ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2909/2010

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța,

reclamanta N.E. a solicitat anularea Hotărârii din 7 august 2009 emisă de pârâta

Casa Județeană de Pensii Constanța și recunoașterea calității de beneficiar al Legii

nr. 189/2000, motivând că are statutul de persoană refugiată din motive etnice,

fiind născută în timpul strămutării părinților săi din Bulgaria în România, ca urmare

a aplicării Tratatului româno-bulgar semnat la Craiova, la 7 septembrie din 1940.

Curtea de Apel Constanța

prin sentința civilă nr. 447/CA din 19 octombrie 2009 a admis acțiunea reclamantei,

a anulat hotărârea atacată și a constatat că reclamanta are calitatea de beneficiar

al prevederilor Legii nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Instanța a reținut că

reclamanta s-a născut la data de 28 septembrie 1942, în localitatea în care părinții

săi erau strămutați din motive etnice din localitatea de domiciliu și a dobândit

prin naștere statutul de strămutat, îndeplinind condițiile prevăzute de art. 1

lit. c) din Legea nr. 189/2000 pentru acordarea drepturilor recunoscute prin această

lege.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța, solicitând modificarea

hotărârii atacate și respingerea acțiunii formulate de reclamantă ca tardiv formulată

.

Recurenta a susținut că

hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, în condițiile în care Legea

nr. 189/2000 nu cuprinde prevederi referitoare la persoanele care s-au născut în

perioada de strămutare a părinților lor, iar intimata nu se încadrează în categoriile

de persoane stabilite expres și limitativ prin dispozițiile legale susmenționate,

fiind născută la data de 28 septembrie 1942, ulterior strămutării părinților.

Înalta Curte de Casație

și Justiție analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul

probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul declarat

pentru considerentele ce urmează:

Potrivit prevederilor

art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile

prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate

cu începere de la 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 a suferit persecuții din motive

etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de lege, în sensul că a fost

refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

De asemenea, potrivit

art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin

H.G. nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul

ordonanței, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să

își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, această categorie incluzând

și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori au făcut obiectul unui schimb

de populație ca urmare a unui tratat bilateral.

Este evident că legiuitorul

a urmărit ca de aceste drepturi să beneficieze toate persoanele, cetățeni români,

care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice

și prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele

persecuții în mod direct, dar și aceea asupra căreia s-au răsfrânt consecințele

acelei persecuții.

Acesta este și cazul copiilor

care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați,

ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel toate consecințele

nefavorabile care au decurs din aceasta situație.

Interpretarea pe care

instanța de fond a dat-o dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările

și completările ulterioare, este în acord și cu considerentele reținute de Curtea

Constituțională prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, conform cărora „stabilirea

drepturilor ce se acordă cu caracter reparatoriu și a persoanelor beneficiare ține

de opțiunea liberă a legiuitorului, cu condiția să nu instituie tratament juridic

diferit pentru persoane care se află în situații identice...Toate persoanele aflate

în aceeași situație beneficiază de aceleași drepturi. Stabilirea faptului dacă o

persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute

în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competența

exclusivă a instanței judecătorești”.

Din materialul probator

existent la dosar rezultă faptul că intimata- reclamantă s-a născut în timpul refugiului

părinților săi și, pe cale de consecință, interpretarea dată de instanța de fond

cadrului legal instituit prin O.G. nr. 105/1999 este corectă, iar motivarea instanței

de fond urmează a fi menținută.

A admite teza recurentei

pârâte ar echivala cu acceptarea unui tratament discriminatoriu între părinți și

copiii lor aflați în aceeași situație, aceea de strămutați, ceea ce ar însemna o

interpretare restrictivă, strict formală a legii, de natură să conducă la încălcarea

principiului constituțional al egalității în fața legii, precum și al principiului

de drept ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus.

Așa cum s-a statuat constant

în jurisprudența Curții Constituționale, principiul constituțional al egalității

în drepturi se traduce prin reglementarea și aplicarea unui tratament juridic similar

unor subiecte de drept aflate în situații juridice similare.

Pentru aceste considerente,

văzând și practica constantă a Înaltei Curți în această materie, în temeiul dispozițiilor

prevăzute de art. 312 din C. proc. civ., recursul declarat va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat

de Casa Județeană de Pensii Constanța împotriva sentinței nr. 447/CA din 19

octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 iunie 2010.