ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 808/2010

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 7551/1999 pe rolul Judecătoriei Galați, reclamanta L.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului Galați și SC D.S. SA București, sucursala Galați, (fosta R.G.G. Galați) obligarea acestora să-i lase în deplină proprietate și pașnică folosință imobilul situat în Galați, arătând în fapt că este moștenitoare soțului său, C.M., care a avut în patrimoniu imobilul în litigiu prin moștenire de la mama sa, C.C., care la rândul său l-a dobândit prin cumpărare la licitație publică în anul 1902. A mai susținut că imobilul a intrat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 201/1949 și la acest moment se află în proprietatea/posesia pârâtei SC D.S.

SA București. Urmare decesului reclamantei C.L. calitatea sa procesuală a fost preluată de reclamantul R.V. ca succesor legatar universal al defunctei. Prin sentința civilă nr. 33471 din 17 aprilie 2000 pronunțată de Judecătoria Galați, acțiunea a fost respinsă ca nefondată cu motivarea că dreptul de proprietate putea fi pus în discuție în conformitate cu Legea nr. 112/1995, dar reclamanta nu a respectat procedura specială de restituire, inclusiv cea în fază administrativă premergătoare fazei judiciare. Împotriva acestei hotărâri a promovat apel reclamanta, apel înregistrat sub nr. 2685/C/2001 pe rolul Secției civile a Tribunalului Galați, prin decizia civilă nr. 1067/A din 17 ianuarie 2001 fiind admis apelul formulat de reclamantul R.V., anulată sentința civilă nr. 3471/2000 a Judecătoriei Galați și constatându-se că Tribunalul este competent material să soluționeze litigiul ca instanță de fond.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a constatat că imobilul în litigiu nu a fost solicitat de reclamant în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 112/1995, ci în baza acțiunii în revendicare pe calea dreptului comun întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., imobilul are o valoare de peste 2 miliarde ROL și conform dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. și art. 159 pct. 2 și art. 297 C. proc. civ. instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță era Tribunalul. Ca instanță de fond, Tribunalul a înregistrat litigiul sub nr. 536/C/2002 pe rolul Secției civile, iar prin sentința civilă nr. 154/F din 15 martie 2002 a respins acțiunea pentru lipsa calității procesuale active a reclamantului.

În motivarea acestei hotărâri Tribunalul a arătat că imobilul a devenit proprietatea numitei C.C. prin Ordonanța de adjudecare nr. 5995 din 12 noiembrie 1902, în baza Decretului nr. 201/1949 imobilul a trecut în proprietatea statului, singurul moștenitor al defunctei C.C. a fost fiul ei, C.M., care a testat toată averea soției sale, C.L., urmare decesului din anul 1985. Astfel, s-a arătat că reclamanta C.L. a promovat o acțiune în revendicare a unui bun obținut de soțul său de la mama lui, dar în materie succesorală reprezentarea succesorală nu operează între soți. De asemenea, având în vedere că și reclamantul R.V. este un succesor al defunctei C.L. nici el nu are calitatea procesuală de a solicita apărarea unui drept ce aparținea defunctului C.M.

Împotriva acestei hotărâri a promovat apel reclamantul R.V., cauza fiind înregistrată sub nr. 1268/2002 pe rolul Secției civile a Curții de Apel Galați, iar prin decizia civilă nr. 72/A din 16 octombrie 2002 Curtea de Apel Galați a respins apelul ca nefondat întrucât într-adevăr în conformitate cu dispozițiile art. 664 – 668 C. civ. reprezentarea succesorală nu operează între soți, astfel că reclamanta C.L. nu avea calitatea procesuală activă de a solicita apărarea dreptului de proprietate cu privire la imobilul în litigiu și, implicit, nici succesorul reclamantei C.L., R.V. Recursul promovat de reclamantul R.V.

a fost înregistrat pe rolul fostei Curți Supreme de Justiție București, secția civilă, sub nr. 207/2003, prin decizia civilă nr. 4948 din 1 iulie 2004 admițându-se recursul, casându-se decizia civilă nr. 72/A/2002 a Curții de Apel Galați și sentința civilă nr. 154/F/2002 a Tribunalului Galați și dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța supremă a arătat că imobilul în discuție a fost dobândit de C.C. în anul 1902, urmare decesului din 21 septembrie 1955 unicul ei moștenitor a fost fiul său, C.M., iar urmare decesului acestuia din urmă la data de 23 februarie 1985 moștenitoarea lui a fost reclamanta C.L., care la rândul ei a fost moștenită de reclamantul R.V., astfel că în mod greșit s-a pus în discuție problema reprezentării succesorale, reclamanta C.L.

venind la moștenirea soțului său în nume propriu. În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, secția civilă, sub nr. R/1741/C/2004, prin sentința civilă nr. 294 din 11 februarie 2005 acțiunea fiind respinsă ca nefondată cu motivarea că în conformitate cu Decretul nr. 201/1949 al Prezidiului Marii Adunări naționale a Republicii Populare Române și art. 645 C. civ. imobilul a trecut în proprietatea statului și în prezent se află în posesia pârâtului SC D.S. SA București, iar reclamantul avea posibilitatea de a i se repara prejudiciul cauzat prin pierderea proprietății apelând la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 112/1995 și apoi prin Legea nr. 10/2001, dar reclamantul nu a fost diligent suficient pentru a-și apăra proprietatea pe calea normei juridice speciale.

Apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 294 din 11 februarie 2005 a Tribunalului Galați a fost inițial înregistrat sub nr. 628/2005 pe rolul Curții de Apel Galați, dar conform încheierii din Camera de Consiliu din data de 18 iulie 2005 s-a făcut aplicarea art. II pct. 2 din Legea nr. 219/2005 în sensul scoaterii apelului de pe rolul Curții de Apel Galați și trimiterii la Tribunalul Galați spre soluționare ca instanță de apel. Pe rolul Tribunalului Galați apelul a fost înregistrat sub nr. 2029/C/2005, prin decizia civilă nr. 287 din 13 septembrie 2005 admițându-se excepția necompetenței materiale a Tribunalului Galați de a soluționa apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 294 din 11 februarie 2005 a Tribunalului Galați, considerându-se că în cauză sunt aplicabile dispozițiilor art. 3 pct. 2 C. proc.

civ. modificat prin Legea nr. 219/2005. Apelul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel Galați, urmare declinării, sub nr. 1723/2005, iar prin decizia civilă nr. 811/A din 2 noiembrie 2005 a fost respins ca nefondat. În motivarea acestei hotărâri s-a arătat că imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 204/1949 (iar nu 201/1949) și reclamantul avea posibilitatea de a apela la Legile speciale nr. 112/1995 și nr. 10/2001, dar reclamantul nu a înțeles să beneficieze de această posibilitate, iar din actele depuse la dosar nu rezultă că reclamantul ar fi fost proprietarul imobilului în litigiu. Recursul a fost înregistrat sub nr. 1712/1/2006 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, și prin decizia civilă nr. 6082 din 21 iunie 2006 s-a declinat competența de soluționare a recursului declarat de reclamantul R.V.

împotriva deciziei civile nr. 811/A/2005 a Curții de Apel Galați tot la Curtea de Apel Galați în conformitate cu dispozițiile art. II alin. (3) și (4) din Legea nr. 219/2005. Prin decizia civilă nr. 40/R din 22 ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă, în dosarul nr. 1712/1/2006 a fost admis recursul, s-a casat decizia civilă nr. 811/A/2005 a Curții de Apel Galați și sentința civilă nr. 294/2005 a Tribunalului Galați și s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Galați.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de recurs a constatat că primele două instanțe de rejudecare au interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale incidente în speță, în exercitarea controlului judiciar nu s-au limitat decât a verifica numărul unui decret invocat ca titlu valabil al preluării puterii de către stat, nu au constatat că nepublicarea Decretului nr. 204/1949 conduce la lipsirea sa de orice efecte juridice și astfel nu poate justifica posesorului actual nici un drept, iar calitatea procesuală activă și existența dreptului de proprietate în litigiu sunt chestiuni de drept dezlegate de instanța superioară și care au devenit obligatorii printru instanța de rejudecare. S-a indicat ca în rejudecare, Tribunalul să pună în discuția părților oportunitatea efectuării unei expertize tehnice privind identificarea și evaluarea acestui bun.

Pe rolul Tribunalului Galați cauza a fost înregistrată sub nr. RJ/2049/121/2007 și la solicitarea reclamantului prin apărător a încuviințat administrarea probei cu expertiză tehnică imobiliară, având ca obiective identificarea imobilului revendicat și evaluarea sa, probă administrată în cauză la termenul de judecată din data de 14 martie 2008. Pârâta SC D. SA București a invocat din nou excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului R.V. cu reluarea acelorași apărări făcute și în primele cicluri procesuale, excepția fiind respinsă în baza dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. avându-se în vedere decizia civilă nr. 4948/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție București pronunțată în dosarul nr. 207/2003 și decizia civilă nr. 40/R/2007 a Curții de Apel Galați pronunțată în dosar nr. 1712/1/2006.

Din oficiu, Tribunalul a dispus și realizat o cercetare la fața locului, constatările fiind consemnate conform procesului-verbal din data de 8 februarie 2008. Prin sentința civilă nr. 379 din 20 martie 2008 Tribunalul Galați, a admis acțiunea, a obligat pârâta SC D. SA București, să lase reclamantului în deplină proprietate și pașnică folosință imobilul situat în Galați, compus din teren în suprafață de 2889 mp, identificată în punctele 1 – 2 – 3 – 4 – 5 – 6 – 7 – 8 – 9 – 1 și corpurile de clădire nr. 03A, 13 A, 14 A, 19 A și 20 A în raportul de expertiză imobiliară și schița anexă întocmite de către inginer expert D.V., care face parte integrantă din prezenta hotărâre. A luat act că reclamantul a renunțat la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre a reținut următoarele considerente de fapt și de drept: Prin decizia nr. 4948 din 1 iulie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, în dosarul nr. 207/2003, s-a reținut că reclamantul R.V. (succesor în drepturile reclamantei – defuncte C.L.), a dovedit existența proprietății în patrimoniul autorilor săi și faptul că are calitate procesuală activă de a solicita apărarea dreptului său de proprietate, aceste aspecte fiind probleme de drept dezlegate de instanța de recurs și obligatorii pentru instanța de rejudecare conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, Tribunalul Galați, ca instanță de rejudecare a analizat, conform indicațiilor date de instanța superioară, titlurile părților, posesia bunului și întinderea dreptului conform indicațiilor date în decizia civilă nr. 40/R din 22 ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. 1712/1/2006.

Reține că reclamantul a dovedit existența în patrimoniul său a dreptului pretins, faptul că îi lipsește atributul posesiei și că pârâta SC D.S. SA București stăpânește în fapt imobilul fără a avea acest drept, motiv pentru care se impune aplicarea dispozițiilor art. 480 C. civ., în sensul obligării pârâtei să-i lase reclamantului în deplină proprietate și pașnică folosință imobilul în litigiu. Pentru stabilirea întinderii dreptului de proprietate și anume suprafața de teren ce este proprietatea reclamantului și construcțiile care sunt proprietatea lui în funcție de actele de proprietate s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice imobiliare.

A reținut instanța de fond că suprafața de teren de 2889 mp este identificată în punctele 1 – 2 – 3 – 4 – 5 – 6 – 7 – 8 – 9 – 1 și construcțiile numerotate 03 A, 13 A, 14 A și 20 A, au făcut parte din imobilul preluat de stat de la defuncta C.C., iar celelalte construcții sunt edificate ulterior de persoanele care au deținut imobilul în timp. Împotriva sentinței a declarat apel pârâta SC D.S. SA București, sucursala Galați, care a criticat sentința deoarece reclamanta nu justifică calitatea procesuală activă pentru a continua acțiunea în revendicare formulată de C.L.; se contestă astfel reprezentarea succesorală a intimatului – reclamant.

Se mai susține inadmisibilitatea acțiunii în revendicare prevăzută de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, coroborate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001; pe fondul cererii de chemare în judecată, a invocat pe cale de excepție dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune de 10 – 20 ani, constatând că îndeplinește condițiile pentru a invoca uzucapiunea, iar titlul statului nu era valabil la momentul emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate nr. 7395/2002. Se invocă de apelantă că cererea de chemare în judecată este nefondată, fiind lipsită de suport legal, certificatul de atestare a dreptului de proprietate fiind emis cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 15/1990 și a H.G.

nr. 834/1991. Prin decizia civilă nr. 12 A din 13 ianuarie 2009 Curtea de Apel Galați a respins apelul declarat de pârâta SC D.S. SA, împotriva sentinței civile nr. 379 din 20 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Galați. Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii apelate prin prisma motivelor de apel invocate și ale dispozițiilor art.296 C. proc. civ., constată apelul nefondat , pentru următoarele considerente: Prezenta cauză se află într-un nou ciclu procesual ca urmare a trimiterii spre rejudecare prin decizia civilă nr. 40/R din 22 ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Galați, hotărâre prin care s-a reținut necesitatea administrării de noi probe, respectiv a unei expertize tehnice de specialitate care să identifice și să evalueze imobilul.

Anterior, prin decizia civilă nr. 4948 din 1 iulie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție București, a admis recursul declarat de reclamantul R.V., a casat sentința tribunalului și decizia instanței de apel și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal, reținând că instanțele greșit au respins cererea pentru lipsa calității procesuale pasive întrucât reclamanta C.L., a venit la moștenire în nume propriu ca unică succesoare a soțului său și nu prin reprezentare succesorală. Prin urmare, conform dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., aceste hotărâri au stabilit limitele în care se va rejudeca cauza, fără a se mai putea invoca chestiuni care au făcut obiectul analizei instanței de recurs.

Astfel, instanța de fond în mod corect a reținut că ceea ce a rămas supus verificării instanței de rejudecare este doar aplicarea regulilor în materia acțiunii în revendicare (compararea titlurilor părților, posesia bunului) și întinderea dreptului. Reține că este nefondat și cel de al doilea motiv de apel privind inadmisibilitatea acțiunii în revendicare, inadmisibilitate prevăzută de dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 coroborate cu cele ale Legii nr. 10/2001 pentru următoarele considerente: Acțiunea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați, sub nr. 7557 în data de 22 iunie 1999, deci anterior adoptării legii speciale, Legea nr. 10/2001. Dispozițiile Legii nr. 10/2001, nu exclud judecarea acțiunii în revendicare pe dreptul comun, art. 46 permite persoanei îndreptățite să opteze pentru a continua judecata pe dreptul comun sau să urmeze procedurile speciale, renunțând la acțiunea în revendicare sau solicitând suspendarea judecării cauzei.

Cu privire la aplicarea deciziei pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție București, în recursul în interesul legii în dosarul nr. 60/2007 în data de 9 iunie 2008 reține că această hotărâre dispune cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate abuziv, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, și nu cu privire la acțiunile promovate anterior, cum este cazul în speță. In ceea ce privește dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, constată neîntemeiate susținerile apelantei, pentru următoarele considerente; Pentru uzucapiunea de 10 ani până la 20 de ani, pe lângă cerința referitoare la posesia utilă exercitată în termenul determinat potrivit dispozițiilor art. 1895 - 1896 C. civ., mai trebuie îndeplinite și două condiții speciale: existența unui just titlu precum și buna credință a posesorului.

Certificatul de atestare a dreptului de proprietate fiind emis după introducerea acțiunii în revendicare nu se mai poate reține că apelanta a fost de bună credință la întocmirea documentației. Buna credință constă în convingerea sinceră a posesorului că a dobândit bunul în mod valabil, deci că cel de la care a dobândit imobilul avea toate însușirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea. Ori, în condițiile în care exista deja un litigiu pe rolul instanțelor cu privire la imobilul în care se contestă titlul statului, conform dispozițiilor art. 1897 alin. (2) C. civ., apelanta nu poate invoca ca și just titlu pentru uzucapiunea de 10-20 ani, certificatul de atestare a dreptului de proprietate.

Instanța de fond nu a încălcat dreptul de proprietate al pârâtei - apelante, ci în cadrul acțiunii în revendicare a analizat titlurile de proprietate ale celor două părți, apreciind în mod corect că în conformitate cu dispozițiile art. 480 C. civ. și ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, titlul de proprietate al reclamantei este preferat, întrucât așa cum au constatat instanțele irevocabil statul a deținut bunul fără a avea un titlu valabil. Împotriva deciziei a declarat recurs SC D.S. SA București care a învederat următorul motiv de nelegalitate a hotărârii atacate: Greșit s-a considerat că reclamantul R.V. are calitate procesuală activă pentru a continua acțiunea în revendicare formulată de C.C., deoarece singurul moștenitor al acesteia a fost fiul său C.M., care a testat averea sa soției sale, C.L.; astfel că la data promovării acțiunii, C.L.

nu a ținut cont de regula reprezentării, ea neavând calitate procesuală activă pentru a promova acțiunea în revendicare a imobilului respectiv, și drept urmare nici moștenitorul acesteia nu poate continua procesul. Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestei probleme, invocând prevederile art. 315 C. proc. civ., dar calitatea procesuală activă a fost contestată din perspectiva reprezentării succesorale, nu din perspectiva calității de moștenitor a numitului R.V. A doua critică vizează greșita reținere a faptului că prevederile Legii nr. 10/2001 nu au aplicabilitate în cauza dedusă judecății, în raport de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 43/1998, coroborate cu cele ale Legii nr. 10/2001, acțiunea promovată este inadmisibilă.

Astfel, instanța sesizată cu o acțiune în revendicare promovată pe dreptul comun în condițiile art. 480 C. civ. are obligația de a verifica admisibilitatea acțiunii. Pe fondul cauzei, se invocă dobândirea dreptului de proprietate pe uzucapiune de 10 – 20 de ani, fiind îndeplinite condițiile legale pentru a opera conform art. 1842 – 1859 C. civ., în ceea ce privește SC D. O altă critică vizează încălcarea dreptului de proprietate al D. precum și a securității raporturilor juridice prin admiterea acțiunii în revendicare a reclamantului. Astfel, regăsirea în patrimoniul D. a terenului respectiv este o consecință a faptului că reorganizarea unității economice de stat în societate comercială, a presupus, automat, convertirea dreptului de proprietate, fiind necesară doar inventarierea și evaluarea patrimoniului și stabilirea capitalului social în baza H.G.

nr. 834/1991, conform dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 15/1990. Se mai susține că certificatul de atestare a dreptului de proprietate respectă rigorile H.G. nr. 834/1991, iar pe de altă parte, dreptul de proprietate publică a determinat posibilitatea emiterii certificatului în baza H.G. nr. 834/1991. Ultimele critici vizează încălcarea de către instanța de judecată a dispozițiilor legii speciale în condițiile în care nu au suspendat soluționarea cauzei, mai mult, a fost soluționată definitiv și irevocabil contestația promovată împotriva deciziei de respingere a notificării; se invocă, de asemenea, încălcarea prevederilor art. 6 din C.E.D.O. constatând fără limită în timp aplicabilitatea unui act în condiția în care problema dedusă judecății este supusă unei legi speciale, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil.

Analizând recursul declarat de D., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta nu poate fi primit pentru considerentele ce succed: Calitatea procesuală activă presupune identitatea dintre reclamant și cel ce solicită de la pârât recunoașterea dreptului subiectiv pretins. În litigiul supus judecății, în temeiul deciziei civile nr. 4948/2004 a fostei Curți de Casație și Justiție București pronunțată în dosarul nr. 207/2003 reclamantul R.V., succesor în drepturile reclamantei – defuncte C.L., a dovedit calitatea sa succesorală activă, precum și existența proprietății în patrimoniul autorilor săi, aspecte dezlegate de instanța de recurs și obligatorii pentru instanța de rejudecare conform art. 315 C. proc.

civ. Sub acest aspect, nu se justifică criticile recurentului privind lipsa calității procesuale active a reclamantului ce ar fi fost contestată din perspectiva reprezentării succesorale. Dispozițiile art. 315 C. proc. civ. prevăd în mod neechivoc că hotărârile instanțelor de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, iar problema calității procesuale active a reclamantului R.V. a fost rezolvată prin decizia nr. 4941/2004 a Curții Supreme de Justiție, reținându-se că reclamanta L.C. a venit la moștenirea soțului său în nume propriu, ca unică moștenitoare, și nu prin reprezentare succesorală.

Nici motivul de recurs privind obiectul cauzei deduse judecății nu poate fi primit: acțiunea promovată de reclamant este întemeiată pe prevederile art. 480 C. civ. și nu pe prevederile Legii nr. 10/2001, astfel cum susține recurentul, iar instanțele s-au pronunțat în mod just, în baza principiului disponibilității părților, pe cererea cu care au fost învestite. Nici critica privind excepția inadmisibilității acțiunii în cererea din cauză nu subzistă, în mod just Curtea de Apel a reținut că acțiunea în revendicare a fost formulată anterior adoptării Legii nr. 10/2001, pe rolul Judecătoriei Galați, deci nu se poate pune în discuție problema inadmisibilității acțiunii și revendicării față de prevederile legii speciale – Legea nr. 10/2001.

Nici motivele de recurs privind dobândirea de către pârât a dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 10 – 20 de ani, încălcarea dreptului de proprietate al SC D., a securității raporturilor juridice, a neanalizării titlului pârâtului – certificatul de atestare a dreptului de proprietate - și a încălcării art. 6 din C.E.D.O. nu pot conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate, prin prisma art. 304 pct. 9 C. proc. civ.. În mod corect instanța de apel a reținut în privința uzucapiunii că, în temeiul art. 1895 – 1896 C. civ.

trebuie îndeplinite condițiile justului titlu și a bunei credințe a posesorului, în speță, certificatul de atestare a dreptului de proprietate este emis după introducerea acțiunii în revendicare, astfel că în condițiile în care există deja un litigiu pe rolul instanțelor privind imobilul în care contestă titlul statului, conform art. 1897 alin. (2) C. civ., pârâta nu putea invoca ca just titlu pentru uzucapiunea de 10 – 20 de ani certificatul de atestare a dreptului de proprietate. Aceeași instanță în mod just a conchis că nu s-a produs o încălcare a dreptului de proprietate al pârâtei, că s-a procedat la o analiză comparativă a titlurilor de proprietate ale pârâtelor apreciindu-se că în temeiul art. 480 C. civ.

și art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la C.E.D.O., titlul de proprietate al reclamantei este preferat. Având în vedere că instanța de apel a aplicat în mod corect dispozițiile legale incidente și anume art. 480 C. civ. și art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se va respinge recursul ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ. se va menține decizia civilă recurată ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta D.S. SA București, sucursala Galați, împotriva deciziei nr. 12 A din 13 ianuarie 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2010 .