ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.01.2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 380/2010

HOTĂRÂRE
27.01.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 380/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe calea

contenciosului administrativ la data de 16 iunie 2009 reclamanta C.M. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța, să

se dispună anularea hotărârii din 26 mai 2009 prin care i s-a respins cererea

privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Motivându-și cererea,

reclamanta a arătat, în esență, că s-a născut la data de 02 noiembrie 1943 în

localitatea Viroaga, județul Constanța, pe timpul strămutării părinților săi,

ca urmare a aplicării Tratatului de la Craiova din 1940.

Prin sentința civilă nr.

295/ CA din 9 iulie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă

și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei C.M.,

a anulat hotărârea din 26 mai 2009 emisă de Casa Județeană de Pensii Constanța,

constatând că reclamanta beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000

pentru perioada 02 noiembrie 1943 - 06 martie 1945 și obligând pârâta să emită

o hotărâre în acest sens.

Totodată, prin

aceeași sentință s-a stabilit că drepturile vor fi stabilite începând cu 01

februarie 2009.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, instanța de fond a reținut că din materialul probator

administrat în cauză rezultă că reclamanta s-a născut în perioada de strămutare

a familiei sale, în localitatea în care părinții săi se aflau ca urmare a

schimbului de populație stabilit prin Tratatul de la Craiova din 1940. Totodată, instanța de fond a mai reținut că reclamanta este îndreptățită să

beneficieze de drepturile acordate potrivit Legii nr. 189/2000 ca urmare a

condițiilor precare de viață în care a trăit în zona de strămutare, neavând

relevanță împrejurarea că nașterea s-a produs la mai mult de 300 de zile de la

data strămutării părinților.

Împotriva sentinței

pronunțate de Curtea de Apel Constanța a declarat recurs pârâta Casa Județeană

de Pensii Constanța.

Recurenta critică

sentința pronunțată de instanța de fond, considerând că reclamanta nu poate

beneficia de drepturile acordate potrivit Legii nr. 189/2000, deoarece la data

strămutării părinților nu era născută, nici măcar concepută. De asemenea,

recurenta-pârâtă susține că reclamanta C.M. nu a făcut dovada strămutării

într-o altă localitate decât cea de domiciliu, fiind născută după 3 ani, o lună

și 20 zile de la data strămutării părinților. Totodată, recurenta menționează

că în anul 1943 nu a avut loc nici un schimb de populație între România și

Bulgaria pentru a se putea considera că reclamanta s-ar fi născut pe timpul

strămutării părinților.

Examinându-se

sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în

cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente, se constată că recursul este

nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare,

beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care în

perioada regimurilor instaurate în România, între 6 septembrie 1940 și 6 martie

1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile

prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate decât cea de

domiciliu (art. 1 lit. c)).

Prin Normele de

aplicare a ordonanței menționate, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, persoanelor

strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate și

cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de

populație, ca urmare unui tratat bilateral.

Înscrisurile depuse

la dosarul cauzei evidențiază cu claritate că reclamanta s-a născut pe

teritoriul României, în localitatea Viroaga, județul Constanța la data de 2

noiembrie 1943, după ce părinții acestuia au fost obligați să se refugieze de

pe teritoriul cedat Bulgariei prin Tratatul de la Craiova din septembrie 1940.

Având în vedere că

legiuitorul a urmărit ca de drepturile compensatorii prevăzute de Legea nr. 189/2000

să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit

consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană

strămutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit persecuțiile

respective în mod nemijlocit, cât și acelea care au îndurat persecuțiile în mod

indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt asupra lor.

Acesta este cazul

copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat ori au

fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și care au

suferit astfel toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această

situație.

Or, în cauză este de

necontestat că reclamanta C.M., care s-a născut ulterior datei la care părinții

săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suportat

aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a cunoscut familia

sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

Dacă legiuitorul a

înțeles să acorde o indemnizație lunară soțului supraviețuitor al persoanei

strămutate - așa cum prevăd dispozițiile art. 3 din O.G. nr. 105/1999 - a

fortiori trebuie să beneficieze de drepturile compensatorii acordate și copilul

născut în perioada de strămutare a părinților.

Se observă că

reclamanta, prin materialul probator depus la dosar (acte de stare civilă,

situația privind averea imobiliară deținută de ascendenții săi pe teritoriul

județului Caliacra - Bulgaria) a făcut pe deplin dovada perioadei de refugiu a

părinților săi.

Rezultă că instanța

de fond a pronunțat o sentință temeinică și legală, iar recursul declarat

urmează a fi respins ca nefondat, potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Constanța împotriva sentinței civile nr. 295/ CA

din 09 iulie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 ianuarie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-01-27
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 378/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 12 iunie 2008, reclamanta G.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Ju
ÎCCJ 2010-06-25
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3415/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 455/CA din 19 octombrie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și f
ÎCCJ 2009-10-09
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4218/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fi
ÎCCJ 2010-06-02
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2909/2010
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, reclamanta N.E. a solicitat anularea Hotărârii din 7 august 2009 emisă de pârâta Casa Județeană de
ÎCCJ 2010-02-10
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 701/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 316/CA din 2 septembrie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios a dministrativ și
Sursă