ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3957/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3957/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Vaslui, în dosarul nr. 3094/89/2008, reclamantul P.C.M. a solicitat anularea dispoziției nr. 172 din 16 iunie 2008 a Șefului I.P.J. Vaslui și a dispoziției nr. 21 din 13 iunie 2008 a Ș.P.M. Bârlad, prin care a fost sancționat disciplinar. În încheierea de ședință din 12 ianuarie 2009, Tribunalul Vaslui a dispus sesizarea Curții de Apel Iași pentru soluționarea excepției de nelegalitate a prevederilor art. 12 alin. (1) lit. a) și art. 23 alin. (4) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, excepție care a fost invocată de reclamantul P.C.M., cu motivarea că au fost încălcate prevederile Legii nr. 24/2000 privind sistematizarea actelor normative.
Reclamantul a invocat și excepția de neconstituționalitate a aceluiași ordin, susținând că este în contradicție cu prevederile art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) și (2), art. 108 alin. (4) și art. 124 alin. (1) și (2) din Constituție. Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr. 89/ CA din 27 mai 2009, prin care a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a Ordinului nr. 400/2004 emis de M.A.I. și a respins, ca nefondată, excepția de nelegalitate invocată cu privire la același ordin. Excepția de neconstituționalitate invocată în privința unui act administrativ a fost respinsă, ca inadmisibilă, cu motivarea că, potrivit Legii nr. 47/1992, Curtea Constituțională exercită controlul de constituționalitate numai în cazul legilor și ordonanțelor emise de guvern.
Instanța de fond a respins excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 400/2004, reținând că nu au fost încălcate normele de tehnică legislativă prevăzute în Legea nr. 24/2000. Astfel, în raport de prevederile art. 10 1 din Legea nr. 24/2000, instanța de fond a constatat că nu este obligatorie publicarea în M. Of. a actelor administrative clasificate, iar la data emiterii ordinului în litigiu, erau în vigoare și dispozițiile art. 27 alin. (3) din H.G. nr. 5545/2001 care exceptau de la publicare reglementările din sectorul de ordine publică. Cât privește principiul unicității reglementării, instituit prin aceeași Lege nr. 24/2000 și pretins a fi fost încălcat prin Ordinul nr. 400/2004, instanța de fond a constatat că sunt nefondate susținerile reclamantului, întrucât răspunderea disciplinară a fost reglementată diferit de răspunderea penală și contravențională, care pot fi angajate în cazul funcționarilor publici.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul și a solicitat casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică. Recurentul a susținut că instanța de fond nu a lămurit natura juridică a actului juridic dedus judecății, care nu poate fi atât administrativ, cât și normativ și nici nu a analizat motivele de nelegalitate invocate față de reglementarea care prevede posibilitatea aplicării a două sancțiuni pentru aceeași faptă. Recurentul a mai arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra caracterului discriminatoriu al răspunderii disciplinare în cazul polițiștilor, care nu răspund potrivit dreptului comun, ci în baza unui act normativ nelegal nepublicat în M. Of. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc.
civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs, ca nefondat, pentru următoarele considerente: În exercitarea controlului de legalitate, pe calea excepției de nelegalitate conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a stabilit judicios natura juridică a Ordinului nr. 400/2004 emis de M.A.I. privind regimul disciplinar al personalului din M.A.I. Prin conținutul prevederilor sale, acest ordin este un act administrativ cu caracter normativ, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, deoarece produce efecte generale și impersonale, fiind emis de o autoritate publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Nelegalitatea acestui ordin a fost neîntemeiat invocată de recurentul-reclamant în raport de prevederile Legii nr. 24/2000 și instanța de fond a constatat corect respectarea normelor de tehnică legislativă, atât sub aspectul publicării actului administrativ, cât și în privința principiului unicității reglementării. Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din M.A.I. întrunește condițiile de legalitate instituite de prevederile art. 75 teza 1 din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, deoarece are ca temei juridic Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului și se limitează la cadrul stabilit de art. 59 alin. (2) din acest act normativ.
Susținerea recurentului - reclamant privind instituirea unei duble sancțiuni pentru aceeași faptă este lipsită de temei și se dovedește a fi rezultatul unei confuzii cu privire la natura răspunderii angajate pentru fapta respectivă. Astfel, răspunderea disciplinară poate fi angajată distinct de răspunderea penală sau contravențională, ceea ce nu încalcă însă principiul unicității sancțiunii prevăzut expres de dispozițiile art. 27 alin. (1) lit. f) din Ordinul nr. 400/2004, conform cărora, pentru o abatere disciplinară nu se poate aplica decât o sancțiune disciplinară.
Existența unei reglementări speciale în materia răspunderii disciplinare a polițiștilor nu are un caracter discriminatoriu cum neîntemeiat s-a susținut în recurs, întrucât dispozițiile art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 400/2004 și art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 au prevăzut că acestora li se aplică Legea nr. 188/1998 și alte acte normative incidente în cazul funcționarilor publici, numai în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică polițistului. În consecință, normele derogatorii de la dreptul comun au fost reglementate în considerarea statutului special al polițistului, ca funcționar public civil investit cu exercițiul autorității publice și au fost prevăzute în Lege nr. 360/2002 privind statutul polițistului, actul normativ superior în executarea căruia a fost emis actul administrativ contestat în cauză pe calea excepției de nelegalitate.
Pentru considerentele expuse, se constată că este legală și temeinică hotărârea instanței de fond prin care a fost respinsă, ca nefondată, excepția de nelegalitate, astfel că recursul declarat de reclamant va fi respins. Recursul formulat de reclamant și împotriva soluției de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate va fi, de asemenea, respins, constatându-se că nu a fost respectat termenul legal de declarare și de motivare a recursului. Conform art. 29 alin. final din Legea nr. 47/1992, republicată, soluția de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate poate fi atacată cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.
În cauză, se constată că recursul a fost declarat la 4 iunie 2009 (conform datei de expediere prin poștă), după expirarea termenului de 48 de ore care, potrivit dispozițiilor legale susmenționate, se calculează de la data de 27 mai 2009, când a fost pronunțată hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul P.C.M. împotriva sentinței civile nr. 89/ CA din 27 mai 2009 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.