ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3094/2010

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin contestația formulată la 26

noiembrie 2008, reclamanta V.F. a solicitat anularea dispoziției nr. 58 din 20

februarie 2006 a Primarului comunei Mărăcineni, constatarea dreptului la

despăgubiri în echivalent bănesc pentru casa demolată abuziv în 1970 (sub

pretextul că nu ar fi existat autorizație de construire), obligarea la daune

cominatorii pe fiecare zi de întârziere.

Tribunalul Argeș a pronunțat

sentința civilă nr. 63 din 23 martie 2009, prin care a admis acțiunea formulată

de reclamantă și a constatat că aceasta este îndreptățită la despăgubiri, în

condițiile legii speciale, pentru imobilul casă situat în județul Argeș,

reținând în esență că, soțul contestatoarei, V.A. a obținut în anul 1968 o

autorizație de construcție pentru executarea unei locuințe formate din parter

și etaj însă în anul 1971, lucrările au fost întrerupte la stadiul parter,

placă de beton, întrucât coproprietarul V.A. a fost arestat pentru delapidare,

iar prin sentința civilă nr. 3961 din 29 iunie 1977, definitivă, imobilul casă

a fost atribuit soției sale, reclamantei din prezenta cauza.

După punerea în libertate, V.A. a

continuat lucrările de construcție cu acoperișul, fără să fi solicitat

reactualizarea autorizației inițiale, fiind sancționat cu amendă, conform

procesului-verbal din 19 mai 1987 și, în consecință, s-a dispus demolarea

scheletului de lemn al acoperișului.

Tribunalul a concluzionat că

locuința formată din parter și etaj (incluzând cel puțin placa) avea la

momentul 1987 eliberată autorizație de construcție, pentru parter și etaj care

trebuia să cuprindă și acoperișul, chiar dacă nu se menționa expres despre

acesta; singurul aspect susceptibil de interpretare ar fi fost cel în legătură

cu acoperișul, restul imobilului fiind construit în condiții de respectare a

normei legale astfel că, demolarea imobilului casă, proprietatea reclamantei și

a soțului acesteia (în prezent decedat), a fost abuzivă, cererea încadrându-se

în dispozițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001.

În legătură cu necontestarea în

termen de 30 zile a deciziei prin care reclamantei i s-a respins notificarea,

instanța de fond a constatat că pârâta nu a făcut dovada că aceasta a fost

comunicată reclamantei. Astfel, din confirmarea de primire existentă în dosar,

nu a rezultat dacă această comunicare a privit chiar decizia în speță, câtă vreme

nu există nicio mențiune referitoare la înscrisul comunicat.

Împotriva acestei sentințe a

formulat apel pârâtul Primarul Comunei Mărăcineni, pe care a criticat-o pentru

netemeinicie și nelegalitate, invocând următoarele motive:

I. În legătură cu necontestarea în

termenul legal de 30 zile a dispoziției menționate mai sus, instanța, în mod

eronat, a constatat faptul că pârâta nu a făcut dovada că această dispoziție a

fost comunicată reclamantei, întrucât rezultă cert din confirmarea de primire

din data de 03 martie 2006 că reclamanta a primit și dispoziția , în această

confirmare fiind evidențiată adresa nr. 1289 din 28 februarie 2006 (cea prin

care această adresă i-a fost înaintată reclamantei V.F. dispoziția nr. 58 din 20

februarie 2006).

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 554/2004

și raportat la prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanța trebuia

să analizeze temeinic acest aspect și să dea prioritate excepției cu caracter

peremptoriu, situație ce face astfel imposibilă analiza fondului cauzei.

II. Pe fondul cauzei, s-a susținut că

soluția instanței este greșită deoarece raționamentul făcut pornește de la o

premisă falsă.

Problema de drept pusă în discuție

este aceea dacă Legea nr. 10/2001 statuează în mod derogatoriu de la dreptul

comun, că imobilul construcție demolat ca urmare a faptului că a fost

construită fără autorizație legală , încât demolarea imobilului nu s-a făcut în

mod abuziv, aceasta fiind una dintre condițiile imperative ale Legii nr. 10/2001.

S-a susținut că din procesul-verbal de

contravenție nr. 2/173 din 05 mai 1973 rezultă cert că V.A. a pus în execuție

„construcție una casă de locui personală” fără a avea autorizație de

construcție și implicit a fost propusă oprirea lucrărilor în scopul obținerii

de autorizație de construcție, fapt sancționat de prevederile Decretelor nr. 545/1958

și 144/1958, unde demolarea construcției s-a făcut în baza unor norme legale la

aceea vreme, întemeiate astfel pe o situație de drept.

Prin decizia civilă nr. 131/A din 22

octombrie 2009 Curtea de Apel Pitești a admis apelul și a schimbat sentința în

sensul că a respins contestația ca tardiv formulată.

Pentru a decide astfel, instanța a

constatat că în mod greșit tribunalul a respins excepția de tardivitate în

formularea contestației, față de dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr.

10/2001 și de momentul la care a fost promovată calea de atac în instanță.

Aceasta, în condițiile în care în

speță, în mod necontestat, dispoziția i-a fost comunicată petentei – conform confirmării

de primire aflate în dosar – la 3 martie 2006, menționându-se numărul

documentului transmis (respectiv, 1289 din 28 februarie 2006) și care este,

potrivit înscrisului din dosarul de fond, adresa prin care i-a fost înaintată

reclamantei dispoziția atacată.

Astfel, a rezultat cu certitudine că

la 3 martie 2006, reclamanta a luat cunoștință de dispoziție, pe care a

contestat-o însă, abia la 26 noiembrie 2008, deci cu mult peste termenul de 30

de zile reglementat de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta, care a susținut caracterul ei nelegal, rezultat din

aplicarea greșită a dispoz. art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, rap. la

art. 100 alin. (1), pct. 7 și alin. (3) C. proc. civ.

S-a arătat că instanța de apel a

apreciat în mod eronat asupra faptului că reclamantei i s-ar fi făcut o

comunicare corectă a dispoziției primarului pentru a începe să curgă termenul

de exercitare a căii de atac.

Aceasta, întrucât din confirmarea de

primire depusă la dosarul cauzei rezultă că nu este consemnat numele persoanei

care a primit corespondența, ci apare doar mențiunea “chiriaș”.

Ca atare, confirmarea respectivă

este lovită de nulitate, potrivit art. 100 alin. (1) pct. 7 rap. la art. 100 alin.

(3) C. proc. civ. și ar fi trebuit să se procedeze la o nouă comunicare a

dispoziției.

A fost indicat motivul de recurs

reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Intimatul a formulat întâmpinare,

solicitând respingerea recursului întrucât, contrar celor susținute de către

reclamantă, comunicarea dispoziției i s-a făcut chiar acesteia, ceea ce rezultă

în mod evident din simpla comparare a semnăturii de pe cererea înaintată

primăriei și cea existentă pe confirmarea de primire.

Examinând criticile formulate,

Înalta Curte constată caracterul lor nefondat, față de următoarele

considerente:

Contrar susținerilor recurentei, în

speță a avut loc o corectă comunicare a dispoziției primarului, potrivit

confirmării de primire din 3 martie 2006 existentă la dosar și care marchează

momentul de la care a început să curgă termenul de contestație.

Deși a invocat neregularitatea

comunicării, dedusă din împrejurarea că nu ar rezulta în clar numele celui

căruia i-a fost comunicat actul și că astfel, ar fi fost nesocotite dispoz.

art. 100 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a revenit asupra acestei

poziții procesuale.

Răspunzând apărării intimatului,

care a arătat că semnătura destinatarului de pe confirmarea de primire este

aceeași cu cea din notificarea transmisă primăriei, recurenta-reclamantă a

recunoscut identitatea celor două semnături și faptul că acestea îi aparțin.

În consecință, determinarea

momentului de la care a început să curgă termenul de contestare a dispoziției

primarului s-a realizat în mod corect, prin raportare la un act al comunicării

întocmit în condiții legale și deci, producător de consecințe juridice.

De aceea, făcând aplicarea dispoz.

art. 137 C. proc. civ. și analizând cu prioritate excepția de tardivitate

invocată, instanța de apel a stabilit corect, cu referire la dispoz. art. 26 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001, faptul că exercitarea contestației s-a făcut tardiv.

Față de considerentele expuse,

criticile au fost găsite neîntemeiate și recursul va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta V.F. împotriva deciziei nr. 131/A din 22 octombrie 2009

a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de

muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19

mai 2010.