ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10114/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Teleorman la 7 decembrie 2007, reclamanta P.V. a chemat în judecată pe pârâta SC P. SA București, solicitând obligarea acesteia la achitarea sumei de 5.630 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate pentru sărbătorile de Paște 2005, 2006 și pentru Crăciunul din 2004 și 2005, precum și a sumei de 533,52 lei reprezentând daune pentru neachitarea în termen a acestora. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a fost salariata pârâtei până în luna ianuarie 2006, când s-a dispus încetarea contractului individual de muncă în temeiul dispozițiilor art. 65-66 C. muncii și a dispozițiilor art. 73 – 75 din Legea nr. 53/2003.

De asemenea, s-a menționat de către reclamantă că trebuia să beneficieze de toate drepturile recunoscute în conformitate cu prevederile contractului individual de muncă art. II alin. (3) și cu contractul colectiv încheiat la nivelul societății. Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru o parte a pretențiilor, precizând, totodată, că dreptul subiectiv este inexistent, întrucât comisia paritară a statuat că, începând cu anul 2003, suplimentările pentru sărbătorile de Paști și Crăciun au fost incluse în salariul de bază al angajaților și, pe cale de consecință, cererea dedusă judecății este și lipsită de obiect. Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2952 pronunțată la 8 decembrie 2008, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta P.V.

și a obligat pe pârâta SC P. SA să plătească reclamantei suma de 3.107 lei, reprezentând suplimentări salariale, cuvenite și neacordate, pentru sărbătorile de Crăciun 2004, 2005 și Paște 2005, actualizate cu indicele de inflație la data efectuării expertizei – iunie 2008. S-a respins ca neîntemeiată pretenția reclamantei privind acordarea suplimentărilor pentru sărbătoarea de Paște 2006. A fost obligată pârâta la 41,70 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. Împotriva sentinței menționate a declarat recurs pârâta SC P. SA, Membru O.M.V.

Grup criticând-o ca nelegală pentru neconstatarea ca prescris a dreptului la acțiune conform art. 283 alin. (1) lit. e) C. muncii și având în vedere că sumele solicitate prin acțiune au fost incluse în salariul lunar acordat, începând cu anul 2003. De asemenea, s-a invocat faptul că modalitatea de calcul la care s-a făcut referire în susținerea acțiunii este greșită atâta timp cât se raportează la nivelul salariului vechi brut la nivel de societate. La termenul de judecată din 9 iunie 2009, pârâta-recurentă SC P. SA a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin. (2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003, raportat la prevederile art. 1 alin. (4) și (5), art. 73 alin. (3) lit. p) și art. 79 alin. (1) din Constituția României.

Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin încheierea din 9 iunie 2009, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale ca inadmisibilă, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea recursului declarat împotriva acestei încheieri și a suspendat judecata cererii de recurs împotriva sentinței nr. 2952 din 8 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman, pe perioada soluționării recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această încheiere, Curtea de Apel București a reținut, în esență, că, potrivit art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, sunt admisibile excepțiile invocate în fața instanței de una dintre părțile procesului, care are ca obiect neconstituționalitatea unor texte dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, ce are legătură cu soluționarea cauzei și care nu au fost declarate anterior neconstituționale, cerințe pe care textul criticat le îndeplinește, prin prisma aplicabilității lui în soluționarea conflictului dintre art. 284 alin. (2) C. muncii și art. 72 din Legea nr. 168/1999, cât privește competența teritorială a instanțelor în judecarea conflictelor de muncă.

S-a constatat, însă, că excepția invocată prin raportare la o serie de texte constituționale, este motivată exclusiv prin prisma nerespectării unor dispoziții cuprinse într-o altă lege, respectiv pe pretinsa neconstituționalitate a interpretării legii de către instanțe, greșita aplicare a legii la cazul concret și necorelarea actelor normative, aspecte ce nu pot constitui obiectul controlului de constituționalitate. Împotriva încheierii menționate a declarat recurs în termenul legal pârâta SC P. SA – membru O.M.V. Grup, criticând-o ca nelegală pentru greșita reținere a neîndeplinirii condițiilor de admisibilitate ale excepției de neconstituționalitate conform art. 29 din Legea nr. 47/1992, excepție a cărei soluționare presupune analizarea ipotezei în care Legea nr. 168/1999 mai este sau nu în vigoare, având în vedere că ultima liniuță din art. 298 C. muncii a constituit temei pentru interpretarea textului ca reprezentând o abrogare implicită.

S-a susținut că după intrarea în vigoare a Legii nr. 24/2000 nu mai există temei legal pentru operarea abrogării implicite, fiind abrogat expres actul normativ ce reglementase acest mod de abrogare, respectiv Decretul nr. 16/1967. Celelalte critici formulate prin motivele de recurs au vizat neconstituționalitatea dispozițiilor legale atacate, fiind invocate și în motivarea excepției. Examinând criticile formulate de pârâta-recurentă, Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Tot astfel, art. 2 alin. (3) din același act normativ, dispune că instanța de contencios constituțional se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Printr-o bogată jurisprudență, Curtea Constituțională, evaluându-și propriile competențe, a statuat că nu este abilitată de lege să emită decizii interpretative. Or, indirect, excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 298 alin. (2), ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii (potrivit cărora de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, orice alte dispoziții contrare se abrogă) vizează modul de interpretare și aplicare a acestor prevederi legale, precum și corelarea lor cu dispoziții cuprinse în alte acte normative, aspecte ce țin de competența exclusivă a instanțelor judecătorești.

Nici corelarea actelor normative și nici coroborarea unor dispoziții legale nu pot intra sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, care nu poate imixtiona în atribuțiile puterii legiuitoare sau a celei judecătorești. Or, așa cum corect a reținut instanța de control judiciar autorul excepției își motivează susținerile vizând neconstituționalitatea textului atacat prin filtrul unei alte legi, punând în discuție corelarea actelor normative invocate, între ele, încercând să aducă instanței de contencios constituțional modalitatea de soluționare a unui conflict al legilor în timp și respectiv interpretarea și aplicarea legii la cazul dedus judecății, atribute ce aparțin exclusiv instanței sesizate cu soluționarea litigiului.

Așa fiind, cum criticile îndreptate împotriva textului atacat, nu reprezintă veritabile argumente de neconstituționalitate, se constată că în mod corect s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale. Ca atare, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC P. SA împotriva încheierii din 9 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2009.