ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 790/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1561 din 30 martie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și lipsei de obiect invocate de pârât și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul V.C., în contradictoriu cu pârâtul C.N.P. din cadrul M.A.I. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin acțiunea formulată reclamantul a solicitat plata drepturilor salariale în cuantum de 8.416, 600 lei, indexate cu rata inflației la data plății, reprezentând diferența până la salariul de Președinte al C.N.P.

pentru lunile august și septembrie 2008, calculat până la data predării funcției conform procesului verbal de predare primire din 6 octombrie 2008. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a exercitat funcția de președinte al C.N.P. începând cu data de 19 martie 2004, până la 6 octombrie 2008 când a predat toate prerogativele funcției conform procesului - verbal de predare primire din 6 octombrie 2008. Reclamantul a mai arătat că pentru lunile august și septembrie 2008 drepturile salariale i-au fost plătite de D.G.P.M.B. conform O.G. nr. 38/2003, deși până la data predării primirii și-a exercitat prerogativele de Președinte C.N.P. și trebuia salarizat ca atare. Prin întâmpinarea formulată pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată invocând, totodată, excepția lipsei calității procesuale pasive a C.N.P.

și excepția rămânerii fără obiect a cererii. Examinând cu prioritate excepțiile invocate, instanța d fond a apreciat că în susținerea acestora au fost expuse argumente ce vizează soluționarea în fond a cauzei, constituind în realitate apărări de fond. Instanța de fond a mai reținut că la data de 11 august 2008 a fost emis Ordinul ministrului administrației și internelor din 11 august 3008, care prevedea că, începând cu data emiterii, reclamantului îi încetează detașarea în Statul de organizare „C", ca urmare a expirării mandatului, urmând a fi numit la Poliția Română - D.G.P.M.B. într-o funcție echivalentă celei din care a fost detașat, dacă este vacantă sau într-o funcție corespunzătoare gradului profesional deținut, potrivit competenței, conform dispozițiilor art. 47 alin. (3) din Legea nr. 360/2002.

Conform adresei din 14 septembrie 2009 eliberată de D.G.P.M.B. reclamantul a încasat drepturile bănești de la D.G.P.M.B., începând cu data de 11 august 2008 până la data de 29 octombrie 2008 când a fost pensionat. Instanța de fond a apreciat că începând cu data de 11 august 2009, data ordinului de încetare a detașării care este și data începând cu care reclamantul a încasat drepturile bănești de la D.G.P.M.B. (conform adresei din 14 septembrie 2009) acesta nu mai deținea funcția de Președinte al C.N.P. și, în consecință, nu mai putea fi retribuit de către pârât. Împotriva Sentinței civile nr. 1561 din 30 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs în termen legal reclamantul V.C.

prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac Si modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, cu consecința obligării C.N.P. la plata sumei de 8.416,600 lei reprezentând drepturile bănești cuvenite pentru munca prestată în lunile august și septembrie 2008 la această instituție. Recurentul a învederat, prin motivele de recurs, că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 C. proc. civ., hotărârea recurată fiind dată cu aplicarea greșită a legii, în speță dispozițiile O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea polițiștilor, aprobată prin Legea nr. 353/2003, Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 132 din 9 februarie 2004 privind metodologia de aplicare a O.G.

nr. 38/2003, H.G. nr. 1305/2002, modificată, Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public, cu modificările și completările ulterioare, și C. muncii. Reclamantul a arătat că Regulamentul de organizare si funcționare al C.N.P., aprobat prin H.G. nr. 1305/2002, reglementează și creează cadrul legal conform căruia polițistul detașat la Corp își realizează și primește salariul de la corp, astfel că solicitarea recurentului de admitere a acțiunii este legală și întemeiată. Potrivit art. 39 din O.G.

nr. 38/2003 reclamantul trebuia să primească salariul până la schimbarea poziției de activitate 19 septembrie 2008, la care se adaugă 22 de zile lucrătoare, termenul legal pentru predarea funcției, deci până la data de 30 octombrie 2008. Susținerile Corpului legate de mandat, pe care le-a preluat instanța de fond in considerentele sentinței, nu pot fi reținute deoarece în perioada aprilie - iulie 2008 reclamantul a avut aceeași poziție și i-au fost achitate drepturile financiare cuvenite de către C.N.P., iar organul central de conducere, respectiv Consiliul Național, a stabilit în mod legal și regulamentar data congresului la 19 septembrie 2008. Activitatea recurentului ca președinte, în lunile august și septembrie 2008, a fost desfășurată în cadrul Corpului, în afara sarcinilor de serviciu la unitatea la care a fost repartizat, deoarece s-a aflat în concediul legal de odihnă conform raportului aprobat și deci C.N.P.

a beneficiat de munca prestată urmând să-și achite obligațiile financiare, ca beneficiar al muncii desfășurate de reclamant în folosul său. În mod greșit și în afara dispozițiilor legale se situează considerentele instanței potrivit cărora procesul - verbal de predare primire a funcției nu conduce la concluzia că până la acea dată reclamantul a exercitat funcția de președinte, deoarece în calitatea de președinte pe care recurentul a deținut-o și exercitat-o până la predarea din data de 6 octombrie 2008 era răspunzător pentru orice prejudiciu ce ar fi fost provocat în gestiunea Corpului și putea fi tras la răspundere. Ori, dacă recurentul putea fi tras la răspundere până la acel moment, în mod echivalent și pentru egalitate de tratament, trebuia să primească drepturile pentru acea gestiune și răspundere.

Reclamantul a precizat că, chiar dacă s-ar încerca acceptarea poziției primei instanțe, tot suntem în situația de aplicare greșită a legii, respectiv a art. 39 din O.G. nr. 38/2003, în sensul că timp de 22 de zile lucrătoare recurentul ar fi avut dreptul la predarea - primirea funcției, perioadă ce trebuia plătită de Corp și care s-a terminat exact la sfârșitul lunii septembrie 2008. Pe de altă parte, reclamantul a relevat că instanța de fond a făcut o gravă confuzie între calitatea de președinte ales și cea de polițist detașat. Potrivit structurii Corpului, departamentele și consiliile teritoriale sunt conduse de președinți aleși de Adunarea generală, dar care nu sunt detașați la această organizație ci își realizează prerogativele concomitent cu desfășurarea activității profesionale, așa cum a procedat reclamantul în lunile august - septembrie 2008, fără ca această poziție să le fi fost refuzat dreptul conferit de statutul de organ ales.

Mai mult decât atât, s-a observat că la dosar se află dovezi clare prin care recurentul a demonstrat în mod concret exercitarea acestei funcții până la predarea din data de 6 octombrie 2008. Încetarea detașării a avut loc prin emiterea unui ordin abuziv și discriminatoriu numai față de recurent, în timp ce pentru ceilalți polițiști ce se aflau în aceeași situație ca si reclamantul nu au fost emise asemenea ordine, aceștia continuându-și detașarea până la congresul al II-lea din data de 19 septembrie 2008. În fine, reclamantul a arătat că dreptul salarial solicitat trebuia să i se acorde de drept pentru munca prestată în calitate de Președinte al C.N.P., așa cum de altfel prevăd și dispozițiile C. muncii cu care se completează Legea nr. 360/2003 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare.

În drept au fost invocate prevederile art. 299, art. 304 punctul 9 și art. 304 1 C. proc. civ., art. 48 din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. (1) lit. a), art. 154 alin. (3), art. 155, art. 161 alin. (4), art. 165, art. 269 și art. 295 din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii. Recursul este nefondat. Este necontestat, în cauză, că reclamantul V.C. a dobândit, la data de 19 martie 2004, calitatea de președinte al C.N.P., instituție care, potrivit art. 49 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, a fost înființată ca persoană juridică de drept public, cu sediul în municipiul București, reprezentând forma de organizare pe criteriu profesional, autonom, apolitic și non profit a polițiștilor.

Potrivit dispozițiilor art. 49 alin. (5) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, organele de conducere ale C.N.P. - anume cele indicate de art. 49 alin. (4) din același act normativ, adică congresul național, consiliul național, consiliul D.G.P.M.B., consiliile inspectoratelor județene de poliție și consiliile instituțiilor de învățământ ale M.A.I. și teritoriale - vor fi alese din 4 în 4 ani și vor reprezenta, în mod proporțional, toate categoriile de polițiști, iar pe durata mandatului, polițiștii aleși în organele de conducere vor fi detașați, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului administrației și internelor. Cât privește președintele C.N.P., art. 42 din alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare a C.N.P., aprobat prin H.G.

nr. 1305/2002, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că acesta este ales de Congresul național al Corpului pentru o perioadă de 4 ani, dintre membrii săi care au o vechime de cel puțin 10 ani în Poliția Română și/ sau în structurile prevăzute la art. 76 din Legea nr. 360/2002, dintre personalitățile recunoscute cu contribuții marcante în activitatea profesională sau socială, în condițiile stabilite la art. 33 lit. a). Prin Ordinul nr. 11/ 3432 din data de 11 august 2008 al ministrului internelor și reformei administrative, emis în temeiul dispozițiilor art. 47, art. 49 alin. (5) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului și art. 20 alin. (4) din H.G.

nr. 1305/2002 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a C.N.P., cu modificările și completările ulterioare, s-a dispus, începând cu data emiterii ordinului, încetarea detașării reclamantului recurent în Statul de organizare “ C” cu posturile polițiștilor detașați la C.N.P., ca urmare a expirării mandatului, urmând ca reclamantul să fie numit la Poliția Română – D.G.P.M.B. într-o funcție echivalentă celei din care a fost detașat, dacă este vacantă, sau în altă funcție corespunzătoare gradului profesional deținut, potrivit competenței. Cu aceeași dată de 11 august 2008, recurentul a fost numit, prin dispoziție a directorului general al D.G.P.M.B., în funcția de ofițer specialist I (consilier juridic), acesta încasând drepturile bănești aferente funcției respective începând cu data respectivă și până la data de 29 octombrie 2008 când a intervenit pensionarea.

Prin raportare la aceste împrejurări de fapt și de drept, se reține că în mod corect prima instanță a respins acțiunea reclamantului, întrucât mandatul acestuia de președinte al C.N.P., de 4 ani, expirase la data de 11 august 2008, data emiterii ordinului ministrului administrației și internelor nr. 11/ 3432 de încetare a detașării, astfel că reclamantul nu este îndreptățit la obținerea drepturilor salariale reprezentând diferența până la salariul corespunzător funcției de Președinte al C.N.P. pentru lunile august și septembrie 2008, până la predarea funcției conform procesului de predare - primire din data de 6 octombrie 2008. În aceste condiții, cum motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate și hotărârea atacată este legală și temeinică, se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantul V.C. împotriva Sentinței civile nr. 1561 din data de 30 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de V.C. împotriva Sentinței civile nr. 1561 din 30 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 februarie 2011.