ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9625/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 4 noiembrie 2003, reclamantul A.V. a chemat în judecată pe pârâtul Primarul municipiului Brăila, solicitând anularea Dispoziției de respingere nr. 9073 din 6 octombrie 2003 emisă de pârât, restituirea în natură a terenului în suprafață de 291,77 mp situat în Brăila, și acordarea de despăgubiri pentru construcția cu destinația de locuință, aflată pe acest teren și demolată în mod abuziv. În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că imobilul solicitat prin notificarea nr. 24859 din 25 aprilie 2001, adresată Primăriei municipiului Brăila, a aparținut mamei sale. A.A., care în anul 1962, fără nici un titlu, a fost evacuată din locuința sa, ce a fost demolată.

Ulterior demolării, prin Decretul nr. 809/1962 emis de Consiliul de Stat al Republicii Populare Române s-a dispus exproprierea și trecerea în proprietatea statului a mai multor suprafețe de teren, printre care, în tabelul anexă la acest act normativ, figurează și imobilul proprietatea antecesoarei sale. Prin dispoziția atacată pârâtul a respins cererea sa de restituire în natură, motivat de faptul că imobilul a fost demolat și expropriat pentru construirea falezei Dunării, făcând propunerea de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent. Nelegalitatea actului atacat rezidă în încălcarea prevederilor art. 1 din Legea nr. 10/2001, care consacră prevalența restituirii în natură, ca și în stabilirea arbitrară a valorii echivalente a locuinței demolate, cu referire la care a solicitat aplicarea art. 24 alin. (2) din lege.

Prin sentința civilă nr. 514 din 16 septembrie 2004 a Tribunalului Brăila a fost admisă contestația reclamantului și s-a dispus desființarea Dispoziției de respingere nr. 9073/2003 a Primarului municipiului Brăila. S-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 291,77 mp aferent imobilului din Brăila. A fost stabilită ca valoare echivalentă a imobilului construcției demolată, imposibil de restituit suma de 1.292.980.222 lei, prin acordarea de acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital sau acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare. Prima instanță a reținut în esență că expertiza judiciară efectuată în cauză nu a evidențiat că acesta s-ar afla în una din situațiile care să facă imposibilă restituirea sa în natură, motiv pentru care s-a apreciat ca întemeiată cererea formulată sub acest aspect.

Valoarea despăgubirilor cuvenite reclamantului, echivalent al construcției demolate, a fost stabilită prin expertiza V.M. la suma de 1.292.980.222 lei, valoare la nivelul căreia a fost stabilit, în acord cu prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, cuantumul despăgubirilor. Apelurile declarate de părți au fost admise prin decizia civilă nr. 880/A din 19 decembrie 2005 a Curții de Apel Galați, în sensul schimbării în tot a hotărârii tribunalului. A fost admisă în partea contestației și modificată dispoziția nr. 9073/2003 a Primarului municipiului Brăila în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor și anume 1.673.000.000 lei în loc de 506.621.270 lei precum și felul măsurilor reparatorii și anume „despăgubiri bănești” în loc de acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare.

S-a reținut în esență că potrivit expertizelor judiciare efectuate în cauză și a planului urbanistic general rezultă că locuința solicitată a fost demolată iar terenul este amplasat pe jumătate pe partea abruptă a falezei Dunării, restul constituindu-l parcare și trotuar. S-a arătat că în atare situație nu se poate dispune restituirea imobilului în natură, sens în care au fost invocate prevederile art. 11 pct. 4 din Legea nr. 10/2001. Cât privește apelul reclamantului s-a constatat că este fondat întrucât la data depunerii acțiunii, legea de reparație prevedea ca modalitate de reparație prin echivalent pentru imobilele cu destinație de locuință, acordarea de despăgubiri bănești, motiv pentru care s-a dispus schimbarea hotărârii în acest sens.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A.V., criticând-o pentru nelegalitate, motivele căii de atac fiind încadrate în prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul a susținut că expertiza efectuată în cauză nu a evidențiat împrejurarea că terenul solicitat s-ar afla într-una din ipotezele limitativ prevăzute de dispozițiile art. 10.1 din H.G. nr. 498/2003. Din aceeași probă, dar și din fotografiile depuse la dosar rezultă că pe terenul solicitat nu există nici o lucrare inginerească sau de artă, nici o cale de acces și nici scări de comunicare. Față de împrejurările relevate, ca și în raport de preluarea abuzivă a bunului în baza unui act normativ ce contravenea Constituției României din 1952, a solicitat admiterea recursului și restituirea în natură a terenului, ca și acordarea de despăgubiri bănești pentru construcția cu destinația de locuință și demolată abuziv la valoarea reală.

Recursul este fondat, potrivit considerentelor ce succed: Deși încadrate în drept în prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. motivele recursului reclamantului privesc lipsa de temei legal a hotărârii atacate sau pronunțarea sa cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Examinând hotărârea pronunțată prin prisma motivului de recurs reținut, se constată greșita soluționare a pricinii, rezultat al aplicării greșite a legii. Este neîndoielnic că față de modalitatea de preluare, în baza Decretului nr. 809 din 28 iunie 1962 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române, act normativ ce contravenea Constituției României de la 1952, preluarea bunului solicitat se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 10/2001, bunul incluzându-se astfel în categoria imobilelor preluate abuziv și reglementate de legea de reparație.

Prin urmare, atât entitatea administrativă, cât și instanțele au soluționat cererea reclamantului prin raportare la dispozițiile legii speciale. În ceea ce privește însă modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii, instanțele, în baza unui probatoriu sărac și neconcludent au conchis, în final, în sensul imposibilității restituirii în natură a terenului. În acest sens este de menționat că din expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză rezultă, referitor la aspectul analizat că „mai mult de jumătate din suprafața terenului solicitat este amplasată pe panta abruptă către faleză, nefavorabil constructiv, restul fiind pe domeniul public, în zona parcării și a carosabilului”.

Modalitatea de răspuns evocată la unul dintre obiectivele instanței privind terenul sau partea din teren liber ce poate fi restituită în natură (în lipsa unei identificări) a dimensiunii și vecinătății a fost considerată pe deplin lămuritoare de instanțe pentru soluționarea cererii reclamantului într-un sens sau altul. Or, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (2)-(3) din Legea nr. 10/2001, în cazul demolării totale sau parțiale a construcțiilor expropriate și a executării parțiale sau neexecutării lucrărilor pentru care s-a dispus exproprierea, terenul parțial liber sau liber în integralitatea sa, se restituie persoanei îndreptățite. Pentru partea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

Prevederile legale evocate se coroborează cu dispozițiile art. 10 alin. (3), (4), (5) și (6) ale legii, potrivit cărora, în toate cazurile entitatea învestită cu soluționarea notificării, respectiv instanța de judecată, are obligația ca înainte de a dispune orice măsură, să identifice cu exactitate terenul și vecinătățile, ca și destinația actuală a terenului solicitat și a suprafeței sale, pentru a nu afecta căile de acces (existente pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate etc.), existența și utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare și alte asemenea. Prin urmare, numai în prezența stabilirii criteriilor obiective sus relevate se poate conchide în sensul restituirii sau nu în natură a terenului solicitat, lipsa acestuia făcând imposibilă aplicarea dispozițiilor legale incidente în cauză și astfel justa soluționare a pricinii.

Ca atare, față de considerentele evocate, în scopul suplimentării probatoriului prin refacerea expertizei sau efectuarea unei noi lucrări de specialitate cu obiectivele stabilite potrivit celor rezultate din prevederile legale sus evocate, pentru deplina lămurire a situației de fapt și astfel aplicarea dispozițiilor legale incidente în cauză, în temeiul art. 314 C. proc. civ. recursul va fi admis cu consecința casării ambelor hotărâri și trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță. Cu prilejul rejudecării pricinii vor fi analizate și celelalte critici invocate în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul A.V. împotriva deciziei nr. 880 A din 19 decembrie 2005 a Curții de Apel Galați. Casează decizia și sentința civilă nr. 514 din 16 septembrie 2004 a Tribunalului Brăila. Trimite cauza spre rejudecare aceluiași tribunal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2006.