ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3013/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 1 aprilie 2009, reclamantul I.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC V.P. SA Rm.Vâlcea ca prin sentința ce se va pronunța în cauză să se dispună desemnarea unui expert în temeiul art. 136 din Legea nr. 31/1990.

În motivarea cererii, întemeiată pe textul sus-menționat, reclamantul a solicitat ca expertul să analizeze operațiunile din gestiunea societății și să întocmească un raport privind modul de utilizare a fondurilor obținute în urma celor două majorări de capital, efectuate în cursul anului 2008, respectiv în 28 mai 2008 și 20 august 2008. Astfel, a precizat că este acționar al intimatei, deținând un pachet de acțiuni reprezentând 24,69% din capitalul social al societății, societate care și-a majorat, în mod nejustificat, capitalul social, prin două decizii, respectiv nr. 1 din 28 mai 2008 și nr. 2 din 20 august 2008. Aceste majorări se impun a fi verificate sub aspectul modului de folosirea fondurilor, având în vedere refuzul cu privire la informarea acționarilor, societatea dând dovadă de rea-credință prin neaducerea la cunoștința acestora a documentelor privind modul de gestionare a activității societății, sens în care sunt îndeplinite cerințele textului invocat în susținerea cererii.

Tribunalul Vâlcea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 921 din 24 iunie 2006, a admis cererea reclamantului, a desemnat expert pe B.M., în vederea întocmirii raportului privind modul de utilizare a fondurilor obținute, în urma majorărilor de capital social din datele de 28 mai 2008 și respectiv 20 august 2008, urmând ca raportul să fie înmânat petentului și predat oficial consiliului de administrație, cenzorilor sau auditorilor interni ai societății, care va include raportul pe ordinea de zi a următoarei adunări generale, onorariul expertului fiind suportat de societatea intimată, precum și încuviințarea expertului observator propus de petent, în persoana expertei A.M.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a considerat că cererea este întemeiată și impune efectuarea unei expertize contabile care să identifice destinația fondurilor obținute de societatea pârâtă, ca urmare a majorărilor de capital efectuate conform deciziilor nr. 1 și 2 din 28 mai 2008 și respectiv 20 august 2008. A mai observat instanța de fond că, reclamantul a indicat, în mod concret, operațiunile pe care dorește ca expertul să le verifice, astfel că apărarea pârâtei în sensul respingerii cererii pe considerentul neindividualizării obiectivelor expertizei a fost considerată neîntemeiată.

De asemenea, s-a apreciat că, din interpretarea textului sus-citat, nu rezultă că legiuitorul a urmărit să pună la îndemâna acționarului această procedură, în mod subsidiar, după epuizarea tuturor celorlalte mijloace de informare legală, astfel că împrejurarea arătată de pârâtă în întâmpinare, în sensul că nu s-a făcut dovada că reclamantul ar fi solicitat anterior această informație, nu prezintă relevanță juridică în cauză. Cu privire la reaua-credință a reclamantului, invocată în întâmpinare, instanța de fond a apreciat că aceasta trebuia dovedită de către cel care o invocă, actele dosarului indicând o altă situație de fapt decât cea expusă de pârâtă în apărare.

Mai mult, cele două hotărâri judecătorești depuse în susținerea întâmpinării, în opinia instanței de fond, nu pot susține teza relei-credințe a reclamantului, atâta timp cât acțiunile formulate de către acesta vizau operațiunile de majorare a capitalului social, iar nu destinația utilizării fondurilor, după majorarea capitalului. Prin urmare, prin tragere la sorți, a fost desemnat ca expert contabil, expertul M.B., care să întocmească raportul de expertiză cu obiectivele sus¬menționate și care va îndeplini atribuțiile imperative ale art. 136 din lege. Prin decizia nr. 106/A-C din 13 noiembrie 2009, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC V.A.

SA Rm.Vâlcea, împotriva sentinței mai sus menționate. Opinia divergentă exprimată cu această ocazie a fost că soluția acestei căi de atac este aceea de a admite apelul și de a modifica sentința, în sensul respingerii cererii ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel, în opinia majoritară, a reținut următoarele: Concluzia la care a ajuns instanța de fond este corectă și chiar dacă concis argumentată, nu poate fi alta, în sensul că existența în cuprinsul Legii nr. 31/1990, republicată, și a altor dispoziții legale prin care se materializează dreptul la informare și de control individual al acționarilor asupra gestiunii societății, nu este de natură să excludă sau să condiționeze ori să subordoneze controlul exercitat în temeiul art. 136 alin. (1) din această lege.

De aici, rezultă că, solicitarea efectuării unei expertize de gestiune nu este subsidiară, ci este complementară altor mijloace de informare a acționarilor, împrejurare în raport de care acționarilor nu li se poate refuza dreptul de a utiliza acest text, în ipoteza în care nu au fost prezenți la adunările generale prin care s-au adoptat hotărâri al privire la modul de gestiune și de utilizare a fondurilor societății, pentru a putea fi justificată critica apelantei-pârâte legată de absența reclamantului la ședințele ținute de societate. Nici critica vizând introducerea cu rea-credință a prezentei cereri de către reclamant nu este justificată, acesta dovedind că are un interes născut și actual, care este, de fapt, interesul legitim de a proteja societatea în cate ei au făcut investiții de rezultatele unei gestiuni frauduloase sau neglijente.

Prin urmare, cererea acționarului, de a i se furniza date despre modul în care au fost gestionate mijloacele financiare ale societății, este întocmai cu dispozițiile legale, prin care se materializează dreptul la informare și de control individual al acestuia. Referitor la ultima critică, privind neprecizarea sumei reprezentând onorariul expert, a constatat că, în dispozitivul sentinței atacate, se precizează că onorariul va fi suportat de societatea pârâtă, așa cum dispune art. 136 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată,, text care nu stipulează nimic cu privire la obligativitatea fixării onorariului de către instanța de judecată.

De altfel, aceasta nu poate fi considerată o omisiune, care să conducă la schimbarea sentinței, neîncadrându-se în dispozițiile legale ce reglementează calea de atac a apelului, dar și în raport de obiectul cererii care se soluționează într-o procedură grațioasă, caracterizată prin inexistența unui conflict de interese, în sensul că nu se urmărește stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană, care sa fie ținută să respecte dreptul astfel recunoscut. Împotriva deciziei Curții de Apel a declarat recurs pârâta SC V.A. SA Brăila, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii cererii formulate de reclamantul I.A.

În motivarea recursului său, recurenta-pârâtă susține că: 1. Decizia Curții de Apel este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 136 din Legea nr. 31/1990, întrucât reclamantul nu a precizat în concret operațiunile ce solicită a fi expertizate. Arată astfel că ea nu a contestat niciodată dreptul reclamantului instituit de dispozițiile art. 136 din Legea nr. 31/1990, ci doar a cerut ca acest drept să fie exercitat în limitele legii și ale bunei-credințe. Ceea ce critică prin apelul formulat, cât și prin prezentul recurs este că prima instanță a admis cererea reclamantului fără a-i pune în vedere acestuia să indice cu exactitate ce anume operațiuni din gestiunea societății se impun a fi supuse expertizării.

2. Decizia Curții de Apel este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 23 alin. (1) coroborate cu dispozițiile art. 24 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză judiciară și extrajudiciară, întrucât instanța de apel nu a stabilit onorariul expertului desemnat cu întocmirea raportului contabil. Recursul nu este fondat. Din examinarea criticilor exprimate în recurs, în raport de actele dosarului, de dispozițiile legale incidente în speță, precum și de hotărârile pronunțate, se constată următoarele: 1. Critica formulată de recurenta-pârâtă potrivit căreia în mod eronat a fost admisă acțiunea reclamantului, fără ca acesta să precizeze în concret operațiunile din gestiunea societății ce solicită a fi expertizate nu este întemeiată.

Astfel, examinând conținutul cererii reclamantului, se observă că acesta a investit instanța de fond cu o cerere de desemnare a unui expert care să analizeze operațiunile din gestiunea societății pârâte privind modul de utilizare a fondurilor obținute de SC V.A. SA, ca urmare a celor două majorări de capital efectuate în anul 2008, respectiv la 28 mai 2008 și 20 august 2008. Drept urmare, contrar susținerilor recurentei, se reține că, în mod judicios instanța de apel a apreciat că obiectul cererii este concis și precis determinat, atât timp cât se refera doar la anumite operațiuni din gestiunea societății și nu la ansamblul activității de administrare.

Tot corect s-a apreciat și că solicitarea efectuării unei expertize de gestiune nu este subsidiară, ci este complementară altor mijloace de informare a acționarilor și nu li se poate refuza acționarilor solicitarea de a se pune în aplicare dispozițiile art. 136 alin. (1) – (3) din Legea nr. 31/1990, chiar dacă au lipsit de la adunările generale în care s-au adoptat hotărârile privind modul de gestiune și de utilizare a fondurilor societății. Critica potrivit căreia cererea reclamantului a fost introdusă cu rea credință corect a fost considerată ca nejustificată, nefiind produse dovezi în acest sens și, de asemenea, corect instanța de apel a apreciat că cererea reclamantului este formulată în conformitate cu dispozițiile legale prin care se materializează dreptul la informare și de control individual al acționarilor asupra gestiunii societății.

2. În ce privește cea de-a doua critică exprimată în recurs, conform căreia în mod greșit instanța de apel nu a stabilit onorariul expertului desemnat cu întocmirea raportului contabil se constată că și aceasta este neîntemeiată, întrucât, pe de o parte, prima instanță a stabilit prin dispozitivul sentinței pronunțate că onorariul expertului va fi suportat de societatea pârâtă, iar pe de altă parte, instanța de apel a reținut corect că dispozițiile art. 136 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 nu stipulează obligativitatea fixării onorariului de către instanța de judecată și, oricum, aceasta nu este o critică care să poată conduce la concluzia schimbării hotărârii judecătorești pronunțate. În consecință, constatându-se că recurenta-pârâtă nu a formulat nicio critică întemeiată în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se reține că recursul pârâtei SC V.A. SA Brăila nu este fondat și va fi respins, în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC V.A. SA Brăila împotriva deciziei nr. 106/A-C din 13 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2010.