ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9625/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

data de 4 noiembrie 2003, reclamantul A.V. a chemat în judecată pe pârâtul

Primarul municipiului Brăila, solicitând anularea Dispoziției de

respingere nr. 9073 din 6 octombrie 2003 emisă de pârât, restituirea în

natură a terenului în suprafață de 291,77 mp situat în

Brăila, și acordarea de despăgubiri pentru construcția cu

destinația de locuință, aflată pe acest teren și

demolată în mod abuziv.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a susținut că imobilul solicitat prin notificarea nr.

24859 din 25 aprilie 2001, adresată Primăriei municipiului

Brăila, a aparținut mamei sale. A.A., care în anul 1962,

fără nici un titlu, a fost evacuată din locuința sa, ce a

fost demolată.

Ulterior demolării, prin

Decretul nr. 809/1962 emis de Consiliul de Stat al Republicii Populare Române

s-a dispus exproprierea și trecerea în proprietatea statului a mai multor

suprafețe de teren, printre care, în tabelul anexă la acest act

normativ, figurează și imobilul proprietatea antecesoarei sale.

Prin dispoziția atacată

pârâtul a respins cererea sa de restituire în natură, motivat de faptul

că imobilul a fost demolat și expropriat pentru construirea falezei

Dunării, făcând propunerea de acordare de măsuri reparatorii

prin echivalent.

Nelegalitatea actului atacat

rezidă în încălcarea prevederilor art. 1 din Legea nr. 10/2001, care

consacră prevalența restituirii în natură, ca și în

stabilirea arbitrară a valorii echivalente a locuinței demolate, cu

referire la care a solicitat aplicarea art. 24 alin. (2) din lege.

Prin sentința civilă nr.

514 din 16 septembrie 2004 a Tribunalului Brăila a fost admisă

contestația reclamantului și s-a dispus desființarea

Dispoziției de respingere nr. 9073/2003 a Primarului municipiului Brăila.

S-a dispus restituirea în natură

a terenului în suprafață de 291,77 mp aferent imobilului din

Brăila.

A fost stabilită ca valoare

echivalentă a imobilului construcției demolată, imposibil de

restituit suma de 1.292.980.222 lei, prin acordarea de acțiuni la

societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital

sau acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul

de privatizare.

Prima instanță a

reținut în esență că expertiza judiciară

efectuată în cauză nu a evidențiat că acesta s-ar afla în

una din situațiile care să facă imposibilă restituirea sa

în natură, motiv pentru care s-a apreciat ca întemeiată cererea

formulată sub acest aspect.

Valoarea despăgubirilor

cuvenite reclamantului, echivalent al construcției demolate, a fost

stabilită prin expertiza V.M. la suma de 1.292.980.222 lei, valoare la

nivelul căreia a fost stabilit, în acord cu prevederile art. 24 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001, cuantumul despăgubirilor.

Apelurile declarate de

părți au fost admise prin decizia civilă nr. 880/A din 19

decembrie 2005 a Curții de Apel Galați, în sensul schimbării în

tot a hotărârii tribunalului. A fost admisă în partea

contestației și modificată dispoziția nr. 9073/2003 a

Primarului municipiului Brăila în ceea ce privește cuantumul

despăgubirilor și anume 1.673.000.000 lei în loc de 506.621.270 lei

precum și felul măsurilor reparatorii și anume „despăgubiri

bănești” în loc de acțiuni la societățile comerciale

tranzacționate pe piața de capital sau titluri de valoare

nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare.

S-a reținut în esență

că potrivit expertizelor judiciare efectuate în cauză și a

planului urbanistic general rezultă că locuința solicitată

a fost demolată iar terenul este amplasat pe jumătate pe partea

abruptă a falezei Dunării, restul constituindu-l parcare și

trotuar.

S-a arătat că în atare

situație nu se poate dispune restituirea imobilului în natură, sens

în care au fost invocate prevederile art. 11 pct. 4 din Legea nr. 10/2001.

Cât privește apelul

reclamantului s-a constatat că este fondat întrucât la data depunerii

acțiunii, legea de reparație prevedea ca modalitate de reparație

prin echivalent pentru imobilele cu destinație de locuință,

acordarea de despăgubiri bănești, motiv pentru care s-a dispus

schimbarea hotărârii în acest sens.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamantul A.V., criticând-o pentru nelegalitate, motivele

căii de atac fiind încadrate în prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc.

civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

reclamantul a susținut că expertiza efectuată în cauză nu a

evidențiat împrejurarea că terenul solicitat s-ar afla într-una din

ipotezele limitativ prevăzute de dispozițiile art. 10.1 din H.G. nr.

498/2003.

Din aceeași probă, dar

și din fotografiile depuse la dosar rezultă că pe terenul

solicitat nu există nici o lucrare inginerească sau de artă,

nici o cale de acces și nici scări de comunicare.

Față de împrejurările

relevate, ca și în raport de preluarea abuzivă a bunului în baza unui

act normativ ce contravenea Constituției României din 1952, a solicitat

admiterea recursului și restituirea în natură a terenului, ca și

acordarea de despăgubiri bănești pentru construcția cu

destinația de locuință și demolată abuziv la valoarea

reală.

Recursul este fondat, potrivit

considerentelor ce succed:

Deși încadrate în drept în

prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. motivele recursului

reclamantului privesc lipsa de temei legal a hotărârii atacate sau

pronunțarea sa cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii,

motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Examinând hotărârea

pronunțată prin prisma motivului de recurs reținut, se

constată greșita soluționare a pricinii, rezultat al

aplicării greșite a legii.

Este neîndoielnic că

față de modalitatea de preluare, în baza Decretului nr. 809 din 28

iunie 1962 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române, act normativ

ce contravenea Constituției României de la 1952, preluarea bunului

solicitat se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea

nr. 10/2001, bunul incluzându-se astfel în categoria imobilelor preluate abuziv

și reglementate de legea de reparație.

Prin urmare, atât entitatea

administrativă, cât și instanțele au soluționat cererea

reclamantului prin raportare la dispozițiile legii speciale.

În ceea ce privește însă

modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii, instanțele, în baza

unui probatoriu sărac și neconcludent au conchis, în final, în sensul

imposibilității restituirii în natură a terenului.

În acest sens este de menționat

că din expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză

rezultă, referitor la aspectul analizat că „mai mult de jumătate

din suprafața terenului solicitat este amplasată pe panta

abruptă către faleză, nefavorabil constructiv, restul fiind pe

domeniul public, în zona parcării și a carosabilului”.

Modalitatea de răspuns

evocată la unul dintre obiectivele instanței privind terenul sau

partea din teren liber ce poate fi restituită în natură (în lipsa

unei identificări) a dimensiunii și vecinătății a fost

considerată pe deplin lămuritoare de instanțe pentru

soluționarea cererii reclamantului într-un sens sau altul.

Or, potrivit dispozițiilor art.

11 alin. (2)-(3) din Legea nr. 10/2001, în cazul demolării totale sau

parțiale a construcțiilor expropriate și a executării

parțiale sau neexecutării lucrărilor pentru care s-a dispus

exproprierea, terenul parțial liber sau liber în integralitatea sa, se

restituie persoanei îndreptățite.

Pentru partea ocupată de

construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale

și altor amenajări de utilitate publică ale

localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se

stabilesc prin echivalent.

Prevederile legale evocate se

coroborează cu dispozițiile art. 10 alin. (3), (4), (5) și (6)

ale legii, potrivit cărora, în toate cazurile entitatea învestită cu

soluționarea notificării, respectiv instanța de judecată,

are obligația ca înainte de a dispune orice măsură, să

identifice cu exactitate terenul și vecinătățile, ca

și destinația actuală a terenului solicitat și a

suprafeței sale, pentru a nu afecta căile de acces (existente pe

terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate etc.),

existența și utilizarea unor amenajări subterane: conducte de

alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru,

adăposturi militare și alte asemenea.

Prin urmare, numai în prezența

stabilirii criteriilor obiective sus relevate se poate conchide în sensul

restituirii sau nu în natură a terenului solicitat, lipsa acestuia

făcând imposibilă aplicarea dispozițiilor legale incidente în

cauză și astfel justa soluționare a pricinii.

Ca atare, față de

considerentele evocate, în scopul suplimentării probatoriului prin

refacerea expertizei sau efectuarea unei noi lucrări de specialitate cu

obiectivele stabilite potrivit celor rezultate din prevederile legale sus

evocate, pentru deplina lămurire a situației de fapt și astfel

aplicarea dispozițiilor legale incidente în cauză, în temeiul art.

314 C. proc. civ. recursul va fi admis cu consecința casării ambelor

hotărâri și trimiterii cauzei spre rejudecare la prima

instanță.

Cu prilejul rejudecării

pricinii vor fi analizate și celelalte critici invocate în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantul A.V. împotriva deciziei nr. 880 A din 19 decembrie 2005 a

Curții de Apel Galați.

Casează decizia și

sentința civilă nr. 514 din 16 septembrie 2004 a Tribunalului

Brăila.

Trimite cauza spre rejudecare

aceluiași tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 noiembrie 2006.