ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5011/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 297 din 4 martie 2009

Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis contestația precizată

formulată de reclamanții G.M. și G.V.E. împotriva dispoziției nr. 9175 din 30

noiembrie 2007 emisă de Primarul Municipiului București și a dispus completarea

acestei dispoziții, la art. 2 cu acordarea măsurilor reparatorii și pentru

apartamentul nr. 5 din imobilul situat în București, sector 1.

In motivarea sentinței s-a reținut

că prin cererea introductivă de instanță reclamanții au solicitat anularea dispoziției

și restituirea în natură a nouă apartamente înstrăinate conform dispozițiilor

legii 112/1995 din imobilul situat în str. C. nr. 21.

Imobilul a aparținut autoarei

reclamanților, K.A.N., potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat

de Tribunalul Ilfov cu nr. 2638 din 29 decembrie 1919, depus la dosar și a fost

naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950. Conform anexei acestui decret, la

poziția nr. 4153 figura autoarea reclamanților cu 16 apartamente.

Prin dispoziția contestată s-a

respins cererea de restituire în natură a apartamentelor și s-a propus

acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.

La data de 6 octombrie 2008

reclamanții și-au precizat cererea, în sensul modificării dispoziției

contestate și cu apartamentul nr. 5 din imobil, care a fost vândut potrivit Legii

nr. 112/1995.

La 25 noiembrie 2008 au formulat

cerere de intervenție principală o parte a cumpărătorilor în baza Legii nr. 112/1995,

respectiv B.V., C.F., C.S., N.D., P.G., S.F., S.M., T.M. și T.V.O. solicitând

constatarea nulității absolute a dispoziției pentru fraudă la lege în

condițiile în care intervenienții sunt proprietarii apartamentelor,

La termenul din 21 ianuarie 2009

instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție, motivat de

faptul că intervenienții nu pot invoca un drept propriu în cauza ce are ca

obiect o contestație întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Pe fondul cauzei s-a reținut că

potrivi prevederilor art. 7 din Legea nr. 10/2001 apartamentele nu pot fi

restituite în natură.

Împotriva sentinței au declarat apel

pârâtul și intervenienții.

Apelul pârâtului nu a fost motivat.

In motivarea apelului intervenienții

au arătat că în mod greșit s-a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de

intervenție întrucât intervenienții au justificat un interes în cauză, iar

legea nu interzice expres terților să atace dispoziția emisă în baza Legii nr. 10/2001.

Prin decizia nr. 543 A din 2

noiembrie 2009 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins

apelurile.

Referitor la apelul pârâtului s-a

reținut că omisiunea de a propune măsuri reparatorii prin echivalent și pentru

apartamentul nr. 5 este clară, pârâtul neaducând dovezi contrare care să ducă

la reformarea sentinței apelate.

Apelul intervenienților a fost

respins întrucât nu s-a dovedit existenta unui interes a acestora în cauză în

raport și de obiectul precizat al contestației, care nu mai viza restituirea în

natură a apartamentelor, iar propunerea de acordare a măsurilor reparatorii

prin echivalent nu afectează în nici un fel dreptul de proprietate al

intervenienților.

Împotriva deciziei instanței de apel

au declarat recurs pârâtul și intervenienții.

In motivarea recursului declarat de

pârât, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a susținut că

reclamanții nu au depus acte care să ateste dreptul de proprietate și calitatea

de persoane îndreptățite și pentru apartamentul 5 până la data emiterii dispoziției

contestate.

Intervenienții au arătat în

motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C.

proc. civ., că greșit s-a reținut lipsa de interes a intervenienților care prin

cererea formulată tind, de fapt, la apărarea dreptului de proprietate. De

asemenea, tot greșit s-a reținut că după precizarea acțiunii privind

completarea dispoziției și cu apartamentul 5 contestația nu mai avea ca obiect restituirea

în natură a apartamentelor.

Pe parcursul soluționării recursului

s-a constatat decesul intervenientului T.M., iar la termenul din 12 mai 2010 a

fost introdus în cauză moștenitorul T.S.M.

Recursurile nu sunt fondate.

In ce privește recursul declarat de pârât, art.

23 al Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005,

prevede că actele doveditoare ale dreptului de proprietate se pot depune până

la data soluționării notificării.

Potrivit acestui articol, entitatea

investită cu soluționarea notificării are obligația să ia în considerare toate

actele depuse până la data emiterii dispoziției motivate, iar stabilirea

momentului până la care persoana îndreptățită poate să depună actele

doveditoare nu limitează posibilitatea instanței, investită cu acțiunea

întemeiată pe dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 de a soluționa

procesul doar pe baza actelor depuse în etapa procedurii administrative.

Stabilirea obligației pentru

instanță de a soluționa pricina doar pe baza înscrisurilor depuse în etapa

anterioară demersului judiciar ar avea ca efect îngrădirea accesului la

justiție recunoscut de art. 21 din Constituție și a dreptului la un proces

echitabil recunoscut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

In speță, dovada dreptului de

proprietate asupra apartamentului nr. 5 s-a făcut cu titlul de proprietate

asupra întregului imobil compus din teren și patru corpuri de clădire cu mai

multe apartamente, respectiv contractul de vânzare cumpărare încheiat în anul

1919 depus la filele 210-211 ale dosarului de fond. De altfel, copia acestui

înscris a fost atașată și la dosarul administrativ conform opisului întocmit de

comisia de specialitate, depus la fila 191 a dosarului de fond, așa încât nu se poate reține critica formulată de pârât.

Referitor la recursul

intervenienților este de menționat că în mod corect s-a reținut lipsa de

interes în promovarea cererii de intervenție.

Una dintre condițiile

de exercitare ale acțiunii civile se referă la necesitatea

existenței unui interes, adică a unui folos practic urmărit de cel ce a pus în

mișcare acțiunea civilă. Interesul juridic trebuie să fie născut și actual,

deci trebuie să existe în momentul în care se exercită acțiunea civilă, în

sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel

moment la acțiune, în forma concretă de manifestare a acțiunii.

Potrivit opiniilor

exprimate

în

doctrină și în jurisprudență, interesul judiciar, este o condiție necesară

pentru dobândirea calității de parte în procesul civil și se concretizează în

folosul material ori moral pe care l-ar putea obține oricare dintre părți de pe

urma activității judiciare pe care intenționează să o desfășoare.

In procesul civil

nu poate fi invocat un

interes oarecare, ci acesta trebuie sa fie legitim, personal - adică propriu

celui ce promovează acțiunea civilă, născut și actual - respectiv un interes

care se află în ființă la data promovării acțiunii civile și pe tot timpul

exercitării acesteia.

In consecință,

interesul promovării

cererii de intervenție nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege în sensul că

nu este actual, personal si direct, deoarece nu există nici un folos practic

pentru intervenienți. Aceștia nu sunt în pericol de a pierde proprietatea

asupra imobilelor, întrucât dispoziția atacată nu prevedea restituirea în

natură, ci doar acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. De asemenea,

potrivit dispozițiilor art. 7 al Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat

prin Legea nr. 1/2009, nu se restituie în natură imobilele cu destinație de

locuință înstrăinate potrivit Legii nr. 112/1995 și nici terenurile aferente

ale acestora, astfel încât instanța, contrar acestor prevederi legale, nu putea

admite cererea de restituire în natură a apartamentelor, ci numai completarea

dispoziției și cu acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru

apartamentul nr. 5.

Nu se poate reține nici

cealaltă critică inserată în motivarea recursului.

Prin precizarea acțiunii formulată

la 6 octombrie 2008 reclamanții și-au schimbat petitul acțiunii, arătând că

înțeleg să solicite doar completarea dispoziției și cu apartamentul nr. 5. Ca

atare, în mod corect instanța de apel a reținut că la data formulării cererii

de intervenție acțiunea reclamanților nu mai viza restituirea în natură a

apartamentelor.

Față de considerentele expuse,

Curtea urmează a respinge recursurile declarate în cauză, în conformitate cu

prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de pârâtul Primarul Municipiului București și de intervenienții B.V.,

C.F., C.S., N.D., P.G., S.F., S.M., T.M. prin moștenitorul T.S.M. și T.V.O.

împotriva deciziei nr. 543 A din 2 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie

2010.