ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1537/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 8 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 5542/3/2009 (839/2010), pe rol fiind judecarea apelului declarat de inculpatul Z.S. împotriva sentinței penale nr. 110/2009 a Tribunalului București, secția a II-a penală, s-a luat în discuție legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului. Constatând că în cauză subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, fiind întrunite atât cerințele art. 300 2 , cât si ale art. 160 b C. proc. pen., Curtea de Apel București, secția I penală, a menținut măsura arestării preventive a acestuia.

În termen legal, inculpatul Z.S. a declarat recurs împotriva încheierii menționate, solicitând, personal și prin apărător, admiterea acestuia, casarea încheierii, revocarea măsurii arestării preventive si judecarea sa în libertate, având în vedere circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și cele personale ale sale. În acest sens, a arătat că este cetățean chinez, fiind dificil pentru el să se afle într-o închisoare românească, unde nu cunoaște limba și obiceiurile, iar starea sa medicală, fiind cardiac și bolnav de diabet, dovedită cu actele de la dosar, implică un tratament special, de care nu poate beneficia în penitenciar. Fără a intra în fondul cauzei, a susținut că în dosarul de fond se poartă o aprigă dispută juridică, de pe urma căreia ar putea beneficia de scuza provocării.

Recursul declarat de inculpat nu este fondat. Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă. Art. 148 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/06, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luata dacă sunt întrunite condițiile prev. de art. 143 si inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani si există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Cu referire la motivele de recurs invocate, se reține că instanța de apel, la 8 aprilie 2010 a constatat că nu au intervenit împrejurări noi care să modifice temeiurile care au determinat inițial arestarea preventivă a inculpatului și chiar dacă hotărârea de condamnare a inculpatului pronunțată pe fond de Tribunalul București, secția a II-a penală, nu are caracter definitiv, ea este totuși de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condițiile art. 5 par. 1 lit. a) din C.E.D.O. Astfel, se constată că inculpatul Z.S. a fost condamnat, de Tribunalul București, secția a II-a penală, la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen.

cu aplicarea art. 74 lit. a), b), c) și art. 76 lit. a) C. pen. Față de cele arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat si impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, de modalitatea de săvârșire, de circumstanțele reale în care a fost produsă, de recrudescenta acestui gen de fapte, de starea de pericol și de urmările sociale produse prin însăși natura faptei.

Măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unei infracțiuni și nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepășind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei si faptul că până în prezent a fost pronunțată o hotărâre în cauză. Nu în ultimul rând s-a avut în vedere vătămarea adusă relațiilor sociale, precum și limitele de pedeapsă prevăzute de lege, astfel că, instanța, constatând legală si temeinică măsura arestării preventive luata față de inculpatul Z.S.

a dispus menținerea acesteia. Ca atare, încheierea pronunțată la 8 aprilie 2010 este legală. Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul Z.S. nefiind fondat, în baza art. 385 15 pc. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins. În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.S. împotriva încheierii din 8 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 5542/3/2009 (839/2010). Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 125 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Onorariul pentru interpretul de limba chineză se va avansa din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 20 aprilie 2010.