ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8720/2009

Asupra recursurilor civile de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 6 iulie 2006, contestatorii G.N.M. și G.I.C. au solicitat anularea deciziei nr. 31 din 22 mai 2006 emisă de SC S.S.C.M. (Cooperativă meșteșugărească), în cadrul procedurii speciale administrative instituită de Legea nr. 10/2001, republicată. În motivarea contestației, cei doi contestatori au susținut că sunt moștenitorii testamentari (în baza legatului universal autentificat sub nr. 3211 din 22 iunie 1999) ai numitului M.P., decedat la 12 decembrie 1999, care, la rândul său este unicul moștenitor al autoarei sale M.M. (mama sa). Aceasta a dobândit terenuri în calitate de moștenitoare de pe urma autorilor săi, O.G.

și O.E., terenuri situate pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea. Moșia respectivă a fost naționalizată în anul 1945, iar autoarea testatorului și-a rezervat o suprafață de 50 ha și un conac, expropriate ulterior prin Decretul nr. 83/1949. Pe o suprafață de teren se află construcția intimatei și urmare a contestației formulate împotriva deciziei enunțate mai sus, a fost de acord să restituie echivalentul bănesc al terenului ocupat în suprafață de 5589,25 mp.

Prin sentința civilă nr. 93 din 23 ianuarie 2007 a fost admisă contestația, a fost anulată în parte decizia (pct. 2 din decizie) și dosarul s-a trimis Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietății, competentă material pentru rezolvarea cererii de restituire a imobilului prin echivalent, conform opțiunii „persoanei îndreptățite". Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că celor doi contestatori li s-au restituit terenuri în natură sau echivalent în baza Legilor nr. 18/1991 și nr. 10/2001, astfel: - suprafața de 61,49 ha teren agricol și cu vegetație forestieră (situată pe Dealul Petrișor) prin titlul de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991; - suprafața de 153 mp teren situată în Râmnicu Vâlcea, restituită prin dispoziția nr. 197 din 24 martie 2003, emisă de Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea; despăgubiri constând în acțiuni pentru suprafața de 15,46 ha, în valoare de 162.609.778.217 ROL, prin dispoziția nr. 1112 din 10 decembrie 2003 emisă de Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, în baza Legii nr. 10/2001; - despăgubiri constând în titluri de valoare nominală pentru suprafața de 92,5474 ha, în valoare de 124.725.619.875 ROL prin dispoziția nr. 1307 din 16 februarie 2005, emisă de Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea; Conform adresei nr. FC 425 din 17 aprilie 2003,

emisă de Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea s-a reținut că autorul contestatorilor a avut terenuri și în alte puncte (în afară de cele restituite) și aflate în administrarea sau proprietatea diverselor persoane juridice, printre ele aflându-se și C.M.S. S-a reținut că terenul în suprafață de 5589,25 mp situat în Râmnicu Vâlcea este în administrarea intimatei, ocupat de construcții în care se realizează producție. Dispozițiile art. 20 alin. (1) coroborate cu art. 12 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, stabilesc modalitatea de restituire în natură a bunurilor imobiliare deținute de o organizație cooperatistă. Art. 10 alin. (2) din aceeași lege reglementează situația de fapt, în sensul existenței pe teren a unor construcții edificate cu autorizație, iar persoana îndreptățită obține restituirea prin echivalent cu acordul ei și exprimarea unei variante legale.

Despăgubirile bănești se acordă conform prevederilor Cap. V din Legea nr. 10/2001, varianta republicată și Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobată prin H.G. nr. 1095 din 15 septembrie 2005. Instanța a reținut că în acest nou cadru procesual, competența materială de restituire prin echivalent revine Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietății, iar deciziile pot fi contestate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. Curtea de Apel Pitești, secția civilă, prin decizia nr. 365A din 18 octombrie 2007 a admis apelul contestatorilor G.N.M. și G.I.C. ale căror drepturi litigioase au fost cumpărate de T.B.I. împotriva sentinței nr. 93 din 23 ianuarie 2007 a Tribunalului Vâlcea în contradictoriu cu intimata SC S.S.C.M.

Râmnicu Vâlcea. Au fost modificate în parte sentința instanței de fond și decizia nr.31 din 22 mai 2006, emisă de intimată, în sensul că s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 3916 mp teren, identificată prin raportul de expertiză tehnică (filele 246-247). A fost menținută în rest sentința instanței de fond. Instanța de apel a reținut în esență că cei doi contestatori au vândut toate drepturile ce fac obiectul contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 1360/2007 (filele 222-231), inclusiv cele ce constituie obiectul litigiului dedus judecății cumpărătorului T.I., care a preluat locul acestora în calitate de apelant. In urma probelor administrate în apel s-a reținut că terenul în litigiu este administrat de intimată și are suprafața totală de 5589 mp, face parte din moșia M., cu moștenitorii G.N.M.

și G.I.C. Din această suprafață, intimata a cumpărat de la apelant 224,79 mp, rămânând în litigiu numai suprafața de 5364,22 mp. Conform concluziilor raportului de expertiză tehnică efectuat în apel de expert K.S,, pe acest teren sunt amplasate două hale cu fundație (jumătate zidărie, jumătate schelet metalic), celelalte construcții (magazii) fiind demontabile (filele 236-247). S-a mai reținut că suprafața aferentă celor două hale cu fundație este de 1448 mp (construcții și căi de acces), astfel că poate fi restituită în natură numai suprafața de 3916 mp, ce a fost identificată pe schița anexă la expertiză cu culoarea mov. Art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 consacră principiul restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv de către stat și numai în cazul în care această măsură nu este posibilă, se acordă despăgubiri.

Sub aspectul prezentat, s-a reținut că apelul este fondat în parte, în sensul obligării intimatei numai la restituirea în natură pentru 3916 mp, conform concluziilor din expertiza întocmită în cauză.

S-a reținut că această soluție se impune și în raport de art. 2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, ce statuează că ,,persoanele și entitățile implicate în executarea dispozițiilor acestei legi vor avea în vedere respectarea reglementărilor referitoare la proprietate, cuprinse în Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și protocoalele adiționale la această Convenție, ratificate în România prin Legea nr. 30/1994, cu modificările ulterioare, precum și soluțiilor jurisprudențiale ale CEDO". Î n același sens s-a reținut că prezintă relevanță deosebită pentru domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001 respectarea exigențelor art. l din primul Protocol adițional la Convenție potrivit căruia „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.

Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și principiile generale de drept internațional. Instanța de apel a mai arătat că, în ceea ce privește diferența de teren ce nu se restituie în natură, sentința apelată este legală, întrucât despăgubirile nu se impun a fi calculate de către instanță, astfel cum a statuat și instanța supremă prin decizia în interesul legii din 4 iulie 2007, deoarece dispoziția atacată a fost emisă la 22 mai 2006, ulterior intrării în vigoare a noii Legi nr. 247/2005. Prin urmare, în speță sunt incidente prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și în mod corect sub acest aspect, cauza a fost trimisă Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pentru notificările soluționate ulterior intrării în vigoare a legii noi, contestațiile formulate privesc nu doar îndreptățirea persoanelor la măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv, dar, după caz, natura sau întinderea acestora, instanțele urmând a se pronunța în limitele investirilor, potrivit principiului plenitudinii de competență a instanței, însă, stabilirea despăgubirilor revine Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. De asemenea, s-a stabilit că excede analizei speței împrejurarea că pentru aceeași suprafață de teren au fost emise acte de proprietate pentru moștenitorii defunctului B.N., aceste aspecte urmând a fi rezolvate într-un alt cadru procesual. Împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatorul T.B.I.

și pârâta S.S.C.M. Râmnicu Vâlcea, pe care au criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte: - Recurentul-contestator T.B.I. a invocat disp. art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., arătând că, soluția este nelegală în primul rând pentru că instanța de apel, aplicând greșit legea, respectiv art. 10 alin. (3) și art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, trebuia să restituie suprafața de 5354,22 mp în natură în integralitatea sa. Referitor la construcțiile aflate pe terenul în suprafață de 1448 mp, ce face obiectul recursului, susține că nu împărtășește punctul de vedere al expertului, întrucât acesta nu ar putea fi restituit în natură, pentru că este ocupat de două hale cu fundație. Mai arată recurentul că cele două hale în prezent nu mai sunt folosite de către intimată, fiind într-o stare avansată de degradare și că nu mai pot fi destinate desfășurării activităților comerciale sau de producție, singura soluție fiind demolarea lor.

In aceste condiții, pretinde recurentul, că existența celor două construcții nu poate constitui un motiv legal pentru justificarea refuzului de restituire în natură a terenului. Construcțiile se regăsesc în ipoteza prevăzută de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, fiind construcții ușoare, demontabile, intimata având posibilitatea să recupereze aproape toate materiale ce au servit la edificare. Se mai arată că restituirea în natură este impusă și de disp. art. 21 alin. (1) din lege, conform cărora în situația în care organizația cooperatistă deține un bun preluat abuziv, aceasta trebuie să îl restituie în natură.

O a doua critică intervine pentru situația în care nu se reține cea dintâi; se arată că despăgubirile se impun a fi acordate de intimată prin compensare cu bunuri sau servicii și nu de către Statul Român prin Agenția Națională pentru Restituirea Proprietăților; consideră că soluția instanței de apel cuprinde motive străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.). Recurentul susține că măsurile reparatorii în echivalent pot fi numai compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de societatea intimată, valoarea acestora fiind cea de piață, sens în care sunt și dispozițiile art. 10 alin. (10) coroborate cu art. 21 alin. (1)-(3) din lege. - Pârâta S.S.C.M. Râmnicu Vâlcea critică hotărârea instanței de apel sub aspectul netemeiniciei, susținând că au fost ignorate obiecțiunile pe care le-a formulat la raportul de expertiză întocmit de expert K.S.

Mai susține că instanța de apel a omis să clarifice proprietarii terenului în raport de titlurile de proprietate, că niciuna dintre cele două hale edificate pe teren nu sunt demontabile, fiind din profiluri metalice încastrate în fundații de beton și că pe teren este o conductă de apă în lungime de circa 2 km. - La data de 27 octombrie 2009, numitele B.O. și O.M.P. au formulat cerere de intervenție accesorie în interesul recurentei pârâte S.S.C.M. Râmnicu Vâlcea și au solicitat în principal admiterea recursului acesteia, casarea deciziei instanței de apel și trimiterea cauzei pentru rejudecare în fond. In subsidiar, au solicitat casarea deciziei recurate și menținerea hotărârii instanței de fond.

In dezvoltarea cererii de intervenție, intervenientele susțin că sunt proprietarele terenului în litigiu, care inițial a aparținut autorului lor, deținut în baza titlului de proprietate nr. 81 din 17 august 2007, emis de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Vâlcea. Mai susțin că T.B.I. nu are titlu de proprietate pentru teren, că a preluat drepturile litigioase de la numiții G.N.M. și G.I.C. și că în cauză a invocat un act de partaj din anul 1920, act anterior titlului deținut de cele două, situație în care nu are calitate de proprietar. In ceea ce privește interesul intervenientelor în promovarea cererii se arată că, fiind în imposibilitatea de a promova o acțiune în realizarea dreptului, pentru că T. nu are nici titlu de proprietate și nici posesie asupra terenului, au formulat acțiune în constatarea inexistenței dreptului de proprietate al acestuia pentru teren.

Susțin că interesul lor este legitim, personal, născut și actual, în sensul că, dacă nu ar fi recurs la această acțiune, titlul lor ar fi putut fi anulat de niște neproprietari. In fine, intervenientele în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. invocă motive de ordine publică, susținând nulitatea absolută a deciziei recurate, conform motivului prev. de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., ca urmare a încălcării principiului adevărului și al rolului activ al judecătorului.

In acest sens, susțin că decizia Curții de Apel Pitești este lovită de nulitate absolută pentru încălcarea principiului rolului activ al judecătorului și pentru încălcarea principiului aflării adevărului, atunci când se face mențiunea în considerentele deciziei că „excede analizei de față împrejurarea că pe aceeași suprafață au fost emise acte de proprietate pentru moștenitorii defunctului B.N., aceste aspecte urmând a fi rezolvate într-un alt cadru procesual". Analizând recursurile în limita criticilor formulate și cererea de intervenție în interesul pârâtei SC S. Râmnicu Vâlcea se constată următoarele: 1. Recursul declarat de T.B.I. este nefondat: Prima critică întemeiată pe aplicarea greșită a art. 10 alin. (3) și art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, se reține că este nefondată.

Astfel, potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, „imobilele - terenuri și construcții, preluate abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă (...), de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fii restituite persoanei îndreptățite în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare ". Conform art. 10 alin. (3) din aceeași lege, „se restituie în natură terenurile pe care s-au edificat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile , Instanța de apel, pentru identificarea terenului în litigiu și stabilirea corectă a situației lui a dispus efectuarea unei expertize întocmită de expert S.K.

Conform concluziilor expertizei (245 - 247) s-a stabilit că terenul în litigiu este administrat de SC S.S.C.M. Vâlcea, cu o suprafață de totală de 5589 mp, din care în litigiu este suprafața de 5364,22 mp. Pe teren există două hale cu fundație (jumătate zidărie, jumătate schelet metalic), celelalte construcții fiind ușoare și demontabile. Suprafața de teren aferentă celor două hale cu fundație este de 1448 mp (construcții și căi de acces) și s-a concluzionat că din întreaga suprafață se pot restitui în natură numai 3916 mp. S-a mai făcut mențiunea că respectivele construcții sunt destinate activității economice și de producție.

Potrivit art. 10 pct. 3 din Legea nr. 10/2001, în toate cazurile, entitatea investită cu soluționarea notificării are obligația, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile, de a verifica destinația actuală a terenului solicitat, pentru a nu afecta căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate, și alte asemenea, existența și utilizarea unor amenajări subterane: conducte de suplimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare și altele asemenea). In cazul în care se constată astfel de situații, restituirea în natură se va limita numai la acele suprafețe de teren libere, sau, după caz, numai la acele suprafețe de teren care nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane.

In această situație, în mod corect instanța de apel a reținut că, poate fi restituită numai suprafața de 3916 mp, pe diferența de 1448 mp fiind edificate construcții care nu pot fi demolate, pentru care contestatorul urmează să primească măsuri reparatorii în echivalent. Din analiza hotărârii recurate, nu se evidențiază motive străine de natura pricinii, astfel că este nefondat și motivul invocat, prev. de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. 2. Referitor la recursul declarat de pârâta SC S.S.C.M. Râmnicu Vâlcea, se reține că este nul, așa cum s-a statuat prin încheierea de ședință din 25 mai 2009 (fila 97 verso din prezentul dosar). S-a avut în vedere că potrivit art. 302 2 C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele de recurs vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar conform art. 303 alin. (1) C. proc.

civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. A motiva recursul înseamnă pe de o parte, arătarea criticii aduse hotărârii atacate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul în care a judecat instanța, dar numai raportat la motivul de recurs invocat. În speță, recurenta-pârâtă SC S.S.C.M. Râmnicu Vâlcea nu a invocat nici un motiv de recurs care să facă posibilă încadrarea în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., aceasta formulând critici numai cu privire la expertiza efectuată în cauză. 3. Cu privire la cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientele B.O.

și O.M.P. la 27 octombrie 2009, se reține că la termenul din 19 octombrie 2009, acestea au renunțat la judecată. Față de punctul de vedere exprimat de interveniente, în baza art. 246 alin. (1) C. proc. civ., instanța de recurs va lua act de cererea de renunțare la judecată. Pentru considerentele expuse, recursul contestatorului T.B.I. urmează să fie respins ca nefondat, se va constata nul recursul pârâtei SC S.S.C.M. Râmnicu Vâlcea și se va lua act de renunțarea la judecata cererii de intervenție formulate de interveniente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul T.B.I. împotriva deciziei nr. 365A din 18 octombrie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția civilă. Constată nul recursul declarat de pârâta SC S.S.C.M. Râmnicu Vâlcea împotriva aceleiași decizii. Ia act de renunțarea la judecata cererii de intervenție formulată de intervenientele B.O. și O.M.P. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 octombrie 2009.