ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7874/2009

Deliberând asupra recursurilor civile

de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Judecătoriei sectorului 1 la data de 9 septembrie 1996 reclamanta G.O. a chemat

în judecată pe pârâții Consiliul General al municipiului București și

Ministerul Învățământului, solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se

dispună obligarea pârâților să-i lase în deplină proprietate și liniștită

posesie imobilul situat în sector 1.

Sentința civilă nr. 3099 din 17

martie 1997, prin care s-a admis acțiunea formulată, a fost schimbată în sensul

respingerii acțiunii ca nefondată prin decizia civilă nr. 477A din 13 februarie

1998 pronunțată de Tribunalul București, secția a III a civilă.

Instanța de apel a reținut că în

imobil a funcționat o școală ce depinde de Ministerul Învățământului Public, că

titlurile părților provin de la autori diferiți, iar reclamanta nu a făcut

dovada identității imobilului solicitat cu cel descris în titlul său de

proprietate și că dreptul său este preferabil dreptului intimatului Ministerul

Învățământului Public.

Prin decizia civilă nr. 796 din 6

aprilie 1999 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, cu majoritate, s-a admis recursul

declarat de reclamantă împotriva deciziei de apel, dispunându-se casarea

deciziei și trimiterea cauzei pentru rejudecare, ca instanță de fond, la Tribunalul București, avându-se în vedere valoarea obiectului litigiului de peste 150.000.000

lei.

Prin sentința civilă nr. 957 din 19

septembrie 2000 pronunțată de Tribunalul București, secția a III a civilă, s-a

admis acțiunea formulată de reclamanta G.O. împotriva pârâților Consiliul

General al Municipiului București și Ministerul Educației Naționale,

dispunându-se obligarea pârâților să-i lase reclamantei în deplină proprietate

și posesie imobilul situat în București, sector 1, compus din construcție

formată din subsol, parter, etaj, parțial mansardă, anexe la construcție,

alipită, formată dintr-o singură încăpere și teren aferent de 1275 mp.

Pentru a dispune în acest sens,

instanța a avut în vedere următoarele motive:

Imobilul în litigiu a fost dobândit

de autoarea reclamantei I.G. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. 293 din 21 ianuarie 1916, reclamanta fiind unica moștenitoare a

acesteia.

Identitatea și compunerea imobilului

solicitat cu cel ce a aparținut fostului proprietar au fost stabilite prin

rapoartele de expertiză efectuate în cauză.

Imobilul a trecut fără titlu în

proprietatea statului ca urmare a aplicării art. 1 din Decretul nr. 176/1948,

fără ca destinația acestui imobil să se încadreze între cele vizate de

dispozițiile acestui act normativ.

Apelul declarat de pârâtul

Ministerul Educației Naționale a fost respins ca nemotivat, iar apelul declarat

de Municipiul București ca inadmisibil, prin decizia civilă nr. 72A din 15

februarie 2001 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Instanța de apel a reținut că

apelantul Ministerul Educației Naționale nu și-a motivat apelul în termenul

menționat de art. 288

1

C. proc. civ. la termenul de judecată al

cauzei.

Celălalt apel este inadmisibil,

întrucât Municipiul București nu a fost parte în proces.

Recursurile declarate de cei doi

pârâți au fost admise prin decizia nr. 1515 din 12 aprilie 2002 pronunțată de Curtea

Supremă de Justiție, secția civilă, prin care s-a casat decizia și s-a trimis

cauza la aceeași instanță pentru judecarea pe fond a apelurilor.

Instanța de recurs a reținut că

instanța de apel nu a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor procedurale

incidente, întrucât la data respectivă fusese abrogată O.G. nr. 13/1998, iar

apelul putea fi motivat la prima zi de înfățișare, dată la care a și fost

motivat.

Obiectul acțiunii în revendicare îl

constituie un imobil care este folosit ca școală ajutătoare, iar acesta face

parte, potrivit art. 166 alin. (4

2

) din Legea nr. 84/1995, din

domeniul public județean, respectiv al Municipiului București și sunt în

administrarea Inspectoratului Școlar al Municipiului București.

În condițiile în care, potrivit

Legii nr. 69/1991, primarul reprezintă în justiție unitatea administrativ

teritorială, apelul său nu putea fi respins ca inadmisibil, ci urma a fi

examinate pe fond susținerile acestuia apelant și prin prisma art. 12 alin. (5)

din Legea nr. 213/1995.

Prin decizia civilă nr. 59A din 2 februarie

2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de

pârâți împotriva sentinței primei instanțe pentru următoarele motive:

- Cu privire la apelul declarat de

pârâtul Municipiul București.

Acțiunea a fost înregistrată pe

rolul instanței la data de 9 aprilie 1996, moment la care era în vigoarea Legea

nr. 69/1991 a administrației publice locale.

Consiliul General al Municipiului București

nu este titularul dreptului de proprietate, drept existent în patrimoniul

Municipiului București ca entitate administrativ teritorială, însă are drept de

administrare a domeniului public și privat al municipiului, potrivit art. 36

lit. c) din Legea nr. 215/2001 și art. 20 lit. g) din Legea nr. 69/1991.

- Cu privire la apelul declarat de

Ministerul Educației și Cercetării, în prezent Ministerul Educației Naționale.

Imobilul în litigiu a intrat în

proprietatea statului fără titlu valabil, astfel cum este acesta definit de

art. 6 din Legea nr. 213/1998; Decretul nr. 177/1948 nu respecta Constituția în

vigoare, impunând o deposedare fără prealabilă și justă despăgubire; cum a

reținut și prima instanță, trecerea în proprietatea statului nu s-a făcut de la

proprietarul de drept al imobilului, ci de la chiriașul său, care era un simplu

detentor precar și care a dat imobilului destinația de așezământ școlar.

S-a făcut aplicarea în cauză și a

dispozițiilor Legii nr. 10/2001, respectiv art. 1 și art. 16, subliniindu-se că

în anexa 2 a legii se arată la pct. 1 care sunt imobilele ce intră sub

incidența art. 16.

prin Primarul General, a criticat decizia pentru următoarele motive:

O acțiune în revendicare întemeiată

pe dispozițiile art. 480 C. civ. se îndreptată împotriva posesorului

neproprietar al imobilului, iar acesta este deținut în cauză de Ministerul

Învățământului.

În ipoteza avută în vedere de

instanță, prin motivarea deciziei în raport de dispozițiile Legii nr. 69/1991

și în care dreptul ar exista în patrimoniul recurentului, se pune problema

lipsei capacității de folosință a Consiliului General al Municipiului

București: acesta nu este persoană juridică ci doar o autoritate deliberativă

ce administrează domeniul Municipiului București și nu poate sta în judecată

într-un proces civil.

Cercetării și Inovării a criticat decizia pentru următoarele motive:

Nu are calitate procesuală pasivă în

cauză, întrucât terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea

unitățile de învățământ special de stat fac parte din domeniul public al

Municipiului București.

Potrivit art. 166 alin. (4

4

)

din Legea nr. 84/1995, terenurile și clădirile în care își desfășoară

activitatea inspectoratele școlare, casele corpului didactic, palatele și

cluburile copiilor și elevilor, cluburile sportive școlare, centrele și

cabinetele de asistență psiho-pedagogică , centrele logopedice, cabinetele

școlare, precum și alte unități din subordonarea Ministerul Educației și

Cercetării, ale căror cheltuieli curente și de capital se finanțează de la

bugetul de stat, fac parte din domeniul public al Statului și sunt administrate

de Ministerul Educației și Cercetării, prin inspectoratele școlare județene și

prin delegare către consiliile de administrație ale acestor unități. Celelalte

componente ale bazei materiale sunt de drept proprietatea unităților și

instituțiilor respective și sunt administrate de acestea.

Imobilul în cauză nu se află printre

cele la care se referă norma legală.

sectorului 1 București a criticat decizia pentru următoarele motive:

Cauza a fost soluționată în condiții

de lipsă de procedură cu intimata-intervenientă Direcția de Administrare pentru

Învățământul Preuniversitar Sector 1. La data pronunțării deciziei, ca și la

data repunerii cauzei pe rol, aceasta avea un alt sediu, respectiv București, sector

să anunțe astfel instanța cu privire la schimbarea sediului său.

În mod greșit s-a respins apelul

Municipiului București, invocându-se prevederile Legii nr. 10/2001. Cauza

trebuia soluționată în raport de legislația existentă la data introducerii

acțiunii, iar în speță este vorba despre anul 1996, care este anterior

adoptării legii sus-menționate.

Analizând decizia de apel în raport

de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, în

considerarea celor ce succed:

Municipiul București.

În decizia de apel s-a reținut, ca

situație de fapt ce nu mai poate fi reapreciată de instanța de recurs, că

dreptul de proprietate se află în patrimoniul Municipiului București.

Potrivit art. 12 alin. (4) și (5)

din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al

acestora, în litigiile privind dreptul de proprietate, parte este unitatea

administrativ-teritorială titulară a dreptului de proprietate, iar aceasta este

reprezentată de către consiliile județene, de Consiliul General al Municipiului

București sau de consiliile locale.

Pe de altă parte Consiliul General

al Municipiului București are și calitatea de administrator al domeniului

public și privat al municipiului-calitate confirmată de art. 69 alin. (6) și

art. 20 lit. g) din Legea nr. 69/1991 privind administrația publică locală (în

vigoare la data sesizării instanței), precum și de art. 36 lit. c) din Legea

nr. 215/2001 a administrației publice locale care a abrogat legea anterioară –

după cum a reținut și instanța de apel.

Ministerul Educației, Cercetării și Inovării.

Calitatea recurentului de pârât în

cauză este determinată de deținerea în fapt a imobilului în litigiu, în

calitate de posesor în cadrul acțiunii în revendicare, de către o unitate de

învățământ, aflată în subordinea sa.

intervenientul Consiliul Local al sectorului 1 București.

Adresa la care a fost citată

intervenienta Direcția de Administrație pentru Învățământul Preuniversitar

Sector 1, inclusiv după repunerea cauzei pe rol, este cea indicată în cererea

de intervenție (fila nr. 17 dosar de apel).

Pentru ipoteza schimbării sediului

în timpul judecății, art. 98 C. proc. civ. prevede că aceasta trebuie, sub

pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoștința instanței prin

petiție la dosar, iar părții potrivnice prin scrisoare recomandată, a cărei

recipisă de predare se va depune la dosar odată cu petiția prin care se

înștiințează instanța despre schimbarea sediului.

După cum rezultă din motivarea

deciziei de apel, la soluționarea cauzei s-au avut în vedere și dispozițiile

Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acestora,

analizându-se valabilitatea titlului statului din perspectiva art.6 din această

lege.

Constatând, prin urmare, că nu sunt

fondate criticile formulate, Înalta Curte urmează să facă aplicarea și a art. 312

alin. (1) C. proc. civ., și să dispună în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate, recursurile formulate de pârâții

Municipiul București prin Primar General și Ministerul Educației, Cercetării și

Inovării precum și intervenientul Consiliul local al sectorului 1 București împotriva

deciziei nr. 59 A din 2 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi

2 octombrie 2009.