ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4756/2009

Asupra contestației în

anulare de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 514 din 17 noiembrie 2008, Curtea de

Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea

formulată de recurentul A.V. privind sesizarea Curții Constituționale cu

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr.

47/1992, a admis recursul declarat împotriva încheierii din 3 septembrie 2008

pronunțată de Tribunalul Iași, pe care a casat-o și a trimis cauza la aceeași

instanță pentru rejudecarea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu

excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 95-117 și art. 121 alin. (2)

din O.U.G. nr. 195/2002, art. 131-136 C. proc. fisc., a capitolului VII din

H.G. nr. 1391/2006 și a capitolului 7 din O.U.G. nr. 195/2002.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, Curtea de Apel a arătat, în esență, că Tribunalul Iași a soluționat

excepția invocată de recurent, respingând-o ca inadmisibilă, deși, conform art.

29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, competența exclusivă să soluționeze aceste

excepții aparține instanței constituționale.

De asemenea, Curtea de Apel

a respins cererea privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992,

constatând că din actele dosarului rezultă faptul că recursul a fost declarat

în termenul prevăzut de acest text de lege așa încât excepția nu are legătură

cu soluționarea cauzei.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs A.V., arătând în motivarea căii de atac că, prin necomunicarea

soluției de respingere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.

29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, i-a fost încălcat dreptul la apărare.

Prin decizia nr. 75 din 9

ianuarie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul ca

nefondat.

Instanța de control judiciar

a apreciat că recurentul A.V. a declarat în termenul legal recurs împotriva

încheierii din 3 septembrie 2008 a Tribunalului Iași prin care i s-a respins

cererea de sesizare a Curții Constituționale, motiv pentru care, în mod corect

s-a apreciat de către prima instanță că dispoziția legală criticată nu are

legătură cu soluționarea cauzei.

Ca atare, soluția de

respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (6) C. proc. civ. este

legală.

Împotriva acestei hotărâri

judecătorești s-a promovat contestație în anulare, în temeiul art. 317 alin. (1)

pct. 1 și art. 318 C. proc. civ., de către A.V., care a solicitat admiterea

acestei căi extraordinare de atac, admiterea recursului și a cererii de

sesizare a instanței constituționale cu excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992.

În motivarea căii de atac,

contestatorul arată că asiguratorul SC C.A. SA – sucursala Iași nu a fost legal

citat la termenul de judecată din data de 9 ianuarie 2009, cu toate că a

achitat daunele cauzate în urma avarierii autoturismului, condus neregulamentar

de numitul M.A.

Ca atare, contestatorul

consideră că i-a fost încălcat dreptul la apărare.

Analizând prezenta cale

extraordinară de atac, prin prisma criticilor formulate, cât și din perspectiva

prevederilor legale incidente în materie, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 317 alin. (1)

C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare,

pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi

invocate pe calea apelului sau recursului:

1)

când

procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost

îndeplinită potrivit cu cerințele legii.

2)

când

hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine

publică privitoare la competență.

Alin. (2) al aceluiași

articol precizează: „cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru

motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin

cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de

verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost

judecat în fond”.

Conform art. 85 C. proc. civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea

părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel.

Într-adevăr, la termenul de

judecată din data de 9 ianuarie 2009, procedura de citare cu intimata SC C.A.

SA – sucursala Iași nu a fost legal îndeplinită, întrucât pe dovada de

îndeplinire a procedurii de citare există mențiunea că „destinatarul este

mutat”.

Potrivit art. 105 alin. (2)

C. proc. civ., actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un

funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin acestea s-a

pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.

În speța de față,

contestatorul nu a probat că a suferit o vătămare, urmare a faptului că decizia

contestată a fost pronunțată în condițiile în care procedura de citare cu o

altă parte nu a fost legal îndeplinită.

Pe de altă parte,

contestatorul a indicat drept temei juridic al prezentei contestații în anulare

și dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

În temeiul acestui text

legal, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când

dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța,

respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis din greșeală să cerceteze

vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

În litigiul de față, în mod

evident, nu există critici privitoare la greșelile materiale efectuate de

instanța de recurs sau la motivele de recurs care nu au fost cercetate de

aceasta.

Înalta Curte apreciază că

susținerile contestatorului din cererea dedusă judecății nu prezintă relevanță

juridică din perspectiva textului legal analizat anterior.

În consecință, în raport de

considerentele anterior expuse, Înalta Curte va respinge contestația în anulare

ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de A.V. împotriva Deciziei nr. 75 din 9 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 octombrie 2009.