ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2688/2010

asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Brăila, sub nr. 816/113/2008, reclamanta P.V., a solicitat în

contradictoriu cu pârâta C.I.I.P.U.R.L., obligarea acesteia să răspundă prin dispoziție

motivată la notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, înregistrată la

executorul judecătoresc sub nr. 722 din 10 august 2001.

In motivarea cererii sale reclamanta a arătat

că a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Brăila, comuna

Siliștea, sat Mărtăcești, reprezentând un conac format din teren în suprafață

de 50 ha și construcții. Notificarea a fost înaintată prin executorul

judecătoresc și înregistrată sub nr. 722 din 10 august 2001. Primăria comunei

Siliștea a înaintat notificarea SC S. SA, conform adresei 904 din 14 aprilie 2003,

deoarece imobilul se afla în posesia acestei societăți. SC S. SA se afla în

lichidare, astfel că notificarea nu a fost înregistrată în evidențele

societății, iar activele au fost înstrăinate.

La termenul de judecată din 19 noiembrie 2008

reclamanta a precizat că înțelege să se judece cu pârâta Agenția Domeniilor Statului

deoarece aceasta a fost acționar din partea statului la societatea lichidată,

în posesia căreia s-a aflat imobilul în litigiu.

Pârâta Agenția Domeniilor Statului prin întâmpinarea

formulată a susținut că cererea de chemare în judecată a reclamantei este

inadmisibilă deoarece notificarea înregistrată sub nr. 722 din 10 august 2001

nu a fost înaintată acesteia. Prin urmare, nefiind sesizată pârâta nu a luat

cunoștință de pretențiile reclamantei și în consecință nu are obligația de a

răspunde cererii deduse judecății. Pe de altă parte, pârâta a invocat excepția

lipsei calității sale procesual pasive arătând că legea stabilește, în situația

în care societatea posesoare se află în procedura de lichidare, competența de

soluționare a notificării cade în sarcina lichidatorului judiciar. Pe fond,

având în vedere că reclamanta solicită restituirea în natură a suprafeței de 50 ha, iar o asemenea suprafață este situată în extravilanul comunei Siliștea, pârâta a precizat că

nu sunt incidente prevederile Legii nr. 10/2001, iar acțiunea ar trebui

respinsă ca nefondată.

Prin sentința civilă nr. 205 din 10

martie 2009, Tribunalul Brăila a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta

să răspundă notificării reclamantei prin emiterea unei dispoziții.

Pentru a se pronunța în acest sens

instanța de fond a avut în vedere, cu privire la excepțiile invocate de pârâtă

, faptul că nu se poate reține că cererea de chemare în judecată este

inadmisibilă deoarece obiectul cererii îl constituie obligarea pârâtei să

răspundă la notificarea înregistrată sub nr. 722/2001.

Cu privire la fondul cauzei s-a reținut că

la data formulării notificării și a intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 pârâta

exercita calitatea de acționar, în numele statului la SC S. SA și împrejurarea că aceasta nu a răspuns notificării înaintate de reclamantă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

apel pârâta Agenția Domeniilor Statului, care a invocat inadmisibilitatea

acțiunii motivat de faptul că notificarea nu a fost adresată acestei

instituții, ci Primăriei comunei Siliștea, județul Brăila.

A mai invocat apelanta și motive privind

fondul cauzei.

Prin decizia nr. 310/A din 10 noiembrie

2009 Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins ca nefondat apelul

pârâtei.

În motivarea acestei soluții instanța de

apel a reținut că instanța de fond, în mod legal a dispus obligarea pârâtei să

se pronunțe cu privire la notificarea primită iar pârâta este în eroare atunci

când face referire la fondul cauzei, respectiv la dreptul reclamantei de a

revendica imobilul în discuție, această motivare urmând să se regăsească în

motivarea dispoziției pe care urmează să o pronunțe.

Împotriva menționatei decizii a formulat

și motivat recurs, în termen legal, pârâta Agenția Domeniilor Statului, pentru

motive de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

critica privind următoarele aspecte:

Se reiterează motivul legat

inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, raportat la dispozițiile

Legii nr. 10/2001.

În acest sens pârâta invocă dispozițiile art.

23 din Legea nr. 10/2001 susținând că revendicarea imobilelor potrivit

dispozițiilor Legii nr. 10/2001 trebuie să parcurgă două etape, respectiv

procedura prealabilă obligatorie administrativă și procedura judiciară, iar notificarea

nr. 722 din 10 august 2001, nu a fost transmisă Agenției Domeniilor Statului,

ci a fost înaintată de către reclamantă , conform susținerilor acesteia,

Primăriei comunei Siliștea, județul Brăila, care, în anul 2003, a transmis-o, împreună cu întreaga documentație, la SC S. SA, județul Brăila. Prin urmare,

nefiind sesizată, A.D.S. nu a luat cunoștință de pretențiile petentei și, deci,

nu a luat naștere obligația emiterii unei decizii de soluționare a respectivei

notificări, nefiind îndeplinite condițiile exprese ale art. 22 din Legea nr.

10/2001.

În mod greșit instanța de apel a menținut

soluția instanței de fond privind respingerea excepției lipsei calității

procesuale pasive a A.D.S., prezenta cerere fiind îndreptată împotriva unei

persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

Astfel, arată recurenta, la momentul la

care Primăria comunei Siliștea a transmis notificarea către SC S. SA, și anume

anul 2003, această societate se afla în procedura lichidării judiciare, iar în

această situație legea stabilește competența de soluționare a notificării în

sarcina lichidatorului judiciar, desemnat de instanța judecătorească (Capitolul

II, art. 21.3, Teza a II-a, H.G. nr. 250/2007).

În mod nelegal, instanța a obligat A.D.S.

să emită decizie prin care să soluționeze notificarea reclamantei atâta vreme

cât aceasta are la dispoziție actele normative speciale în materie, și anume

Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2000.

Analizând recursul formulat, în raport de

criticile menționate, Înalta Curte, apreciază că acesta este nefondat pentru

considerentele ce succed:

Deși prin acțiunea introductivă de

instanță reclamanta P.V., a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.I.I.P.U.R.L.,

obligarea acesteia să răspundă prin dispoziție motivată la notificarea

formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, înregistrată la executorul judecătoresc

sub nr. 722 din 10 august 2001, la data de 19 noiembrie 2008 reclamanta și-a

modificat acțiunea în sensul că a solicitat introducerea în cauză a A.D.S. București

motivat de faptul că din relațiile primite de la Registrul Comerțului rezultă că această instituție a avut calitatea de acționar la SC S. SA

Brăila, societate care ar fi deținut imobilul revendicat.

Instanța de fond a încuviințat cererea

reclamantei și a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâtă a A.D.S. București.

Reclamanta a susținut în scris că a

înaintat toată documentația de care a înțeles să se folosească în dovedirea

susținerilor sale acestei instituții.

Față de această împrejurare și ținând

seama de dispozițiile art. IV din titlul I din Legea nr. 247/2005 potrivit

cărora „în cazul în care, la data intrării în vigoare a prezentei legi,

societatea comercială și-a încetat activitatea ca persoană juridică, competența

de soluționare a cererii de restituire revine entității care a exercitat, în

numele statului, calitatea de acționar la respectiva societate comercială”, se

va respinge susținerea din recurs referitor la faptul că acțiunea ar fi

îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

Ori, astfel cum rezultă din adresa nr.

4300 din 4 noiembrie 2008 a Oficiului registrului comerțului de pe lângă

Tribunalul Brăila, procedura de reorganizare și faliment SC S. SA a fost

deschisă la 2 februarie 2001, în baza încheierii nr. 18530 din 31 iulie 2006

dispunându-se închiderea procedurii de faliment și radierea societății iar la data

de 28 mai 2001 a intrat în societate ca asociat, pârâta Agenția Domeniilor

Statului cu o cotă de participare la beneficii/pierderi de 99.9938%.

Raportat la data intrării în vigoare a

Legii nr. 247/2005 și a formulării notificării, pârâta exercita calitatea de

acționar, în numele statului, la SC S. SA, și față de dispozițiile art. 25 din Legea

nr. 10/2001, Înalta Curte constată că în mod judicios instanțele de fond au

obligat pârâta la emiterea dispoziției cu privire la notificarea reclamantei

înregistrată sub nr. 722 din 10 august 2008.

Nu poate fi reținută ca fondată

susținerea potrivit căreia recurenta nu a luat cunoștință de pretențiile

reclamantei atâta vreme cât i-au fost transmise cu aviz de primire notificarea

și întreaga documentație (05 decembrie 2008- fila 98 dosar fond).

Față de cele ce preced, în baza art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta Agenția

Domeniilor Statului, soluția instanței de apel fiind pronunțată cu corecta

încadrare a situației de fapt și aplicarea riguroasă a dispozițiilor legale

incidente din legea specială.

În același timp, constatând că prin

această soluție pârâta este, în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea

“căzută în pretenții”, se va dispune, obligarea acesteia la plata sumei de 2000

lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata reclamantă P.V.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat recursul declarat

de pârâta Agenția Domeniilor Statului împotriva deciziei nr. 310/A din 10

noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă să plătească intimatei

reclamante P.V., 2000 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 3 mai 2010.