ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2054/2009

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 27/PI din 4 martie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală

în baza art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.C. împotriva ordonanței din 13 noiembrie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în Dosar nr. 125/P/2008 și a rezoluției din 31 decembrie 2008 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea în Dosar 623/II.2/2008, pe care le-a menținut în totalitate.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petentul la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut că prin plângerea petentului B.C. împotriva ordonanței nr. 125/P/2008 din 13 noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea s-a solicitat admiterea acesteia, desființarea ordonanței și a rezoluției emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, respectiv de Procurorul General al Curții de Apel Oradea, întrucât în mod greșit i-a fost aplicată sancțiunea amenzii administrative în cuantum de 1000 RON atâta vreme cât fapta de lovire reținută în sarcina lui nu există.

Din actele de la dosarul cauzei rezultă următoarele:

Prin ordonanța din 13 noiembrie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în Dosar 125/P/2008 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B.C. în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen. sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art. 180 alin. (1) și 1/1 C. pen, aplicându-i-se o amendă administrativă în cuantum de 1000 RON. S-a susținut în motivare că afirmațiile părții vătămate B.S. sunt confirmate de declarații martorilor B.V., D.V., M.F. și T.C.(sora părții vătămate), motiv pentru care s-a reținut vinovăția învinuitului, B.C. pentru săvârșirea în cursul lunii februarie 2008 a infracțiunii de lovire sau alte violențe asupra mamei sale prev. de art. 180 alin. (1) și 1/1 C. pen rap. la art. 149/1 C. pen. în continuare s-a arătat că, dat fiind faptul că începând

din luna mai 2008, învinuitul nu a mai deranjat-o pe partea vătămată, respectând dorința acesteia de a nu locui în imobilul de pe str. Crinului nr. 4, atunci când vine în Beiuș, s-a apreciat că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Prin aceeași ordonanță, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului pentru infracțiunea de amenințare deoarece fapta nu există și, de asemenea, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și pentru infracțiunea de furt între rude, deoarece faptei îi lipsește unul din elementele sale constitutive, respectiv latura subiectivă, scopul însușirii pe nedrept a bunurilor casnice.

Prin rezoluția din 31 decembrie 2008 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea în Dosar 623/11.2/2008 s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii petentului împotriva soluției dată în Dosarul 125/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Verificând actele procurorului atacate prin plângerea adresată Curții de Apel Oradea, instanța apreciază că acestea sunt legale și temeinice pentru motivele pe care le va expune în cele ce urmează și, prin urmare, va respinge plângerea petentului, ca fiind nefondată.

În plângerea penală formulată de partea vătămată B.S., mama învinuitului împotriva fiului ei pentru săvârșirea infracțiunii de lovirii, aceasta a arătat că, în mod repetat învinuitul o bate, o insultă și o amenință cu moartea dacă nu îi dă dreptul de casă ca să o poată vinde, în concret susținând că în cursul lunii februarie 2008 a bătut-o pe aceasta și a sechestrat-o în casă. Totodată, în plângerea de la f. 30 și în declarația de la f. 46, partea vătămată arată că fiul acesteia a început să scoată din imobilul acesteia bunuri casnice pe care le-a transportat la o locuință proprietatea sa, situată tot în Beiuș, pe str. Republicii.

În declarația dată de la dosar la f. 12, martorul P.I., polițist de proximitate, arată că a fost la domiciliul părții vătămate, solicitat fiind de șeful poliției ca să realizeze o conciliere, întrucât s-a întâmplat ceva foarte grav. Partea vătămată era în pat și i-a arătat martorului locul unde ar fi fost lovită de învinuit în zona pieptului, martorul neobservând ceva deosebit pe corp, întrucât purta pijama, iar în zona feței a observat o vânătaie sub ochi, în legătură cu care a afirmat că ar fi vorba despre cearcăne datorate oboselii. Martorul arată că a mai fost solicitat în repetate rânduri de învinuit să asiste la predarea unui rând de chei, chei de la poartă și de la locuința mamei sale deoarece el a schimbat încuietorile, iar aceasta se plângea că nu are chei și, de asemenea, a fost de față când a fost „înmânată cartea de identitate”.

Relevantă este declarația martorei B.V., asistent medical care, la f. 14 dosar arată că o cunoaște pe partea vătămată de mai mult timp și a fost rugată să meargă la domiciliul acesteia pentru a o pansa. Cu această ocazie, a stat de vorbă cu fiul părții vătămate care i-a spus martorei că nu dorește ca aceasta să mai facă muncă de caritate și că mama lui are din ce să plătească. Martora a mai vizitat-o pe partea vătămată câteva zile la rând, dar a găsit de fiecare dată poarta închisă, iar soneria era nefuncțională, deși aceasta funcționase anterior. La un moment dat, i-a deschis ușa fiul părții vătămate care i-a spus că mama lui este slăbită și că stă în pat, iar lui nu-i convine că mama lui i-a făcut multe obligații față de diferite persoane, inclusiv față de martoră. În continuare se arată că învinuitul i-a dat de înțeles că nu dorește să intre în curte și în locuință. Ulterior, după ce partea vătămată s-a reinternat în spital, a vizitat-o pe aceasta în salon, ocazie cu care aceasta i-a spus că fiul ei a lovit-o și că „a fost neagră ca baticul, dar că nu a simțit durere și a salvat-o sora ei, Ț.C.”. Partea vătămată și-a dezlegat baticul din cap, încercând să-i arate unde a fost lovită, dar martora nu a văzut urme care să provină de la bătaie. Martora mai arată că, ulterior s-a întâlnit cu un polițist de proximitate care i-a spus să nu o mai viziteze pe partea vătămată întrucât au dispărut cheile de la casa acesteia, iar fiul ei, respectiv învinuitul o suspectează pe aceasta.

În cauză a fost audiat și martorul P.P. la f. 16, factorul poștal care îi ducea părții vătămate pensia, s-a deplasat la domiciliul acesteia în data de 22 februarie 2008 pentru a-i înmâna pensia și, sunând la sonerie, la poartă s-a prezentat fiul acesteia care i-a răspuns că mama acestuia nu este acasă și că și-a pierdut actul de identitate.

Martora M.F. referent la S.P.C.L. Beiuș, audiată la f. 18 susține că a fost acasă la partea vătămată, întrucât învinuitul a anunțat-o că aceasta și-a pierdut buletinul și că este bolnavă la pat. Cu acea ocazie, a văzut-o pe partea vătămată stând pe un scaun. Aceasta s-a plâns că a fiul ei a bătut-o, iar martora arată că numita B.S. era puțin vânătă la ochi și foarte speriată, precizând că, și în poza de pe cartea de identitate, aceasta apare ca fiind puțin vânătă. Învinuitul i-a spus martorei că partea vătămată a căzut și că este nebună.

În declarația de la f. 69, aceeași martoră arată că a observat că, la unul din ochi, echimoza era mai puțin pronunțată, iar la celălalt era mai evidentă.

Din declarația martorei T.C., sora părții vătămate, audiată la

f. 48 rezultă că, în cursul lunii februarie 2008, aceasta a fost anunțată de

o

vecină a părții vătămate să meargă la domiciliul acesteia din urmă deoarece solicită ajutor. Învinuitul nu a lăsat-o să intre în locuință, dar aceasta s-a deplasat în grădina vecinilor și, întrucât partea vătămată a venit la geam a putut observa că prezenta vânătăi la față și la ochi. Tot martora arată că are cunoștință că, din cursul lunii mai învinuitul nu a mai deranjat-o pe partea vătămată.

Învinuitul nu recunoaște fapta săvârșită, tot astfel cum nu recunoaște nici că i-ar fi spus martorei M.F. că partea vătămată este nebună

și

că a căzut. Recunoaște însă că, după externare, între el și

mama sa au

intervenit neînțelegeri determinate de influența unor persoane străine asupra acesteia și a rudelor, îndeosebi a surorii acesteia. Neînțelegerile între părți sunt mai vechi și sunt legate de chestiuni de natură patrimonială, respectiv, în timpul vieții soțului ei, învinuitul a ridicat pretenții cu privire la construcția ridicată pe terenul identificat prin CF 2993 Beiuș, deși partea vătămată arată că au fost ridicate de ea și de soțul acesteia. Ulterior, după decesul soțului acesteia în anul 2001, partea vătămată arată că învinuitul are pretenția ca aceasta să-i predea întreaga avere. Faptul că ambii părinți au fost în relații neamiabile cu învinuitul rezultă din aceea că, în testamentele redactate de părinții acestuia apare înserată precizarea că, pentru comportări nedemne, cei doi părinți înțeleg să-l exheredeze.

Față de cele prezentate mai sus, instanța constată că soluția procurorului este temeinică și legală, respectiv scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei amenzi administrative în cuantum de 1000 RON, învinuitul săvârșind fapta de lovire sau alte violențe asupra mamei acestuia, prevăzută de art. 180 alin. (1) și 1/1 C. pen. Relevantă este în acest sens declarația martorei M.F. care a văzut-o pe partea vătămată prezentând echimoze la ochi, la unul din ochi vânătaia fiind mai pronunțată, și care, de asemenea, arată că partea vătămată era speriată. Și martora T.C., sora părții vătămate susține că a văzut-o pe aceasta vânătă la ochi cu respectiva ocazie, martoră care susține că învinuitul nu a lăsat-o să meargă la domiciliul surorii sale. De asemenea, martora B.V., asistenta medicală arată că fiul părții vătămate nu a mai lăsat-o să o panseze pe aceasta la domiciliu, ceea ce scoate în evidență preocuparea învinuitului de a îndepărta alte persoane din preajma părții vătămate, care ar putea-o influența în sensul de a agrava relația și așa deteriorată dintre părți. Relevant este și faptul că relația dintre părți se deteriorase încă din timpul vieții tatălui învinuitului, acesta fiind motivul pentru care învinuitul a și fost exheredat.

De asemenea, în mod corect s-a reținut că în cauză nu s-a probat infracțiunea de amenințare cu moartea prevăzută de art. 193 alin. (1) C. pen.

În cauză nu s-a dovedit nici infracțiunea de furt între rude, în mod corect reținându-se că nu s-a probat luarea acestor bunuri din posesia sau detenția părții vătămate și chiar dacă ar fi avut loc deposedarea acesteia de bunuri mobile aparținând gospodăriei casnice, cum acestea fac parte din succesiunea rămasă după defunctul B.V., succesorul acestuia în persoana fiului poate lua în posesie astfel de bunuri, putând executa acte de dispoziție respectiv de administrare de bunuri mobile și imobile, astfel de bunuri valorând acceptare tacită a succesiunii.

Văzând această stare de fapt în drept, disp. art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.C. împotriva ordonanței din 13 noiembrie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în Dosar nr. 125/P/2008 și a rezoluției din 31 decembrie 2008 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea în Dosar nr. 623/11.2/2008, pe care le va menține în totalitate.

II. Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs petiționarul B.C. criticând-o ca netemeinică, solicitând casarea acesteia, întrucât prima instanță

în mod greșit instanța de fond a confirmat sancțiunea administrativă ce i-a fost aplicată de către organul de urmărire penală.

A considerat că probele indirecte ce au fost reținute de organul de urmărire penală și instanța de fond sunt declarațiile martorilor B.V., D.V., T.C. și M.F.

A mai susținut că probele directe au fost omise cu intenție și nu au fost luate în considerare, invocând în acest sens raportul Poliției Judiciare Beiuș, declarațiile polițistului de proximitate, respectiv Popa Ioan, declarații ce se află la filele 12-13 și 70-71 din care rezultă, fără nici o îndoială, că pretinsele leziuni, vânătăi, echimoze „erau cearcăne” de la oboseală și spitalizarea anterioară și că, în mod cert, acestea nu au fost datorate lovirii sau bătăii.

A mai susținut că la data de 27 februarie 2008 a fost sesizată Poliția Orașului Beiuș cu privire la infracțiunea de omor, pe care acesta ar fi săvârșit-o împotriva părții vătămate, învederând instanței faptul că martora D.V. a fost încunoștințată de partea vătămată că a fost bătută de către recurentul petent; astfel că sora acesteia, T.C., a sesizat poliția, organ ce s-a prezentat la această solicitare și care a constatat că nu există nici o urmă de violență.

A mai considerat că declarația martorei T.C., care este sora părții vătămate, nu poate fi reținută, aceasta fiind și în totală contradicție cu constatările organelor de poliție.

Examinând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, în raport de motivele de critică mai sus descrise și invocate, cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, așa cum prevăd disp. art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere că recursul declarat de petiționarul B.C. se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare, în temeiul disp. art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Aceasta, întrucât prima instanță a soluționat plângerea petiționarului B.C. împotriva ordonanței de scoatere de sub urmărire penală nr. 125/P/2008 din 13 noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea (menținută prin rezoluția nr. 623/II/2/2008 din 31 decembrie 2008 a Procurorului General al aceleiași unități de parchet), pe baza lucrărilor și a materialului  din dosarul de urmărire penală și în urma unui examen coroborat și complet al acestora a statuat că plângerea sus-numitului petent, este nefondată, respingând-o ca atare în baza disp. art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. și menținând ordonanța atacată.

Astfel, în propriul demers analitic, Înalta Curte reține cu titlu de premisă că prin rezoluția nr. 125/P/2008 din 18 iunie 2008 a procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea (fila 33 dosar de urmărire penală) s-a dispus

începerea urmării penale față de B.C. (avocat în Baroul București) pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 193 alin. (1), art. 210 alin. (1) rap. la art. 208 alin. (1) și (3) cu art. 149 C. pen.; art. 180 alin. (1) și (

1)/1

rap. la art. 149/1 C. pen. cu art. 33 lit. a) și art. 34 C. pen.

S-a reținut că la origine persoana vătămată B.S. a formulat plângerile prealabile (înregistrate la Parchetul de pe

lângă

Judecătoria Beiuș sub nr. Dosar 473/P/5 mai 2008, și Dosar nr. 334/P din 28 martie 2008), împotriva fiului B.C.(avocat în funcție

în

Baroul București), și a solicitat efectuarea de acte de cercetare penală față de acesta sub aspectul infracțiunilor de amenințare prev. de art. 193

alin.

1 C. pen., furt între rude apropiate prev. de art. 210 alin. (1) rap. la art. 208

alin. (1)

și (

3) cu art. 149 C. pen. și lovire sau alte violențe săvârșite asupra membrilor familiei prev. de art. 180 alin. (1) și (1)/1 rap. la art. 149/1 C. pen., susținând că fiul ei B.C. pretinde eliberarea pe seama sa a bunurilor mobile și imobile dobândite în timpul căsătoriei de părinții

săi

(tatăl fiind decedat în urmă cu 7 ani), și datorită refuzului mamei sale de a-i permite vânzarea acestor bunuri exercită acte de violență asupra sa, o amenință eu moartea și dispune de bunurile mobile.

În mod legal și temeinic, ulterior rezoluției procurorului sus-indicată din 18 iunie 2008 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a petiționarului de față ( fostul învinuit

B.C.), sub aspectul comiterii infracțiunii de furt între rude apropriate prev. de art. 210 alin. (1) C. pen. rap. la art. 208 alin. (1)și (3) C. pen., cu aplicarea art. 149 C. pen., întrucât în cauză această infracțiune nu a fost dovedită chiar dacă B.S. a reclamat transferul unor bunuri casnice din locuința sa situată în Beiuș, într-un alt imobil situat în Beiuș, - bunurile indicate de partea vătămată B.S. fiind butelie, coboare, lenjerie, cărucior de butelie - nu s-a probat luarea acestor bunuri din posesia sau detenția părții vătămate B.S. realizată în imobil; și chiar dacă ar fi avut loc deposedarea părții vătămate de bunuri mobile aparținând gospodăriei casnice, cum acestea fac parte din succesiunea rămasă după defunctul B.V., succesorul acestuia în persoana fiului poate lua în posesie astfel de bunuri putând executa acte de dispoziție respectiv administrare de bunuri mobile și imobile, astfel de acțiuni valorând acceptare tacită a succesiunii.

Concomitent aceeași soluție de scoatere de sub urmărire penală, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a impus și sub aspectul infracțiunii de amenințare (cu moartea) prev. de art. 193 alin. (1) C. pen., deoarece în cauză din materialul probator administrat nu s-au configurat dovezile necesare.

Pe de altă parte se reține că învinuirile persoanei vătămate consemnate în plângerea din 28 martie 2008 adresată Poliției municipiului Beiuș (fila 8 dos.urm.pen), repetată în plângerea datată 5 mai 2008 (fila 30 dos.urm.pen.) adresată aceluiași organ de poliție, precum și în declarația dată în fața procurorului (fila 45 dos.urm.pen.) în sensul loviturilor aplicate de către petiționarul B.C. sunt confirmate prin dovezile celorlalți martori audiați în cauză.

Astfel, în declarația dată de la dosar la f. 12, martorul P.I., polițist de proximitate, arată că a fost la domiciliul părții vătămate, solicitat fiind de șeful poliției ca să realizeze o conciliere, întrucât s-a întâmplat ceva foarte grav. Partea vătămată era în pat și i-a arătat martorului locul unde ar fi fost lovită de învinuit în zona pieptului, martorul neobservând ceva deosebit pe corp, întrucât purta pijama, iar în zona feței a observat o vânătaie sub ochi, în legătură cu care a afirmat că ar fi vorba despre cearcăne datorate oboselii. Martorul arată că a mai fost solicitat în repetate rânduri de recurentul petiționar să asiste la predarea unui rând de chei, chei de la poartă și de la locuința mamei sale deoarece el a schimbat încuietorile, iar aceasta se plângea că nu are chei și, de asemenea, a fost de față când a fost „înmânată cartea de identitate”.

Relevantă este declarația martorei B.V., asistent medical care, la f. 14 dosar arată că o cunoaște pe persoana vătămată de mai mult timp și a fost rugată să meargă la domiciliul acesteia pentru a o pansa. Cu această ocazie, a stat de vorbă cu fiul acesteia care i-a spus martorei că nu dorește ca aceasta să mai facă muncă de caritate și că mama lui are din ce să plătească. Martora a mai vizitat-o pe partea vătămată câteva zile la rând, dar a găsit de fiecare dată poarta închisă, iar soneria era nefuncțională, deși aceasta funcționase anterior. La un moment dat, i-a deschis ușa fiul persoanei vătămate care i-a spus că mama lui este slăbită și că stă în pat, iar lui nu-i convine că mama sa a făcut multe angajamente față de diferite persoane, inclusiv față de martoră. În continuare arată că învinuitul i-a dat de înțeles că nu dorește să intre în curte și în locuință. Ulterior, după ce persoana vătămată s-a reinternat în spital, a vizitat-o pe aceasta în salon, ocazie cu care aceasta i-a spus că fiul ei a lovit-o și că „a fost neagră ca baticul, dar că nu a simțit durere și a salvat-o sora ei, Ț.C.”. Partea vătămată și-a dezlegat baticul din cap, încercând să-i arate unde a fost lovită, dar martora nu a văzut urme care să provină de la bătaie. Martora mai arată că, ulterior s-a întâlnit cu un polițist de proximitate care i-a spus să nu o mai viziteze pe persoana vătămată întrucât au dispărut cheile de la casa acesteia, iar fiul ei o suspectează pe aceasta.

În cauză a fost audiat și martorul P.P.(depoziția de la f. 16 dosar urmărire penală), factorul poștal care îi ducea părții vătămate pensia, s-a deplasat la domiciliul acesteia în data de 22 februarie 2008 pentru a-i înmâna pensia și, sunând la sonerie, la poartă s-a prezentat fiul acesteia care i-a răspuns că mama acestuia nu este acasă și că și-a pierdut actul de identitate.

Martora M.F. referent la S.P.C.L. Beiuș (depoziția de la f. 18 dosar urmărire penală) susține că a fost acasă la persoana vătămată, întrucât fiul acesteia a anunțat-o că aceasta și-a pierdut buletinul și că este bolnavă la pat. Cu acea ocazie, a văzut-o pe persoana vătămată stând pe un scaun și s-a plâns că fiul ei a bătut-o, iar martora arată că numita B.S. era puțin vânătă la ochi și foarte speriată, precizând că, și în poza de pe cartea de identitate, aceasta apare ca fiind puțin vânătă. Învinuitul i-a spus martorei că partea vătămată a căzut și că este nebună.

În declarația de la fila 69 dosar urmărire penală, aceeași martoră arată că a observat că, la unul din ochi, echimoza era mai puțin pronunțată, iar la celălalt era mai evidentă.

Din declarația martorei T.C., sora persoanei vătămate, audiată la

fila 48 dosar urmărire penală rezultă că, în cursul lunii februarie 2008, aceasta a fost anunțată de

o

vecină să meargă la domiciliul persoanei vătămate deoarece solicită ajutor. Învinuitul nu a lăsat-o să intre în locuință, dar aceasta s-a deplasat în grădina vecinilor și, întrucât persoana vătămată a venit la geam a putut observa că prezenta vânătăi la față și la ochi. Tot martora arată că are cunoștință că, din cursul lunii mai învinuitul nu a mai deranjat-o pe mama sa.

Concomitent, martora M.F. în depozițiile date (filele 18 și 68 dos.urm.pen), care în calitate de funcționar public la Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanei s-a deplasat la locuința persoanei vătămate B.S. pentru a efectua fotografii în vederea  eliberării unei noi cărți de identitate acesteia, a declarat că, în jurul datei de 28 februarie 2008 (când a fost formulată cererea eliberării actului indicat) aceasta prezenta bilateral ocular echimoze (la unul din ochi mai pronunțate) iar victima agresiunii i-a relatat cu privire la determinismul lor cauzal că - sunt urmarea unor acte de violență – comise de petiționarul recurent.

Așa fiind în mod legal și temeinic prin examinarea coroborată a depozițiilor cu titlu de probe indirecte ale martorilor mai sus analizate s-a statuat vinovăția certă a  petiționarului recurent

B.C. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe în cursul lunii februarie 2008 asupra victimei B.S., mama sa prev. și ped. de art. 180 alin. (1) și (1

1

)C. pen., rap. la art. 149

1

C. pen.

Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.C., împotriva sentinței penale nr. 27/PI din 04 martie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 02 iunie 2009.