ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 804/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 804/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin cererea
formulată pe calea contenciosului administrativ,
reclamantul V.C.
a chemat în judecată pârâtul
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
(C.N.C.D.), solicitând anularea Hotărârii nr. 6958 din 16 decembrie 2008, emisă
de pârât și să se constate discriminarea de către Ministerul
Administrației și Internelor, să se anuleze situația
creată prin discriminare și să se
restabilească situația sa anterioară, ca ofițer de
poliție detașat în funcția de președinte al Corpului
Național al
Polițiștilor.
Motivându-și
cererea, reclamantul a arătat că la 16 septembrie 2008 a sesizat
C.N.C.D. în legătură cu faptul că a fost subiectul
unei
discriminări din partea Ministerului Internelor și Reformei
Administrative (în prezent Ministerul Administrației și Internelor),
discriminare constând în faptul că au fost detașați mai
mulți ofițeri de poliție pe diferite posturi din cadrul Corpului
Național al
Polițiștilor
însă, prin Ordinul Ministrului Internelor și Reformei Administrative
nr. II/3432 din 11 august 2008,
s-a dispus încetarea detașării
numai pentru reclamant.
Apreciază
că motivul care a determinat încetarea detașării l
-a
reprezentat diferența de opinii politice și profesionale
față de
conducerea ministerului.
Consideră că, prin hotărârea
atacată, C.N.C.D. a fost partinic, injust și arbitrar, iar
documentele depuse au făcut dovada că reclamantul se află sub
incidența O.G. nr. 137/2000 întrucât, în
comparație
cu alte persoane detașate la Corpul Național al Polițiștilor,
i s-a restrâns exercitarea dreptului
conferit de calitatea de președinte al Corpului Național al
Polițiștilor
Prin
sentința civilă nr. 2841 din 1 iulie 2009 , Curtea de
Apel
București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a
respins
acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.
Pentru a
pronunța o asemenea soluție , instanța de fond a reținut
că reclamantul nu a depus niciun înscris și nu a administrat nici o
altă probă din care să reiasă existența unor
diferențe de opinii
politice și profesionale între acesta și
conducerea Ministerului
Administrației
și Internelor. Totodată, s-a reținut că nu poate fi vorba
de diferențe de opinii politice, deoarece, prin statut,
polițiștilor le este
interzisă exprimarea opiniilor
politice, iar Corpul Național al Polițiștilor reprezintă o
formă de organizare pe criteriu profesional, autonomă, apolitică
și nonprofit.
Instanța fondului a mai
reținut că motivele de nelegalitate a ordinului prin care s-a dispus
încetarea detașării reclamantului la Corpul Național al Polițiștilor nu se înscriu în domeniul de
reglementare al O.G. nr. 137/2000, iar
reclamantul are posibilitatea
contestării ordinului printr-o
acțiune în justiție.
In privința actului invocat de
reclamant ca având un caracter discriminator, instanța de fond nu a
reținut nici un indiciu de nelegalitate sau discriminare. Împrejurarea
că față de alte
persoane
detașate la Corpul Național al
Polițiștilor
nu s-a dispus încetarea detașării nu a
fost apreciată ca discriminatorie, deoarece funcția exercitată
de reclamant
la
Corpul Național
al
Polițiștilor
a fost diferită de cele ale persoanelor
respective, iar potrivit
legii, mandatul președintelui este de 4
ani, termen care se împlinise anterior emiterii ordinului de încetare a
detașării, reclamantul fiind investit în funcție la 19 martie 2004.
Curtea de Apel
București a constatat că nu se poate reține vreun
drept care ar fi fost
restrâns reclamantului prin ordinul considerat de acesta ca având caracter
discriminatoriu, actele normative invocate neprevăzând că reclamantul
mai avea dreptul la detașare.
Împotriva
sentinței pronunțate de instanța de fond a declarat recurs
reclamantul
V.C., susținând că hotărârea atacată
este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Hotărârea
primei instanței a fost dată cu aplicarea greșită a legii
(motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), deoarece nu s-a
ținut seama de prevederile art. 16 alin. (1) din Constituția României
– referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii și
principiului nediscriminării – la care se adaugă dispozițiile
corespunzătoare din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului,
Legea nr. 188/1999 republicată, H.G. nr. 1305/2002 modificată privind
Regulamentul de organizare și funcționare a Corpului Național al
Polițiștilor și Codul muncii aprobat prin Legea nr. 53/2000 –
art. 5.
Recurentul
precizează că odată cu alegerea sa în funcția de
președinte și detașarea sa la Corpul Național al Polițiștilor au fost aleși și detașați
pe diferite funcții mai mulți ofițeri de poliție cărora
le-a continuat detașarea și și-au desfășurat
activitatea până la Congresul din data de 19 septembrie 2008;
față de aceștia ministerul și conducătorul
instituției nu a dispus aceeași măsură, deși aveau cu
toții aceeași situație cu recurentul, având în vedere mandatul
acordat la 19 martie 2004, aceștia fiind președinții comisiilor
de specialitate, respectiv ai comisiei de cenzori, ai comisiei de buget
finanțe, ai comisiei de resurse umane și probleme sociale.
Față
de această situație de fapt instanța de fond ar fi trebuit
să sancționeze încălcarea flagrantă a legilor de către
conducerea ministerului, abuz care l-a privat de o serie de drepturi numai pe recurent,
dintr-un colectiv de cel puțin 4 polițiști.
Analizând
actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivul de
recurs ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele
considerente:
Astfel
cum în mod corect a reținut instanța de fond, în fapt, petentul a
sesizat C.N.C.D. deoarece a considerat discriminatorie neprelungirea
detașării sale la Corpul Național al Polițiștilor, invocând criteriul convingerii politice.
Petentul a fost ales pentru un mandat de 4 ani președinte al Corpului
Național al Polițiștilor, timp în care a beneficiat de
detașare, iar după expirarea acestui mandat detașarea nu a fost
prelungită.
S-a
mai reținut că în cauză petentul nu a dovedit nici
susținerile sale legate de discriminarea pentru convingeri politice,
nearătând care sunt aceste convingeri și nici faptul că se
află în situații analoge cu celelalte persoane (în număr de
patru) detașate la Corpul Național al Polițiștilor,
deoarece, dintre acestea doar petentul și-a păstrat calitatea de
membru ales, toți ceilalți membri ai organelor de conducere pierzându-și
această calitate pe parcursul celor patru ani.
Față
de această situație de fapt, instanța a aplicat în mod corect
textele lege incidente, respectiv art. 2 alin. (1), art. 2 alin. (4) și
art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și
sancționarea tuturor formelor de discriminare, contestatorul nefăcând
dovada unui tratament diferit având la bază criteriul convingerilor politice
sau alte criterii enumerate de art. 2 alin. (1) din actul normativ
menționat și nici dovada situațiilor egale sau analoage cu
celelalte persoane din cadrul Corpului Național al Polițiștilor.
În
aplicarea art. 16 alin. (1) din Constituție, articol invocat de recurent,
însăși Curtea Constituțională a României a statuat prin
Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006 că
"Principiul
egalității în drepturi și al nediscriminării se aplică
doar situațiilor egale ori analoage, iar tratamentul juridic
diferențiat, instituit în considerarea unor situații obiectiv
diferite, nu reprezintă nici privilegii și nici discriminări.
"
Pentru considerentele
menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte
constată că hotărârea instanței de fond este legală
și temeinică, recursul urmând a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de V.C. împotriva sentinței
civile nr. 2841 din 1 iulie 2009 a Curții de Apel București, secția
a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 16 februarie 2010.