ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 808/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 808/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând în condițiile art. 256 C.

proc. civ. asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.

7551/1999 pe rolul Judecătoriei Galați, reclamanta L.C. a solicitat în

contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului Galați și SC D.S. SA

București, sucursala Galați, (fosta R.G.G. Galați) obligarea acestora să-i lase

în deplină proprietate și pașnică folosință imobilul situat în Galați, arătând

în fapt că este moștenitoare soțului său, C.M., care a avut în patrimoniu

imobilul în litigiu prin moștenire de la mama sa, C.C., care la rândul său l-a

dobândit prin cumpărare la licitație publică în anul 1902. A mai susținut că imobilul a intrat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 201/1949 și

la acest moment se află în proprietatea/posesia pârâtei SC D.S. SA București.

Urmare decesului reclamantei C.L.

calitatea sa procesuală a fost preluată de reclamantul R.V. ca succesor legatar

universal al defunctei.

Prin sentința civilă nr. 33471 din

17 aprilie 2000 pronunțată de Judecătoria Galați, acțiunea a fost respinsă ca

nefondată cu motivarea că dreptul de proprietate putea fi pus în discuție în

conformitate cu Legea nr. 112/1995, dar reclamanta nu a respectat procedura

specială de restituire, inclusiv cea în fază administrativă premergătoare fazei

judiciare.

Împotriva acestei hotărâri a

promovat apel reclamanta, apel înregistrat sub nr. 2685/C/2001 pe rolul Secției

civile a Tribunalului Galați, prin decizia civilă nr. 1067/A din 17 ianuarie

2001 fiind admis apelul formulat de reclamantul R.V., anulată sentința civilă

nr. 3471/2000 a Judecătoriei Galați și constatându-se că Tribunalul este

competent material să soluționeze litigiul ca instanță de fond.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de apel a constatat că imobilul în litigiu nu a fost solicitat de

reclamant în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 112/1995, ci în baza

acțiunii în revendicare pe calea dreptului comun întemeiată pe dispozițiile

art. 480 C. civ., imobilul are o valoare de peste 2 miliarde ROL și conform

dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. și art. 159 pct. 2 și art. 297

C. proc. civ. instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță era

Tribunalul.

Ca instanță de fond, Tribunalul a

înregistrat litigiul sub nr. 536/C/2002 pe rolul Secției civile, iar prin

sentința civilă nr. 154/F din 15 martie 2002 a respins acțiunea pentru lipsa calității procesuale active a reclamantului. În motivarea acestei hotărâri

Tribunalul a arătat că imobilul a devenit proprietatea numitei C.C. prin

Ordonanța de adjudecare nr. 5995 din 12 noiembrie 1902, în baza Decretului nr.

201/1949 imobilul a trecut în proprietatea statului, singurul moștenitor al

defunctei C.C. a fost fiul ei, C.M., care a testat toată averea soției sale, C.L.,

urmare decesului din anul 1985. Astfel, s-a arătat că reclamanta C.L. a

promovat o acțiune în revendicare a unui bun obținut de soțul său de la mama

lui, dar în materie succesorală reprezentarea succesorală nu operează între

soți. De asemenea, având în vedere că și reclamantul R.V. este un succesor al

defunctei C.L. nici el nu are calitatea procesuală de a solicita apărarea unui

drept ce aparținea defunctului C.M.

Împotriva acestei hotărâri a

promovat apel reclamantul R.V., cauza fiind înregistrată sub nr. 1268/2002 pe

rolul Secției civile a Curții de Apel Galați, iar prin decizia civilă nr. 72/A

din 16 octombrie 2002 Curtea de Apel Galați a respins apelul ca nefondat

întrucât într-adevăr în conformitate cu dispozițiile art. 664 – 668 C. civ.

reprezentarea succesorală nu operează între soți, astfel că reclamanta C.L. nu

avea calitatea procesuală activă de a solicita apărarea dreptului de

proprietate cu privire la imobilul în litigiu și, implicit, nici succesorul

reclamantei C.L., R.V.

Recursul promovat de reclamantul R.V.

a fost înregistrat pe rolul fostei Curți Supreme de Justiție București, secția

civilă, sub nr. 207/2003, prin decizia civilă nr. 4948 din 1 iulie 2004

admițându-se recursul, casându-se decizia civilă nr. 72/A/2002 a Curții de Apel

Galați și sentința civilă nr. 154/F/2002 a Tribunalului Galați și dispunându-se

trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

supremă a arătat că imobilul în discuție a fost dobândit de C.C. în anul 1902,

urmare decesului din 21 septembrie 1955 unicul ei moștenitor a fost fiul său, C.M.,

iar urmare decesului acestuia din urmă la data de 23 februarie 1985

moștenitoarea lui a fost reclamanta C.L., care la rândul ei a fost moștenită de

reclamantul R.V., astfel că în mod greșit s-a pus în discuție problema

reprezentării succesorale, reclamanta C.L. venind la moștenirea soțului său în

nume propriu.

În rejudecare, cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, secția civilă, sub nr.

R/1741/C/2004, prin sentința civilă nr. 294 din 11 februarie 2005 acțiunea

fiind respinsă ca nefondată cu motivarea că în conformitate cu Decretul nr.

201/1949 al Prezidiului Marii Adunări naționale a Republicii Populare Române și

art. 645 C. civ. imobilul a trecut în proprietatea statului și în prezent se

află în posesia pârâtului SC D.S. SA București, iar reclamantul avea

posibilitatea de a i se repara prejudiciul cauzat prin pierderea proprietății

apelând la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 112/1995 și apoi prin

Legea nr. 10/2001, dar reclamantul nu a fost diligent suficient pentru a-și

apăra proprietatea pe calea normei juridice speciale.

Apelul declarat împotriva sentinței

civile nr. 294 din 11 februarie 2005 a Tribunalului Galați a fost inițial

înregistrat sub nr. 628/2005 pe rolul Curții de Apel Galați, dar conform încheierii

din Camera de Consiliu din data de 18 iulie 2005 s-a făcut aplicarea art. II

pct. 2 din Legea nr. 219/2005 în sensul scoaterii apelului de pe rolul Curții

de Apel Galați și trimiterii la Tribunalul Galați spre soluționare ca instanță de apel.

Pe rolul Tribunalului Galați apelul

a fost înregistrat sub nr. 2029/C/2005, prin decizia civilă nr. 287 din 13

septembrie 2005 admițându-se excepția necompetenței materiale a Tribunalului

Galați de a soluționa apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 294 din 11

februarie 2005 a Tribunalului Galați, considerându-se că în cauză sunt

aplicabile dispozițiilor art. 3 pct. 2 C. proc. civ. modificat prin Legea nr.

219/2005.

Apelul a fost reînregistrat pe rolul

Curții de Apel Galați, urmare declinării, sub nr. 1723/2005, iar prin decizia

civilă nr. 811/A din 2 noiembrie 2005 a fost respins ca nefondat. În motivarea

acestei hotărâri s-a arătat că imobilul a trecut în proprietatea statului în

baza Decretului nr. 204/1949 (iar nu 201/1949) și reclamantul avea

posibilitatea de a apela la Legile speciale nr. 112/1995 și nr. 10/2001, dar

reclamantul nu a înțeles să beneficieze de această posibilitate, iar din actele

depuse la dosar nu rezultă că reclamantul ar fi fost proprietarul imobilului în

litigiu.

Recursul a fost înregistrat sub nr.

1712/1/2006 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, și prin decizia civilă nr. 6082 din 21 iunie 2006 s-a declinat

competența de soluționare a recursului declarat de reclamantul R.V. împotriva

deciziei civile nr. 811/A/2005 a Curții de Apel Galați tot la Curtea de Apel Galați în conformitate cu dispozițiile art. II alin. (3) și (4) din Legea nr.

219/2005.

Prin decizia civilă nr. 40/R din 22

ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă, în dosarul

nr. 1712/1/2006 a fost admis recursul, s-a casat decizia civilă nr. 811/A/2005

a Curții de Apel Galați și sentința civilă nr. 294/2005 a Tribunalului Galați

și s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Galați.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de recurs a constatat că primele două instanțe de rejudecare au

interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale incidente în speță, în

exercitarea controlului judiciar nu s-au limitat decât a verifica numărul unui

decret invocat ca titlu valabil al preluării puterii de către stat, nu au

constatat că nepublicarea Decretului nr. 204/1949 conduce la lipsirea sa de

orice efecte juridice și astfel nu poate justifica posesorului actual nici un

drept, iar calitatea procesuală activă și existența dreptului de proprietate în

litigiu sunt chestiuni de drept dezlegate de instanța superioară și care au

devenit obligatorii printru instanța de rejudecare. S-a indicat ca în

rejudecare, Tribunalul să pună în discuția părților oportunitatea efectuării

unei expertize tehnice privind identificarea și evaluarea acestui bun.

Pe rolul Tribunalului Galați cauza a

fost înregistrată sub nr. RJ/2049/121/2007 și la solicitarea reclamantului prin

apărător a încuviințat administrarea probei cu expertiză tehnică imobiliară,

având ca obiective identificarea imobilului revendicat și evaluarea sa, probă

administrată în cauză la termenul de judecată din data de 14 martie 2008. Pârâta

SC D. SA București a invocat din nou excepția lipsei calității procesuale

active a reclamantului R.V. cu reluarea acelorași apărări făcute și în primele

cicluri procesuale, excepția fiind respinsă în baza dispozițiilor art. 315 alin.

(1) C. proc. civ. avându-se în vedere decizia civilă nr. 4948/2004 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție București pronunțată în dosarul nr. 207/2003 și

decizia civilă nr. 40/R/2007 a Curții de Apel Galați pronunțată în dosar nr.

1712/1/2006.

Din oficiu, Tribunalul a dispus și

realizat o cercetare la fața locului, constatările fiind consemnate conform

procesului-verbal din data de 8 februarie 2008.

Prin sentința civilă nr. 379 din 20

martie 2008 Tribunalul Galați, a admis acțiunea, a obligat pârâta SC D. SA

București, să lase reclamantului în deplină proprietate și pașnică folosință

imobilul situat în Galați, compus din teren în suprafață de 2889 mp,

identificată în punctele 1 – 2 – 3 – 4 – 5 – 6 – 7 – 8 – 9 – 1 și corpurile de

clădire nr. 03A, 13 A, 14 A, 19 A și 20 A în raportul de expertiză imobiliară și schița anexă întocmite de către inginer expert D.V., care face parte

integrantă din prezenta hotărâre.

A luat act că reclamantul a renunțat

la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre a

reținut următoarele considerente de fapt și de drept:

Prin decizia nr. 4948 din 1 iulie

2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, în

dosarul nr. 207/2003, s-a reținut că reclamantul R.V. (succesor în drepturile

reclamantei – defuncte C.L.), a dovedit existența proprietății în patrimoniul

autorilor săi și faptul că are calitate procesuală activă de a solicita

apărarea dreptului său de proprietate, aceste aspecte fiind probleme de drept

dezlegate de instanța de recurs și obligatorii pentru instanța de rejudecare

conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, Tribunalul Galați, ca

instanță de rejudecare a analizat, conform indicațiilor date de instanța

superioară, titlurile părților, posesia bunului și întinderea dreptului conform

indicațiilor date în decizia civilă nr. 40/R din 22 ianuarie 2007 pronunțată de

Curtea de Apel Galați în dosarul nr. 1712/1/2006.

Reține că reclamantul a dovedit

existența în patrimoniul său a dreptului pretins, faptul că îi lipsește

atributul posesiei și că pârâta SC D.S. SA București stăpânește în fapt

imobilul fără a avea acest drept, motiv pentru care se impune aplicarea

dispozițiilor art. 480 C. civ., în sensul obligării pârâtei să-i lase

reclamantului în deplină proprietate și pașnică folosință imobilul în litigiu.

Pentru stabilirea întinderii

dreptului de proprietate și anume suprafața de teren ce este proprietatea reclamantului

și construcțiile care sunt proprietatea lui în funcție de actele de proprietate

s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice imobiliare.

A reținut instanța de fond că

suprafața de teren de 2889 mp este identificată în punctele 1 – 2 – 3 – 4 – 5 –

6 – 7 – 8 – 9 – 1 și construcțiile numerotate 03 A, 13 A, 14 A și 20 A, au făcut parte din imobilul preluat de stat de la defuncta C.C., iar

celelalte construcții sunt edificate ulterior de persoanele care au deținut

imobilul în timp.

Împotriva sentinței a declarat apel

pârâta SC D.S. SA București, sucursala Galați, care a criticat sentința

deoarece reclamanta nu justifică calitatea procesuală activă pentru a continua

acțiunea în revendicare formulată de C.L.; se contestă astfel reprezentarea

succesorală a intimatului – reclamant.

Se mai susține inadmisibilitatea

acțiunii în revendicare prevăzută de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998,

coroborate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001; pe fondul cererii de chemare în

judecată, a invocat pe cale de excepție dobândirea dreptului de proprietate

prin uzucapiune de 10 – 20 ani, constatând că îndeplinește condițiile pentru a

invoca uzucapiunea, iar titlul statului nu era valabil la momentul emiterii

certificatului de atestare a dreptului de proprietate nr. 7395/2002.

Se invocă de apelantă că cererea de chemare

în judecată este nefondată, fiind lipsită de suport legal, certificatul de

atestare a dreptului de proprietate fiind emis cu respectarea dispozițiilor

Legii nr. 15/1990 și a H.G. nr. 834/1991.

Prin decizia civilă nr. 12 A din 13 ianuarie 2009 Curtea de Apel Galați a respins apelul declarat de pârâta SC D.S. SA,

împotriva sentinței civile nr. 379 din 20 martie 2008 pronunțată de Tribunalul

Galați.

Verificând legalitatea și temeinicia

hotărârii apelate prin prisma motivelor de apel invocate și ale dispozițiilor

art.296 C. proc. civ., constată apelul nefondat

,

pentru următoarele considerente:

Prezenta

cauză se află într-un nou ciclu procesual ca urmare a trimiterii spre

rejudecare prin decizia civilă nr. 40/R din 22 ianuarie 2007 pronunțată de

Curtea de Apel Galați, hotărâre prin care s-a reținut necesitatea administrării

de noi probe, respectiv a unei expertize tehnice de specialitate care să

identifice și să evalueze imobilul.

Anterior,

prin decizia civilă nr. 4948 din 1 iulie 2004, Înalta Curte de Casație și

Justiție București, a admis recursul declarat de reclamantul R.V., a casat

sentința tribunalului și decizia instanței de apel și a trimis cauza spre

rejudecare la același tribunal, reținând că instanțele greșit au respins

cererea pentru lipsa calității procesuale pasive întrucât reclamanta C.L., a

venit la moștenire în nume propriu ca unică succesoare a soțului său și nu prin

reprezentare succesorală.

Prin

urmare, conform dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., aceste hotărâri

au stabilit limitele în care se va rejudeca cauza, fără a se mai putea invoca

chestiuni care au făcut obiectul analizei instanței de recurs.

Astfel,

instanța de fond în mod corect a reținut că ceea ce a rămas supus verificării

instanței de rejudecare este doar aplicarea regulilor în materia acțiunii în

revendicare (compararea titlurilor părților, posesia bunului) și întinderea

dreptului.

Reține

că este nefondat și cel de al doilea motiv de apel privind inadmisibilitatea

acțiunii în revendicare, inadmisibilitate prevăzută de dispozițiile art. 6

alin. (2) din Legea nr. 213/1998 coroborate cu cele ale Legii nr. 10/2001

pentru următoarele considerente:

Acțiunea

a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați, sub nr. 7557 în data de 22

iunie 1999, deci anterior adoptării legii speciale, Legea nr. 10/2001.

Dispozițiile Legii nr. 10/2001, nu exclud judecarea acțiunii în

revendicare pe dreptul comun, art. 46 permite persoanei îndreptățite să opteze

pentru a continua judecata pe dreptul comun sau să urmeze procedurile speciale,

renunțând la acțiunea în revendicare sau solicitând suspendarea judecării

cauzei.

Cu privire la aplicarea deciziei pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție București, în recursul în interesul legii în dosarul nr. 60/2007 în

data de 9 iunie 2008 reține că această hotărâre dispune cu privire la acțiunile

întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea

imobilelor preluate abuziv, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr.

10/2001, și nu cu privire la acțiunile promovate anterior, cum este cazul în

speță.

In ceea ce privește dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune,

constată neîntemeiate susținerile apelantei, pentru următoarele considerente;

Pentru uzucapiunea de 10 ani până la 20 de ani, pe lângă cerința

referitoare la posesia utilă exercitată în termenul determinat potrivit

dispozițiilor art. 1895 - 1896 C. civ., mai trebuie îndeplinite și două

condiții speciale: existența unui just titlu precum și buna credință a

posesorului.

Certificatul

de atestare a dreptului de proprietate fiind emis după introducerea acțiunii în

revendicare nu se mai poate reține că apelanta a fost de bună credință la

întocmirea documentației.

Buna

credință constă în convingerea sinceră a posesorului că a dobândit bunul în mod

valabil, deci că cel de la care a dobândit imobilul avea toate însușirile

cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea.

Ori,

în condițiile în care exista deja un litigiu pe rolul instanțelor cu privire la

imobilul în care se contestă titlul statului, conform dispozițiilor art. 1897

alin. (2) C. civ., apelanta nu poate invoca ca și just titlu pentru uzucapiunea

de 10-20 ani, certificatul de atestare a dreptului de proprietate.

Instanța de fond nu a încălcat

dreptul de proprietate al pârâtei - apelante, ci în cadrul acțiunii în

revendicare a analizat titlurile de proprietate ale celor două părți, apreciind

în mod corect că în conformitate cu dispozițiile art. 480 C. civ. și ale art. 1

din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, titlul de

proprietate al reclamantei este preferat, întrucât așa cum au constatat

instanțele irevocabil statul a deținut bunul fără a avea un titlu valabil.

Împotriva deciziei a declarat recurs

SC D.S. SA București care a învederat următorul motiv de nelegalitate a

hotărârii atacate:

Greșit s-a considerat că reclamantul

R.V. are calitate procesuală activă pentru a continua acțiunea în revendicare

formulată de C.C., deoarece singurul moștenitor al acesteia a fost fiul său C.M.,

care a testat averea sa soției sale, C.L.; astfel că la data promovării

acțiunii, C.L. nu a ținut cont de regula reprezentării, ea neavând calitate

procesuală activă pentru a promova acțiunea în revendicare a imobilului

respectiv, și drept urmare nici moștenitorul acesteia nu poate continua

procesul.

Instanța de fond nu s-a pronunțat

asupra acestei probleme, invocând prevederile art. 315 C. proc. civ., dar

calitatea procesuală activă a fost contestată din perspectiva reprezentării

succesorale, nu din perspectiva calității de moștenitor a numitului R.V.

A doua critică vizează greșita reținere

a faptului că prevederile Legii nr. 10/2001 nu au aplicabilitate în cauza

dedusă judecății, în raport de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 43/1998,

coroborate cu cele ale Legii nr. 10/2001, acțiunea promovată este inadmisibilă.

Astfel, instanța sesizată cu o

acțiune în revendicare promovată pe dreptul comun în condițiile art. 480 C.

civ. are obligația de a verifica admisibilitatea acțiunii.

Pe fondul cauzei, se invocă

dobândirea dreptului de proprietate pe uzucapiune de 10 – 20 de ani, fiind

îndeplinite condițiile legale pentru a opera conform art. 1842 – 1859 C. civ.,

în ceea ce privește SC D.

O altă critică vizează încălcarea

dreptului de proprietate al D. precum și a securității raporturilor juridice

prin admiterea acțiunii în revendicare a reclamantului. Astfel, regăsirea în

patrimoniul D. a terenului respectiv este o consecință a faptului că

reorganizarea unității economice de stat în societate comercială, a presupus,

automat, convertirea dreptului de proprietate, fiind necesară doar

inventarierea și evaluarea patrimoniului și stabilirea capitalului social în

baza H.G. nr. 834/1991, conform dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 15/1990.

Se mai susține că certificatul de

atestare a dreptului de proprietate respectă rigorile H.G. nr. 834/1991, iar pe

de altă parte, dreptul de proprietate publică a determinat posibilitatea

emiterii certificatului în baza H.G. nr. 834/1991.

Ultimele critici vizează încălcarea

de către instanța de judecată a dispozițiilor legii speciale în condițiile în

care nu au suspendat soluționarea cauzei, mai mult, a fost soluționată

definitiv și irevocabil contestația promovată împotriva deciziei de respingere

a notificării; se invocă, de asemenea, încălcarea prevederilor art. 6 din C.E.D.O.

constatând fără limită în timp aplicabilitatea unui act în condiția în care

problema dedusă judecății este supusă unei legi speciale, fiind încălcat

dreptul la un proces echitabil.

Analizând recursul declarat de D.,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta nu poate fi primit

pentru considerentele ce succed:

Calitatea procesuală activă

presupune identitatea dintre reclamant și cel ce solicită de la pârât

recunoașterea dreptului subiectiv pretins.

În litigiul supus judecății, în

temeiul deciziei civile nr. 4948/2004 a fostei Curți de Casație și Justiție

București pronunțată în dosarul nr. 207/2003 reclamantul R.V., succesor în

drepturile reclamantei – defuncte C.L., a dovedit calitatea sa succesorală

activă, precum și existența proprietății în patrimoniul autorilor săi, aspecte

dezlegate de instanța de recurs și obligatorii pentru instanța de rejudecare

conform art. 315 C. proc. civ.

Sub acest aspect, nu se justifică

criticile recurentului privind lipsa calității procesuale active a

reclamantului ce ar fi fost contestată din perspectiva reprezentării

succesorale.

Dispozițiile art. 315 C. proc. civ. prevăd

în mod neechivoc că hotărârile instanțelor de recurs asupra problemelor de

drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt

obligatorii pentru judecătorii fondului, iar problema calității procesuale

active a reclamantului R.V. a fost rezolvată prin decizia nr. 4941/2004 a

Curții Supreme de Justiție, reținându-se că reclamanta L.C. a venit la

moștenirea soțului său în nume propriu, ca unică moștenitoare, și nu prin

reprezentare succesorală.

Nici motivul de recurs privind

obiectul cauzei deduse judecății nu poate fi primit: acțiunea promovată de reclamant

este întemeiată pe prevederile art. 480 C. civ. și nu pe prevederile Legii nr.

10/2001, astfel cum susține recurentul, iar instanțele s-au pronunțat în mod

just, în baza principiului disponibilității părților, pe cererea cu care au

fost învestite.

Nici critica privind excepția

inadmisibilității acțiunii în cererea din cauză nu subzistă, în mod just Curtea

de Apel a reținut că acțiunea în revendicare a fost formulată anterior

adoptării Legii nr. 10/2001, pe rolul Judecătoriei Galați, deci nu se poate pune

în discuție problema inadmisibilității acțiunii și revendicării față de

prevederile legii speciale – Legea nr. 10/2001.

Nici motivele de recurs privind

dobândirea de către pârât a dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 10 –

20 de ani, încălcarea dreptului de proprietate al SC D., a securității

raporturilor juridice, a neanalizării titlului pârâtului – certificatul de

atestare a dreptului de proprietate - și a încălcării art. 6 din C.E.D.O. nu

pot conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate, prin prisma art. 304

pct. 9 C. proc. civ..

În mod corect instanța de apel a

reținut în privința uzucapiunii că, în temeiul art. 1895 – 1896 C. civ. trebuie

îndeplinite condițiile justului titlu și a bunei credințe a posesorului, în

speță, certificatul de atestare a dreptului de proprietate este emis după

introducerea acțiunii în revendicare, astfel că în condițiile în care există

deja un litigiu pe rolul instanțelor privind imobilul în care contestă titlul statului,

conform art. 1897 alin. (2) C. civ., pârâta nu putea invoca ca just titlu

pentru uzucapiunea de 10 – 20 de ani certificatul de atestare a dreptului de

proprietate.

Aceeași instanță în mod just a

conchis că nu s-a produs o încălcare a dreptului de proprietate al pârâtei, că

s-a procedat la o analiză comparativă a titlurilor de proprietate ale pârâtelor

apreciindu-se că în temeiul art. 480 C. civ. și art. 1 din Protocolul nr. 1

Adițional la C.E.D.O., titlul de proprietate al reclamantei este preferat.

Având în vedere că instanța de apel

a aplicat în mod corect dispozițiile legale incidente și anume art. 480 C. civ.

și art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se va respinge recursul ca nefondat și în baza art.

312 C. proc. civ. se va menține decizia civilă recurată ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta D.S. SA București, sucursala Galați, împotriva deciziei nr. 12 A din 13 ianuarie 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

11 februarie 2010

.