ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 89/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 514 din 16 septembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Brăila, în dosarul nr. 6611/2003, s-a admis contestația formulată de reclamantul A.V., a fost desființată dispoziția de respingere nr. 9073 din 6 octombrie 2003 și s-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 291,77 m.p., aferent imobilului situat în Brăila, str. Orientală. S-a stabilit că valoarea echivalentă a imobilului construcție demolată, imposibilă de restituit este de 1.292.980.222 lei prin acordarea de acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital sau acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Instituția Primarului Municipiului Brăila. Prin decizia nr. 880/ A din 19 decembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă, s-a admis apelul declarat de pârâtul I.P.M. Brăila, a schimbat în tot sentința civilă nr. 514 din 16 septembrie 2004 a Tribunalului Brăila, a admis în parte contestația, a modificat dispoziția nr. 9073 din 6 octombrie 2003 emisă de P.M. Brăila în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor și anume: 1.673.000.000 lei în loc de 506.621.270 lei, precum și felul măsurilor reparatorii și anume despăgubiri bănești în loc de acțiuni. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A.V.

Prin decizia nr. 9625 din 24 noiembrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, s-a admis recursul declarat de reclamantul A.V., s-a casat decizia și sentința nr. 514 din 16 iulie 2004 a Tribunalului Brăila și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal. S-a reținut că potrivit art. 10 alin. (3), (4), (5) și (6) ale Legii nr. 10/2001, în toate cazurile, entitatea investită cu soluționarea notificării, respectiv instanța de judecată, are obligația ca înainte de a dispune orice măsură, să identifice cu exactitate terenul și vecinătățile, destinația actuală a terenului solicitat și a suprafeței sale, pentru a nu afecta căile de acces, existența și utilizarea unor amenajări subterane, conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, adăposturi utilitare și alte asemenea.

S-a dispus refacerea probatoriului, a expertizei pentru deplina lămurire a situației de fapt. În rejudecare, după casare, s-au administrat probe cu înscrisuri și expertiză tehnică imobiliară. Prin sentința civilă nr. 902 din 17 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Brăila, au fost admise acțiunile conexe formulate de reclamant; a fost anulată dispoziția nr. 9073 din 6 octombrie 2003 emisă de P.M.

Brăila; a fost admisă cererea de restituire în natură a terenului situat în Brăila, str. Orientală; s-a constatat că Decretul nr. 809/1962 de trecere în proprietatea statului a imobilului în litigiu nu constituie titlu valabil; s-a dispus retrocedarea terenului în suprafață de 291,77 m.p., în cadrul unui amplasament adiacent laturii de nord – est a imobilului cu nr. 1 situat pe str. Orientală, având un front la stradă de 17,30 m.; s-a dispus acordarea de despăgubiri bănești pentru construcția demolată a cărei valoare este de 129.298.022 lei, actualizată cu indicele de inflație la data plății, ce urmează a se face în conformitate cu dispozițiile cuprinse în Capitolul V din Legea nr. 247/2005, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 1.300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele: Întrucât titlul de proprietate asupra imobilului în litigiu și calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului nu au fost contestate, instanța nu a mai administrat probe noi apreciind că aceste aspecte au fost lămurite. Dispoziția emisă de pârât a fost contestată numai sub aspectul modalității de restituire în natură a imobilului – teren. Având în vedere îndrumările din decizia de casare, prima instanță a dispus efectuarea unui supliment de expertiză tehnică imobiliară având ca obiective identificarea cu exactitate a terenului și vecinătăților acestuia, destinația actuală a terenului solicitat și dacă pe terenul în litigiu sunt amenajate parcări și alte utilități.

În raport de probele administrate, prima instanță a apreciat că varianta a II–a din raportul de expertiză face posibilă restituirea în natură a suprafeței de 291,77 m.p. Cu privire la cererea reclamantului de a se actualiza valoarea despăgubirilor aferente construcției demolate aflată pe terenul în litigiu nu a fost soluționată decât sub aspectul modalității de acordare a despăgubirilor bănești. Cuantumul acestora urmează a se stabili de către C.C.S.D. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul P.M. Brăila susținând că este nelegală și netemeinică întrucât terenul pentru care s-a dispus restituirea în natură aparține domeniului public și prin urmare nu poate face obiectul unei retrocedări.

A mai susținut că reclamantului i se poate acorda teren în compensare, potrivit cu lista suprafețelor de teren aprobată prin hotărâre de C.L. Brăila O altă critică a vizat greșita sa obligare la plata cheltuielilor de judecată către reclamant. Prin decizia nr. 115/ A din 7 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul I.P.M. Brăila. Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut, în esență, că susținerile apelantului vin în contradicție vădită cu cele făcute la fond, astfel că în mod legal și temeinic s-a dispus acordarea în compensare a suprafeței de 291,77 m.p. terenul fiind liber și neafectat de utilități. Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs pârâtul I.P.M.

Brăila invocând dispozițiile art. 299 – art. 316 C. proc. civ. Dezvoltând criticile de nelegalitate, recurentul a susținut în esență, următoarele: Terenul identificat de expert pentru a fi acordat în compensare aparține domeniului public al Municipiului Brăila, cum rezultă, de altfel din Planul Urbanistic General aprobat prin H.C.L.M. Brăila și H.G.R. nr. 363/2003 prin care s-au aprobat bunurile ce fac parte din domeniul public al Municipiului Brăila. În aceste condiții, expertul trebuie să propună acordarea unui teren în compensare aflat pe lista afișată la sediul pârâtului și nu cu un teren având același regim juridic ca și cel al terenului notificat de către contestator. Prin raportul de expertiză s-au propus terenuri adiacente suprafeței identificate pe terasă.

Terenurile propuse sunt adiacente laturii din partea de nord – est a amplasamentului identificat pe terasă, iar faptul că nu se face referire la vechiul amplasament ci la un teren adiacent nu poate obliga instituția la restituirea pe o altă locație, atâta vreme cât locația nu a fost aprobată prin hotărâre de consiliu. Recurentul – pârât a mai solicitat înlăturarea obligării la plata cheltuielilor de judecată acordate de prima instanță. Recursul nu este întemeiat. Legea nr. 10/2001, republicată, vizează restituirea bunurilor obiect al acestui act normativ, reparatoriu, necondiționând în privința restituirii, nicio distincție privind apartenența bunului obiect al solicitării la domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ – teritoriale.

Mai mult decât atât, prevederile Legii nr. 10/2001, republicată, au un caracter special în raport cu alte acte normative anterioare și în măsura în care acestea din urmă conțin alte măsuri, prevederile actului normativ amintit se aplică cu prioritate în raport cu respectivele măsuri. Normele care reglementează apartenența bunurilor la domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ – teritoriale, prevăzute de Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, au caracter general, iar normele referitoare la restituirea imobilelor preluate abuziv și care formează obiectul Legii nr. 10/2001, au un caracter special, derogatorii.

Pe de altă parte, așa cum corect au reținut ambele instanțe recurentul nu a făcut dovada faptului că terenul propus a fi restituit intimatului face parte din domeniul public, ci dimpotrivă în obiecțiunile la completarea raportului de expertiză același recurent a susținut că terenul este proprietatea unor persoane fizice. Nici critica privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată, nu este întemeiată, culpa procesuală rezultând din fapta acestuia care a creat situația ca reclamantul să se adreseze justiției. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâtul I.P.M. Brăila va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta I.P.M. Brăila împotriva deciziei civile nr. 115/ A din 7 aprilie 2009 a Curții de Apel Galați. Obligă pe recurent la plata sumei de 3.000 lei, cheltuieli de judecată, către intimatul – reclamant A.V. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2010.