ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 790/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr.

1561 din 30 martie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive

și lipsei de obiect invocate de pârât și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea

formulată de reclamantul V.C., în contradictoriu cu pârâtul C.N.P. din cadrul M.A.I.

Pentru

a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin acțiunea

formulată reclamantul a solicitat plata drepturilor salariale în cuantum de

8.416, 600 lei, indexate cu rata inflației la data plății, reprezentând

diferența până la salariul de Președinte al C.N.P. pentru lunile august și

septembrie 2008, calculat până la data predării funcției conform procesului verbal

de predare primire din 6 octombrie 2008.

În

motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a exercitat funcția de președinte al

C.N.P. începând cu data de 19 martie 2004, până la 6 octombrie 2008 când a

predat toate prerogativele funcției conform procesului - verbal de predare

primire din 6 octombrie 2008.

Reclamantul

a mai arătat că pentru lunile august și septembrie 2008 drepturile salariale

i-au fost plătite de D.G.P.M.B. conform O.G. nr. 38/2003, deși până la data

predării primirii și-a exercitat prerogativele de Președinte C.N.P. și trebuia

salarizat ca atare.

Prin

întâmpinarea formulată pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată

invocând, totodată, excepția lipsei calității procesuale pasive a C.N.P. și

excepția rămânerii fără obiect a cererii.

Examinând

cu prioritate excepțiile invocate, instanța d fond a apreciat că în susținerea

acestora au fost expuse argumente ce vizează soluționarea în fond a cauzei,

constituind în realitate apărări de fond.

Instanța

de fond a mai reținut că la data de 11 august 2008 a fost emis Ordinul

ministrului administrației și internelor din 11 august 3008, care prevedea că,

începând cu data emiterii, reclamantului îi încetează detașarea în Statul de

organizare „C", ca urmare a expirării mandatului, urmând a fi numit la Poliția Română - D.G.P.M.B. într-o funcție echivalentă celei din care a fost detașat, dacă

este vacantă sau într-o funcție corespunzătoare gradului profesional deținut,

potrivit competenței, conform dispozițiilor art. 47 alin. (3) din Legea nr. 360/2002.

Conform

adresei din 14 septembrie 2009 eliberată de D.G.P.M.B. reclamantul a încasat

drepturile bănești de la D.G.P.M.B., începând cu data de 11 august 2008 până la

data de 29 octombrie 2008 când a fost pensionat.

Instanța

de fond a apreciat că începând cu data de 11 august 2009, data ordinului de

încetare a detașării care este și data începând cu care reclamantul a încasat

drepturile bănești de la D.G.P.M.B. (conform adresei din 14 septembrie 2009)

acesta nu mai deținea funcția de Președinte al C.N.P. și, în consecință, nu mai

putea fi retribuit de către pârât.

Împotriva

Sentinței civile nr. 1561 din 30 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a formulat

recurs în termen legal reclamantul V.C. prin care s-a solicitat admiterea căii

extraordinare de atac Si modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii

acțiunii așa cum a fost formulată, cu consecința obligării C.N.P. la plata

sumei de 8.416,600 lei reprezentând drepturile bănești cuvenite pentru munca

prestată în lunile august și septembrie 2008 la această instituție.

Recurentul a

învederat, prin motivele de recurs, că este incident motivul de recurs prevăzut

de art. 304 punctul 9 C. proc. civ., hotărârea recurată fiind dată cu aplicarea

greșită a legii, în speță dispozițiile O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea

polițiștilor, aprobată prin Legea nr. 353/2003, Ordinul ministrului administrației

și internelor nr. 132 din 9 februarie 2004 privind metodologia de aplicare a O.G.

nr. 38/2003, H.G. nr. 1305/2002, modificată, Legea nr. 360/2002 privind

Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarului public, cu modificările și completările

ulterioare, și C. muncii.

Reclamantul

a arătat că Regulamentul de organizare si funcționare al C.N.P., aprobat prin H.G.

nr. 1305/2002, reglementează și creează cadrul legal conform căruia polițistul

detașat la Corp își realizează și primește salariul de la corp, astfel că

solicitarea recurentului de admitere a acțiunii este legală și întemeiată.

Potrivit art. 39 din O.G. nr. 38/2003 reclamantul trebuia să primească salariul

până la schimbarea poziției de activitate 19 septembrie 2008, la care se adaugă

22 de zile lucrătoare, termenul legal pentru predarea funcției, deci până la

data de 30 octombrie 2008.

Susținerile

Corpului legate de mandat, pe care le-a preluat instanța de fond in

considerentele sentinței, nu pot fi reținute deoarece în perioada aprilie - iulie

2008 reclamantul a avut aceeași poziție și i-au fost achitate drepturile

financiare cuvenite de către C.N.P., iar organul central de conducere,

respectiv Consiliul Național, a stabilit în mod legal și regulamentar data

congresului la 19 septembrie 2008. Activitatea recurentului ca președinte, în

lunile august și septembrie 2008, a fost desfășurată în cadrul Corpului, în

afara sarcinilor de serviciu la unitatea la care a fost repartizat, deoarece

s-a aflat în concediul legal de odihnă conform raportului aprobat și deci C.N.P.

a beneficiat de munca prestată urmând să-și achite obligațiile financiare, ca

beneficiar al muncii desfășurate de reclamant în folosul său. În mod greșit și

în afara dispozițiilor legale se situează considerentele instanței potrivit

cărora procesul - verbal de predare primire a funcției nu conduce la concluzia

că până la acea dată reclamantul a exercitat funcția de președinte, deoarece în

calitatea de președinte pe care recurentul a deținut-o și exercitat-o până la

predarea din data de 6 octombrie 2008 era răspunzător pentru orice prejudiciu

ce ar fi fost provocat în gestiunea Corpului și putea fi tras la răspundere.

Ori, dacă recurentul putea fi tras la răspundere până la acel moment, în mod

echivalent și pentru egalitate de tratament, trebuia să primească drepturile

pentru acea gestiune și răspundere. Reclamantul a precizat că, chiar dacă s-ar

încerca acceptarea poziției primei instanțe, tot suntem în situația de aplicare

greșită a legii, respectiv a art. 39 din O.G. nr. 38/2003, în sensul că timp de

22 de zile lucrătoare recurentul ar fi avut dreptul la predarea - primirea

funcției, perioadă ce trebuia plătită de Corp și care s-a terminat exact la

sfârșitul lunii septembrie 2008.

Pe

de altă parte, reclamantul a relevat că instanța de fond a făcut o gravă

confuzie între calitatea de președinte ales și cea de polițist detașat.

Potrivit structurii Corpului, departamentele și consiliile teritoriale sunt

conduse de președinți aleși de Adunarea generală, dar care nu sunt detașați la

această organizație ci își realizează prerogativele concomitent cu desfășurarea

activității profesionale, așa cum a procedat reclamantul în lunile august - septembrie

2008, fără ca această poziție să le fi fost refuzat dreptul conferit de

statutul de organ ales. Mai mult decât atât, s-a observat că la dosar se află

dovezi clare prin care recurentul a demonstrat în mod concret exercitarea

acestei funcții până la predarea din data de 6 octombrie 2008. Încetarea

detașării a avut loc prin emiterea unui ordin abuziv și discriminatoriu numai

față de recurent, în timp ce pentru ceilalți polițiști ce se aflau în aceeași

situație ca si reclamantul nu au fost emise asemenea ordine, aceștia

continuându-și detașarea până la congresul al II-lea din data de 19 septembrie

2008.

În

fine, reclamantul a arătat că dreptul salarial solicitat trebuia să i se acorde

de drept pentru munca prestată în calitate de Președinte al C.N.P., așa cum de altfel

prevăd și dispozițiile C. muncii cu care se completează Legea nr. 360/2003

privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare.

În

drept au fost invocate prevederile art. 299, art. 304 punctul 9 și art. 304

1

C. proc. civ., art. 48 din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea polițiștilor,

cu modificările și completările ulterioare, art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin.

(1) lit. a), art. 154 alin. (3), art. 155, art. 161 alin. (4), art. 165, art. 269

și art. 295 din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii.

Recursul

este nefondat.

Este necontestat, în

cauză, că reclamantul V.C. a dobândit, la data de 19 martie 2004, calitatea de

președinte al C.N.P., instituție care, potrivit art. 49 alin. (1) din Legea nr.

360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările

ulterioare, a fost înființată ca persoană juridică de drept public, cu sediul

în municipiul București, reprezentând forma de organizare pe criteriu

profesional, autonom, apolitic și non profit a polițiștilor.

Potrivit

dispozițiilor art. 49 alin. (5) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul

polițistului, cu modificările și completările ulterioare, organele de conducere

ale C.N.P. - anume cele indicate de art. 49 alin. (4) din același act normativ,

adică congresul național, consiliul național, consiliul D.G.P.M.B., consiliile

inspectoratelor județene de poliție și consiliile instituțiilor de învățământ

ale M.A.I. și teritoriale - vor fi alese din 4 în 4 ani și vor reprezenta, în

mod proporțional, toate categoriile de polițiști, iar pe durata mandatului,

polițiștii aleși în organele de conducere vor fi detașați, în condițiile stabilite

prin ordin al ministrului administrației și internelor. Cât privește

președintele C.N.P., art. 42 din alin. (1) din Regulamentul de organizare și

funcționare a C.N.P., aprobat prin H.G. nr. 1305/2002, cu modificările și

completările ulterioare, stabilește că acesta este ales de Congresul național

al Corpului pentru o perioadă de 4 ani, dintre membrii săi care au o vechime de

cel puțin 10 ani în Poliția Română și/ sau în structurile prevăzute la art. 76

din Legea nr. 360/2002, dintre personalitățile recunoscute cu contribuții

marcante în activitatea profesională sau socială, în condițiile stabilite la art.

33 lit. a).

Prin

Ordinul nr. 11/ 3432 din data de 11 august 2008 al ministrului internelor și

reformei administrative, emis în temeiul dispozițiilor art. 47, art. 49 alin. (5)

din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului și art. 20 alin. (4) din H.G.

nr. 1305/2002 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a C.N.P.,

cu modificările și completările ulterioare, s-a dispus, începând cu data

emiterii ordinului, încetarea detașării reclamantului recurent în Statul de

organizare

“

C” cu posturile

polițiștilor detașați la C.N.P., ca urmare a expirării mandatului, urmând ca

reclamantul să fie numit la Poliția Română – D.G.P.M.B. într-o funcție

echivalentă celei din care a fost detașat, dacă este vacantă, sau în altă

funcție corespunzătoare gradului profesional deținut, potrivit competenței. Cu

aceeași dată de 11 august 2008, recurentul a fost numit, prin dispoziție a

directorului general al D.G.P.M.B., în funcția de ofițer specialist I

(consilier juridic), acesta încasând drepturile bănești aferente funcției

respective începând cu data respectivă și până la data de 29 octombrie 2008

când a intervenit pensionarea.

Prin

raportare la aceste împrejurări de fapt și de drept, se reține că în mod corect

prima instanță a respins acțiunea reclamantului, întrucât mandatul acestuia de

președinte al C.N.P., de 4 ani, expirase la data de 11 august 2008, data

emiterii ordinului ministrului administrației și internelor nr. 11/ 3432 de

încetare a detașării, astfel că reclamantul nu este îndreptățit la obținerea

drepturilor salariale reprezentând diferența până la salariul corespunzător

funcției de Președinte al C.N.P. pentru lunile august și septembrie 2008, până

la predarea funcției conform procesului de predare - primire din data de 6

octombrie 2008.

În

aceste condiții, cum motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate și

hotărârea atacată este legală și temeinică, se va dispune, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a

recursului declarat de reclamantul V.C. împotriva Sentinței civile nr. 1561 din

data de 30 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de V.C. împotriva Sentinței civile nr. 1561 din 30 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 10 februarie 2011.