ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2488/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2488/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, la data de 16 februarie 2009, reclamantul G.N., în

contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și

Ministerul Administrației și Internelor, a solicitat instanței anularea

Hotărârii nr. 665 din 30 iulie 2008 pronunțată de Colegiul Director al

Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării în Dosarul nr. 112/2008 și

recunoașterea faptelor de discriminare și a drepturilor prevăzute de Legea nr.

80/1995 privind statutul cadrelor militare (în perioada februarie 2001 -

octombrie 2002 și a Ordinului M.I. nr. S/760/1998 privind activitatea de

management resurse umane în unitățile M.I.) (în vigoare în perioada august 2002

- octombrie 2003) și ulterior prin aplicarea preferențială a Legii nr. 360/2002

modificată și completată.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că este agent de poliție la Postul de Poliție Transporturi

Iași, iar după promovarea examenului de licență din februarie 2001 la Academia

de Poliție "A.I.C." București a formulat cerere pentru trecerea în

corpul ofițerilor de poliție. La această cerere a primit răspuns negativ, cu

motivarea că a depășit vârsta de 35 de ani, iar Legea nr. 80/1995 nu permitea

promovarea subofițerilor de poliție cu studii superioare cu diplomă de licență

în corpul ofițerilor de poliție, condiție prevăzuta în cap. III, Proveniența

ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor, art. 36 lit. e) care prevede:

maiștri militari și subofițerii în activitate absolvenți cu diplomă de licență

ai instituțiilor civile de învățământ superior, cu profil corespunzător

specialităților militare, care au vârsta de cel mult 35 ani.

A mai arătat

reclamantul că este discriminat în raport cu absolvenții facultății de drept,

din cadrul Academiei de Poliție "A.I.C." învățământ fără frecvență,

promoțiile 2001 - 2003, care au fost promovați în corpul ofițerilor de poliție

fără a susține examen, concurs sau interviu și în raport de vechime și vârstă,

au fost înaintați în grade militare de: locotenent (echivalent cu gradul

profesional de inspector de poliție), căpitan (echivalent cu gradul profesional

de inspector principal de poliție) și maior (echivalent cu gradul profesional

de subcomisar de poliție) etc.

Reclamantul se mai

consideră discriminat și în raport cu agenții de poliție care au fost promovați

pe funcții de ofițer în toamna anului 2006, în condițiile în care a obținut

note cel puțin egale cu aceștia.

În ce privește

hotărârea contestată, reclamantul a arătat că pârâtul Consiliul Național pentru

Combaterea Discriminării nu a analizat profund fiecare caz prezentat ca fiind

discriminatoriu și nu a efectuat nici un minim de verificări și investigații

pentru a constata existența faptelor de discriminare.

Prin întâmpinare,

pârâtul Ministerul Administrației și Internelor a invocat excepția

tardivității, cu motivarea că reclamantul nu a respectat termenul prevăzut de

art. 20 alin. (10) din O.G. nr. 137/2000.

Pe fondul cauzei,

același pârât a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

pronunțată de Curtea de Apel

Prin Sentința nr.

1653 din 13 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția tardivității și a respins acțiunea

formulată de reclamantul G.N. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național

pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Administrației și Internelor, ca

neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea a respins excepția tardivității, în raport de înscrisul

depus la dosar, din care rezultă că hotărârea contestată a fost comunicată

reclamantului la data de 29 ianuarie 2009, iar acesta a sesizat instanța de

contencios administrativ la data de 13 februarie 2009, așa cum reiese din

ștampila aplicată pe plicul de la dosar.

Pe fondul cauzei,

Curtea a reținut că prin Hotărârea nr. 665 din 30 iulie 2008, pronunțată de

Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, a

fost admisă excepția tardivității introducerii cererii cu privire la faptele

petrecute în perioada 2001 - februarie 2007, reținându-se că reclamantul a

introdus petiția cu depășirea termenului de un an, prevăzut de art. 20 alin.

(1) din O.G. nr. 137/2000, în condițiile în care cererea de trecere în corpul

ofițerilor a fost înaintată superiorilor ierarhici în anul 2001.

În legătură cu

celelalte aspecte cu care a fost sesizat, Consiliul a reținut că art. 73 alin.

(7) din Legea nr. 360/2002 stabilește faptul că agenții de poliție care au

absolvit studii superioare au dreptul de a participa la concursul pentru

ocuparea posturilor de ofițeri vacante.

Din prevederea

menționată rezultă condiția organizării unui concurs pentru ocuparea posturilor

de ofițeri vacante.

Ordinul M.A.I. nr.

300/2004, privind activitatea de management resurse umane în unitățile MIRA,

stabilește în art. 49 alin. (1) faptul că agenții de poliție care au absolvit

studii superioare au dreptul de a participa la concursul pentru ocuparea

posturilor de ofițeri vacante, în condițiile legii.

De asemenea, potrivit

art. 49 alin. (2) soluționarea cererilor de trecere a agenților în categoria

ofițerilor de poliție se face în limita posturilor rămase vacante, după

activitatea de încheiere a activității de promovare a ofițerilor în grade

profesionale superioare și asigurarea locurilor pentru promoția de ofițeri ai

Academiei de Poliție "A.I.C.", pentru care există alocații bugetare

necesare.

În raport cu textele

citate, Consiliul a constatat că procedura de promovare acordă întâietate

promovării ofițerilor în grade profesionale superioare, iar apoi asigurării

locurilor pentru promoția de ofițeri ai Academiei de Poliție

"A.I.C.", apreciind că această procedură nu constituie un tratament

de deosebire, restricție, excludere sau preferință în exercitarea unui drept,

neputându-se reține întrunirea cumulativă a elementelor privind un tratament de

deosebire între persoane care se află în situații comparabile și care sunt

tratate în mod diferit.

Cu privire la

retragerea sporului de 25% prevăzut de Ordinul M.A.I. nr. 318/2004, sesizat în

petiție, Consiliul a apreciat că respectivul spor a fost acordat în

considerarea funcției de conducere pe care reclamantul a avut-o într-o anumită

perioadă, fiindu-i, în mod legal, retras atunci când nu a mai îndeplinit

respectiva funcție.

Examinând considerentele

hotărârii atacate, Curtea constată că, în mod corect, a fost admisă excepția

tardivității pentru faptele sesizate de reclamant cu mai mult de un an anterior

formulării petiției, întrucât acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască

eventuala conduită discriminatorie cel mai târziu la data expirării termenului

legal de soluționare a solicitării de înaintare în grad.

Cu privire la

aspectele legate de înaintarea la gradul de ofițer, Curtea constată că

procedura prevăzută pentru ocuparea posturilor de ofițeri este stabilită pe

criterii obiective, care să asigure echilibrul între necesitățile de personal

din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, numărul de posturi pentru

care este asigurat bugetul și dreptul la carieră al diferitelor categorii de

personal. Prin urmare, câtă vreme promovarea ofițerilor sau trecerea

subofițerilor în corpul ofițerilor s-a făcut cu respectarea procedurii, nu se

poate reține existența unei excluderi a reclamantului, în sensul art. 2 din

O.G. nr. 137/2000, așa cum corect a reținut și Consiliul.

În ce privește sporul

de 25%, Curtea a constatat că orice supliment salarial este datorat pentru

îndeplinirea unei sarcini suplimentare ori pentru desfășurarea unei activități

care implică o responsabilitate ori riscuri sporite. În speță, reclamantul nu

mai putea beneficia de sporul stabilit pentru funcția de conducere după data la

care nu a mai îndeplinit o asemenea funcție.

de reclamantul G.N.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul G.N., susținând că hotărârea atacată

este nelegală și netemeinică, susținând în esență, că instanța de fond nu a

analizat cu atenție probatoriul administrat în cauză și nu a observat că

cererea de sesizare a fost depusă înăuntrul termenului prevăzut de art. 20 din

O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de

discriminare, republicată, în condițiile în care faptele de discriminare s-au

produs sub formă continuată.

A mai arătat

recurentul că atât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cât și

instanța de fond nu au analizat fondul cauzei și nu au avut în vedere faptul că

pârâții nu au adus argumente în combaterea susținerilor sale și nici nu au

făcut dovada că nu s-au suplimentat cele 38 de posturi de ofițer, după afișarea

rezultatelor cu candidații admiși sau respinși, deși aceste aspecte puteau fi

constatate din adresele depuse la dosarul cauzei.

În cuprinsul

motivelor de recurs, recurentul reia aspectele prezentate în cuprinsul cererii

de chemare în judecată și al cererii de sesizare a Consiliului Național pentru

Combaterea Discriminării fără să formuleze critici concrete cu privire la

considerentele reținute de instanța de fond la fundamentarea soluției.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința criticată,

prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului,

precum și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul

este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea

introductivă, reclamantul a sesizat instanța de fond cu plângerea împotriva

Hotărârii nr. 665 din 30 iulie 2008 emisă de Colegiul Director al Consiliului

Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând anularea acesteia, iar pe

cale de consecință, să fie recunoscută situația discriminatorie având ca obiect

trecerea din Categoria B - Corpul agenților de poliție, în Categoria A - Corpul

ofițerilor de poliție, restabilirea situației anterioare și valorificarea notei

obținute la concursul susținut în perioada 20 - 22 februarie 2006 și promovarea

în corpul ofițerilor de poliție.

Referitor la

criticile privind admiterea excepției de tardivitate a cererii de sesizare, în

mod corect, instanța de fond a constatat întemeiată excepția, raportat la

prevederilor art. 20 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea

tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, potrivit cu care, „Persoana care se consideră discriminată poate

sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data

la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei".

Chiar dacă ar fi

primite susținerile recurentului referitoare la faptul că data luării la

cunoștință despre existența presupuselor fapte de discriminare este ulterioară

datei comiterii acestora, în considerarea stării de fapt, nu pot fi omise de la

aplicare prevederile legale care stabilesc că termenul curge de la data la care

recurentul avea posibilitatea luării la cunoștință.

Or, în cazul de față,

recurentul nu a produs nicio dovadă care să demonstreze că s-a aflat în

imposibilitatea luării la cunoștință, imposibilitate care să nu-i fie

imputabilă.

Cu privire la

situația de discriminare invocată de recurent, Înalta Curte reține următoarele:

Conform art. 2 alin.

(1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, cu modificările și completările

ulterioare constituie discriminare "orice deosebire, excludere, restricție

sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie,

categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală

cronic necontagioasă, infectare HIV sau apartenență la o categorie

defavorizată, care are ca scop sau efect restrângere ori înlăturarea

recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a

drepturilor omului și a libertățile fundamentale ori a drepturilor recunoscute

de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orie alte

domenii ale vieții publice", iar potrivit alin. (2) „sunt discriminatorii

prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează

anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1) „față de alte

persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt

justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop

sunt adecvate și necesare".

Alin. (3) al

aceluiași articol prevede că „orice comportament activ ori pasiv care, prin

efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori

supun unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o

comunitate față de alte persoane grupuri de persoane sau comunități atrage

răspunderea contravențională conform prezentei ordonanțe, dacă nu intră sub

incidența legii penale".

O faptă poate fi

calificată ca fiind faptă de discriminare, dacă îndeplinește cumulativ mai

multe condiții:

- Existența unui

tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau

preferință (existența unor persoane sau situații aflate în poziții

comparabile);

- Existența unui

criteriu de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000

republicată, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit legii,

criteriile de discriminare sunt: rasa, naționalitatea, etnia, limba, religia,

categoria socială, convingerile, sexul, orientarea sexuală, vârsta, handicapul,

boala cronică necontagioasă, infectarea HIV, apartenența la o categorie

defavorizată precum și orice alt criteriu;

- Tratamentul

diferențiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea

recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui

drept recunoscut de lege;

- Tratamentul

diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de

atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare.

În cauza de față, în

raport de situația faptică și de prevederile legale incidente, instanța de

recurs apreciază, la fel ca judecătorul de la fond, că nu se poate reține

existența unei excluderi a reclamantului, în sensul art. 2 din O.G. nr.

137/2000.

Recurentul a înaintat

în anul 2001 cererea sa de trecere în corpul ofițerilor de poliție, formulată

în temeiul Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare.

Cererea acestuia a

fost respinsă în baza art. 36 lit. e) din Legea nr. 80/1995, care stabilește

proveniența ofițerilor în activitate din rândul maiștrilor militari și ofițeri

în activitate, absolvenți cu diplomă de licență ai instituțiilor civile de

învățământ superior, corespunzător specialităților militare, are au vârsta de

cel mult 35 de ani.

Instanța de recurs

reține că motivul pentru care cererea recurentului a fost respinsă îl

constituie depășirea pragului de vârstă cerut de lege, respectiv 35 de ani,

motiv pentru care, ulterior, acesta a înaintat alte cereri de trecere în corpul

ofițerilor de poliție, de această dată cu dispensă de vârstă, cereri care au

primit răspunsuri negative.

În mod neîntemeiat,

recurentul susține că în anul 2001 mai mulți agenți de poliție, absolvenți ai

Facultății de Drept din cadrul Academiei de Poliție „A.I.C." ar fi fost

promovați în corpul ofițerilor de poliție, fără a se ține cont de prevederile

art. 36 lit. e) din Legea nr. 80/1995, chiar dacă aceștia nu îndeplineau

condițiile de vârstă.

Înalta Curte reține

că anterior apariției Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului erau

aplicabile prevederile Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare,

iar dispozițiile acestui act normativ au fost aplicabile față de lucrătorii din

M.A.I. până la intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2002, astfel că cererile de

trecere în corpul ofițerilor de poliție, cu dispensă de vârstă, au fost

respinse motivat, cu respectarea prevederile din Statutul cadrelor militare.

După apariția Legii

nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, au devenit aplicabile dispozițiile

art. 73 alin. (7) din acest act normativ, potrivit căruia agenții de poliție

care au absolvit studii superioare au dreptul de a participa la concursul

pentru ocuparea posturilor de ofițeri vacante.

Din prevederea

menționată rezultă condiția organizării unui concurs pentru ocuparea posturilor

de ofițeri vacante. Ordinul M.A.I. nr. 300/2004 privind activitatea de

management resurse umane în unitățile M.A.I stabilește în art. 49 alin. (1)

faptul că agenții de poliție care au absolvit studii superioare au dreptul de a

participa la concursul pentru ocuparea posturilor de ofițeri vacante, în

condițiile legii.

De asemenea, potrivit

art. 49 alin. (2) din ordinul menționat, soluționarea cererilor de trecere a

agenților în categoria ofițerilor de poliție se face în limita posturilor

rămase vacante, după activitatea de încheiere a activității de promovare a

ofițerilor în grade profesionale superioare și asigurarea locurilor pentru

promoția de ofițeri ai Academiei de Poliție „A.I.C." pentru care există

alocații bugetare necesare.

Astfel, se poate

constata că există o ordine care trebuie respectată, în privința ocupării

posturilor din corpul ofițerilor de poliție, fiind acordat întâietate

promovării ofițerilor în grade profesionale superioare, iar apoi asigurării

locurilor pentru promoția de ofițeri ai Academiei de Poliție „A.I.C.", pentru

care există alocații bugetare necesare.

Pe de altă parte, se

reține că în perioada 2001 - 2007, în cadrul I.P.J. Iași s-au organizat, în mod

constant, concursuri privind trecerea unor agenți de poliție absolvenți de

studii superioare, în corpul ofițerilor de poliție, astfel încât recurentul a

putut lua cunoștință de oferta posturilor vacante și a avut posibilitatea de a

se înscrie în vederea participării, în aceleași condiții cu ceilalți agenți de

poliție care se găseau în situația de a fi absolvenți de învățământ superior,

cu îndeplinirea condițiilor legale pentru trecerea în corpul ofițerilor.

Faptul că recurentul

a participat la un concurs la care a obținut o anumită notă prin care a fost

declarat „respins", nu-i dă acestuia posibilitatea să se folosească de

aceeași notă de fiecare dată când se ivește un post vacant, în așa fel încât să

nu mai fie nevoit să parcurgă etapa de examinare.

În ceea ce privește

discriminarea invocată față de un alt polițist căruia instanța de judecată i-ar

fi dat câștig de cauză în privința trecerii în corpul ofițerilor de poliție,

Înalta Curte reține că dreptul câștigat în fața unei instanțe judecătorești

este un drept personal, astfel că o hotărâre judecătorească nu poate produce

efecte între alte părți, decât numai între părțile în litigiu. Recurentul

neavând calitatea de parte în acel litigiu, nu poate invoca hotărârea

judecătorească pronunțată în cauză, aceasta nefiindu-i opozabilă, astfel că,

din acest punct de vedere nu poate invoca instituirea unui fapt discriminatoriu.

Cu privire la

retragerea sporului de 25% prevăzut de Ordinul M.A.I. nr. 318/2004, Înalta

Curte reține că acesta i-a fost acordat pe perioada în care s-a aflat la

comanda Postului de Poliție T.F. Pașcani.

Având în vedere

imposibilitatea trecerii tuturor agenților de poliție, absolvenți de studii

superioare, în corpul ofițerilor, precum pentru a-i stimula pe cei care

desfășoară activități suplimentare celor prevăzute în fișa postului, conform

studiilor absolvite, Ordinul M.A.I. nr. 318/2005 dă posibilitatea ca aceștia să

beneficieze de sporul de 25%, drept salarial suplimentar care se acordă de

către șefii unităților de poliție, la propunerea șefului nemijlocit.

Astfel, dacă s-a

apreciat că recurentul nu mai îndeplinește și alte activități față de cele

prevăzute în fișa postului, nemaifiind la conducerea Postului de Poliție,

simplul fapt că acesta este absolvent de studii superioare, nu-l îndreptățește,

în mod automat, să beneficieze de sporul în discuție.

Prin urmare, în mod

temeinic și legal, instanța de fond a reținut că, în speță, nu se constată un

tratament diferit în baza vreunuia dintre criteriile prevăzute de art. 2 alin.

(1) din O.G. nr. 137/2000 și care să se refere la persoane aflate în situații

comparabile, astfel că, Înalta Curte, cu referire la art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de G.N. împotriva Sentinței nr. 1653 din 13 aprilie 2010 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 mai 2011.

Procesat de GGC - N