ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2340/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea din 26 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I

penală, în Dosarul nr. 5542/3/2009 s-a dispus - printre altele - menținerea

măsurii arestării preventive a inculpatului Z.S., în conformitate cu

dispozițiile art. 300

2

C. proc. pen. raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a

reținut că, verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a

inculpatului, a constatat că aceasta a fost luată cu respectarea dispozițiilor

legale, impunându-se menținerea, în continuare, a stării de arest.

Împotriva încheierii pronunțată la data de 26 mai 2010

de către Curtea de Apel București, secția I penală, a declarat recurs

inculpatul Z.S., solicitând casarea acesteia și, în cadrul rejudecării, să se dispună

revocarea măsurii arestării preventive, întrucât nu prezintă pericol pentru

ordinea publică.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând

motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit dispozițiilor art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat

pentru următoarele considerente:

Prin sentința penală nr. 110/ F din 2 februarie 2010

pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 5542/3/2009

s-a dispus, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen.,

cu aplicarea art. 74 lit. a), b), c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C.

pen., condamnarea inculpatului Z.S., la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani

pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit.

b) C. pen.

În fapt, s-a reținut că inculpatul Z.S., împreună cu

coinculpatul Z.Y. au aplicat, în data de 30 septembrie 2008, multiple lovituri

victimei Z.W., cu cuțitul și toporul, cauzându-i leziuni grave care i-au pus în

primejdie viața.

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații Z.S. și

Z.Y.

La termenul din 26 mai 2010, fixat pentru judecarea

apelului, instanța de control judiciar, verificând legalitatea și temeinicia

arestării preventive,a menținut starea de arest a inculpatului, pronunțând

încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.

Cu privire la această dispoziție a instanței, Înalta

Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) C.

proc. pen., instanța de judecată, în executarea atribuțiilor de control

judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași articol „când instanța

constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare

privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii

arestării preventive”.

În cauză, instanța de apel a procedat la efectuarea

verificărilor dispuse de legea penală și a constatat că temeiurile de fapt și

de drept - art. 148 lit. f) C. proc. pen. - care au stat la baza luării măsurii

arestării preventive subzistă, impunându-se, în continuare, privarea de

libertate a inculpatului.

Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete în

care se reține că a fost săvârșită infracțiunea - inculpatul lovind victima cu

cuțitul și cu toporul în zone vitale, cauzându-i leziuni în zona capului, a

toracelui și abdomenului - natura relațiile sociale lezate, apreciază că

lăsarea în libertate a inculpatului prezintă, în continuare, un pericol concret

pentru ordinea publică.

Pe de altă parte, se constată că în cauză s-a dispus

condamnarea inculpatului, hotărârea de condamnare - chiar nedefinitivă -

constituind un temei suficient de puternic pentru a se constata că menținerea

detenției provizorii este licită, respectându-se astfel, atât dispozițiile

cuprinse în legea internă cât și prevederile C.E.D.O.

În același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de

condamnare nedefinitivă nu alterează nici prezumția de nevinovăție și nici

dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea

libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile legii.

Toate aceste aspecte justifică dispoziția instanței de

apel în sensul menținerii arestării preventive, astfel că, Înalta Curte, în

conformitate cu dispozițiile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.S.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul

inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.S. împotriva

încheierii de ședință din data de 26 mai 2010 a Curții de Apel București, secția I-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 5542/3/2009 (839/2010).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând

onorariul parțial apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea

apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.

Onorariul interpretului de limbă chineză se va suporta din

fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15

iunie 2010.