ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8484/2009

Asupra recursului civil de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția

conflicte de muncă și asigurări sociale,

petiționarii N.M.D. și

I.N. au solicitat

obligarea intimatei SC P. SA la plata drepturilor salariale cuvenite în funcție

de vechimea în muncă, conform art. 50 alin. (1) din Contractul Colectiv de

muncă, precum și la plata diferenței dintre sumele reprezentând plățile

compensatorii acordate și cele cuvenite conform „Planului Social", sume

actualizate la data plății.

Î

n motivarea acțiunii, petenții au arătat

că au fost salariații intimatei

până la data de 15 august 2007,

iar ca urmare a încetării raporturilor de muncă ar fi trebuit să primească o

indemnizație compusă din echivalentul

a 15

salarii medii brute la nivel P. conform pct. 4 din Planul Social

P., echivalentul a 4 salarii medii nete la nivel P.

conform art. 50

alin. (1) din CCM/2007.

S-a menționat că, la încetarea raporturilor de muncă,

petenții au primit doar o parte a drepturilor cuvenite, astfel că sumele

cuvenite cu

titlu de plăți compensatorii

trebuiau majorate cu același procent cu care s-

au majorat salariile

prevăzute în contractul colectiv de muncă.

Prin sentința civilă nr. 5061 din 1 octombrie 2008, Tribunalul Gorj, secția

conflicte de muncă și asigurări sociale,

a respins

excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune invocată de

reclamantă, a admis acțiunea petenților astfel cum a fost precizată și a

obligat intimata la plata către petenți a diferenței dintre indemnizația de

concediere reprezentând 15 salarii medii brute din P. la nivelul

anilor 2007 și cea reprezentând 15 salarii medii

brute din P. acordată

la nivelul anului 2006, precum și contravaloarea a

5 salarii medii nete la nivelul P. pe anul 2007, sumă ce va fi actualizată la

data plății efective.

Î

mpotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC P. SA, iar la

termenul din 30 martie 2009 a invocat excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin. (2) ultima liniuță

din Legea

nr. 53/2003, raportat la prevederile art. 1 alin. (4) și (5),

art. 73 alin. (3) lit. p) și art. 79 alin. (1) din Constituția României.

Î

n susținerea excepției s-a arătat că,

pornind de la premisa că atât Legea nr. 168/1999 cât și Legea nr. 53/2003 sunt

legi organice, se pune problema dacă cea dintâi mai este sau nu în vigoare,

față de textul atacat,

apreciat de recurentă ca temei

pentru o abrogare implicită pentru care nu mai există justificare legală după

intrarea în vigoare a Legii nr. 24/2000 care, prin art. 62 și art. 63 impune,

cu caracter imperativ, abrogarea expresă directă.

Prin încheierea din 30 martie 2009, Curtea de Apel Craiova,

secția a

II

a civilă și pentru conflicte de muncă și

asigurări sociale,

a respins cererea de sesizare a Curții

Constituționale, pe considerentul inadmisibilității excepției de

neconstitutionalitate.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că

din motivarea excepției de neconstitutionalitate

reiese că recurenta a vizat

aspecte de tehnică legislativă, principii de

ierarhizare a normelor interne, principii ale aplicării în timp a legilor și de

interpretare a actelor normative.

Curtea de Apel Craiova a mai reținut că aspectele invocate de autorul

excepției pun în discuție raportul dintre legea specială și dreptul

comun în materia instanței competente teritorial

să judece fondul cauzei,

aspecte ce țin de interpretarea și aplicarea

legii, astfel că în cauză au incidență dispozițiile art. 29 alin. (6) din Legea

nr. 47/1992, care arată că „dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară

prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge cererea de sesizare a

Curții Constituționale printr-o încheiere motivată".

În acest sens, Curtea a reținut că nu sunt îndeplinite

cerințele prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și anume aceea

ca excepția ridicată în fața instanței să privească neconstituționalitatea unei

legi sau ordonanțe, ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în

vigoare.

Î

mpotriva acestei încheieri a declarat

recurs, în termen legal, SC

P. SA, pârâta în cauză, care,

criticând respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, a reluat,

în esență, argumentele ce au stat la baza excepției de neconstituționalitate și

a concluzionat în sensul că din dispozițiile art. 62 și art. 63 ale Legii nr. 24/2000,

rezultă că legiuitorul a impus cu caracter imperativ abrogarea expresă directă,

iar dispozițiile

normative vizate trebuie

determinate expres, începând cu legile și apoi cu

celelalte acte

normative, prin menționarea tuturor datelor de identificare ale acestora.

A mai arătat că art. 298 alin. (2) ultima liniuță C. muncii nu

poate modifica implicit prevederile legale

cuprinse în Legea nr. 168/1999,

privind soluționarea conflictelor de

muncă, întrucât aceasta ar contraveni prevederilor constituționale.

Recursul este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața

instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind

neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o

lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, ce are legătură cu soluționarea cauzei

în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acesteia.

Art. 2 alin. (3) din același act normativ statuează că instanța de

contencios constituțional se pronunță numai asupra constituționalității actelor

cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa

prevederile supuse controlului.

Printr-o bogată jurisprudență, Curtea

Constituțională, evaluându-și

propriile competențe, a

stabilit că nu este abilitată de lege să emită decizii interpretative.

Or, indirect, excepția de neconstituționalitate privind

dispozițiile art. 298 alin. (2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 (potrivit

cărora de la

data intrării în vigoare a

acestui act normativ, orice alte dispoziții contrare

se abrogă) vizează

modul de interpretare și aplicare a acestor prevederi legale, precum și

corelarea lor cu dispoziții cuprinse în alte acte normative, aspecte ce țin de

competența exclusivă a instanțelor judecătorești.

Nici corelarea actelor normative și nici

coroborarea unor dispoziții

legale nu pot intra sub

incidența controlului de constituționalitate

exercitat

de Curtea Constituțională, căci aceasta ar însemna o imixtiune în

atribuțiile

puterii legislative sau a celei judecătorești.

Or, așa cum în mod corect a reținut instanța de control

judiciar, autorul excepției își motivează susținerile vizând neconstituționalitatea

textului atacat prin filtrul unei alte legi, punând în discuție corelarea între

ele a actelor normative invocate, încercând să inducă instanței de contencios

constituțional modalitatea de soluționare a unui conflict al legilor în timp

și, respectiv, interpretarea și aplicarea legii la cazul dedus judecății,

atribute ce aparțin exclusiv instanței sesizate cu soluționarea litigiului.

Î

ntrucât criticile formulate împotriva textului atacat nu reprezintă

veritabile argumente de neconstituționalitate, se constată că în mod corect s-a

respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, și, ca atare, recursul

urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât SC

P. SA, MEMBRU O.M.V.G., împotriva încheierii din 30 martie

2009 a

Curții de Apel Craiova, secția a

II

a civilă și pentru

conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2009.