ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3013/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 1 aprilie 2009, reclamantul I.A. a

solicitat în contradictoriu cu pârâta SC V.P. SA Rm.Vâlcea ca prin

sentința ce se va pronunța în cauză să se dispună

desemnarea unui expert în temeiul art. 136 din Legea nr. 31/1990.

În motivarea cererii, întemeiată pe textul

sus-menționat, reclamantul a solicitat ca expertul să analizeze

operațiunile din gestiunea societății și să

întocmească un raport privind modul de utilizare a fondurilor

obținute în urma celor două majorări de capital, efectuate în cursul

anului 2008, respectiv în 28 mai 2008 și 20 august 2008.

Astfel, a precizat că este acționar al

intimatei, deținând un pachet de acțiuni reprezentând 24,69% din

capitalul social al societății, societate care și-a majorat, în

mod nejustificat, capitalul social, prin două decizii, respectiv nr. 1 din

28 mai 2008 și nr. 2 din 20 august 2008.

Aceste majorări se impun a fi verificate sub

aspectul modului de folosirea fondurilor, având în vedere refuzul cu privire la

informarea acționarilor, societatea dând dovadă de

rea-credință prin neaducerea la cunoștința acestora a

documentelor privind modul de gestionare a activității

societății, sens în care sunt îndeplinite cerințele textului invocat

în susținerea cererii.

Tribunalul Vâlcea, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 921

din 24 iunie 2006, a admis cererea reclamantului, a desemnat expert pe B.M., în

vederea întocmirii raportului privind modul de utilizare a fondurilor

obținute, în urma majorărilor de capital social din datele de 28 mai

2008 și respectiv 20 august 2008, urmând ca raportul să fie înmânat petentului

și predat oficial consiliului de administrație, cenzorilor sau

auditorilor interni ai societății, care va include raportul pe

ordinea de zi a următoarei adunări generale, onorariul expertului

fiind suportat de societatea intimată, precum și încuviințarea

expertului observator propus de petent, în persoana expertei A.M.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a considerat că cererea este

întemeiată și impune efectuarea unei expertize contabile care să

identifice destinația fondurilor obținute de societatea pârâtă,

ca urmare a majorărilor de capital efectuate conform deciziilor nr. 1

și 2 din 28 mai 2008 și respectiv 20 august 2008.

A mai observat instanța de fond că,

reclamantul a indicat, în mod concret, operațiunile pe care dorește

ca expertul să le verifice, astfel că apărarea pârâtei în sensul

respingerii cererii pe considerentul neindividualizării obiectivelor

expertizei a fost considerată neîntemeiată.

De asemenea, s-a apreciat că, din interpretarea

textului sus-citat, nu rezultă că legiuitorul a urmărit să

pună la îndemâna acționarului această procedură, în mod

subsidiar, după epuizarea tuturor celorlalte mijloace de informare

legală, astfel că împrejurarea arătată de pârâtă în

întâmpinare, în sensul că nu s-a făcut dovada că reclamantul ar

fi solicitat anterior această informație, nu prezintă

relevanță juridică în cauză.

Cu privire la reaua-credință a

reclamantului, invocată în întâmpinare, instanța de fond a apreciat

că aceasta trebuia dovedită de către cel care o invocă,

actele dosarului indicând o altă situație de fapt decât cea

expusă de pârâtă în apărare.

Mai mult, cele două hotărâri

judecătorești depuse în susținerea întâmpinării, în opinia

instanței de fond, nu pot susține teza relei-credințe a

reclamantului, atâta timp cât acțiunile formulate de către acesta

vizau operațiunile de majorare a capitalului social, iar nu

destinația utilizării fondurilor, după majorarea capitalului.

Prin urmare, prin tragere la sorți, a fost

desemnat ca expert contabil, expertul M.B., care să întocmească

raportul de expertiză cu obiectivele sus¬menționate și care va

îndeplini atribuțiile imperative ale art. 136 din lege.

Prin decizia nr. 106/A-C din 13 noiembrie 2009,

Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta

SC V.A. SA Rm.Vâlcea, împotriva sentinței mai sus menționate.

Opinia divergentă exprimată cu această

ocazie a fost că soluția acestei căi de atac este aceea de a

admite apelul și de a modifica sentința, în sensul respingerii

cererii ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această decizie, curtea

de apel, în opinia majoritară, a reținut următoarele:

Concluzia la care a ajuns instanța de fond este

corectă și chiar dacă concis argumentată, nu poate fi alta,

în sensul că existența în cuprinsul Legii nr. 31/1990,

republicată, și a altor dispoziții legale prin care se

materializează dreptul la informare și de control individual al

acționarilor asupra gestiunii societății, nu este de natură

să excludă sau să condiționeze ori să subordoneze

controlul exercitat în temeiul art. 136 alin. (1) din această lege. De

aici, rezultă că, solicitarea efectuării unei expertize de

gestiune nu este subsidiară, ci este complementară altor mijloace de

informare a acționarilor, împrejurare în raport de care acționarilor

nu li se poate refuza dreptul de a utiliza acest text, în ipoteza în care nu au

fost prezenți la adunările generale prin care s-au adoptat

hotărâri al privire la modul de gestiune și de utilizare a fondurilor

societății, pentru a putea fi justificată critica

apelantei-pârâte legată de absența reclamantului la

ședințele ținute de societate.

Nici critica vizând introducerea cu rea-credință

a prezentei cereri de către reclamant nu este justificată, acesta

dovedind că are un interes născut și actual, care este, de fapt,

interesul legitim de a proteja societatea în cate ei au făcut

investiții de rezultatele unei gestiuni frauduloase sau neglijente.

Prin urmare, cererea acționarului, de a i se

furniza date despre modul în care au fost gestionate mijloacele financiare ale

societății, este întocmai cu dispozițiile legale, prin care se

materializează dreptul la informare și de control individual al

acestuia.

Referitor la ultima critică, privind

neprecizarea sumei reprezentând onorariul expert, a constatat că, în

dispozitivul sentinței atacate, se precizează că onorariul va fi

suportat de societatea pârâtă, așa cum dispune art. 136 alin. (2) din

Legea nr. 31/1990, republicată,, text care nu stipulează nimic cu

privire la obligativitatea fixării onorariului de către instanța

de judecată.

De altfel, aceasta nu poate fi considerată o

omisiune, care să conducă la schimbarea sentinței,

neîncadrându-se în dispozițiile legale ce reglementează calea de atac

a apelului, dar și în raport de obiectul cererii care se

soluționează într-o procedură grațioasă,

caracterizată prin inexistența unui conflict de interese, în sensul

că nu se urmărește stabilirea unui drept potrivnic

față de o altă persoană, care sa fie ținută

să respecte dreptul astfel recunoscut.

Împotriva deciziei Curții de Apel a declarat recurs

pârâta SC V.A. SA Brăila, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului și modificarea în

tot a deciziei recurate, în sensul respingerii cererii formulate de reclamantul

I.A.

În motivarea recursului său,

recurenta-pârâtă susține că:

pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 136 din Legea nr.

31/1990, întrucât reclamantul nu a precizat în concret operațiunile ce

solicită a fi expertizate.

Arată astfel că ea nu a contestat

niciodată dreptul reclamantului instituit de dispozițiile art. 136

din Legea nr. 31/1990, ci doar a cerut ca acest drept să fie exercitat în

limitele legii și ale bunei-credințe. Ceea ce critică prin

apelul formulat, cât și prin prezentul recurs este că prima

instanță a admis cererea reclamantului fără a-i pune în

vedere acestuia să indice cu exactitate ce anume operațiuni din

gestiunea societății se impun a fi supuse expertizării.

pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 23 alin. (1)

coroborate cu dispozițiile art. 24 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000 privind organizarea

activității de expertiză judiciară și

extrajudiciară, întrucât instanța de apel nu a stabilit onorariul

expertului desemnat cu întocmirea raportului contabil.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea criticilor exprimate în recurs, în

raport de actele dosarului, de dispozițiile legale incidente în

speță, precum și de hotărârile pronunțate, se

constată următoarele:

potrivit căreia în mod eronat a fost admisă acțiunea

reclamantului, fără ca acesta să precizeze în concret

operațiunile din gestiunea societății ce solicită a fi

expertizate nu este întemeiată.

Astfel, examinând conținutul cererii

reclamantului, se observă că acesta a investit instanța de fond

cu o cerere de desemnare a unui expert care să analizeze operațiunile

din gestiunea societății pârâte privind modul de utilizare a

fondurilor obținute de SC V.A. SA, ca urmare a celor două

majorări de capital efectuate în anul 2008, respectiv la 28 mai 2008

și 20 august 2008.

Drept urmare, contrar susținerilor recurentei,

se reține că, în mod judicios instanța de apel a apreciat

că obiectul cererii este concis și precis determinat, atât timp cât

se refera doar la anumite operațiuni din gestiunea societății

și nu la ansamblul activității de administrare.

Tot corect s-a apreciat și că solicitarea efectuării

unei expertize de gestiune nu este subsidiară, ci este complementară

altor mijloace de informare a acționarilor și nu li se poate refuza

acționarilor solicitarea de a se pune în aplicare dispozițiile art. 136

alin. (1) – (3) din Legea nr. 31/1990, chiar dacă au lipsit de la

adunările generale în care s-au adoptat hotărârile privind modul de

gestiune și de utilizare a fondurilor societății.

Critica potrivit căreia cererea reclamantului a

fost introdusă cu rea credință corect a fost considerată ca

nejustificată, nefiind produse dovezi în acest sens și, de asemenea,

corect instanța de apel a apreciat că cererea reclamantului este

formulată în conformitate cu dispozițiile legale prin care se

materializează dreptul la informare și de control individual al

acționarilor asupra gestiunii societății.

în recurs, conform căreia în mod greșit instanța de apel nu a

stabilit onorariul expertului desemnat cu întocmirea raportului contabil se

constată că și aceasta este neîntemeiată, întrucât, pe de o

parte, prima instanță a stabilit prin dispozitivul sentinței

pronunțate că onorariul expertului va fi suportat de societatea

pârâtă, iar pe de altă parte, instanța de apel a reținut

corect că dispozițiile art. 136 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 nu

stipulează obligativitatea fixării onorariului de către

instanța de judecată și, oricum, aceasta nu este o critică

care să poată conduce la concluzia schimbării hotărârii

judecătorești pronunțate.

În consecință, constatându-se că

recurenta-pârâtă nu a formulat nicio critică întemeiată în

raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se reține că

recursul pârâtei SC V.A. SA Brăila nu este fondat și va fi respins,

în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC

V.A. SA Brăila împotriva deciziei nr. 106/A-C din 13 noiembrie 2009

pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 septembrie 2010.