ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2790/2010

Asupra recursurilor de față Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 6563 din 28 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a admis cererea formulată de reclamanta SC M. SA Deva. S-a obligat pârâta A.V.A.S. la plata sumei de 20.020 lei, actualizată cu rata inflației la data plății efective, reprezentând despăgubiri și 1.680 lei cheltuieli de judecată, către reclamantă. În motivarea acestei sentințe, s-a reținut, în esență, că reclamanta SC M. SA Deva a deținut imobilul Moara A.V. (construcții și teren în suprafață de 340,73 mp) conform dispozițiilor Legii nr. 15/1990 și H.G.

nr. 834/1991; că SC M. SA Deva s-a privatizat în baza Legii nr. 99/1999; că ulterior privatizării moara a fost revendicată de moștenitorii legali în baza Legii nr. 10/2001 cărora le-a fost restituită în baza sentinței civile nr. 961 din 6 noiembrie 2003 a Tribunalului Hunedoara, secția civilă, care a rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și recursului prin decizia civilă nr. 585A/2004 a Curții de Apel Alba Iulia și decizia civilă nr. 1456 din 8 februarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție; că potrivit art. 324 din O.U.G.

nr. 88/1997 modificată prin Legea nr. 99/1999, instituțiile publice implicate în procesul de privatizare asigură repararea prejudiciilor cauzate societăților comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foștii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat [alin. (1)]. S-au respins motivat excepțiile prescripției dreptului la acțiune de 3 luni și a lipsei calității procesuale active invocate de A.V.A.S. ca nefondate, prin încheieri interlocutorii temeinic motivate. Făcând aplicare art. 324 din O.U.G.nr. 88/1997 mai sus arătat, instanța de fond a reținut că A.V.A.S. este obligată conform legii să despăgubească pe reclamantă cu aplicarea principiului general de drept al reparării prejudiciului reprezentând atât paguba efectiv suferită (damnum emergens) cât și beneficiul nerealizat (lucrum cessans), ținând seama de valoarea reală a pagubei în momentul hotărârii.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți și prin decizia nr. 68 din 12 februarie 2010 Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins ca nefondate apelurile declarate de apelanta-reclamantă SC M. SA și apelanta-pârâtă A.V.A.S. Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut referitor la apelul declarat de A.V.A.S. că nu se atacă o operațiune de privatizare și se cer despăgubiri vizând recuperarea prejudiciului pentru imobilul retrocedat situație în care se aplică prescripția de 3 ani de drept comun. Prin hotărârea Tribunalului s-a stabilit o corectă și justă despăgubire conform art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 coroborat cu art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002.

Referitor la apelul declarat de SC M. SA Curtea a reținut că în speță se aplică dispozițiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 și art. 29 din Legea nr. 137/2002 și că instanța de fond a făcut o corectă și legală aplicare a principiului general de drept al reparării integrale a prejudiciului. Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părți. Prin recursul său A.V.A.S. a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, admiterea excepției prescripției și respingerea ca prescrisă a cererii de chemare în judecată, casarea cu trimitere spre rejudecare, precum și admiterea recursului, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În dezvoltarea în fapt a recursului recurenta a susținut, în esență, următoarele: - Hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 322 8 din O.U.G.

nr. 88/1997 așa cum a fost modificată și completată. Dreptul pretins de reclamantă îl reprezintă valorificarea unui drept conferit de legislația din domeniul privatizării, în speță art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, fapt ce impune aplicarea termenului de prescripție special prevăzut de textul de lege menționat. Astfel dreptul pretins de reclamantă prin prezenta acțiune este prescris. - În mod nelegal instanța de fond și cea de apel a respins proba cu expertiză contabilă. - În mod nelegal au fost înlăturate susținerile recurentei referitoare la valoarea prejudiciului deoarece nu există nicio mențiune în art. 324 din Legea nr. 99/1999 privind faptul că despăgubirile se acordă la nivelul valorii de circulație a activelor.

- Se consideră că repararea prejudiciului creat societății trebuie apreciată raportat la valoarea cu care se reduce capitalul social al societății ca urmare a diminuării patrimoniului, respectiv la valoarea contabilă a acestuia, astfel cum aceasta a fost menționată în dosarul de privatizare al societății comerciale reclamante. Recurenta reclamantă SC M. SA a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârilor în sensul obligării pârâtei A.V.A.S. la achitarea sumei de 30.481,13 lei actualizată cu rata inflației la data plății efective, cu titlu de despăgubiri.

În dezvoltarea în fapt a recursului reclamanta a susținut, în esență, că suma solicitată reprezintă valoarea netă a imobilului la nivelul lunii mai 2007 și nu valoarea acestuia cu coeficientul de inflație la data pronunțării hotărârii cum reține instanța de apel, rata inflației urmând a fi aplicată la această valoare de la data introducerii acțiunii, respectiv octombrie 2007. S-a mai susținut că în această modalitate nu se aplică o rată dublă de inflație și că în consecință hotărârile sunt date cu încălcarea dispozițiilor art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 și art. 29 din Legea nr. 137/2002. SC M. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului pârâtei A.V.A.S. București ca nefondat.

Recursurile sunt nefondate. Referitor la recursul declarat de A.V.A.S. cu raportare la excepția prescripției Înalta Curte o apreciază ca neîntemeiată având în vedere următoarele argumente: Recurenta critică neîntemeiat decizia din apel pentru neaplicarea termenelor speciale de prescripție reglementate în art. 39 din Legea nr. 137/2002 și art. 322 8 din O.U.G. nr. 88/1997, întrucât O.U.G. nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999, a stabilit cadrul juridic pentru accelerarea și finalizarea procesului de privatizare, iar în cauză se valorifică un drept, născut ulterior privatizării, constând în repararea prejudiciului creat prin retrocedarea imobilelor naționalizate.

Prin urmare, chiar dacă dreptul este recunoscut de o lege specială, așa cum susține recurenta, în condițiile în care pentru exercițiul acțiunilor care au ca obiect repararea prejudiciului creat prin retrocedarea imobilelor naționalizate, nu s-a prevăzut un termen derogator de la termenul de drept comun, corect instanțele au apreciat că se aplică dispozițiile art. 1 și art. 3 din Decretul nr. 167/1958. Extinderea prevederilor art. 322 8 din O.U.G. nr. 88/1997 și la alte situații decât cele prevăzute de text, pe considerentul că se valorifică un drept conferit de aceasta, nu poate fi primită, întrucât se abate de la domeniul de aplicare al legii speciale pentru care s-a instituit, de altfel, și termenul scurt de prescripție de 3 luni, termen care se referă, evident la procedura de privatizare și la valorificarea drepturilor privind această procedură.

Mai mult, teza a II-a a art. 39 din Legea nr. 137/2002 la care, de asemenea, mai trimite recurenta, stipulează că cererilor privind executarea obligațiilor prevăzute în contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni ale societăților comerciale privatizate li se aplică termenul general de prescripție, iar acest termen este cel de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în sens material, astfel cum prevăd dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958. În mod evident, data nașterii dreptului la acțiune este momentul în care societatea reclamantă a fost evinsă. Ceea ce invocă recurenta se referă, neîndoios, la o operațiune sau un act săvârșit în cursul procesului de privatizare și se referă stricto sensu la exercitarea dreptului subiecților implicați în procesul de privatizare de a fi despăgubiți de către instituțiile implicate.

În speță, este vorba de o răspundere, obiectivă, independentă de orice culpă, legiuitorul instituind dreptul la despăgubiri al societăților comerciale privatizate pentru imobilele care au intrat în proprietatea acestor societăți ca urmare a privatizării și care ulterior au fost restituite foștilor proprietari, fiind incidente dispozițiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997. În consecință în mod corect a fost calificată acțiunea ca fiind de drept comun și tot corect s-a reținut că termenul de prescripție aplicabil este de 3 ani, chestiunea prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, în raport de legea aplicabilă respectiv legea generală în materie – Decretul nr. 167/1958, sau legea specială – respectiv O.U.G.

nr. 88/1997, art. 322 8 fiind corect tranșată de instanța de apel. Acțiunea formulată de reclamantă, o acțiune în despăgubiri, este întemeiată pe dispozițiile legii speciale, cuprinse în art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 cu modificările și completările ulterioare, dispoziții care constituie o consacrare a principiului de drept înscris în art. 998 și art. 999 C. civ., potrivit cărora, oricine cauzează altuia o pagubă este obligat să o repare, fără nicio distincție în ceea ce privește mijloacele prin care s-a produs. Astfel spus repararea prejudiciilor cauzate societăților privatizate, prin plata de despăgubiri, constituie o formă de răspundere legală instituită prin dispozițiile art. 324 și, prin urmare, este supusă termenului general de prescripție de 3 ani.

Instanța de fond a calculat corect și perioada prescripției față de data rămânerii irevocabile a sentinței de retrocedare a imobilului – 8 februarie 2006, astfel că acțiunea reclamantei a fost formulată în termen (1 octombrie 2007). - Nu se justifică nici casarea hotărârii în sensul retrimiterii spre rejudecare întrucât în cauză a fost stabilit corect cadrul procesual și probatoriul necesar pentru stabilirea faptelor și aplicarea corectă a legii în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Cât privește cuantumul despăgubirilor Înalta Curte apreciază criticile recurentei ca neîntemeiate, neputând fi primite susținerile acesteia privitoare la raportarea lor la valoarea contabilă a activelor retrocedate, înregistrate în registrele contabile ale societății la data când societatea a fost privatizată.

Argumentele invocate de recurenta pârâtă A.V.A.S. București în legătură cu determinarea despăgubirilor la valoarea contabilă a bunurilor restituite nu pot fi reținute de către instanța de recurs. În lipsa unor criterii de despăgubire, chiar dacă obligația de despăgubire s-a prevăzut într-o lege a privatizării, și nu în legea prin care se stabilește restituirea în natură a imobilelor către foștii proprietari, cum susține recurenta, despăgubirea se raportează la valoarea de circulație a imobilului retrocedat. În acest sens, art. 324 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 88/1997 stabilește obligația instituțiilor publice implicate de a plăti societăților comerciale, care au suferit un prejudiciu în urma restituirii imobilelor către foștii proprietari, o despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor deținute de societatea comercială către foștii proprietari.

Această despăgubire se poate stabili de instituțiile publice implicate, de comun acord cu societățile comerciale, iar în caz de divergență, prin justiție. În lipsa unor dispoziții care să limiteze reparația, corect s-a stabilit că aceasta trebuie să fie pe măsura prejudiciului suferit. Valoarea contabilă nu ar asigura o justă despăgubire, dispozițiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, aplicabile în speță, statuând asupra cuantumului despăgubirilor, care nu este limitat la valoarea imobilului restituit, înscrisă în evidența contabilă a societății, răspunderea pârâtei avându-și izvorul într-un drept de garanție specific dreptului comun, reglementat și prin legea specială.

În plus, legiuitorul a făcut distincție între despăgubiri și contravaloarea imobilului chiar în textul art. 324, invocat ca temei al acțiunii, ceea ce înseamnă că este evident că echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilului reprezintă o despăgubire echitabilă și îndestulătoare. În ceea ce privește pretinsa îmbogățire fără just temei, se cuvine a se preciza că aceasta presupune faptul juridic prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei persoane, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic. Teoria îmbogățirii fără just temei invocată de recurentă nu își găsește aplicarea în cauză, deoarece niciuna din cele trei condiții ale acțiunii „de in rem verso” nu este îndeplinită.

În cauză, rezultă, de altfel, că despăgubirile solicitate de intimată au ca temei juridic atât dispozițiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, cât și actul juridic care-l reprezintă contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat între părți la 6 noiembrie 2000. În consecință, având în vedere toate aceste argumente, Curtea va respinge recursul recurentei pârâte ca nefondat. Referitor la recursul declarat de reclamanta SC M. SA Deva Înalta Curte reține că în speță instanța de apel a aplicat corect dispozițiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 și art. 29 din Legea nr. 137/2002 pe care reclamanta și-a întemeiat pretențiile, statuând corect asupra cuantumului despăgubirii. Instanța de apel a reținut corect că prin modul de calcul al despăgubirii propus de reclamantă s-ar ajunge la o rată dublă de inflație ce ar conveni legii.

Pentru considerentele expuse se constată că hotărârea nu este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., încât în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge și recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta SC M. SA Deva și pârâta A.V.A.S. București împotriva deciziei comerciale nr. 68 din 12 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2010.