ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 804/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul V.C. a chemat în judecată pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (C.N.C.D.), solicitând anularea Hotărârii nr. 6958 din 16 decembrie 2008, emisă de pârât și să se constate discriminarea de către Ministerul Administrației și Internelor, să se anuleze situația creată prin discriminare și să se restabilească situația sa anterioară, ca ofițer de poliție detașat în funcția de președinte al Corpului Național al Polițiștilor. Motivându-și cererea, reclamantul a arătat că la 16 septembrie 2008 a sesizat C.N.C.D.

în legătură cu faptul că a fost subiectul unei discriminări din partea Ministerului Internelor și Reformei Administrative (în prezent Ministerul Administrației și Internelor), discriminare constând în faptul că au fost detașați mai mulți ofițeri de poliție pe diferite posturi din cadrul Corpului Național al Polițiștilor însă, prin Ordinul Ministrului Internelor și Reformei Administrative nr. II/3432 din 11 august 2008, s-a dispus încetarea detașării numai pentru reclamant. Apreciază că motivul care a determinat încetarea detașării l -a reprezentat diferența de opinii politice și profesionale față de conducerea ministerului. Consideră că, prin hotărârea atacată, C.N.C.D. a fost partinic, injust și arbitrar, iar documentele depuse au făcut dovada că reclamantul se află sub incidența O.G.

nr. 137/2000 întrucât, în comparație cu alte persoane detașate la Corpul Național al Polițiștilor, i s-a restrâns exercitarea dreptului conferit de calitatea de președinte al Corpului Național al Polițiștilor Prin sentința civilă nr. 2841 din 1 iulie 2009 , Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța o asemenea soluție , instanța de fond a reținut că reclamantul nu a depus niciun înscris și nu a administrat nici o altă probă din care să reiasă existența unor diferențe de opinii politice și profesionale între acesta și conducerea Ministerului Administrației și Internelor. Totodată, s-a reținut că nu poate fi vorba de diferențe de opinii politice, deoarece, prin statut, polițiștilor le este interzisă exprimarea opiniilor politice, iar Corpul Național al Polițiștilor reprezintă o formă de organizare pe criteriu profesional, autonomă, apolitică și nonprofit.

Instanța fondului a mai reținut că motivele de nelegalitate a ordinului prin care s-a dispus încetarea detașării reclamantului la Corpul Național al Polițiștilor nu se înscriu în domeniul de reglementare al O.G. nr. 137/2000, iar reclamantul are posibilitatea contestării ordinului printr-o acțiune în justiție. In privința actului invocat de reclamant ca având un caracter discriminator, instanța de fond nu a reținut nici un indiciu de nelegalitate sau discriminare.

Împrejurarea că față de alte persoane detașate la Corpul Național al Polițiștilor nu s-a dispus încetarea detașării nu a fost apreciată ca discriminatorie, deoarece funcția exercitată de reclamant la Corpul Național al Polițiștilor a fost diferită de cele ale persoanelor respective, iar potrivit legii, mandatul președintelui este de 4 ani, termen care se împlinise anterior emiterii ordinului de încetare a detașării, reclamantul fiind investit în funcție la 19 martie 2004. Curtea de Apel București a constatat că nu se poate reține vreun drept care ar fi fost restrâns reclamantului prin ordinul considerat de acesta ca având caracter discriminatoriu, actele normative invocate neprevăzând că reclamantul mai avea dreptul la detașare.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a declarat recurs reclamantul V.C., susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive: Hotărârea primei instanței a fost dată cu aplicarea greșită a legii (motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), deoarece nu s-a ținut seama de prevederile art. 16 alin. (1) din Constituția României – referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii și principiului nediscriminării – la care se adaugă dispozițiile corespunzătoare din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului, Legea nr. 188/1999 republicată, H.G.

nr. 1305/2002 modificată privind Regulamentul de organizare și funcționare a Corpului Național al Polițiștilor și Codul muncii aprobat prin Legea nr. 53/2000 – art. 5. Recurentul precizează că odată cu alegerea sa în funcția de președinte și detașarea sa la Corpul Național al Polițiștilor au fost aleși și detașați pe diferite funcții mai mulți ofițeri de poliție cărora le-a continuat detașarea și și-au desfășurat activitatea până la Congresul din data de 19 septembrie 2008; față de aceștia ministerul și conducătorul instituției nu a dispus aceeași măsură, deși aveau cu toții aceeași situație cu recurentul, având în vedere mandatul acordat la 19 martie 2004, aceștia fiind președinții comisiilor de specialitate, respectiv ai comisiei de cenzori, ai comisiei de buget finanțe, ai comisiei de resurse umane și probleme sociale.

Față de această situație de fapt instanța de fond ar fi trebuit să sancționeze încălcarea flagrantă a legilor de către conducerea ministerului, abuz care l-a privat de o serie de drepturi numai pe recurent, dintr-un colectiv de cel puțin 4 polițiști. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivul de recurs ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond, în fapt, petentul a sesizat C.N.C.D. deoarece a considerat discriminatorie neprelungirea detașării sale la Corpul Național al Polițiștilor, invocând criteriul convingerii politice.

Petentul a fost ales pentru un mandat de 4 ani președinte al Corpului Național al Polițiștilor, timp în care a beneficiat de detașare, iar după expirarea acestui mandat detașarea nu a fost prelungită. S-a mai reținut că în cauză petentul nu a dovedit nici susținerile sale legate de discriminarea pentru convingeri politice, nearătând care sunt aceste convingeri și nici faptul că se află în situații analoge cu celelalte persoane (în număr de patru) detașate la Corpul Național al Polițiștilor, deoarece, dintre acestea doar petentul și-a păstrat calitatea de membru ales, toți ceilalți membri ai organelor de conducere pierzându-și această calitate pe parcursul celor patru ani. Față de această situație de fapt, instanța a aplicat în mod corect textele lege incidente, respectiv art. 2 alin. (1), art. 2 alin. (4) și art. 1 alin. (3) din O.G.

nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, contestatorul nefăcând dovada unui tratament diferit având la bază criteriul convingerilor politice sau alte criterii enumerate de art. 2 alin. (1) din actul normativ menționat și nici dovada situațiilor egale sau analoage cu celelalte persoane din cadrul Corpului Național al Polițiștilor. În aplicarea art. 16 alin. (1) din Constituție, articol invocat de recurent, însăși Curtea Constituțională a României a statuat prin Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006 că "Principiul egalității în drepturi și al nediscriminării se aplică doar situațiilor egale ori analoage, iar tratamentul juridic diferențiat, instituit în considerarea unor situații obiectiv diferite, nu reprezintă nici privilegii și nici discriminări.

" Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, recursul urmând a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de V.C. împotriva sentinței civile nr. 2841 din 1 iulie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 februarie 2010.