ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5011/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 297 din 4 martie 2009 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis contestația precizată formulată de reclamanții G.M. și G.V.E. împotriva dispoziției nr. 9175 din 30 noiembrie 2007 emisă de Primarul Municipiului București și a dispus completarea acestei dispoziții, la art. 2 cu acordarea măsurilor reparatorii și pentru apartamentul nr. 5 din imobilul situat în București, sector 1. In motivarea sentinței s-a reținut că prin cererea introductivă de instanță reclamanții au solicitat anularea dispoziției și restituirea în natură a nouă apartamente înstrăinate conform dispozițiilor legii 112/1995 din imobilul situat în str. C. nr. 21. Imobilul a aparținut autoarei reclamanților, K.A.N., potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov cu nr. 2638 din 29 decembrie 1919, depus la dosar și a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950.

Conform anexei acestui decret, la poziția nr. 4153 figura autoarea reclamanților cu 16 apartamente. Prin dispoziția contestată s-a respins cererea de restituire în natură a apartamentelor și s-a propus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent. La data de 6 octombrie 2008 reclamanții și-au precizat cererea, în sensul modificării dispoziției contestate și cu apartamentul nr. 5 din imobil, care a fost vândut potrivit Legii nr. 112/1995. La 25 noiembrie 2008 au formulat cerere de intervenție principală o parte a cumpărătorilor în baza Legii nr. 112/1995, respectiv B.V., C.F., C.S., N.D., P.G., S.F., S.M., T.M. și T.V.O.

solicitând constatarea nulității absolute a dispoziției pentru fraudă la lege în condițiile în care intervenienții sunt proprietarii apartamentelor, La termenul din 21 ianuarie 2009 instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție, motivat de faptul că intervenienții nu pot invoca un drept propriu în cauza ce are ca obiect o contestație întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001. Pe fondul cauzei s-a reținut că potrivi prevederilor art. 7 din Legea nr. 10/2001 apartamentele nu pot fi restituite în natură. Împotriva sentinței au declarat apel pârâtul și intervenienții. Apelul pârâtului nu a fost motivat. In motivarea apelului intervenienții au arătat că în mod greșit s-a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de intervenție întrucât intervenienții au justificat un interes în cauză, iar legea nu interzice expres terților să atace dispoziția emisă în baza Legii nr. 10/2001.

Prin decizia nr. 543 A din 2 noiembrie 2009 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins apelurile. Referitor la apelul pârâtului s-a reținut că omisiunea de a propune măsuri reparatorii prin echivalent și pentru apartamentul nr. 5 este clară, pârâtul neaducând dovezi contrare care să ducă la reformarea sentinței apelate. Apelul intervenienților a fost respins întrucât nu s-a dovedit existenta unui interes a acestora în cauză în raport și de obiectul precizat al contestației, care nu mai viza restituirea în natură a apartamentelor, iar propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent nu afectează în nici un fel dreptul de proprietate al intervenienților. Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs pârâtul și intervenienții.

In motivarea recursului declarat de pârât, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a susținut că reclamanții nu au depus acte care să ateste dreptul de proprietate și calitatea de persoane îndreptățite și pentru apartamentul 5 până la data emiterii dispoziției contestate. Intervenienții au arătat în motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ., că greșit s-a reținut lipsa de interes a intervenienților care prin cererea formulată tind, de fapt, la apărarea dreptului de proprietate. De asemenea, tot greșit s-a reținut că după precizarea acțiunii privind completarea dispoziției și cu apartamentul 5 contestația nu mai avea ca obiect restituirea în natură a apartamentelor.

Pe parcursul soluționării recursului s-a constatat decesul intervenientului T.M., iar la termenul din 12 mai 2010 a fost introdus în cauză moștenitorul T.S.M. Recursurile nu sunt fondate. In ce privește recursul declarat de pârât, art. 23 al Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, prevede că actele doveditoare ale dreptului de proprietate se pot depune până la data soluționării notificării. Potrivit acestui articol, entitatea investită cu soluționarea notificării are obligația să ia în considerare toate actele depuse până la data emiterii dispoziției motivate, iar stabilirea momentului până la care persoana îndreptățită poate să depună actele doveditoare nu limitează posibilitatea instanței, investită cu acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 de a soluționa procesul doar pe baza actelor depuse în etapa procedurii administrative.

Stabilirea obligației pentru instanță de a soluționa pricina doar pe baza înscrisurilor depuse în etapa anterioară demersului judiciar ar avea ca efect îngrădirea accesului la justiție recunoscut de art. 21 din Constituție și a dreptului la un proces echitabil recunoscut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. In speță, dovada dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 5 s-a făcut cu titlul de proprietate asupra întregului imobil compus din teren și patru corpuri de clădire cu mai multe apartamente, respectiv contractul de vânzare cumpărare încheiat în anul 1919 depus la filele 210-211 ale dosarului de fond. De altfel, copia acestui înscris a fost atașată și la dosarul administrativ conform opisului întocmit de comisia de specialitate, depus la fila 191 a dosarului de fond, așa încât nu se poate reține critica formulată de pârât.

Referitor la recursul intervenienților este de menționat că în mod corect s-a reținut lipsa de interes în promovarea cererii de intervenție. Una dintre condițiile de exercitare ale acțiunii civile se referă la necesitatea existenței unui interes, adică a unui folos practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă. Interesul juridic trebuie să fie născut și actual, deci trebuie să existe în momentul în care se exercită acțiunea civilă, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune, în forma concretă de manifestare a acțiunii. Potrivit opiniilor exprimate în doctrină și în jurisprudență, interesul judiciar, este o condiție necesară pentru dobândirea calității de parte în procesul civil și se concretizează în folosul material ori moral pe care l-ar putea obține oricare dintre părți de pe urma activității judiciare pe care intenționează să o desfășoare.

In procesul civil nu poate fi invocat un interes oarecare, ci acesta trebuie sa fie legitim, personal - adică propriu celui ce promovează acțiunea civilă, născut și actual - respectiv un interes care se află în ființă la data promovării acțiunii civile și pe tot timpul exercitării acesteia. In consecință, interesul promovării cererii de intervenție nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege în sensul că nu este actual, personal si direct, deoarece nu există nici un folos practic pentru intervenienți. Aceștia nu sunt în pericol de a pierde proprietatea asupra imobilelor, întrucât dispoziția atacată nu prevedea restituirea în natură, ci doar acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 7 al Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 1/2009, nu se restituie în natură imobilele cu destinație de locuință înstrăinate potrivit Legii nr. 112/1995 și nici terenurile aferente ale acestora, astfel încât instanța, contrar acestor prevederi legale, nu putea admite cererea de restituire în natură a apartamentelor, ci numai completarea dispoziției și cu acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru apartamentul nr. 5. Nu se poate reține nici cealaltă critică inserată în motivarea recursului. Prin precizarea acțiunii formulată la 6 octombrie 2008 reclamanții și-au schimbat petitul acțiunii, arătând că înțeleg să solicite doar completarea dispoziției și cu apartamentul nr. 5. Ca atare, în mod corect instanța de apel a reținut că la data formulării cererii de intervenție acțiunea reclamanților nu mai viza restituirea în natură a apartamentelor.

Față de considerentele expuse, Curtea urmează a respinge recursurile declarate în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtul Primarul Municipiului București și de intervenienții B.V., C.F., C.S., N.D., P.G., S.F., S.M., T.M. prin moștenitorul T.S.M. și T.V.O. împotriva deciziei nr. 543 A din 2 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2010.