ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3333/2009

Asupra contestației în anulare de față; Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin ordonanța nr. 125/P/2008 din 13 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B.C. în baza art. 10 lit. b/1) C. proc. pen. sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art. 180 alin. (1) și alin. (1/1) C. pen., aplicându-i- se amenda administrativă în cuantum de 1000 lei. Prin aceeași ordonanță s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului pentru infracțiunea de amenințare deoarece fapta nu există precum și pentru infracțiunea de furt între rude deoarece faptei îi lipsește unul din elementele sale constitutive, respectiv latura subiectivă, scopul însușirii pe nedrept.

Prin rezoluția din 31 decembrie 2008 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 623/II-2/2008 s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulată de petiționar împotriva soluției dată în dosarul nr. 125/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea. Împotriva Ordonanței nr. 125/P/2008 din 13 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea a formulat plângere petiționarul B.C. solicitând desființarea acesteia întrucât fapta de lovire nu există și în mod greșit i s- a aplicat amenda administrativă în cuantum de 1000 lei. Prin sentința penală nr. 27/PI din 4 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționarul B.C.

împotriva ordonanței din 13 noiembrie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 125/P/2008 și a rezoluției din 31 decembrie 2008 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 623/II-2/2008, pe care le-a menținut în totalitate. S-a reținut de instanța de fond că în plângerea formulată de partea vătămată B.S., mama învinuitului, împotriva fiului ei, aceasta a arătat că învinuitul în mod repetat o bate, o insultă și o amenință cu moartea dacă nu-i dă dreptul de casă pentru a o putea vinde. In concret, a arătat că în cursul lunii februarie 2008 a bătut-o și a sechestrat-o în casă. A mai arătat partea vătămată că fiul acesteia a început să scoată din imobil bunuri casnice pe care le-a transportat la o locuință proprietatea sa din orașul Beiuș.

In urma examinării probelor administrate în cauză, instanța a constatat că soluția procurorului este legală și temeinică, respectiv scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei amenzi administrative, învinuitul săvârșind infracțiunea de lovire și alte violențe asupra mamei sale, prevăzută de art .180 alin. (1) și alin. (1/1) C. pen. S-a menționat în acest sens declarația martorei M.F. care a văzut-o pe partea vătămată prezentând echimoze la ochi și a arătat că partea vătămată era speriată; martora T.C. - sora părții vătămate a arătat că a văzut-o pe aceasta vânătă la ochi și a susținut că învinuitul nu a lăsat-o să meargă la domiciliul surorii sale; martora B.V. - asistentă medicală a arătat că fiul părții vătămate nu a mai lăsat-o să o panseze pe aceasta la domiciliu, ceea ce scoate în evidență preocuparea învinuitului de a îndepărta alte persoane din preajma părții vătămate.

S-a reținut și faptul că relația dintre părți se deteriorase încă din timpul vieții tatălui învinuitului, acesta fiind motivul pentru care învinuitul a fost exheredat. Instanța de fond a mai reținut că în mod corect în cauză nu s-au reținut infracțiunile de amenințare cu moartea, prevăzută de art. 193 alin. (1) C. pen. și furt între rude, nefăcându-se dovada deposedării părții vătămate de bunurile respective. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționarul B.C., criticând-o pentru netemeinicie în sensul că în mod greșit a fost confirmată sancțiunea administrativă aplicată de organul de urmărire penală. A arătat că atât organul de urmărire penală cât și instanța de fond au luat în considerare probele indirecte, respectiv declarațiile martorelor audiate în cauză, iar probele directe au fost omise cu intenție.

In acest sens a făcut referire la raportul Poliției Judiciare Beiuș și la declarațiile polițistului de proximitate P.I. din care rezultă că pretinsele vânătăi erau de fapt cearcăne provocate de oboseală și de o spitalizare anterioară. A mai arătat că la data de 27 februarie 2008, Poliția orașului Beiuș a fost sesizată cu privire la săvârșirea infracțiunii de omor asupra părții vătămate, că martora D.V. a fost încunoștiințată de partea vătămată că a fost bătută de petiționar, iar organul de poliție a constatat că nu există nicio urmă de violență. Prin decizia penală nr. 2054 din 2 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 98/35/2009 s-a respins ca nefondat recursul declarat de petiționarul B.C.

împotriva sentinței penale nr. 27/PI din 4 martie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. A fost obligat petiționarul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că prima instanță a soluționat plângerea petiționarului B.C. împotriva ordonanței de scoatere de sub urmărire penală nr. 125/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea pe baza lucrărilor și a materialului probator din dosarul de urmărire penală, statuând în mod corect că plângerea sus-numitului petiționar este nefondată. S-a reținut că plângerile formulate de persoana vătămată în sensul loviturilor aplicate de către petiționar au fost confirmate de martorii audiați în cauză, așa încât s-a stabilit în mod cert vinovăția petiționarului B.C.

pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzute de art. 180 alin. (1) și alin. (1/1) C. pen., în cursul lunii februarie 2008, asupra mamei sale B.S.. Împotriva deciziei nr. 2054 din 2 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, petiționarul B.C. a formulat contestație în anulare, invocând dispozițiile art. 386 și urm. C. proc. pen. În motivarea contestației în anulare a arătat că fapta de violență împotriva persoanei vătămate nu există, împrejurare ce rezultă din raportul poliției judiciare și cu declarațiile polițistului de proximitate P.I., iar urmărirea penală este abuzivă și nelegală, încălcându-se orice normă de procedură. Examinând contestația în anulare formulată în raport de motivele invocate, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă.

Calea extraordinară de atac a contestației în anulare poate fi exercitat numai în cazurile și în condițiile prevăzute expres și limitativ de lege. Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen.

„împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f)-i), cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; e) c ând, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie potrivit art. 385/14 ori art. 385/16 alin. (1)." În cauza de față, contestatorul a invocat drept temei al cererii, dispozițiile art. 386 și urm. C. proc.

pen., acesta a susținut că fapta pentru care a fost sancționat nu există și a criticat modul de desfășurare a urmăririi penale, făcând o analiză a probelor administrate în cauză. Întrucât motivele invocate de petiționar nu se regăsesc printre cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen., contestația în anulare formulată de contestatorul B.C. este inadmisibilă, urmând a fi respinsă. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul B.C. împotriva deciziei nr. 2054 din 2 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 89/35/2009. Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 19 octombrie 2009.