ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2340/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 26 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 5542/3/2009 s-a dispus - printre altele - menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului Z.S., în conformitate cu dispozițiile art. 300 2 C. proc. pen. raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că, verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, a constatat că aceasta a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale, impunându-se menținerea, în continuare, a stării de arest. Împotriva încheierii pronunțată la data de 26 mai 2010 de către Curtea de Apel București, secția I penală, a declarat recurs inculpatul Z.S., solicitând casarea acesteia și, în cadrul rejudecării, să se dispună revocarea măsurii arestării preventive, întrucât nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Prin sentința penală nr. 110/ F din 2 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 5542/3/2009 s-a dispus, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), b), c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., condamnarea inculpatului Z.S., la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În fapt, s-a reținut că inculpatul Z.S., împreună cu coinculpatul Z.Y.

au aplicat, în data de 30 septembrie 2008, multiple lovituri victimei Z.W., cu cuțitul și toporul, cauzându-i leziuni grave care i-au pus în primejdie viața. Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații Z.S. și Z.Y. La termenul din 26 mai 2010, fixat pentru judecarea apelului, instanța de control judiciar, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive,a menținut starea de arest a inculpatului, pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză. Cu privire la această dispoziție a instanței, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în executarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași articol „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive”. În cauză, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept - art. 148 lit. f) C. proc. pen. - care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului. Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete în care se reține că a fost săvârșită infracțiunea - inculpatul lovind victima cu cuțitul și cu toporul în zone vitale, cauzându-i leziuni în zona capului, a toracelui și abdomenului - natura relațiile sociale lezate, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă, în continuare, un pericol concret pentru ordinea publică.

Pe de altă parte, se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului, hotărârea de condamnare - chiar nedefinitivă - constituind un temei suficient de puternic pentru a se constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se astfel, atât dispozițiile cuprinse în legea internă cât și prevederile C.E.D.O. În același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează nici prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile legii. Toate aceste aspecte justifică dispoziția instanței de apel în sensul menținerii arestării preventive, astfel că, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.S. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.S. împotriva încheierii de ședință din data de 26 mai 2010 a Curții de Apel București, secția I-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 5542/3/2009 (839/2010). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J. Onorariul interpretului de limbă chineză se va suporta din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 iunie 2010.