ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3957/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Vaslui, în dosarul nr. 3094/89/2008, reclamantul P.C.M. a solicitat anularea

dispoziției nr. 172 din 16 iunie 2008 a Șefului I.P.J. Vaslui și a dispoziției nr.

21 din 13 iunie 2008 a Ș.P.M. Bârlad, prin care a fost sancționat disciplinar.

În încheierea de ședință din

12 ianuarie 2009, Tribunalul Vaslui a dispus sesizarea Curții de Apel Iași

pentru soluționarea excepției de nelegalitate a prevederilor art. 12 alin. (1) lit.

a) și art. 23 alin. (4) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, excepție care a fost

invocată de reclamantul P.C.M., cu motivarea că au fost încălcate prevederile

Legii nr. 24/2000 privind sistematizarea actelor normative.

Reclamantul a invocat și excepția

de neconstituționalitate a aceluiași ordin, susținând că este în contradicție

cu prevederile art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) și (2), art. 108 alin. (4)

și art. 124 alin. (1) și (2) din Constituție.

Curtea de Apel Iași, secția

contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr. 89/ CA din 27 mai

2009, prin care a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a

Ordinului nr. 400/2004 emis de M.A.I. și a respins, ca nefondată, excepția de

nelegalitate invocată cu privire la același ordin.

Excepția de neconstituționalitate

invocată în privința unui act administrativ a fost respinsă, ca inadmisibilă,

cu motivarea că, potrivit Legii nr. 47/1992, Curtea Constituțională exercită

controlul de constituționalitate numai în cazul legilor și ordonanțelor emise

de guvern.

Instanța de fond a respins

excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 400/2004, reținând că nu au fost

încălcate normele de tehnică legislativă prevăzute în Legea nr. 24/2000.

Astfel, în raport de

prevederile art. 10

1

din Legea nr. 24/2000, instanța de fond a constatat

că nu este obligatorie publicarea în M. Of. a actelor administrative

clasificate, iar la data emiterii ordinului în litigiu, erau în vigoare și

dispozițiile art. 27 alin. (3) din H.G. nr. 5545/2001 care exceptau de la

publicare reglementările din sectorul de ordine publică.

Cât privește principiul

unicității reglementării, instituit prin aceeași Lege nr. 24/2000 și pretins a

fi fost încălcat prin Ordinul nr. 400/2004, instanța de fond a constatat că

sunt nefondate susținerile reclamantului, întrucât răspunderea disciplinară a

fost reglementată diferit de răspunderea penală și contravențională, care pot

fi angajate în cazul funcționarilor publici.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs reclamantul și a solicitat casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică.

Recurentul a susținut că

instanța de fond nu a lămurit natura juridică a actului juridic dedus

judecății, care nu poate fi atât administrativ, cât și normativ și nici nu a

analizat motivele de nelegalitate invocate față de reglementarea care prevede

posibilitatea aplicării a două sancțiuni pentru aceeași faptă.

Recurentul a mai arătat că

instanța de fond nu s-a pronunțat asupra caracterului discriminatoriu al

răspunderii disciplinare în cazul polițiștilor, care nu răspund potrivit

dreptului comun, ci în baza unui act normativ nelegal nepublicat în M. Of.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs, ca nefondat, pentru

următoarele considerente:

În exercitarea controlului

de legalitate, pe calea excepției de nelegalitate conform art. 4 din Legea nr. 554/2004,

instanța de fond a stabilit judicios natura juridică a Ordinului nr. 400/2004

emis de M.A.I. privind regimul disciplinar al personalului din M.A.I.

Prin conținutul prevederilor

sale, acest ordin este un act administrativ cu caracter normativ, în sensul

prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, deoarece produce

efecte generale și impersonale, fiind emis de o autoritate publică, în vederea

organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă

naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Nelegalitatea acestui ordin

a fost neîntemeiat invocată de recurentul-reclamant în raport de prevederile

Legii nr. 24/2000 și instanța de fond a constatat corect respectarea normelor

de tehnică legislativă, atât sub aspectul publicării actului administrativ, cât

și în privința principiului unicității reglementării.

Ordinul M.A.I. nr. 400/2004

privind regimul disciplinar al personalului din M.A.I. întrunește condițiile de

legalitate instituite de prevederile art. 75 teza 1 din Legea nr. 24/2000,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, deoarece are ca temei

juridic Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului și se limitează la

cadrul stabilit de art. 59 alin. (2) din acest act normativ.

Susținerea recurentului -

reclamant privind instituirea unei duble sancțiuni pentru aceeași faptă este

lipsită de temei și se dovedește a fi rezultatul unei confuzii cu privire la

natura răspunderii angajate pentru fapta respectivă.

Astfel, răspunderea disciplinară

poate fi angajată distinct de răspunderea penală sau contravențională, ceea ce

nu încalcă însă principiul unicității sancțiunii prevăzut expres de

dispozițiile art. 27 alin. (1) lit. f) din Ordinul nr. 400/2004, conform

cărora, pentru o abatere disciplinară nu se poate aplica decât o sancțiune

disciplinară.

Existența unei reglementări

speciale în materia răspunderii disciplinare a polițiștilor nu are un caracter

discriminatoriu cum neîntemeiat s-a susținut în recurs, întrucât dispozițiile art.

3 alin. (1) din Ordinul nr. 400/2004 și art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002

au prevăzut că acestora li se aplică Legea nr. 188/1998 și alte acte normative

incidente în cazul funcționarilor publici, numai în situația în care domeniile

respective nu sunt reglementate în legislația specifică polițistului.

În consecință, normele

derogatorii de la dreptul comun au fost reglementate în considerarea statutului

special al polițistului, ca funcționar public civil investit cu exercițiul

autorității publice și au fost prevăzute în Lege nr. 360/2002 privind statutul

polițistului, actul normativ superior în executarea căruia a fost emis actul

administrativ contestat în cauză pe calea excepției de nelegalitate.

Pentru considerentele

expuse, se constată că este legală și temeinică hotărârea instanței de fond

prin care a fost respinsă, ca nefondată, excepția de nelegalitate, astfel că

recursul declarat de reclamant va fi respins.

Recursul formulat de

reclamant și împotriva soluției de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de

neconstituționalitate va fi, de asemenea, respins, constatându-se că nu a fost

respectat termenul legal de declarare și de motivare a recursului.

Conform art. 29 alin. final

din Legea nr. 47/1992, republicată, soluția de respingere, ca inadmisibilă, a

excepției de neconstituționalitate poate fi atacată cu recurs la instanța imediat

superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

În cauză, se constată că

recursul a fost declarat la 4 iunie 2009 (conform datei de expediere prin

poștă), după expirarea termenului de 48 de ore care, potrivit dispozițiilor

legale susmenționate, se calculează de la data de 27 mai 2009, când a fost

pronunțată hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul P.C.M. împotriva sentinței civile nr. 89/ CA din 27 mai 2009 a Curții

de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 septembrie 2009.