ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3510/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul V.C. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții M.I.R.A. și C.D., M.I.R.A., anularea ordinului nr. II/3432 din 11 august 2008, precum și obligarea pârâților la plata de daune morale de 100.000 euro, la cursul B.N.R. din data plății. În motivarea cererii, reclamantul a învederat că ordinul a cărui anulare o solicită constituie un abuz și o imixtiune gravă în activitatea autonomă a C.N.P., al cărui președinte a fost, prin aceea că a dispus încetarea detașării sale, cu toate că urmau să aibă loc alegeri, iar o atare măsură nu s-a dispus decât pentru el.

A mai arătat că actul administrativ contestat este ilegal și prin faptul că deși este transmis și prezentat ca exemplarul nr. 2, nu este semnat de ministru și nici ștampilat cu parafa corespunzătoare, ceea ce contravine uzanțelor interne și internaționale la care România este parte semnatară. Reclamantul a solicitat, totodată, anularea actului și pentru imposibilitatea de punere în executare a acestuia, considerând că o executare forțată și ilegală se va putea realiza doar cu producerea de consecințe juridice negative atât lui, cât și „instituției” pe care o reprezintă și conduce. Măsura adoptată este în contradicție cu aprobarea verbală exprimată cu ocazia celor trei întâlniri desfășurate cu reprezentanții C.N.P., recomandarea ministrului fiind în sensul ca amânarea datei alegerilor să se facă prin limitarea la minimul prevăzut de H.G.

nr. 1305/2002. Mandatul acordat unui terț, a mai arătat reclamantul, nu expiră din oficiu, el trebuie retras sau denunțat de mandatar (în cazul de față C.C.N.P.) și nu printr-o sesizare ori constatare din oficiu. Termenul de 4 ani este unul de recomandare, nu de decădere. Prin întâmpinare, pârâtul M.I.R.A. a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată, arătând că mandatul este prevăzut de lege la 4 ani, doar pe această durată polițiștii aleși în organele de conducere fiind detașați, urmând ca la încetarea detașării să fie numiți într-o funcție echivalentă celei din care a fost detașat, dacă este vacantă, sau în altă funcție corespunzătoare gradului profesional deținut, în condițiile legii. Pârâtul a mai susținut că încetarea mandatului reclamantului s-a produs prin expirarea termenului de 4 ani, astfel că nu încetarea detașării a determinat încetarea mandatului, ci încetarea de drept a mandatului a determinat încetarea detașării.

Prin sentința civilă nr. 116 din 14 ianuarie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată reclamantului V.C. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că p rin ordinul nr. II/3432 din 11 august 2008 s-a încetat detașarea reclamantului la C.N.P., ca urmare a expirării mandatului, urmând să fie numit la P.R., D.G.P.M. București într-o funcție echivalentă celei din care a fost detașat, dacă este vacantă, sau în altă funcție corespunzătoare gradului profesional deținut, potrivit competenței. Durata mandatului unei funcții publice nu poate fi decât imperativă, nefiind nici termen de recomandare, nici termen de decădere, pentru simplul fapt că nu este un termen procesual.

Orice neajunsuri în activitatea conducerii C.N.P., organizarea defectuoasă și lipsa de prevedere pentru preîntâmpinarea unei astfel de situații nu pot fi imputate pârâtului. Împrejurarea că, înainte de expirarea duratei mandatului, a fost adoptată Hotărârea nr. 85/2008 a Consiliului Național, nu dovedește diligenta conducerii Corpului, din care făcea parte și reclamantul, cât timp data fixată pentru ținerea congresului a fost data de 19 septembrie 2008. Instanța de fond a mai apreciat că nimic nu împiedica conducerea C.N.P. să dispună convocarea Congresului cu mult înainte de expirarea duratei mandatului, având în vedere că oricum data acestuia urma a fi fixată la cel puțin trei luni de la convocare, în respectarea prevederilor art. 32 alin. (2) din H.G.

nr. 1305/2002. Un alt motiv de nelegalitate invocat de reclamant ar fi acela că exemplarul 2 al ordinului, comunicat C.N.P., nu este semnat de ministru și ștampilat corespunzător, fără a indica temeiul de nelegalitate. Reclamantul susține doar că aceasta „contravine uzanțelor interne și internaționale la care România este parte semnatară”, fără a preciza despre ce uzanțe este vorba și cum poate deveni (sau a devenit) România semnatară a unor uzanțe (interne și internaționale). Instanța de fond a constatat că nu există nici un text de lege care să prevadă o atare condiție de validitate a unui ordin. Împotriva acestei hotărâri reclamantul V.C. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșita a legii, în speță dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituția Românie, art. 49 alin. (5) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului Legea nr. 188/1999 republicată, art. 32, 33, 42 din H.G. 1305/2002 modificată, privind Regulamentul de organizare și funcționare a C.N.P. și art. 261 alin (1) pct. 5 C. proc. civ. Recurentul mai arată că deși a precizat, atât în cererea de chemare în judecată cât și în concluziile scrise, că nu trebuie confundat actul administrativ, a cărui anulare a solicitat-o și care ministerul îl intitulează ordin, cu ordinul, ca act normativ secundar, cerut de dispozițiile Legii nr. 360/2002, instanța de fond nu s-a pronunțat în nici un fel cu privire la acest act normativ secundar și nici nu a motivat soluția din punct de vedere al nesocotirii acestor dispoziții legale.

Instanța de fond, chiar dacă nu motivează și nu precizează în mod concret, consideră aplicabile dispozițiile art. 47 alin. (3) din Legea nr. 360/2002, modificată, referitoare la încetarea detașării, însă, fără a constata că legea nu instituie obligativitatea numirii la aceeași unitate din care s-a făcut detașarea și mai ales fără a se ține seama de funcția de pe care se face încetarea detașării și cea pe care se dispune revenirea. Statutul polițistului nu conține și nu a instituit această obligativitate tocmai pentru respectarea carierei profesionale a funcționarului public cu statut special (polițistul).

Recurentul mai precizează că la dosar se află Hotărârea nr. 83/2008, a C. N.C.N.P., organ central de conducere, care legal constituit și cu atribuțiuni statutare, în ședință ordinară, a prelungit mandatul președintelui și a celorlalți polițiști detașați cu funcții în cadrul Corpului, până la Congres, făcând și precizarea că alegerile vor avea loc cel mai târziu la finele anului 2008. Recurentul mai apreciază că abuzul și intenția vădită rezultă și din faptul că s-a pus în discuție numai persoana sa și nu a tuturor polițiștilor detașați. Instanța de fond a criticat activitatea C.N.C.N.P. în ceea ce privește convocarea congresului ca atribuție statutară, dar nu i-a recunoscut și nu i-a respectat hotărârea de prelungire a mandatului, tot ca o atribuție statutară.

Recurentul mai arată că instanța de fond, în mod nejustificat i-a respins încuviințarea probei cu înscrisuri. Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Prin ordinul contestat s-a luat act de faptul că a încetat detașarea recurentului la C.N. P. ca urmare a expirării mandatului de președinte al acestei organizații profesionale, urmând să fie numit într-o funcție echivalentă celei din care a fost detașat, dacă este vacantă, sau în altă funcție corespunzătoare gradului profesional deținut, la P.R.

– D.G. P. M. București. Potrivit prevederilor art. 49 alin. (5) din Legea nr. 360/2002, cu modificările și completările ulterioare, „Organele de conducere ale Corpului vor fi alese din 4 în 4 ani și vor reprezenta, în mod proporțional, toate categoriile de polițiști. Pe durata mandatului, polițiștii aleși în organele de conducere vor fi detașați, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului administrației și internelor.” Conform art. 47 alin. (3) din același act normativ, „La încetarea detașării, polițistul va fi numit într-o funcție echivalentă celei din care a fost detașat, dacă este vacantă, sau în altă funcție corespunzătoare gradului profesional deținut, în condițiile prezentei legi.” Detașarea recurentului a avut loc pe o perioadă de 4 ani, termen care curge de la data dobândirii calității de președinte al C.N.P., respectiv 19 martie 2004, dată la care au fost alese și validate organele de conducere ale C.N.P.

Încetarea mandatului de președinte al C.N.P. s-a produs prin expirarea termenului de 4 ani prevăzut de lege, și nu ca urmare a încetării detașării. Prin urmare, nu încetarea detașării a determinat încetarea mandatului, ci încetarea de drept a mandatului a determinat încetarea detașării, fapt constatat prin emiterea O.M.I.R.A. nr. 11/3432 din 11 august 2008. Astfel fiind, Înalta Curte constată că încetarea mandatului și implicit a detașării după expirarea termenului de 4 ani sunt efecte reglementate prin actele normative incidente, și nu reprezintă efectul unei manifestări de voință discreționară a intimatului. Susținerea potrivit căreia nu există un ordin al ministrului, emis în aplicarea dispozițiilor art. 49 alin. (5) din Legea nr. 360/2002, care stabilesc faptul că detașarea polițiștilor la C.N.P.

se face în condițiile stabilite prin ordin al ministrului, este neîntemeiată, nefiind necesară emiterea unui ordin doar pentru a reglementa detașarea polițiștilor. În cazul în care încetarea detașării ar fi considerată nelegală pentru inexistența unui astfel de ordin, nelegalitatea s-ar răsfrânge și asupra actului administrativ prin care s-a dispus detașarea recurentului la C.N.P. Datorită faptului că nu a luat măsurile necesare pentru organizarea Congresului Național în timp util, înainte de expirarea mandatului, recurentul nu poate invoca propria culpă pentru a obține prelungirea detașării. Nici susținerea potrivit căreia mandatul recurentului a fost acordat de C.C.N.P. iar acesta încetează doar prin renunțare sau denunțare exprimată de mandatar nu este întemeiată în condițiile în care dispozițiile art. 49 alin. (5) din Legea nr. 360/2002 stabilesc faptul că organele de conducere ale Corpului vor fi alese din 4 în 4 ani.

Durata mandatului unei funcții publice este imperativă, nefiind nici termen de recomandare așa cum în mod greșit susține recurentul. Deasemenea, Înalta Curte constată că și critica potrivit căreia instanța de fond în mod nejustificat a respins cererea de încuviințare a probei cu înscrisuri este nefondată și nu poate fi primită, deoarece din actele dosarului rezultă că instanța de fond prin încheierea din 15 octombrie 2008 a încuviințat probele pe care le-a considerat necesare și utile soluționării cauzei. Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că toate motivele recurentului sunt nefondate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legale pe care o va menține.

În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de V.C., împotriva sentinței civile nr. 116 din 14 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2009.