ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4756/2009

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 514 din 17 noiembrie 2008, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de recurentul A.V. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, a admis recursul declarat împotriva încheierii din 3 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași, pe care a casat-o și a trimis cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 95-117 și art. 121 alin. (2) din O.U.G.

nr. 195/2002, art. 131-136 C. proc. fisc., a capitolului VII din H.G. nr. 1391/2006 și a capitolului 7 din O.U.G. nr. 195/2002. Pentru a pronunța o asemenea soluție, Curtea de Apel a arătat, în esență, că Tribunalul Iași a soluționat excepția invocată de recurent, respingând-o ca inadmisibilă, deși, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, competența exclusivă să soluționeze aceste excepții aparține instanței constituționale. De asemenea, Curtea de Apel a respins cererea privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, constatând că din actele dosarului rezultă faptul că recursul a fost declarat în termenul prevăzut de acest text de lege așa încât excepția nu are legătură cu soluționarea cauzei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A.V., arătând în motivarea căii de atac că, prin necomunicarea soluției de respingere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, i-a fost încălcat dreptul la apărare. Prin decizia nr. 75 din 9 ianuarie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul ca nefondat. Instanța de control judiciar a apreciat că recurentul A.V. a declarat în termenul legal recurs împotriva încheierii din 3 septembrie 2008 a Tribunalului Iași prin care i s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, motiv pentru care, în mod corect s-a apreciat de către prima instanță că dispoziția legală criticată nu are legătură cu soluționarea cauzei.

Ca atare, soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (6) C. proc. civ. este legală. Împotriva acestei hotărâri judecătorești s-a promovat contestație în anulare, în temeiul art. 317 alin. (1) pct. 1 și art. 318 C. proc. civ., de către A.V., care a solicitat admiterea acestei căi extraordinare de atac, admiterea recursului și a cererii de sesizare a instanței constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992. În motivarea căii de atac, contestatorul arată că asiguratorul SC C.A. SA – sucursala Iași nu a fost legal citat la termenul de judecată din data de 9 ianuarie 2009, cu toate că a achitat daunele cauzate în urma avarierii autoturismului, condus neregulamentar de numitul M.A.

Ca atare, contestatorul consideră că i-a fost încălcat dreptul la apărare. Analizând prezenta cale extraordinară de atac, prin prisma criticilor formulate, cât și din perspectiva prevederilor legale incidente în materie, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 317 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1) când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii. 2) când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Alin. (2) al aceluiași articol precizează: „cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”. Conform art. 85 C. proc. civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel. Într-adevăr, la termenul de judecată din data de 9 ianuarie 2009, procedura de citare cu intimata SC C.A. SA – sucursala Iași nu a fost legal îndeplinită, întrucât pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare există mențiunea că „destinatarul este mutat”.

Potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ., actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin acestea s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În speța de față, contestatorul nu a probat că a suferit o vătămare, urmare a faptului că decizia contestată a fost pronunțată în condițiile în care procedura de citare cu o altă parte nu a fost legal îndeplinită. Pe de altă parte, contestatorul a indicat drept temei juridic al prezentei contestații în anulare și dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. În temeiul acestui text legal, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

În litigiul de față, în mod evident, nu există critici privitoare la greșelile materiale efectuate de instanța de recurs sau la motivele de recurs care nu au fost cercetate de aceasta. Înalta Curte apreciază că susținerile contestatorului din cererea dedusă judecății nu prezintă relevanță juridică din perspectiva textului legal analizat anterior. În consecință, în raport de considerentele anterior expuse, Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de A.V. împotriva Deciziei nr. 75 din 9 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2009.