ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.12.2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10114/2009

HOTĂRÂRE
15.12.2009
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10114/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Teleorman la 7 decembrie 2007, reclamanta P.V. a chemat în judecată pe pârâta SC P.

SA București, solicitând obligarea acesteia la achitarea sumei de 5.630 lei

reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate pentru sărbătorile de

Paște 2005, 2006 și pentru Crăciunul din 2004 și 2005, precum și a sumei de

533,52 lei reprezentând daune pentru neachitarea în termen a acestora.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că a fost salariata pârâtei până în luna ianuarie 2006, când s-a dispus

încetarea contractului individual de muncă în temeiul dispozițiilor art. 65-66 C.

muncii și a dispozițiilor art. 73 – 75 din Legea nr. 53/2003.

De asemenea, s-a menționat de către

reclamantă că trebuia să beneficieze de toate drepturile recunoscute în

conformitate cu prevederile contractului individual de muncă art. II alin. (3)

și cu contractul colectiv încheiat la nivelul societății.

Pârâta a formulat întâmpinare prin

care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru o parte a

pretențiilor, precizând, totodată, că dreptul subiectiv este inexistent,

întrucât comisia paritară a statuat că, începând cu anul 2003, suplimentările

pentru sărbătorile de Paști și Crăciun au fost incluse în salariul de bază al

angajaților și, pe cale de consecință, cererea dedusă judecății este și lipsită

de obiect.

Tribunalul Teleorman, secția

conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, prin

sentința civilă nr. 2952 pronunțată la 8 decembrie 2008, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta P.V. și a obligat pe pârâta SC P. SA să

plătească reclamantei suma de 3.107 lei, reprezentând suplimentări salariale,

cuvenite și neacordate, pentru sărbătorile de Crăciun 2004, 2005 și Paște 2005,

actualizate cu indicele de inflație la data efectuării expertizei – iunie 2008.

S-a respins ca neîntemeiată

pretenția reclamantei privind acordarea suplimentărilor pentru sărbătoarea de

Paște 2006.

A fost obligată pârâta la 41,70 lei

cheltuieli de judecată către reclamantă.

Împotriva sentinței menționate a

declarat recurs pârâta SC P. SA, Membru O.M.V. Grup criticând-o ca nelegală

pentru neconstatarea ca prescris a dreptului la acțiune conform art. 283 alin. (1)

lit. e) C. muncii și având în vedere că sumele solicitate prin acțiune au fost

incluse în salariul lunar acordat, începând cu anul 2003.

De asemenea, s-a invocat faptul că

modalitatea de calcul la care s-a făcut referire în susținerea acțiunii este

greșită atâta timp cât se raportează la nivelul salariului vechi brut la nivel

de societate.

La termenul de judecată din 9 iunie

2009, pârâta-recurentă SC P. SA a invocat excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 298 alin. (2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003, raportat

la prevederile art. 1 alin. (4) și (5), art. 73 alin. (3) lit. p) și art. 79 alin.

(1) din Constituția României.

Curtea de Apel București, secția a

VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale,

prin încheierea din 9 iunie 2009, a respins cererea de sesizare a Curții

Constituționale ca inadmisibilă, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și

Justiție pentru soluționarea recursului declarat împotriva acestei încheieri și

a suspendat judecata cererii de recurs împotriva sentinței nr. 2952 din 8

decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman, pe perioada soluționării

recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această încheiere,

Curtea de Apel București a reținut, în esență, că, potrivit art. 29 alin. (1)-(3)

din Legea nr. 47/1992, sunt admisibile excepțiile invocate în fața instanței de

una dintre părțile procesului, care are ca obiect neconstituționalitatea unor

texte dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, ce are legătură cu soluționarea

cauzei și care nu au fost declarate anterior neconstituționale, cerințe pe care

textul criticat le îndeplinește, prin prisma aplicabilității lui în

soluționarea conflictului dintre art. 284 alin. (2) C. muncii și art. 72 din

Legea nr. 168/1999, cât privește competența teritorială a instanțelor în

judecarea conflictelor de muncă.

S-a constatat, însă, că excepția

invocată prin raportare la o serie de texte constituționale, este motivată

exclusiv prin prisma nerespectării unor dispoziții cuprinse într-o altă lege,

respectiv pe pretinsa neconstituționalitate a interpretării legii de către

instanțe, greșita aplicare a legii la cazul concret și necorelarea actelor

normative, aspecte ce nu pot constitui obiectul controlului de

constituționalitate.

Împotriva încheierii menționate a

declarat recurs în termenul legal pârâta SC P. SA – membru O.M.V. Grup,

criticând-o ca nelegală pentru greșita reținere a neîndeplinirii condițiilor de

admisibilitate ale excepției de neconstituționalitate conform art. 29 din Legea

nr. 47/1992, excepție a cărei soluționare presupune analizarea ipotezei în care

Legea nr. 168/1999 mai este sau nu în vigoare, având în vedere că ultima

liniuță din art. 298 C. muncii a constituit temei pentru interpretarea textului

ca reprezentând o abrogare implicită.

S-a susținut că după intrarea în

vigoare a Legii nr. 24/2000 nu mai există temei legal pentru operarea abrogării

implicite, fiind abrogat expres actul normativ ce reglementase acest mod de

abrogare, respectiv Decretul nr. 16/1967.

Celelalte critici formulate prin

motivele de recurs au vizat neconstituționalitatea dispozițiilor legale

atacate, fiind invocate și în motivarea excepției.

Examinând criticile formulate de

pârâta-recurentă, Curtea va constata că recursul este nefondat pentru

considerentele ce succed:

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin.

(1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituțională decide asupra

excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj

comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei

dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu

soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul

acestuia.

Tot astfel, art. 2 alin. (3) din

același act normativ, dispune că instanța de contencios constituțional se

pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost

sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Printr-o bogată jurisprudență,

Curtea Constituțională, evaluându-și propriile competențe, a statuat că nu este

abilitată de lege să emită decizii interpretative.

Or, indirect, excepția de

neconstituționalitate privind dispozițiile art. 298 alin. (2), ultima liniuță

din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii (potrivit cărora de la data intrării în

vigoare a acestui act normativ, orice alte dispoziții contrare se abrogă)

vizează modul de interpretare și aplicare a acestor prevederi legale, precum și

corelarea lor cu dispoziții cuprinse în alte acte normative, aspecte ce țin de

competența exclusivă a instanțelor judecătorești.

Nici corelarea actelor normative și

nici coroborarea unor dispoziții legale nu pot intra sub incidența controlului

de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, care nu poate

imixtiona în atribuțiile puterii legiuitoare sau a celei judecătorești.

Or, așa cum corect a reținut

instanța de control judiciar autorul excepției își motivează susținerile vizând

neconstituționalitatea textului atacat prin filtrul unei alte legi, punând în

discuție corelarea actelor normative invocate, între ele, încercând să aducă

instanței de contencios constituțional modalitatea de soluționare a unui

conflict al legilor în timp și respectiv interpretarea și aplicarea legii la

cazul dedus judecății, atribute ce aparțin exclusiv instanței sesizate cu

soluționarea litigiului.

Așa fiind, cum criticile îndreptate

împotriva textului atacat, nu reprezintă veritabile argumente de

neconstituționalitate, se constată că în mod corect s-a respins cererea de

sesizare a Curții Constituționale.

Ca atare, recursul urmează a se

respinge.

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta SC P. SA împotriva încheierii din 9 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 decembrie 2009.

Sursă