Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.02.2010
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 701/2010

HOTĂRÂRE
10.02.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 701/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 316/CA din 2 septembrie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios a dministrativ și fiscal, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta C.E. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța, a anulat Hotărârea nr. 31951 din 28 mai 2009 emisă de pârâtă și a constatat că reclamanta are calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, în calitate de persoană strămutată în altă localitate, din motive etnice, pentru perioada 26 mai 1943 - 06 martie 1945. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că în speță reclamanta s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, dar în perioada reglementată de art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 și a suferit aceleași consecințe nefavorabile ca și familia sa, astfel că și aceasta este îndrituită să beneficieze de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. Î mpotriva sentinței civile 316/CA din 2 septembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin motivele de recurs, Casa Județeană de Pensii Constanta contestă faptul ca instanța a acordat reclamantei beneficiul O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și susține că aceasta nu se încadrează în ipoteza reglementată de art. 1 lit. c) din ordonanță și de art. 2 din Normele aprobate prin H.G.

nr. 127/2002, întrucât nu era născută în anul 1940 când a avut loc schimbul de populație între România și Bulgaria, iar în anul nașterii sale - 1943 - nu a avut loc nici un schimb de populație între cele două state, astfel că, născându-se în localitatea în care părinții săi fuseseră strămutați anterior, nu a fost obligată sa-și schimbe domiciliul. Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta-pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța, în raport cu prevederile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

In esență, criticile recurentei-parate vizează acordarea beneficiului O.G. nr. 105/1999 persoanelor născute în localitatea în care părinții lor au f ost strămutați în urma Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940. In cauza, este necontestat faptul ca familia intimatei-reclamante a făcut, în anul 1940, obiectul schimbului de populație în baza Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, și că reclamanta s-a născut în România, în localitatea Corbu, județul Constanța, unde fuseseră strămutați părinții săi. Instanța de fond a realizat o corectă interpretare teleologică a prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G.

nr. 127/ 2002. Pe cale de consecință, în mod corect și în acord cu practica unitară a înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de fond a reținut că prejudiciile suferite de părinți urmare strămutării sunt suportate și de către copiii lor minori, ceea ce justifică similitudinea de regim juridic aplicabil. A admite teza recurentei-parate ar însemna acceptarea unui tratament discriminatoriu între intimata-reclamantă, pe de o parte, și părinții săi, pe de altă parte, cu care aceasta s-a aflat în aceeași situație, în speță cea de strămutat, suportând consecințe nefavorabile similare datorate persecuțiilor din motive etnice. Interpretarea pe care instanța de fond a dat-o dispozițiilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, este în acord și cu aspectele reținute de Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, în sensul că „toate persoanele aflate în aceeași situație beneficiază de aceleași drepturi.

Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței judecătorești". In consecință, pe baza probatoriului administrat, Curtea de apel, întemeiat și legal, a reținut că familia reclamantei a făcut obiectul schimbului de populație în baza Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 și că, fiind născută Ia data de 26 mai 1943 în localitatea de strămutare a familiei sale, reclamanta C.E., se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare și beneficiază de prevederile ordonanței pentru perioada cuprinsă între data nașterii, și data limită prevăzută de lege, respectiv 6 martie 1945. Fată de cele arătate, Curtea constată că sentința civilă atacată este legală și temeinică, urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să fie respins recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Constanta.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Constanța împotriva sentinței civile nr. 316/CA din 2 septembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-10-09
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4218/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fi
ÎCCJ 2010-06-25
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3415/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 455/CA din 19 octombrie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și f
ÎCCJ 2010-01-27
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 380/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 16 iunie 2009 reclamanta C.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Jud
ÎCCJ 2009-04-15
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2263/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta C.M. a che
ÎCCJ 2009-11-12
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5069/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința Civilă nr. 151/CA din 8 aprilie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fis
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă