ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 378/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 12 iunie 2008, reclamanta G.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța, să se dispună anularea hotărârii nr. 31769 din 9 aprilie 2009, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Motivându-și cererea, reclamanta a arătat, în esență, că prin hotărârea atacată, pârâta a respins cererea de acordare a drepturilor prevăzute pentru persoanele strămutate, sub motivația că s-a născut după strămutarea părinților săi din Cadrilater (Bulgaria) ca urmare a aplicării Tratatului româno-bulgar din septembrie 1940. Prin sentința civilă nr. 294/CA din 9 iulie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei G.E., a anulat hotărârea nr. 31769 din 9 aprilie 2009 emisă de Casa Județeană de Pensii Constanța, constatând că reclamanta beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 14 decembrie 1943 – 6 martie 1945 și obligând pârâta să emită o hotărâre în acest sens.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut că din materialul probator administrat în cauză rezultă că reclamanta s-a născut în perioada de strămutare a familiei sale, suferind condițiile precare de viață alături de aceasta în zona de strămutare, neavând nicio relevanță că nașterea nu s-a produs în termen de 300 de zile de la data strămutării. Totodată, instanța fondului a mai reținut că reclamantei nu i se poate aplica un regim diferențiat, care ar însemna încălcarea principiilor egalității de tratament și nediscriminării sociale. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Constanța a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța. Recurenta critică sentința pronunțată de instanța de fond, considerând că reclamanta nu poate beneficia de drepturile acordate prin lege, întrucât nu a dovedit faptul că a suferit efectiv persecuțiile prevăzute de lege, fiind născută la 3 ani și 3 luni de la data strămutării părinților săi.

Totodată, recurenta susține că, nefiind născută la data strămutării, reclamanta nu avea cum să-și schimbe domiciliul în altă localitate, pentru a se încadra astfel în ipoteza prevăzută de lege. Mai arată recurenta că Tratatul româno-bulgar încheiat la Craiova în septembrie 1940 a avut o perioadă de punere în aplicare de 3 luni, astfel că nu se poate susține că la data nașterii reclamantei a avut loc un schimb de populație între România și Bulgaria, pentru a se putea susține că reclamanta s-a născut în perioada de strămutare. Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport cu prevederile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G.

nr. 127/2002, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. În esență, criticile recurentei-pârâte vizează acordarea beneficiului O.G. nr. 105/1999 persoanelor născute în localitatea în care părinții lor au fost strămutați în urma Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare: „Beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice", fiind „refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate”.

Potrivit art. 2 din Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002: „Prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral”. În cauză, este necontestat faptul că familia intimatei-reclamante a făcut, în anul 1940, obiectul schimbului de populație în baza Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, și că reclamanta s-a născut la data de 14 decembrie 1943 în România, în localitatea unde fuseseră strămutați părinții săi.

Instanța de fond a realizat o corectă interpretare teleologică a prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002. Pe cale de consecință, în mod corect și în acord cu practica unitară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de fond a reținut că prejudiciile suferite de părinți urmare strămutării sunt suportate și de către copiii lor minori, ceea ce justifică similitudinea de regim juridic aplicabil. Interpretarea pe care instanța de fond a dat-o dispozițiilor O.G. nr. 105/ 1999 cu modificările și completările ulterioare, este în acord și cu aspectele reținute de Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, în sensul că „toate persoanele aflate în aceeași situație beneficiază de aceleași drepturi.

Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței judecătorești”. În consecință, pe baza probatoriului administrat, Curtea de apel, întemeiat și legal, a reținut că familia reclamantei a făcut obiectul schimbului de populație în baza Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 și că, fiind născută la data de 14 decembrie 1943 în localitatea de strămutare a familiei sale, reclamanta G.E. se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999. cu modificările și completările ulterioare, și beneficiază de prevederile ordonanței pentru perioada cuprinsă între data nașterii și data limită prevăzută de lege, respectiv 6 martie 1945, începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a depus la Casa județeană de pensii cererea de acordare a drepturilor.

Față de cele arătate, Curtea constată că sentința civilă atacată este legală și temeinică, urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., să fie respins, ca nefondat. recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Constanța împotriva sentinței civile nr. 294/CA din 9 iulie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2010.