ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2488/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Prima instanță Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 16 februarie 2009, reclamantul G.N., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Administrației și Internelor, a solicitat instanței anularea Hotărârii nr. 665 din 30 iulie 2008 pronunțată de Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării în Dosarul nr. 112/2008 și recunoașterea faptelor de discriminare și a drepturilor prevăzute de Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare (în perioada februarie 2001 - octombrie 2002 și a Ordinului M.I.

nr. S/760/1998 privind activitatea de management resurse umane în unitățile M.I.) (în vigoare în perioada august 2002 - octombrie 2003) și ulterior prin aplicarea preferențială a Legii nr. 360/2002 modificată și completată. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este agent de poliție la Postul de Poliție Transporturi Iași, iar după promovarea examenului de licență din februarie 2001 la Academia de Poliție "A.I.C." București a formulat cerere pentru trecerea în corpul ofițerilor de poliție.

La această cerere a primit răspuns negativ, cu motivarea că a depășit vârsta de 35 de ani, iar Legea nr. 80/1995 nu permitea promovarea subofițerilor de poliție cu studii superioare cu diplomă de licență în corpul ofițerilor de poliție, condiție prevăzuta în cap. III, Proveniența ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor, art. 36 lit. e) care prevede: maiștri militari și subofițerii în activitate absolvenți cu diplomă de licență ai instituțiilor civile de învățământ superior, cu profil corespunzător specialităților militare, care au vârsta de cel mult 35 ani.

A mai arătat reclamantul că este discriminat în raport cu absolvenții facultății de drept, din cadrul Academiei de Poliție "A.I.C." învățământ fără frecvență, promoțiile 2001 - 2003, care au fost promovați în corpul ofițerilor de poliție fără a susține examen, concurs sau interviu și în raport de vechime și vârstă, au fost înaintați în grade militare de: locotenent (echivalent cu gradul profesional de inspector de poliție), căpitan (echivalent cu gradul profesional de inspector principal de poliție) și maior (echivalent cu gradul profesional de subcomisar de poliție) etc. Reclamantul se mai consideră discriminat și în raport cu agenții de poliție care au fost promovați pe funcții de ofițer în toamna anului 2006, în condițiile în care a obținut note cel puțin egale cu aceștia.

În ce privește hotărârea contestată, reclamantul a arătat că pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu a analizat profund fiecare caz prezentat ca fiind discriminatoriu și nu a efectuat nici un minim de verificări și investigații pentru a constata existența faptelor de discriminare. Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Administrației și Internelor a invocat excepția tardivității, cu motivarea că reclamantul nu a respectat termenul prevăzut de art. 20 alin. (10) din O.G. nr. 137/2000. Pe fondul cauzei, același pârât a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. 2. Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Prin Sentința nr. 1653 din 13 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția tardivității și a respins acțiunea formulată de reclamantul G.N.

în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Administrației și Internelor, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, Curtea a respins excepția tardivității, în raport de înscrisul depus la dosar, din care rezultă că hotărârea contestată a fost comunicată reclamantului la data de 29 ianuarie 2009, iar acesta a sesizat instanța de contencios administrativ la data de 13 februarie 2009, așa cum reiese din ștampila aplicată pe plicul de la dosar. Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că prin Hotărârea nr. 665 din 30 iulie 2008, pronunțată de Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, a fost admisă excepția tardivității introducerii cererii cu privire la faptele petrecute în perioada 2001 - februarie 2007, reținându-se că reclamantul a introdus petiția cu depășirea termenului de un an, prevăzut de art. 20 alin. (1) din O.G.

nr. 137/2000, în condițiile în care cererea de trecere în corpul ofițerilor a fost înaintată superiorilor ierarhici în anul 2001. În legătură cu celelalte aspecte cu care a fost sesizat, Consiliul a reținut că art. 73 alin. (7) din Legea nr. 360/2002 stabilește faptul că agenții de poliție care au absolvit studii superioare au dreptul de a participa la concursul pentru ocuparea posturilor de ofițeri vacante. Din prevederea menționată rezultă condiția organizării unui concurs pentru ocuparea posturilor de ofițeri vacante. Ordinul M.A.I. nr. 300/2004, privind activitatea de management resurse umane în unitățile MIRA, stabilește în art. 49 alin. (1) faptul că agenții de poliție care au absolvit studii superioare au dreptul de a participa la concursul pentru ocuparea posturilor de ofițeri vacante, în condițiile legii.

De asemenea, potrivit art. 49 alin. (2) soluționarea cererilor de trecere a agenților în categoria ofițerilor de poliție se face în limita posturilor rămase vacante, după activitatea de încheiere a activității de promovare a ofițerilor în grade profesionale superioare și asigurarea locurilor pentru promoția de ofițeri ai Academiei de Poliție "A.I.C.", pentru care există alocații bugetare necesare. În raport cu textele citate, Consiliul a constatat că procedura de promovare acordă întâietate promovării ofițerilor în grade profesionale superioare, iar apoi asigurării locurilor pentru promoția de ofițeri ai Academiei de Poliție "A.I.C.", apreciind că această procedură nu constituie un tratament de deosebire, restricție, excludere sau preferință în exercitarea unui drept, neputându-se reține întrunirea cumulativă a elementelor privind un tratament de deosebire între persoane care se află în situații comparabile și care sunt tratate în mod diferit.

Cu privire la retragerea sporului de 25% prevăzut de Ordinul M.A.I. nr. 318/2004, sesizat în petiție, Consiliul a apreciat că respectivul spor a fost acordat în considerarea funcției de conducere pe care reclamantul a avut-o într-o anumită perioadă, fiindu-i, în mod legal, retras atunci când nu a mai îndeplinit respectiva funcție. Examinând considerentele hotărârii atacate, Curtea constată că, în mod corect, a fost admisă excepția tardivității pentru faptele sesizate de reclamant cu mai mult de un an anterior formulării petiției, întrucât acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască eventuala conduită discriminatorie cel mai târziu la data expirării termenului legal de soluționare a solicitării de înaintare în grad.

Cu privire la aspectele legate de înaintarea la gradul de ofițer, Curtea constată că procedura prevăzută pentru ocuparea posturilor de ofițeri este stabilită pe criterii obiective, care să asigure echilibrul între necesitățile de personal din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, numărul de posturi pentru care este asigurat bugetul și dreptul la carieră al diferitelor categorii de personal. Prin urmare, câtă vreme promovarea ofițerilor sau trecerea subofițerilor în corpul ofițerilor s-a făcut cu respectarea procedurii, nu se poate reține existența unei excluderi a reclamantului, în sensul art. 2 din O.G. nr. 137/2000, așa cum corect a reținut și Consiliul. În ce privește sporul de 25%, Curtea a constatat că orice supliment salarial este datorat pentru îndeplinirea unei sarcini suplimentare ori pentru desfășurarea unei activități care implică o responsabilitate ori riscuri sporite.

În speță, reclamantul nu mai putea beneficia de sporul stabilit pentru funcția de conducere după data la care nu a mai îndeplinit o asemenea funcție. 3. Recursul declarat de reclamantul G.N. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul G.N., susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, susținând în esență, că instanța de fond nu a analizat cu atenție probatoriul administrat în cauză și nu a observat că cererea de sesizare a fost depusă înăuntrul termenului prevăzut de art. 20 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, în condițiile în care faptele de discriminare s-au produs sub formă continuată.

A mai arătat recurentul că atât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cât și instanța de fond nu au analizat fondul cauzei și nu au avut în vedere faptul că pârâții nu au adus argumente în combaterea susținerilor sale și nici nu au făcut dovada că nu s-au suplimentat cele 38 de posturi de ofițer, după afișarea rezultatelor cu candidații admiși sau respinși, deși aceste aspecte puteau fi constatate din adresele depuse la dosarul cauzei. În cuprinsul motivelor de recurs, recurentul reia aspectele prezentate în cuprinsul cererii de chemare în judecată și al cererii de sesizare a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării fără să formuleze critici concrete cu privire la considerentele reținute de instanța de fond la fundamentarea soluției.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința criticată, prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Prin cererea introductivă, reclamantul a sesizat instanța de fond cu plângerea împotriva Hotărârii nr. 665 din 30 iulie 2008 emisă de Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând anularea acesteia, iar pe cale de consecință, să fie recunoscută situația discriminatorie având ca obiect trecerea din Categoria B - Corpul agenților de poliție, în Categoria A - Corpul ofițerilor de poliție, restabilirea situației anterioare și valorificarea notei obținute la concursul susținut în perioada 20 - 22 februarie 2006 și promovarea în corpul ofițerilor de poliție.

Referitor la criticile privind admiterea excepției de tardivitate a cererii de sesizare, în mod corect, instanța de fond a constatat întemeiată excepția, raportat la prevederilor art. 20 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cu care, „Persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei". Chiar dacă ar fi primite susținerile recurentului referitoare la faptul că data luării la cunoștință despre existența presupuselor fapte de discriminare este ulterioară datei comiterii acestora, în considerarea stării de fapt, nu pot fi omise de la aplicare prevederile legale care stabilesc că termenul curge de la data la care recurentul avea posibilitatea luării la cunoștință.

Or, în cazul de față, recurentul nu a produs nicio dovadă care să demonstreze că s-a aflat în imposibilitatea luării la cunoștință, imposibilitate care să nu-i fie imputabilă. Cu privire la situația de discriminare invocată de recurent, Înalta Curte reține următoarele: Conform art. 2 alin. (1) din O.G.

nr. 137/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare constituie discriminare "orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronic necontagioasă, infectare HIV sau apartenență la o categorie defavorizată, care are ca scop sau efect restrângere ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertățile fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orie alte domenii ale vieții publice", iar potrivit alin. (2) „sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1) „față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare". Alin. (3) al aceluiași articol prevede că „orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supun unui tratament injust sau degradant o persoană,

un grup de persoane sau o comunitate față de alte persoane grupuri de persoane sau comunități atrage răspunderea contravențională conform prezentei ordonanțe, dacă nu intră sub incidența legii penale". O faptă poate fi calificată ca fiind faptă de discriminare, dacă îndeplinește cumulativ mai multe condiții: - Existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință (existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile); - Existența unui criteriu de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit legii, criteriile de discriminare sunt: rasa, naționalitatea, etnia, limba, religia, categoria socială, convingerile, sexul, orientarea sexuală, vârsta, handicapul, boala cronică necontagioasă, infectarea HIV, apartenența la o categorie defavorizată precum și orice alt criteriu; - Tratamentul diferențiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege; - Tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare. În cauza de față, în raport de situația faptică și de prevederile legale incidente, instanța de recurs apreciază, la fel ca judecătorul de la fond, că nu se poate reține existența unei excluderi a reclamantului, în sensul art. 2 din O.G.

nr. 137/2000. Recurentul a înaintat în anul 2001 cererea sa de trecere în corpul ofițerilor de poliție, formulată în temeiul Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare. Cererea acestuia a fost respinsă în baza art. 36 lit. e) din Legea nr. 80/1995, care stabilește proveniența ofițerilor în activitate din rândul maiștrilor militari și ofițeri în activitate, absolvenți cu diplomă de licență ai instituțiilor civile de învățământ superior, corespunzător specialităților militare, are au vârsta de cel mult 35 de ani. Instanța de recurs reține că motivul pentru care cererea recurentului a fost respinsă îl constituie depășirea pragului de vârstă cerut de lege, respectiv 35 de ani, motiv pentru care, ulterior, acesta a înaintat alte cereri de trecere în corpul ofițerilor de poliție, de această dată cu dispensă de vârstă, cereri care au primit răspunsuri negative.

În mod neîntemeiat, recurentul susține că în anul 2001 mai mulți agenți de poliție, absolvenți ai Facultății de Drept din cadrul Academiei de Poliție „A.I.C." ar fi fost promovați în corpul ofițerilor de poliție, fără a se ține cont de prevederile art. 36 lit. e) din Legea nr. 80/1995, chiar dacă aceștia nu îndeplineau condițiile de vârstă. Înalta Curte reține că anterior apariției Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului erau aplicabile prevederile Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, iar dispozițiile acestui act normativ au fost aplicabile față de lucrătorii din M.A.I. până la intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2002, astfel că cererile de trecere în corpul ofițerilor de poliție, cu dispensă de vârstă, au fost respinse motivat, cu respectarea prevederile din Statutul cadrelor militare.

După apariția Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, au devenit aplicabile dispozițiile art. 73 alin. (7) din acest act normativ, potrivit căruia agenții de poliție care au absolvit studii superioare au dreptul de a participa la concursul pentru ocuparea posturilor de ofițeri vacante. Din prevederea menționată rezultă condiția organizării unui concurs pentru ocuparea posturilor de ofițeri vacante. Ordinul M.A.I. nr. 300/2004 privind activitatea de management resurse umane în unitățile M.A.I stabilește în art. 49 alin. (1) faptul că agenții de poliție care au absolvit studii superioare au dreptul de a participa la concursul pentru ocuparea posturilor de ofițeri vacante, în condițiile legii.

De asemenea, potrivit art. 49 alin. (2) din ordinul menționat, soluționarea cererilor de trecere a agenților în categoria ofițerilor de poliție se face în limita posturilor rămase vacante, după activitatea de încheiere a activității de promovare a ofițerilor în grade profesionale superioare și asigurarea locurilor pentru promoția de ofițeri ai Academiei de Poliție „A.I.C." pentru care există alocații bugetare necesare. Astfel, se poate constata că există o ordine care trebuie respectată, în privința ocupării posturilor din corpul ofițerilor de poliție, fiind acordat întâietate promovării ofițerilor în grade profesionale superioare, iar apoi asigurării locurilor pentru promoția de ofițeri ai Academiei de Poliție „A.I.C.", pentru care există alocații bugetare necesare.

Pe de altă parte, se reține că în perioada 2001 - 2007, în cadrul I.P.J. Iași s-au organizat, în mod constant, concursuri privind trecerea unor agenți de poliție absolvenți de studii superioare, în corpul ofițerilor de poliție, astfel încât recurentul a putut lua cunoștință de oferta posturilor vacante și a avut posibilitatea de a se înscrie în vederea participării, în aceleași condiții cu ceilalți agenți de poliție care se găseau în situația de a fi absolvenți de învățământ superior, cu îndeplinirea condițiilor legale pentru trecerea în corpul ofițerilor. Faptul că recurentul a participat la un concurs la care a obținut o anumită notă prin care a fost declarat „respins", nu-i dă acestuia posibilitatea să se folosească de aceeași notă de fiecare dată când se ivește un post vacant, în așa fel încât să nu mai fie nevoit să parcurgă etapa de examinare.

În ceea ce privește discriminarea invocată față de un alt polițist căruia instanța de judecată i-ar fi dat câștig de cauză în privința trecerii în corpul ofițerilor de poliție, Înalta Curte reține că dreptul câștigat în fața unei instanțe judecătorești este un drept personal, astfel că o hotărâre judecătorească nu poate produce efecte între alte părți, decât numai între părțile în litigiu. Recurentul neavând calitatea de parte în acel litigiu, nu poate invoca hotărârea judecătorească pronunțată în cauză, aceasta nefiindu-i opozabilă, astfel că, din acest punct de vedere nu poate invoca instituirea unui fapt discriminatoriu. Cu privire la retragerea sporului de 25% prevăzut de Ordinul M.A.I. nr. 318/2004, Înalta Curte reține că acesta i-a fost acordat pe perioada în care s-a aflat la comanda Postului de Poliție T.F.

Pașcani. Având în vedere imposibilitatea trecerii tuturor agenților de poliție, absolvenți de studii superioare, în corpul ofițerilor, precum pentru a-i stimula pe cei care desfășoară activități suplimentare celor prevăzute în fișa postului, conform studiilor absolvite, Ordinul M.A.I. nr. 318/2005 dă posibilitatea ca aceștia să beneficieze de sporul de 25%, drept salarial suplimentar care se acordă de către șefii unităților de poliție, la propunerea șefului nemijlocit. Astfel, dacă s-a apreciat că recurentul nu mai îndeplinește și alte activități față de cele prevăzute în fișa postului, nemaifiind la conducerea Postului de Poliție, simplul fapt că acesta este absolvent de studii superioare, nu-l îndreptățește, în mod automat, să beneficieze de sporul în discuție.

Prin urmare, în mod temeinic și legal, instanța de fond a reținut că, în speță, nu se constată un tratament diferit în baza vreunuia dintre criteriile prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 și care să se refere la persoane aflate în situații comparabile, astfel că, Înalta Curte, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de G.N. împotriva Sentinței nr. 1653 din 13 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2011. Procesat de GGC - N