ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2790/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2790/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 6563 din 28 iulie 2009 pronunțată

de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a admis cererea formulată

de reclamanta SC M. SA Deva.

S-a obligat pârâta A.V.A.S. la plata

sumei de 20.020 lei, actualizată cu rata inflației la data plății efective,

reprezentând despăgubiri și 1.680 lei cheltuieli de judecată, către reclamantă.

În motivarea acestei sentințe, s-a

reținut, în esență, că reclamanta SC M. SA Deva a deținut imobilul Moara A.V.

(construcții și teren în suprafață de 340,73 mp) conform dispozițiilor Legii nr.

15/1990 și H.G. nr. 834/1991; că SC M. SA Deva s-a privatizat în baza Legii nr.

99/1999; că ulterior privatizării moara a fost revendicată de moștenitorii

legali în baza Legii nr. 10/2001 cărora le-a fost restituită în baza sentinței

civile nr. 961 din 6 noiembrie 2003 a Tribunalului Hunedoara, secția civilă,

care a rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și recursului

prin decizia civilă nr. 585A/2004 a Curții de Apel Alba Iulia și decizia civilă

nr. 1456 din 8 februarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție; că

potrivit art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 modificată prin Legea nr. 99/1999,

instituțiile publice implicate în procesul de privatizare asigură repararea

prejudiciilor cauzate societăților comerciale privatizate sau în curs de

privatizare prin restituirea către foștii proprietari a bunurilor imobile

preluate de stat [alin. (1)].

S-au respins motivat excepțiile

prescripției dreptului la acțiune de 3 luni și a lipsei calității procesuale

active invocate de A.V.A.S. ca nefondate, prin încheieri interlocutorii

temeinic motivate.

Făcând aplicare art. 324 din O.U.G.nr.

88/1997 mai sus arătat, instanța de fond a reținut că A.V.A.S. este obligată

conform legii să despăgubească pe reclamantă cu aplicarea principiului general

de drept al reparării prejudiciului reprezentând atât paguba efectiv suferită

(damnum emergens) cât și beneficiul nerealizat (lucrum cessans), ținând seama

de valoarea reală a pagubei în momentul hotărârii.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel ambele părți și prin decizia nr. 68 din 12 februarie 2010 Curtea

de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins ca nefondate apelurile

declarate de apelanta-reclamantă SC M. SA și apelanta-pârâtă A.V.A.S.

Pentru a hotărî astfel instanța de

apel a reținut referitor la apelul declarat de A.V.A.S. că nu se atacă o

operațiune de privatizare și se cer despăgubiri vizând recuperarea

prejudiciului pentru imobilul retrocedat situație în care se aplică prescripția

de 3 ani de drept comun.

Prin hotărârea Tribunalului s-a

stabilit o corectă și justă despăgubire conform art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997

coroborat cu art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002.

Referitor la apelul declarat de SC

M. SA Curtea a reținut că în speță se aplică dispozițiile art. 324 din O.U.G. nr.

88/1997 și art. 29 din Legea nr. 137/2002 și că instanța de fond a făcut o

corectă și legală aplicare a principiului general de drept al reparării

integrale a prejudiciului.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs ambele părți.

Prin recursul său A.V.A.S. a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat

admiterea recursului, admiterea excepției prescripției și respingerea ca

prescrisă a cererii de chemare în judecată, casarea cu trimitere spre

rejudecare, precum și admiterea recursului, iar pe fond respingerea acțiunii ca

neîntemeiată.

În dezvoltarea în fapt a recursului

recurenta a susținut, în esență, următoarele:

- Hotărârea a fost pronunțată cu

încălcarea dispozițiilor art. 322

8

din O.U.G. nr. 88/1997 așa cum a

fost modificată și completată. Dreptul pretins de reclamantă îl reprezintă

valorificarea unui drept conferit de legislația din domeniul privatizării, în

speță art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, fapt ce impune aplicarea termenului de prescripție

special prevăzut de textul de lege menționat. Astfel dreptul pretins de

reclamantă prin prezenta acțiune este prescris.

- În mod nelegal instanța de fond și

cea de apel a respins proba cu expertiză contabilă.

- În mod nelegal au fost înlăturate susținerile

recurentei referitoare la valoarea prejudiciului deoarece nu există nicio

mențiune în art. 324 din Legea nr. 99/1999 privind faptul că despăgubirile se

acordă la nivelul valorii de circulație a activelor.

- Se consideră că repararea

prejudiciului creat societății trebuie apreciată raportat la valoarea cu care

se reduce capitalul social al societății ca urmare a diminuării patrimoniului,

respectiv la valoarea contabilă a acestuia, astfel cum aceasta a fost

menționată în dosarul de privatizare al societății comerciale reclamante.

Recurenta reclamantă SC M. SA a

invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în

temeiul căruia a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârilor în

sensul obligării pârâtei A.V.A.S. la achitarea sumei de 30.481,13 lei

actualizată cu rata inflației la data plății efective, cu titlu de despăgubiri.

În dezvoltarea în fapt a recursului

reclamanta a susținut, în esență, că suma solicitată reprezintă valoarea netă a

imobilului la nivelul lunii mai 2007 și nu valoarea acestuia cu coeficientul de

inflație la data pronunțării hotărârii cum reține instanța de apel, rata

inflației urmând a fi aplicată la această valoare de la data introducerii

acțiunii, respectiv octombrie 2007.

S-a mai susținut că în această

modalitate nu se aplică o rată dublă de inflație și că în consecință hotărârile

sunt date cu încălcarea dispozițiilor art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 și art. 29

din Legea nr. 137/2002.

SC M. SA a formulat întâmpinare prin

care a solicitat respingerea recursului pârâtei A.V.A.S. București ca nefondat.

Recursurile sunt nefondate.

Referitor la recursul declarat de

A.V.A.S. cu raportare la excepția prescripției Înalta Curte o apreciază ca

neîntemeiată având în vedere următoarele argumente:

Recurenta critică neîntemeiat

decizia din apel pentru neaplicarea termenelor speciale de prescripție

reglementate în art. 39 din Legea nr. 137/2002 și art. 322

8

din

O.U.G. nr. 88/1997, întrucât O.U.G. nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999,

a stabilit cadrul juridic pentru accelerarea și finalizarea procesului de

privatizare, iar în cauză se valorifică un drept, născut ulterior privatizării,

constând în repararea prejudiciului creat prin retrocedarea imobilelor

naționalizate.

Prin urmare, chiar dacă dreptul este

recunoscut de o lege specială, așa cum susține recurenta, în condițiile în care

pentru exercițiul acțiunilor care au ca obiect repararea prejudiciului creat

prin retrocedarea imobilelor naționalizate, nu s-a prevăzut un termen derogator

de la termenul de drept comun, corect instanțele au apreciat că se aplică

dispozițiile art. 1 și art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Extinderea prevederilor art. 322

8

din O.U.G. nr. 88/1997 și la alte situații decât cele prevăzute de text, pe

considerentul că se valorifică un drept conferit de aceasta, nu poate fi

primită, întrucât se abate de la domeniul de aplicare al legii speciale pentru

care s-a instituit, de altfel, și termenul scurt de prescripție de 3 luni,

termen care se referă, evident la procedura de privatizare și la valorificarea

drepturilor privind această procedură.

Mai mult, teza a II-a a art. 39 din

Legea nr. 137/2002 la care, de asemenea, mai trimite recurenta, stipulează că

cererilor privind executarea obligațiilor prevăzute în contractele de

vânzare-cumpărare de acțiuni ale societăților comerciale privatizate li se

aplică termenul general de prescripție, iar acest termen este cel de 3 ani de

la data nașterii dreptului la acțiune în sens material, astfel cum prevăd

dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958. În mod evident, data nașterii

dreptului la acțiune este momentul în care societatea reclamantă a fost evinsă.

Ceea ce invocă recurenta se referă,

neîndoios, la o operațiune sau un act săvârșit în cursul procesului de

privatizare și se referă stricto sensu la exercitarea dreptului subiecților

implicați în procesul de privatizare de a fi despăgubiți de către instituțiile

implicate.

În speță, este vorba de o

răspundere, obiectivă, independentă de orice culpă, legiuitorul instituind

dreptul la despăgubiri al societăților comerciale privatizate pentru imobilele

care au intrat în proprietatea acestor societăți ca urmare a privatizării și

care ulterior au fost restituite foștilor proprietari, fiind incidente

dispozițiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997.

În consecință în mod corect a fost

calificată acțiunea ca fiind de drept comun și tot corect s-a reținut că

termenul de prescripție aplicabil este de 3 ani, chestiunea prescripției

dreptului material la acțiune al reclamantei, în raport de legea aplicabilă

respectiv legea generală în materie – Decretul nr. 167/1958, sau legea specială

– respectiv O.U.G. nr. 88/1997, art. 322

8

fiind corect tranșată de

instanța de apel.

Acțiunea formulată de reclamantă, o

acțiune în despăgubiri, este întemeiată pe dispozițiile legii speciale,

cuprinse în art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 cu modificările și completările

ulterioare, dispoziții care constituie o consacrare a principiului de drept

înscris în art. 998 și art. 999 C. civ., potrivit cărora, oricine cauzează

altuia o pagubă este obligat să o repare, fără nicio distincție în ceea ce

privește mijloacele prin care s-a produs. Astfel spus repararea prejudiciilor

cauzate societăților privatizate, prin plata de despăgubiri, constituie o formă

de răspundere legală instituită prin dispozițiile art. 324 și, prin urmare,

este supusă termenului general de prescripție de 3 ani.

Instanța de fond a calculat corect

și perioada prescripției față de data rămânerii irevocabile a sentinței de

retrocedare a imobilului – 8 februarie 2006, astfel că acțiunea reclamantei a

fost formulată în termen (1 octombrie 2007).

- Nu se justifică nici casarea

hotărârii în sensul retrimiterii spre rejudecare întrucât în cauză a fost

stabilit corect cadrul procesual și probatoriul necesar pentru stabilirea

faptelor și aplicarea corectă a legii în scopul pronunțării unei hotărâri

temeinice și legale.

Cât privește cuantumul

despăgubirilor Înalta Curte apreciază criticile recurentei ca neîntemeiate,

neputând fi primite susținerile acesteia privitoare la raportarea lor la

valoarea contabilă a activelor retrocedate, înregistrate în registrele

contabile ale societății la data când societatea a fost privatizată.

Argumentele invocate de recurenta

pârâtă A.V.A.S. București în legătură cu determinarea despăgubirilor la

valoarea contabilă a bunurilor restituite nu pot fi reținute de către instanța

de recurs.

În lipsa unor criterii de

despăgubire, chiar dacă obligația de despăgubire s-a prevăzut într-o lege a

privatizării, și nu în legea prin care se stabilește restituirea în natură a

imobilelor către foștii proprietari, cum susține recurenta, despăgubirea se

raportează la valoarea de circulație a imobilului retrocedat.

În acest sens, art. 324 alin. (1) și

(3) din O.U.G. nr. 88/1997 stabilește obligația instituțiilor publice implicate

de a plăti societăților comerciale, care au suferit un prejudiciu în urma

restituirii imobilelor către foștii proprietari, o despăgubire care să reprezinte

echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a

imobilelor deținute de societatea comercială către foștii proprietari. Această

despăgubire se poate stabili de instituțiile publice implicate, de comun acord

cu societățile comerciale, iar în caz de divergență, prin justiție.

În lipsa unor dispoziții care să

limiteze reparația, corect s-a stabilit că aceasta trebuie să fie pe măsura

prejudiciului suferit.

Valoarea contabilă nu ar asigura o

justă despăgubire, dispozițiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, aplicabile în

speță, statuând asupra cuantumului despăgubirilor, care nu este limitat la

valoarea imobilului restituit, înscrisă în evidența contabilă a societății,

răspunderea pârâtei avându-și izvorul într-un drept de garanție specific

dreptului comun, reglementat și prin legea specială.

În plus, legiuitorul a făcut

distincție între despăgubiri și contravaloarea imobilului chiar în textul art. 324,

invocat ca temei al acțiunii, ceea ce înseamnă că este evident că echivalentul

bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilului

reprezintă o despăgubire echitabilă și îndestulătoare.

În ceea ce privește pretinsa

îmbogățire fără just temei, se cuvine a se preciza că aceasta presupune faptul

juridic prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului

altei persoane, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic.

Teoria îmbogățirii fără just temei

invocată de recurentă nu își găsește aplicarea în cauză, deoarece niciuna din

cele trei condiții ale acțiunii „de in rem verso” nu este îndeplinită.

În cauză, rezultă, de altfel, că

despăgubirile solicitate de intimată au ca temei juridic atât dispozițiile art.

324 din O.U.G. nr. 88/1997, cât și actul juridic care-l reprezintă contractul

de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat între părți la 6 noiembrie 2000.

În consecință, având în vedere toate

aceste argumente, Curtea va respinge recursul recurentei pârâte ca nefondat.

Referitor la recursul declarat de

reclamanta SC M. SA Deva Înalta Curte reține că în speță instanța de apel a

aplicat corect dispozițiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 și art. 29 din

Legea nr. 137/2002 pe care reclamanta și-a întemeiat pretențiile, statuând

corect asupra cuantumului despăgubirii.

Instanța de apel a reținut corect că

prin modul de calcul al despăgubirii propus de reclamantă s-ar ajunge la o rată

dublă de inflație ce ar conveni legii.

Pentru considerentele expuse se

constată că hotărârea nu este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., încât în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte

va respinge și recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

reclamanta SC M. SA Deva și pârâta A.V.A.S. București împotriva deciziei

comerciale nr. 68 din 12 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a

VI-a comercială, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 septembrie 2010.