Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.12.2008
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4121/2008

HOTĂRÂRE
11.12.2008
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4121/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele Prin sentința penală nr. 47 din 19 martie 2008, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondate, plângerile formulate de petiționarii Asociația „Anticorupția" și I.C. împotriva rezoluției nr. 509/P/2007 din 20 noiembrie 2007 și nr. 1805/11/2/2007 din 28 decembrie 2007 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, pe care Ie-a menținut ca fiind legale și temeinice. S-au reținut, în esență, următoarele: Prin plângerea formulată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, petiționarul a solicitat efectuarea de cercetări împotriva magistratei judecătoare T.M.

și avocatului C.M. pentru pretinsa săvârșire a infracțiunilor prevăzute de art. 193, art. 205, art. 206, art. 246 și art. 250 C. pen., susținând că magistrata a pronunțat o soluție nelegală într-un dosar civil, în care petiționarul a avut calitatea de mandatar al reclamantei P.F. și președinte al Asociației Anticorupția, prin faptul că a refuzat nejustificat să administreze probele solicitate, concludente și pertinente în soluționarea cauzei. Referitor la avocatul C.M., petiționarul a motivat că acesta a făcut afirmații cu privire la Asociația Anticorupția, de natură să aducă prejudicii imaginii acesteia.

Prin rezoluția din 20 noiembrie 2007, dată în dosarul nr. 509/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimați, pentru infracțiunile reclamate, reținându-se că, din verificările efectuate, rezultă că la soluționarea dosarului civil s-au respectat normele procedurale în materie, iar pledoaria avocatului nu poate fi asimilată unor fapte penale. Prin rezoluția din 28 decembrie 2007, dată în dosarul nr. 1805/11/2/2007 a procurorului general, a fost menținută rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, ca fiind legală și temeinică. Prin plângerea depusă la instanță, petiționarul a criticat ambele rezoluții. Instanța de fond, prin sentința penală sus-menționată, a respins, ca nefondată, plângerea petiționarului, reținând, în esență, că faptele la care s-a referit petiționarul în plângerea penală nu se confirmă.

Împotriva sentinței a declarat recurs petiționarul. Recursul declarat de petiționar împotriva sentinței este nefondat. Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, instanța de fond a dispus respingerea plângerii formulate de petiționar, ca nefondată. Î ntr-adevăr, așa cum rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză, în cauză nu sunt indicii cu privire la săvârșirea infracțiunilor reclamate în sarcina intimaților. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că intimații și-au îndeplinit, în mod corect, atribuțiile de serviciu, fără a cauza vreo vătămare intereselor legale ale petiționarului. Criticile petiționarului, care se referă la modul de soluționare a cauzei de către intimata judecătoare, nu pot constitui un motiv pentru tragerea la răspundere penală a magistratei sub aspectul săvârșirii infracțiunilor reclamate de petiționar.

Persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicție în cadrul instanțelor de judecată, își desfășoară activitatea în temeiul legii, având obligația să-și îndeplinească atribuțiile ce le revin, prin pronunțarea unor soluții pe care le apreciază legale și temeinice, în raport de probele administrate, ce pot fi verificate și desființate prin intermediul căilor legale de atac. Desfășurarea activității de jurisdicție nu poate fi concepută fără independența și autonomia acelora care realizează sau înfăptuiesc justiția, principiu înscris în Constituție și în Statutul Magistraților. Așa fiind, hotărârile judecătorești nu pot fi criticate decât prin intermediul căilor legale de atac, astfel că o hotărâre judecătorească nu poate fi considerată prin ea însăși o infracțiune.

De altfel, în procedura prevăzută de art. 278 1 C. proc. pen. , instanța este investită doar cu verificarea legalității și temeiniciei soluțiilor dispuse de procuror, însă nu se poate substitui magistratului judecător care a pronunțat soluția pe baza probatoriului examinat nemijlocit în dosarul civil. Î n ce privește activitatea avocatului intimat, care a exercitat apărarea pentru susținerea intereselor pârâtei, nici aceasta nu poate fi incriminată penal, întrucât a fost susținută pe baza unui contract de asistență juridică, încheiat conform normelor deontologice profesionale. Î n raport de considerentele expuse, se constată că sentința instanței de fond este temeinică și legală, urmând a fi respinse, ca nefondate, recursurile declarate de petiționari, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții petiționari Asociația „Anticoruptia" și I.C. împotriva sentinței penale nr. 47 din 19 martie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenții petiționari la plata sumei de câte 500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 decembrie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-12-05
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4047/2008
Asupra recursului de față; Î n baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 125 din 4 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins ca
ÎCCJ 2009-03-26
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1107/2009
Asupra recursului de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 192 din 8 decembrie 2008, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, plânge
ÎCCJ 2008-11-21
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3843/2008
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 134 din 17 septembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins ca nefondată pl
ÎCCJ 2008-10-09
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3189/2008
Asupra recursului de față; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 97 din 28 iulie 2008 Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 278/1 alin. (8) lit
ÎCCJ 2010-03-08
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 888/2010
entul I.C., împreună cu concluziile formulate în urma analizării acestei cererii de revizuire. Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, examinând cererea de revizuire împreună cu concluziile formulate
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă