ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1547/2014

Asupra contestației de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 34 pronunțată de Tribunalul Ilfov din data de 01 februarie 2014 pronunțată în Dosarul nr. 273/93/2014 s-a dispus, în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 din Noul C. proc. pen., cu referire la art. 6 din Noul C. pen., respingerea ca neîntemeiată a contestației la executare ca urmare a sesizării formulate de „Comisia de evaluare a incidenței legii penale mai favorabile” de la Penitenciarul București Jilava privind pe condamnatul B.D., în prezent aflat în executarea mandatului de executare a pedepsei închisoarii nr. 815 din 28 iunie 2013 al Tribunalului București, emis în baza sentinței penale nr. 477 din 01 iunie 2012 a Tribunalului București.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 477 din 01 iunie 2012 a Tribunalului București rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2283 din 27 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și s-au repus în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează: - pedeapsa de 10 ani închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. - pedeapsa de 6 ani închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 23 lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2). - pedeapsa de 1 an închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 C. pen.

rap. la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - pedeapsa de 2 ani închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 288 C. pen. - pedeapsa de 5 ani închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 61 din Legea nr. 78/2000. - 1 spor de 2 ani închisoare. În baza art. 6 alin. (1) din Noul C. pen., a fost redusă pedeapsa de 10 ani închisoare la maximul special de 5 ani închisoare, prevăzut de art. 244 alin. (1) și (2) din Noul C. pen. În baza art. 38 alin. (1) din Noul C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din Noul C. pen.

a fost contopită pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) din Noul C. pen., cu pedeapsa de pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 291 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 6 ani închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 23 lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2). C. pen., pedeapsa de 1 an închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pedeapsa de 2 ani închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 288 C. pen., pedeapsa de 5 ani închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 61 din Legea nr. 78/2000, pedeapsa de cea mai grea de 6 ani fiind sporită cu 4 ani și 10 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 10 ani și 10 luni închisoare.

S-au interzis condamnatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din Noul C. pen., ca pedeapsă accesorie. S-au interzis condamnatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din Noul C. pen., ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 5 ani. S-a dedus din pedeapsă durata executată de la data de 25 noiembrie 2010 la zi. S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisoarii nr. 815 din 28 iunie 2013 emis în baza sentinței penale nr. 477 din 01 iunie 2012 și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii. În baza art. 275 alin. (3) din Noul C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin sesizarea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 31 ianuarie 2014 sub nr. 273/93/2014,Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, constituită în baza H.G.

nr. 836/2013 în cadrul Penitenciarului Jilava a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă sentința penală nr. 477 din data de 01 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția l penală, definitivă prin decizia nr. 2283 din 27 iunie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în privința condamnatului B.D. S-a apreciat că față de condamnatul B.D. sunt incidente dispozițiile prev de art. 6 din Noul C. pen., în sensul reducerii pedepsei componente aplicate pentru infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. și a pedepsei rezultante. S-a arătat în acest sens, că prin sentința nr. 477 din data de 01 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția l penală, definitivă prin decizia nr. 2283 din 27 iunie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, inculpatul B.D.

a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare, conform disp. art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) și c) C. pen. pe timp de 7 ani. În baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare. În baza art. art. 23 lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 6 ani închisoare. În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 25 C. pen.

rap. la art. 288 C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 6 1 din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 5 ani închisoare. Ca urmare a intrării în vigoare a Noului C. pen., Comisia de evaluare a incidenței legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului București Jilava a apreciat ca față de condamnatul B.D. au fost identificate elementele de aplicare a legii mai favorabile, întrucât s-a apreciat că maximul special prev. de art. 244 alin. (2) din Noul C. pen. este de la 1 an la 5 ani, iar sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse de 15 ani și 6 luni, respectiv 5 ani și 2 luni, adăugat la maximul special de 5 ani, rezultă 10 ani și 2 luni, și astfel este mai mică decât pedeapsa aplicată - de 12 ani.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 6 din Noul C. pen. și art. 23 din Legea nr. 255/2013 modificată prin O.U.G. nr. 116/2013. La dosarul cauzei s-au depus copii ale mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 815 din 08 iunie 2013 emis de către Tribunalul București, secția l penală, sentința penală nr. 477 din 01 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția l penală, fișa de cazier judiciar, precum și fișa de evaluare întocmită de comisie, în original. Analizând actele dosarului și dispozițiile legale, instanța a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 477 din data de 01 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția l penală, definitivă prin decizia nr. 2283 din 27 iunie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, inculpatul B.D.

a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare, conform disp. art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) și c) C. pen. pe timp de 7 ani. În baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare. În baza art. 23 lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 6 ani închisoare. În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 25 C. pen. rap.

la art. 288 C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 6 1 din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 5 ani închisoare. În baza art. 33 alin. (1) lit. a) și 34 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate, astfel că inculpatul execută pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 2 ani, în final inculpatul execută pedeapsa de 12 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) (constând în exercitarea unei funcții de administrare sau reprezentare a unei societăți comerciale), pe o perioadă de 7 ani. De asemenea, s-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a), b), c) C. pen.

În baza sentinței penale menționate s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 815 din 28 iunie 2013 emis de către Tribunalul București, secția l penală, executarea pedepsei începând la data de 25 noiembrie 2010. Instanța a admis sesizarea formulată, având în vedere următoarele considerente: Potrivit art. 6 alin. (1) din Noul C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim. În cauză, persoana condamnată se află în executarea unei pedepse formată din contopirea mai multor pedepse aplicate pentru infracțiuni concurente, printre care și cea de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (același subiect pasiv), pronunțată prin sentința penală nr. 477 din data de 01 iunie 2012 de Tribunalul București, definitivă prin decizia nr. 2283 din 27 iunie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală. Ca urmare a intrării în vigoare a Noului C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea de înșelăciune s-au redus, pedeapsa prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) din Noul C. pen. fiind închisoarea de la 1 la 5 ani închisoare. Astfel fiind, pedeapsa aplicată sub legea veche depășește maximul special din noua normă de încriminare și a fost redusă la acesta. În baza art. 38 alin. (1) din Noul C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din Noul C. pen.

s-a aplicat condamnatului pedeapsa cea mai grea, cea de 6 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la care s-a adăugat 1/3 din totalul următoarelor pedepse: 1 an și 6 luni închisoare, 5 ani închisoare, 1 an închisoare, 2 ani închisoare, 5 ani închisoare, rezultând pedeapsa de 10 ani și 10 luni închisoare. S-a arătat că, în sesizarea formulată, algoritmul de calcul a fost aplicat greșit, deoarece pedeapsa cea mai grea este cea de 6 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002, iar nu cea de 5 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea. prev. de art. 244 alin. (1) și (2) din Noul C. pen., la care s-a adăugat 1/3 din totalul următoarelor pedepse: 1 an și 6 luni închisoare, 5 ani închisoare (iar nu 6 ani închisoare), 1 an închisoare, 2 ani închisoare, 5 ani închisoare.

Au fost interzise condamnatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din Noul C. pen., ca pedeapsă accesorie. Instanța a constatat că i-au fost interzise drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe o perioadă de 7 ani. Or, conform art. 66 din Noul C. pen. interzicerea drepturilor complementare se poate face o perioadă de maxim 5 ani, motiv pentru care, văzând disp. art. 6 alin. (6) din Noul C. pen., instanța a redus durata pedepselor complementare prev. aplicate de la o durată de 7 ani la o durată de 5 ani. Împotriva acestei sentințe a formulat contestație, în termen legal, condamnatul B.D. În dezvoltarea orală a motivelor, contestatorul B.D.

a solicitat admiterea contestației, conform art. 23 alin. (9) din Legea nr. 255/2013, arătând că instanța de fond a aplicat în mod greșit legea mai favorabilă, cu privire la tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni, arătând că reducerea pedepsei de la 10 ani la 5 ani a pedepsei aplicate pentru infracțiunea prev. de art. 215 din vechiul C. pen. s-a făcut în mod corect, însă stabilirea tratamentului sancționator s-a făcut în mod greșit, cu referire la art. 10 din Legea nr. 187/2012 care stabilește că acest tratament sancționator se aplică potrivit legii noi doar atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă,ceea ce nu este cazul în prezenta cauză.

Consideră astfel că ar trebui aplicată legea veche pentru această pluralitate. Examinând legalitatea și temeinicia sentinței contestate, atât prin prisma motivelor invocate de condamnatul contestator, cât și din oficiu, sub toate aspectele, Curtea a apreciat că este fondată contestația pentru următoarele considerente: Curtea a constatat pentru început că instanța de fond, în mod greșt, după ce a dispus respingerea ca neîntemeiată a contestației la executare ca urmare a sesizării formulate de „Comisia de evaluare a incidenței legii penale mai favorabile” de la Penitenciarul București Jilava privind pe condamnatul B.D., în continuare a procedat la modificarea pedepselor aplicate prin sentința penală nr. 477 din 01 iunie 2012 a Tribunalului București, în sensul aplicării legii penale mai favorabile.

Era necesar ca instanța de fond, constatând că, în privința condamnatului B.D.,sunt aplicabile prevenderile art. 6 C. pen., să dispună admiterea sesizării formulată de „Comisia de evaluare a incidenței legii penale mai favorabile” de la Penitenciarul București Jilava privind pe condamnatul B.D.. Așa cum a reținut instanța de fond, în privința pedepselor aplicate condamnatului B.D., sunt aplicabile prevederile art. 6 C. pen., potrivit cărora, dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

Astfel, instanța a realizat o comparație între norma de incriminare nouă și pedeapsa aplicată condamnatului, sub imperiul vechii legi, raportat la fapta săvârșită de acesta, pentru fiecare dintre infracțiunile pentru care a fost condamnat. B.D. a fost condamnat, prin sentința penală nr. 477 din 01 iunie 2012 a Tribunalului București rămasă def.' prin d.p. nr. 2283 din 27 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la următoarele pedepse: - pedeapsa de 10 ani închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. - pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 291 alin. (1) C. pen.

pedeapsa de 6 ani închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 23 lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 cu aplic art 41 alin. (2). pedeapsa de 1 an închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 al 2 C. pen. pedeapsa de 2 ani închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 288 C. pen. pedeapsa de 5 ani închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 61 din Legea nr. 78/2000; - un spor de 2 ani închisoare. S-a reținutcă instanța de fond a realizat în mod corect reducerea pedepsei de 10 ani închisoare,pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, constatând că în noua reglementare, infracțiunea, prev. de art. 244 alin. (2) C. pen., este pedepsită cu pedeapsa închisorii, al cărei maxim special este de 5 ani.

S-a constatat însă că instanța de fond a omis a înlătura pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a ll-a, b și c C. pen., aplicată pentru infracțiunea de înșelăciune, întrucât în noua reglementare,prev. de art. 244 C. pen., ce constituie legea mai favorabilă, nu mai este instituită obligativitatea aplicării acesteia. În ceea ce privește regimul sancționator al concursului de infracțiuni, Curtea a considerat că reglementarea prevăzută de art. 6 C. pen., se referă, în mod restrictiv, doar la pedepselor aplicate, cu caracter definitiv, pentru infracțiuni pentru care a intervenit o lege penală mai favorabilă.

Instanța, în stabilirea legii penale mai favorabile și reducerea pedepsei până Ia maximul special, pentru infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea în mod definitiv nu poate trece la o nouă judecare a cauzei și, în consecință să stabilească pedeapsa rezultantă potrivit prevederilor din noua reglementare, ci va face aplicarea prevederilor art. 33-34, respectiv 35 C. pen. din 1969. Astfel, a contopit pedepsele de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. din 1969, de 6 ani închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 23 lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002, de 1 an închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 C. pen.

din 1969 rap. la art. 290 C. pen. din 1969 cu aplic.'art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, de 2 ani închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 288 C. pen. din 1969 și de 5 ani închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 6 1 din Legea nr. 78/2000, aplicând pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, la care va adăuga sporul de 2 ani stabilind pedeapsa rezultată de 8 ani închisoare. În privința sporului de 2 ani închisoare, Curtea l-a menținut, acesta fiind aplicat printr-o hotărâre rămasă definitivă, asupra căruia, așa cum s-a arătat mai sus la considerentele referitoare la regimul sancționator al concursului de infracțiuni, nu se poate interveni, dat fiind că instanța nu trece la o rejudecare în fond a cauzei.

Față de cele reținute, în baza art. 425 1 alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis contestația formulată de condamnatul contestator B.D. împotriva sentinței penale nr. 35/F/03.02.2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov - secția penală, în dosarul nr. 274/93/2014. A desființat, în parte, sentința penală nr. 34, pronunțată la data de 01 februarie 2014 de Tribunalul Ilfov, secția penală și rejudecând: În baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 C. proc. pen., cu referire la art. 6 C. pen., a admis sesizarea formulată de „Comisia de evaluare a incidenței legii penale mai favorabile” de la Penitenciarul București Jilava privind pe condamnatul B.D.. În baza art. 6 alin (1), (5) C. pen., cu referire la art. 244 alin. (1), 2 C. pen., a înlăturat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a, b și c C. pen.

din 1969, pe o durată de 7 ani. În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și 35 C. pen. din 1969, a contopit pedepsele stabilite, a aplicat condamnatului B.D. pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, menținând sporul de 2 ani închisoare, condamnatul va executa pedeapsa finală de 8 ani închisoare. A înlăturat mențiunile privind aplicarea pedepselor accesorii și complementare. A dedus din pedeapsă durata executată de la 25 noiembrie 2010 la zi. A dispus anularea mandatului de executare nr. 815 din 28 iunie 2013 emis de Tribunalul București și a dispus emiterea unui nou mandat de executare pentru pedeapsa de 8 ani închisoare. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale contestate. În conformitate cu art. 275 alin. (3) C. proc.

pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia. Împotriva acestei decizii a formulat contestație, condamnatul B.D.. Contestația este inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate prin art. 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. Legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că, în cauză, decizia conrtestată este definitivă. Potrivit art. 23 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, sunt susceptibile de desființare,pe calea contestației, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

Astfel, potrivit dispozițiilor legale evocate anterior, prevăd următoarele: (1) Procedura la instanța de executare cu privire la solicitările privind aplicarea legii penale mai favorabile formulate ca urmare a intrării in vigoare a Legii nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, se va face potrivit dispozițiilor privind executarea hotărârilor penale din Legea nr. 135/2010, în următoarea ordine de preferință: a) din oficiu, de către instanța de executare pentru persoanele aflate în penitenciar în executarea hotărârilor de condamnare; b) la cerere, de către instanța de executare pentru celelalte hotărâri de condamnare. Procedura în fața instanței de executare în cazurile prevăzute la alin. (1) se desfășoară fără participarea condamnatului și a procurorului.

După redactarea hotărârii, aceasta se comunică în întregul său condamnatului și procurorului. Hotărârea poate fi atacată cu contestație la instanța ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare. Hotărârea prin care instanța de executare constată intervenirea legii penale mai favorabile este executorie. Contestația se judecă de un complet format dintr-un judecător, în ședința publică, cu participarea procurorului și cu citarea părților. Hotărârea prin care se soluționează contestația este definitivă. Pentru analizarea hotărârilor judecătorești prevăzute la alin. (1) lit. a) potrivit prezentei proceduri, se deleagă la instanțele de executare, pe un termen de două luni, judecători din cadrul judecătoriilor, tribunalelor și curților de apel învecinate.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că, în cauză, decizia contestată este definitivă. Astfel, potrivit art. 23 pct. 6 „Hotărârea prin care se soluționează contestația este definitivă”. Condamnatul contestator B.D. și-a exercitat dreptul la contestație, contestație formulată împotriva unei hotărâri definitive cu care secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizată, cale de atac care nu întrunește cerințele textelor menționate și, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun. Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Așa fiind, excepția inadmisibilității contestației pusă în discuția părților din oficiu de către instanță, este întemeiată fiind incidente prevederile art. 425 1 pct. 7 lit. a) teza ll-a C. proc. pen., urmând a fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă contestația formulată de condamnatul B.D. împotriva deciziei penale nr. 29/C/LPF, din 26 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală. Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avana din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 07 mai 2014.