Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
6104/233/2007
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
14 septembrie 2010

Decizia nr. 4420/2010 — ÎCCJ, Secția I civilă · Dosar nr. 6104/233/2007

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La 24 decembrie 2009, F.M. a formulat „cerere de reexaminare” a încheierii de ședință din data de 7 decembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Galați, în dosarul nr. 6104/233/2007, prin care i s-a respins cererea de ajutor public judiciar. Împotriva încheierii dată de aceeași instanță, la 14 ianuarie 2010, în dosarul nr. 1850/44/2009, având ca obiect soluționarea cererii de reexaminare, F.M. a declarat recurs, susținând în esență că, în mod greșit instanța i-a respins cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional, cu excepția de neconstituționalitate invocată.

Recursul se privește ca inadmisibil, în considerarea următoarelor argumente: Deși încheierile de ședință au ele însele caracterul unor hotărâri judecătorești, deoarece anticipează, în mod firesc, hotărârea finală, acestea nu pot fi atacate în aceleași condiții ca hotărârea judecătorească pe care o preced, în afară de cele prin care s-a întrerupt sau suspendat cursul judecății, care pot fi atacate în mod separat. În speță, încheierea atacată cu recurs nu vizează respingerea vreunei cereri de sesizare a instanței de contencios constituțional ci este o încheiere premergătoare, cu caracter preparatoriu prin care instanța, a admis cererea petentului de acordare a unui termen în vederea angajării unui apărător și a dispus astfel, amânarea cauzei.

Or, încheierile premergătoare nu pot fi atacate cu apel respectiv recurs, decât o dată cu fondul cauzei, ele având doar menirea, potrivit legislației noastre procesual civile, de a pregăti soluția finală. Tot astfel, recursul făcut împotriva hotărârii, se socotește făcut și împotriva încheierilor premergătoare. Așa fiind, recursul formulat de F.M., se va respinge ca inadmisibil.

DECIDE Respinge ca inadmisibil, recursul declarat de F.M. împotriva încheierii din 14 ianuarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 septembrie 2010.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.