieli judiciare către stat. Se va computa prevenția din durata pedepselor.

MOTIVE

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.G. și B.K. împotriva Deciziei penale nr. 83 din 14 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedepsele aplicate inculpaților, durata arestării preventive de la 10 octombrie 2009, la 18 iunie 2010. Obligă recurenți inculpați la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul interpretului de limbă bulgară se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 iunie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-02-01
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 345/2010
Asupra recursurilor penale de față; În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 629 din 2 iulie 2009 a Tribunalului București au fost condamnați inculpații: 1) R.M. (fiul lui N. și al G.) în baza ar
ÎCCJ 2009-04-24
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1517/2009
Asupra recursurilor de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1334 din 11 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr. 4214/3/2008, Tribunalul București, secția a II-a penală, a dispus următoarele: În b
ÎCCJ 2011-02-16
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 591/2011
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 932 din 10 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a II a penală, s-a dispus: în baza art. 25 alin. (1) din Legea nr
ÎCCJ 2014-05-07
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1547/2014
de Tribunalul București, secția l penală, fișa de cazier judiciar, precum și fișa de evaluare întocmită de comisie, în original. Analizând actele dosarului și dispozițiile legale, instanța a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 477
ÎCCJ 2014-05-28
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1822/2014
., Ș.I., I.D., I.D.R. și B.T.I. împotriva Deciziei penale nr. 306/A din 17 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, și au fost extinse efectele acestora și cu privire la inculpatul P.N. A fost casată în parte decizia pena
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă