ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2525/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr.143/F din 12

noiembrie 2009, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de

reclamantul I.I., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de

Pensii Covasna, prin care solicita anularea hotărârii nr. 2309/2009 emisă

de pârâtă și obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute

de O.G. nr. 105/1999.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond

a reținut, în esență, că din probele administrate în

cauză nu rezultă că reclamantul s-ar fi aflat într-una din

situațiile prevăzute de lege pentru acordarea drepturilor solicitate.

Împotriva acestei soluții a

declarat recurs reclamantul, reiterând argumentele invocate în fața

instanței de fond.

Examinând sentința atacată

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de

recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată

că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr.

105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către

regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până

la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și

completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ

beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus

menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul

că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în

altă localitate.

De asemenea, în conformitate cu art.

6

1

din același act normativ, dovada încadrării în

situațiile prevăzute la art. 1 se

face de

către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de

către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil,

prin orice mijloc de probă prevăzut de lege

.

Or, așa cum rezultă, în

mod explicit, din chiar declarațiile martorilor B.E. și S.L. (f.13-15

– dosar nr. 992/119/2009 al Tribunalului Covasna), propuși de reclamant

și audiați nemijlocit de instanța de judecată, prin comisie

rogatorie, familia recurentului a părăsit localitatea de domiciliu

„pentru că era obligată să vorbească românește” iar „bărbații

erau concentrați de autoritățile române”.

Cum din probele administrate nu

rezultă că refugiul recurentului ar fost consecința unor

persecuții de natură etnică exercitate asupra sa ori a familiei

sale, nefiind întrunită condiția prevăzută de art. 1 lit. c)

din O.G. nr. 105/1999, în mod corect a procedat instanța de fond

respingând acțiunea, ca neîntemeiată.

Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat,

menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică

și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul I.I. împotriva sentinței nr. 143/F

din 12 noiembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția de

contencios administrativ și fiscal

, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 mai 2010.