ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2790/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2790/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursurilor de față
Din examinarea lucrărilor dosarului,
constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 6563 din 28 iulie 2009 pronunțată
de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a admis cererea formulată
de reclamanta SC M. SA Deva.
S-a obligat pârâta A.V.A.S. la plata
sumei de 20.020 lei, actualizată cu rata inflației la data plății efective,
reprezentând despăgubiri și 1.680 lei cheltuieli de judecată, către reclamantă.
În motivarea acestei sentințe, s-a
reținut, în esență, că reclamanta SC M. SA Deva a deținut imobilul Moara A.V.
(construcții și teren în suprafață de 340,73 mp) conform dispozițiilor Legii nr.
15/1990 și H.G. nr. 834/1991; că SC M. SA Deva s-a privatizat în baza Legii nr.
99/1999; că ulterior privatizării moara a fost revendicată de moștenitorii
legali în baza Legii nr. 10/2001 cărora le-a fost restituită în baza sentinței
civile nr. 961 din 6 noiembrie 2003 a Tribunalului Hunedoara, secția civilă,
care a rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și recursului
prin decizia civilă nr. 585A/2004 a Curții de Apel Alba Iulia și decizia civilă
nr. 1456 din 8 februarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție; că
potrivit art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 modificată prin Legea nr. 99/1999,
instituțiile publice implicate în procesul de privatizare asigură repararea
prejudiciilor cauzate societăților comerciale privatizate sau în curs de
privatizare prin restituirea către foștii proprietari a bunurilor imobile
preluate de stat [alin. (1)].
S-au respins motivat excepțiile
prescripției dreptului la acțiune de 3 luni și a lipsei calității procesuale
active invocate de A.V.A.S. ca nefondate, prin încheieri interlocutorii
temeinic motivate.
Făcând aplicare art. 324 din O.U.G.nr.
88/1997 mai sus arătat, instanța de fond a reținut că A.V.A.S. este obligată
conform legii să despăgubească pe reclamantă cu aplicarea principiului general
de drept al reparării prejudiciului reprezentând atât paguba efectiv suferită
(damnum emergens) cât și beneficiul nerealizat (lucrum cessans), ținând seama
de valoarea reală a pagubei în momentul hotărârii.
Împotriva acestei sentințe au
declarat apel ambele părți și prin decizia nr. 68 din 12 februarie 2010 Curtea
de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins ca nefondate apelurile
declarate de apelanta-reclamantă SC M. SA și apelanta-pârâtă A.V.A.S.
Pentru a hotărî astfel instanța de
apel a reținut referitor la apelul declarat de A.V.A.S. că nu se atacă o
operațiune de privatizare și se cer despăgubiri vizând recuperarea
prejudiciului pentru imobilul retrocedat situație în care se aplică prescripția
de 3 ani de drept comun.
Prin hotărârea Tribunalului s-a
stabilit o corectă și justă despăgubire conform art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997
coroborat cu art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002.
Referitor la apelul declarat de SC
M. SA Curtea a reținut că în speță se aplică dispozițiile art. 324 din O.U.G. nr.
88/1997 și art. 29 din Legea nr. 137/2002 și că instanța de fond a făcut o
corectă și legală aplicare a principiului general de drept al reparării
integrale a prejudiciului.
Împotriva acestei decizii au
declarat recurs ambele părți.
Prin recursul său A.V.A.S. a invocat
dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat
admiterea recursului, admiterea excepției prescripției și respingerea ca
prescrisă a cererii de chemare în judecată, casarea cu trimitere spre
rejudecare, precum și admiterea recursului, iar pe fond respingerea acțiunii ca
neîntemeiată.
În dezvoltarea în fapt a recursului
recurenta a susținut, în esență, următoarele:
- Hotărârea a fost pronunțată cu
încălcarea dispozițiilor art. 322
8
din O.U.G. nr. 88/1997 așa cum a
fost modificată și completată. Dreptul pretins de reclamantă îl reprezintă
valorificarea unui drept conferit de legislația din domeniul privatizării, în
speță art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, fapt ce impune aplicarea termenului de prescripție
special prevăzut de textul de lege menționat. Astfel dreptul pretins de
reclamantă prin prezenta acțiune este prescris.
- În mod nelegal instanța de fond și
cea de apel a respins proba cu expertiză contabilă.
- În mod nelegal au fost înlăturate susținerile
recurentei referitoare la valoarea prejudiciului deoarece nu există nicio
mențiune în art. 324 din Legea nr. 99/1999 privind faptul că despăgubirile se
acordă la nivelul valorii de circulație a activelor.
- Se consideră că repararea
prejudiciului creat societății trebuie apreciată raportat la valoarea cu care
se reduce capitalul social al societății ca urmare a diminuării patrimoniului,
respectiv la valoarea contabilă a acestuia, astfel cum aceasta a fost
menționată în dosarul de privatizare al societății comerciale reclamante.
Recurenta reclamantă SC M. SA a
invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în
temeiul căruia a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârilor în
sensul obligării pârâtei A.V.A.S. la achitarea sumei de 30.481,13 lei
actualizată cu rata inflației la data plății efective, cu titlu de despăgubiri.
În dezvoltarea în fapt a recursului
reclamanta a susținut, în esență, că suma solicitată reprezintă valoarea netă a
imobilului la nivelul lunii mai 2007 și nu valoarea acestuia cu coeficientul de
inflație la data pronunțării hotărârii cum reține instanța de apel, rata
inflației urmând a fi aplicată la această valoare de la data introducerii
acțiunii, respectiv octombrie 2007.
S-a mai susținut că în această
modalitate nu se aplică o rată dublă de inflație și că în consecință hotărârile
sunt date cu încălcarea dispozițiilor art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 și art. 29
din Legea nr. 137/2002.
SC M. SA a formulat întâmpinare prin
care a solicitat respingerea recursului pârâtei A.V.A.S. București ca nefondat.
Recursurile sunt nefondate.
Referitor la recursul declarat de
A.V.A.S. cu raportare la excepția prescripției Înalta Curte o apreciază ca
neîntemeiată având în vedere următoarele argumente:
Recurenta critică neîntemeiat
decizia din apel pentru neaplicarea termenelor speciale de prescripție
reglementate în art. 39 din Legea nr. 137/2002 și art. 322
8
din
O.U.G. nr. 88/1997, întrucât O.U.G. nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999,
a stabilit cadrul juridic pentru accelerarea și finalizarea procesului de
privatizare, iar în cauză se valorifică un drept, născut ulterior privatizării,
constând în repararea prejudiciului creat prin retrocedarea imobilelor
naționalizate.
Prin urmare, chiar dacă dreptul este
recunoscut de o lege specială, așa cum susține recurenta, în condițiile în care
pentru exercițiul acțiunilor care au ca obiect repararea prejudiciului creat
prin retrocedarea imobilelor naționalizate, nu s-a prevăzut un termen derogator
de la termenul de drept comun, corect instanțele au apreciat că se aplică
dispozițiile art. 1 și art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Extinderea prevederilor art. 322
8
din O.U.G. nr. 88/1997 și la alte situații decât cele prevăzute de text, pe
considerentul că se valorifică un drept conferit de aceasta, nu poate fi
primită, întrucât se abate de la domeniul de aplicare al legii speciale pentru
care s-a instituit, de altfel, și termenul scurt de prescripție de 3 luni,
termen care se referă, evident la procedura de privatizare și la valorificarea
drepturilor privind această procedură.
Mai mult, teza a II-a a art. 39 din
Legea nr. 137/2002 la care, de asemenea, mai trimite recurenta, stipulează că
cererilor privind executarea obligațiilor prevăzute în contractele de
vânzare-cumpărare de acțiuni ale societăților comerciale privatizate li se
aplică termenul general de prescripție, iar acest termen este cel de 3 ani de
la data nașterii dreptului la acțiune în sens material, astfel cum prevăd
dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958. În mod evident, data nașterii
dreptului la acțiune este momentul în care societatea reclamantă a fost evinsă.
Ceea ce invocă recurenta se referă,
neîndoios, la o operațiune sau un act săvârșit în cursul procesului de
privatizare și se referă stricto sensu la exercitarea dreptului subiecților
implicați în procesul de privatizare de a fi despăgubiți de către instituțiile
implicate.
În speță, este vorba de o
răspundere, obiectivă, independentă de orice culpă, legiuitorul instituind
dreptul la despăgubiri al societăților comerciale privatizate pentru imobilele
care au intrat în proprietatea acestor societăți ca urmare a privatizării și
care ulterior au fost restituite foștilor proprietari, fiind incidente
dispozițiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997.
În consecință în mod corect a fost
calificată acțiunea ca fiind de drept comun și tot corect s-a reținut că
termenul de prescripție aplicabil este de 3 ani, chestiunea prescripției
dreptului material la acțiune al reclamantei, în raport de legea aplicabilă
respectiv legea generală în materie – Decretul nr. 167/1958, sau legea specială
– respectiv O.U.G. nr. 88/1997, art. 322
8
fiind corect tranșată de
instanța de apel.
Acțiunea formulată de reclamantă, o
acțiune în despăgubiri, este întemeiată pe dispozițiile legii speciale,
cuprinse în art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 cu modificările și completările
ulterioare, dispoziții care constituie o consacrare a principiului de drept
înscris în art. 998 și art. 999 C. civ., potrivit cărora, oricine cauzează
altuia o pagubă este obligat să o repare, fără nicio distincție în ceea ce
privește mijloacele prin care s-a produs. Astfel spus repararea prejudiciilor
cauzate societăților privatizate, prin plata de despăgubiri, constituie o formă
de răspundere legală instituită prin dispozițiile art. 324 și, prin urmare,
este supusă termenului general de prescripție de 3 ani.
Instanța de fond a calculat corect
și perioada prescripției față de data rămânerii irevocabile a sentinței de
retrocedare a imobilului – 8 februarie 2006, astfel că acțiunea reclamantei a
fost formulată în termen (1 octombrie 2007).
- Nu se justifică nici casarea
hotărârii în sensul retrimiterii spre rejudecare întrucât în cauză a fost
stabilit corect cadrul procesual și probatoriul necesar pentru stabilirea
faptelor și aplicarea corectă a legii în scopul pronunțării unei hotărâri
temeinice și legale.
Cât privește cuantumul
despăgubirilor Înalta Curte apreciază criticile recurentei ca neîntemeiate,
neputând fi primite susținerile acesteia privitoare la raportarea lor la
valoarea contabilă a activelor retrocedate, înregistrate în registrele
contabile ale societății la data când societatea a fost privatizată.
Argumentele invocate de recurenta
pârâtă A.V.A.S. București în legătură cu determinarea despăgubirilor la
valoarea contabilă a bunurilor restituite nu pot fi reținute de către instanța
de recurs.
În lipsa unor criterii de
despăgubire, chiar dacă obligația de despăgubire s-a prevăzut într-o lege a
privatizării, și nu în legea prin care se stabilește restituirea în natură a
imobilelor către foștii proprietari, cum susține recurenta, despăgubirea se
raportează la valoarea de circulație a imobilului retrocedat.
În acest sens, art. 324 alin. (1) și
(3) din O.U.G. nr. 88/1997 stabilește obligația instituțiilor publice implicate
de a plăti societăților comerciale, care au suferit un prejudiciu în urma
restituirii imobilelor către foștii proprietari, o despăgubire care să reprezinte
echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a
imobilelor deținute de societatea comercială către foștii proprietari. Această
despăgubire se poate stabili de instituțiile publice implicate, de comun acord
cu societățile comerciale, iar în caz de divergență, prin justiție.
În lipsa unor dispoziții care să
limiteze reparația, corect s-a stabilit că aceasta trebuie să fie pe măsura
prejudiciului suferit.
Valoarea contabilă nu ar asigura o
justă despăgubire, dispozițiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, aplicabile în
speță, statuând asupra cuantumului despăgubirilor, care nu este limitat la
valoarea imobilului restituit, înscrisă în evidența contabilă a societății,
răspunderea pârâtei avându-și izvorul într-un drept de garanție specific
dreptului comun, reglementat și prin legea specială.
În plus, legiuitorul a făcut
distincție între despăgubiri și contravaloarea imobilului chiar în textul art. 324,
invocat ca temei al acțiunii, ceea ce înseamnă că este evident că echivalentul
bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilului
reprezintă o despăgubire echitabilă și îndestulătoare.
În ceea ce privește pretinsa
îmbogățire fără just temei, se cuvine a se preciza că aceasta presupune faptul
juridic prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului
altei persoane, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic.
Teoria îmbogățirii fără just temei
invocată de recurentă nu își găsește aplicarea în cauză, deoarece niciuna din
cele trei condiții ale acțiunii „de in rem verso” nu este îndeplinită.
În cauză, rezultă, de altfel, că
despăgubirile solicitate de intimată au ca temei juridic atât dispozițiile art.
324 din O.U.G. nr. 88/1997, cât și actul juridic care-l reprezintă contractul
de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat între părți la 6 noiembrie 2000.
În consecință, având în vedere toate
aceste argumente, Curtea va respinge recursul recurentei pârâte ca nefondat.
Referitor la recursul declarat de
reclamanta SC M. SA Deva Înalta Curte reține că în speță instanța de apel a
aplicat corect dispozițiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 și art. 29 din
Legea nr. 137/2002 pe care reclamanta și-a întemeiat pretențiile, statuând
corect asupra cuantumului despăgubirii.
Instanța de apel a reținut corect că
prin modul de calcul al despăgubirii propus de reclamantă s-ar ajunge la o rată
dublă de inflație ce ar conveni legii.
Pentru considerentele expuse se
constată că hotărârea nu este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art.
304 pct. 9 C. proc. civ., încât în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte
va respinge și recursul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de
reclamanta SC M. SA Deva și pârâta A.V.A.S. București împotriva deciziei
comerciale nr. 68 din 12 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a
VI-a comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 16 septembrie 2010.