- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 10 noiembrie 2010
Decizia nr. 3796/2010 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă
Asupra perimării recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată că, prin decizia nr. 19/A-C din 4 martie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal s-a respins ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC G.T. SRL Râmnicu Vâlcea, împotriva sentinței comerciale nr. 1261 din 30 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția comercială și contencios administrativ fiscal, intimați fiind pârâții D.A. Râmnicu Vâlcea, G.M.M., G.N.L., Municipiul Râmnicu Vălcea, SC T. SRL Râmnicu Vâlcea și intervenientul în nume propriu S.D. Recursul declarat de reclamanta SC G.T. SRL Râmnicu Vâlcea împotiva acestei decizii a fost suspendat conform art. 242 alin. (2) C. proc.
civ. pentru lipsa nejustificată a părților la termenul din 27 ianuarie 2010. În urma referatului întocmit la 10 august 2010, în care se menționează că pricina a fost suspendată mai mult de 6 luni, cauza a fost repusă pe rol, fixându -i-se termen la 10 noiembrie 2010. La acest termen, din analiza înscrisurilor aflate la dosar, Înalta Curte constată că prezenta pricină comercială a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina părților, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 248 alin. (1) și (3) C. proc.civ. Pentru considerentele de fapt și de drept reținute mai sus, se va constata perimat recursul declarat de reclamanta SC G.T. SRL Râmnicu Vâlcea împotriva deciziei nr. 19/A-C din 4 martie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Constată perimat recursul declarat de reclamanta SC G.T. SRL Râmnicu Vâlcea împotriva deciziei nr. 19/A-C din 4 martie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2010.