- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 13 octombrie 2009
Decizia nr. 2378/2009 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă
Asupra cererii de recurs de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată reclamanta F.M. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 1 din 6 ianuarie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția comercială. Din analiza înscrisurilor aflate la dosar, Înalta Curte constată că, recurenta a fost legal citată pentru termenul de astăzi cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru de 19 lei și 0,5 lei timbru judiciar, aceasta nu a înțeles să se conformeze dispozițiilor instanței. Se constată, astfel, că obligația ce îi revenea, sub aspectul timbrajului, nu este satisfăcută. P otrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997: „ (1) Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. (2) Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.
În cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioară. (3) Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.” Potrivit art. 3 din O.G. nr. 32/1995 modificată prin Legea nr. 123/1997: „(2) În cazul în care cererile prevăzute la alin. (1), indiferent dacă privesc fondul sau o cale de atac, au ca obiect o valoare mai mare de 1.000 lei, se aplică timbre judiciare de 1,5 lei, dacă valoarea este de peste 1000 lei, se aplică timbre judiciare de 3 lei, iar dacă valoarea este de peste 10000 lei, se aplică timbre judiciare de 5 lei.” Art. 9 din același act normativ prevede că, pentru „cererile pentru care se datorează timbru judiciar, nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător.
În cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.” Pentru considerentele de fapt și de drept reținute mai sus, se va anula, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanta F.M. împotriva deciziei nr. 1 din 6 ianuarie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanta F.M. împotriva deciziei nr. 1 din 6 ianuarie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 13 octombrie 2009.