ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7874/2009

Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 la data de 9 septembrie 1996 reclamanta G.O. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al municipiului București și Ministerul Învățământului, solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâților să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în sector 1. Sentința civilă nr. 3099 din 17 martie 1997, prin care s-a admis acțiunea formulată, a fost schimbată în sensul respingerii acțiunii ca nefondată prin decizia civilă nr. 477A din 13 februarie 1998 pronunțată de Tribunalul București, secția a III a civilă.

Instanța de apel a reținut că în imobil a funcționat o școală ce depinde de Ministerul Învățământului Public, că titlurile părților provin de la autori diferiți, iar reclamanta nu a făcut dovada identității imobilului solicitat cu cel descris în titlul său de proprietate și că dreptul său este preferabil dreptului intimatului Ministerul Învățământului Public. Prin decizia civilă nr. 796 din 6 aprilie 1999 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, cu majoritate, s-a admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei de apel, dispunându-se casarea deciziei și trimiterea cauzei pentru rejudecare, ca instanță de fond, la Tribunalul București, avându-se în vedere valoarea obiectului litigiului de peste 150.000.000 lei.

Prin sentința civilă nr. 957 din 19 septembrie 2000 pronunțată de Tribunalul București, secția a III a civilă, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta G.O. împotriva pârâților Consiliul General al Municipiului București și Ministerul Educației Naționale, dispunându-se obligarea pârâților să-i lase reclamantei în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, sector 1, compus din construcție formată din subsol, parter, etaj, parțial mansardă, anexe la construcție, alipită, formată dintr-o singură încăpere și teren aferent de 1275 mp. Pentru a dispune în acest sens, instanța a avut în vedere următoarele motive: Imobilul în litigiu a fost dobândit de autoarea reclamantei I.G. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 293 din 21 ianuarie 1916, reclamanta fiind unica moștenitoare a acesteia.

Identitatea și compunerea imobilului solicitat cu cel ce a aparținut fostului proprietar au fost stabilite prin rapoartele de expertiză efectuate în cauză. Imobilul a trecut fără titlu în proprietatea statului ca urmare a aplicării art. 1 din Decretul nr. 176/1948, fără ca destinația acestui imobil să se încadreze între cele vizate de dispozițiile acestui act normativ. Apelul declarat de pârâtul Ministerul Educației Naționale a fost respins ca nemotivat, iar apelul declarat de Municipiul București ca inadmisibil, prin decizia civilă nr. 72A din 15 februarie 2001 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Instanța de apel a reținut că apelantul Ministerul Educației Naționale nu și-a motivat apelul în termenul menționat de art. 288 1 C. proc.

civ. la termenul de judecată al cauzei. Celălalt apel este inadmisibil, întrucât Municipiul București nu a fost parte în proces. Recursurile declarate de cei doi pârâți au fost admise prin decizia nr. 1515 din 12 aprilie 2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, prin care s-a casat decizia și s-a trimis cauza la aceeași instanță pentru judecarea pe fond a apelurilor. Instanța de recurs a reținut că instanța de apel nu a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor procedurale incidente, întrucât la data respectivă fusese abrogată O.G. nr. 13/1998, iar apelul putea fi motivat la prima zi de înfățișare, dată la care a și fost motivat. Obiectul acțiunii în revendicare îl constituie un imobil care este folosit ca școală ajutătoare, iar acesta face parte, potrivit art. 166 alin. (4 2 ) din Legea nr. 84/1995, din domeniul public județean, respectiv al Municipiului București și sunt în administrarea Inspectoratului Școlar al Municipiului București.

În condițiile în care, potrivit Legii nr. 69/1991, primarul reprezintă în justiție unitatea administrativ teritorială, apelul său nu putea fi respins ca inadmisibil, ci urma a fi examinate pe fond susținerile acestuia apelant și prin prisma art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1995. Prin decizia civilă nr. 59A din 2 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de pârâți împotriva sentinței primei instanțe pentru următoarele motive: - Cu privire la apelul declarat de pârâtul Municipiul București. Acțiunea a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 9 aprilie 1996, moment la care era în vigoarea Legea nr. 69/1991 a administrației publice locale.

Consiliul General al Municipiului București nu este titularul dreptului de proprietate, drept existent în patrimoniul Municipiului București ca entitate administrativ teritorială, însă are drept de administrare a domeniului public și privat al municipiului, potrivit art. 36 lit. c) din Legea nr. 215/2001 și art. 20 lit. g) din Legea nr. 69/1991. - Cu privire la apelul declarat de Ministerul Educației și Cercetării, în prezent Ministerul Educației Naționale. Imobilul în litigiu a intrat în proprietatea statului fără titlu valabil, astfel cum este acesta definit de art. 6 din Legea nr. 213/1998; Decretul nr. 177/1948 nu respecta Constituția în vigoare, impunând o deposedare fără prealabilă și justă despăgubire; cum a reținut și prima instanță, trecerea în proprietatea statului nu s-a făcut de la proprietarul de drept al imobilului, ci de la chiriașul său, care era un simplu detentor precar și care a dat imobilului destinația de așezământ școlar.

S-a făcut aplicarea în cauză și a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, respectiv art. 1 și art. 16, subliniindu-se că în anexa 2 a legii se arată la pct. 1 care sunt imobilele ce intră sub incidența art. 16. 1. Pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, a criticat decizia pentru următoarele motive: O acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ. se îndreptată împotriva posesorului neproprietar al imobilului, iar acesta este deținut în cauză de Ministerul Învățământului. În ipoteza avută în vedere de instanță, prin motivarea deciziei în raport de dispozițiile Legii nr. 69/1991 și în care dreptul ar exista în patrimoniul recurentului, se pune problema lipsei capacității de folosință a Consiliului General al Municipiului București: acesta nu este persoană juridică ci doar o autoritate deliberativă ce administrează domeniul Municipiului București și nu poate sta în judecată într-un proces civil.

2. Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Inovării a criticat decizia pentru următoarele motive: Nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea unitățile de învățământ special de stat fac parte din domeniul public al Municipiului București.

Potrivit art. 166 alin. (4 4 ) din Legea nr. 84/1995, terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea inspectoratele școlare, casele corpului didactic, palatele și cluburile copiilor și elevilor, cluburile sportive școlare, centrele și cabinetele de asistență psiho-pedagogică , centrele logopedice, cabinetele școlare, precum și alte unități din subordonarea Ministerul Educației și Cercetării, ale căror cheltuieli curente și de capital se finanțează de la bugetul de stat, fac parte din domeniul public al Statului și sunt administrate de Ministerul Educației și Cercetării, prin inspectoratele școlare județene și prin delegare către consiliile de administrație ale acestor unități. Celelalte componente ale bazei materiale sunt de drept proprietatea unităților și instituțiilor respective și sunt administrate de acestea.

Imobilul în cauză nu se află printre cele la care se referă norma legală. 3. Intervenientul Consiliul local al sectorului 1 București a criticat decizia pentru următoarele motive: Cauza a fost soluționată în condiții de lipsă de procedură cu intimata-intervenientă Direcția de Administrare pentru Învățământul Preuniversitar Sector 1. La data pronunțării deciziei, ca și la data repunerii cauzei pe rol, aceasta avea un alt sediu, respectiv București, sector 1. Partea nu avea cunoștință de reluarea cauzei după suspendare și nu avea cum să anunțe astfel instanța cu privire la schimbarea sediului său. În mod greșit s-a respins apelul Municipiului București, invocându-se prevederile Legii nr. 10/2001.

Cauza trebuia soluționată în raport de legislația existentă la data introducerii acțiunii, iar în speță este vorba despre anul 1996, care este anterior adoptării legii sus-menționate. Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, în considerarea celor ce succed: 1. Recursul declarat de pârâtul Municipiul București. În decizia de apel s-a reținut, ca situație de fapt ce nu mai poate fi reapreciată de instanța de recurs, că dreptul de proprietate se află în patrimoniul Municipiului București. Potrivit art. 12 alin. (4) și (5) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acestora, în litigiile privind dreptul de proprietate, parte este unitatea administrativ-teritorială titulară a dreptului de proprietate, iar aceasta este reprezentată de către consiliile județene, de Consiliul General al Municipiului București sau de consiliile locale.

Pe de altă parte Consiliul General al Municipiului București are și calitatea de administrator al domeniului public și privat al municipiului-calitate confirmată de art. 69 alin. (6) și art. 20 lit. g) din Legea nr. 69/1991 privind administrația publică locală (în vigoare la data sesizării instanței), precum și de art. 36 lit. c) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale care a abrogat legea anterioară – după cum a reținut și instanța de apel. 2. Recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Inovării. Calitatea recurentului de pârât în cauză este determinată de deținerea în fapt a imobilului în litigiu, în calitate de posesor în cadrul acțiunii în revendicare, de către o unitate de învățământ, aflată în subordinea sa.

3. Recursul declarat de intervenientul Consiliul Local al sectorului 1 București. Adresa la care a fost citată intervenienta Direcția de Administrație pentru Învățământul Preuniversitar Sector 1, inclusiv după repunerea cauzei pe rol, este cea indicată în cererea de intervenție (fila nr. 17 dosar de apel). Pentru ipoteza schimbării sediului în timpul judecății, art. 98 C. proc. civ. prevede că aceasta trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar, iar părții potrivnice prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu petiția prin care se înștiințează instanța despre schimbarea sediului. După cum rezultă din motivarea deciziei de apel, la soluționarea cauzei s-au avut în vedere și dispozițiile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acestora, analizându-se valabilitatea titlului statului din perspectiva art.6 din această lege.

Constatând, prin urmare, că nu sunt fondate criticile formulate, Înalta Curte urmează să facă aplicarea și a art. 312 alin. (1) C. proc. civ., și să dispună în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate, recursurile formulate de pârâții Municipiul București prin Primar General și Ministerul Educației, Cercetării și Inovării precum și intervenientul Consiliul local al sectorului 1 București împotriva deciziei nr. 59 A din 2 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi 2 octombrie 2009.