ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8484/2009

Asupra recursului civil de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, petiționarii N.M.D. și I.N. au solicitat obligarea intimatei SC P. SA la plata drepturilor salariale cuvenite în funcție de vechimea în muncă, conform art. 50 alin. (1) din Contractul Colectiv de muncă, precum și la plata diferenței dintre sumele reprezentând plățile compensatorii acordate și cele cuvenite conform „Planului Social", sume actualizate la data plății. Î n motivarea acțiunii, petenții au arătat că au fost salariații intimatei până la data de 15 august 2007, iar ca urmare a încetării raporturilor de muncă ar fi trebuit să primească o indemnizație compusă din echivalentul a 15 salarii medii brute la nivel P. conform pct. 4 din Planul Social P., echivalentul a 4 salarii medii nete la nivel P. conform art. 50 alin. (1) din CCM/2007.

S-a menționat că, la încetarea raporturilor de muncă, petenții au primit doar o parte a drepturilor cuvenite, astfel că sumele cuvenite cu titlu de plăți compensatorii trebuiau majorate cu același procent cu care s- au majorat salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă. Prin sentința civilă nr. 5061 din 1 octombrie 2008, Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune invocată de reclamantă, a admis acțiunea petenților astfel cum a fost precizată și a obligat intimata la plata către petenți a diferenței dintre indemnizația de concediere reprezentând 15 salarii medii brute din P. la nivelul anilor 2007 și cea reprezentând 15 salarii medii brute din P. acordată la nivelul anului 2006, precum și contravaloarea a 5 salarii medii nete la nivelul P. pe anul 2007, sumă ce va fi actualizată la data plății efective.

Î mpotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC P. SA, iar la termenul din 30 martie 2009 a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin. (2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003, raportat la prevederile art. 1 alin. (4) și (5), art. 73 alin. (3) lit. p) și art. 79 alin. (1) din Constituția României. Î n susținerea excepției s-a arătat că, pornind de la premisa că atât Legea nr. 168/1999 cât și Legea nr. 53/2003 sunt legi organice, se pune problema dacă cea dintâi mai este sau nu în vigoare, față de textul atacat, apreciat de recurentă ca temei pentru o abrogare implicită pentru care nu mai există justificare legală după intrarea în vigoare a Legii nr. 24/2000 care, prin art. 62 și art. 63 impune, cu caracter imperativ, abrogarea expresă directă.

Prin încheierea din 30 martie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția a II a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, pe considerentul inadmisibilității excepției de neconstitutionalitate. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că din motivarea excepției de neconstitutionalitate reiese că recurenta a vizat aspecte de tehnică legislativă, principii de ierarhizare a normelor interne, principii ale aplicării în timp a legilor și de interpretare a actelor normative.

Curtea de Apel Craiova a mai reținut că aspectele invocate de autorul excepției pun în discuție raportul dintre legea specială și dreptul comun în materia instanței competente teritorial să judece fondul cauzei, aspecte ce țin de interpretarea și aplicarea legii, astfel că în cauză au incidență dispozițiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, care arată că „dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale printr-o încheiere motivată". În acest sens, Curtea a reținut că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și anume aceea ca excepția ridicată în fața instanței să privească neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare.

Î mpotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, SC P. SA, pârâta în cauză, care, criticând respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, a reluat, în esență, argumentele ce au stat la baza excepției de neconstituționalitate și a concluzionat în sensul că din dispozițiile art. 62 și art. 63 ale Legii nr. 24/2000, rezultă că legiuitorul a impus cu caracter imperativ abrogarea expresă directă, iar dispozițiile normative vizate trebuie determinate expres, începând cu legile și apoi cu celelalte acte normative, prin menționarea tuturor datelor de identificare ale acestora. A mai arătat că art. 298 alin. (2) ultima liniuță C. muncii nu poate modifica implicit prevederile legale cuprinse în Legea nr. 168/1999, privind soluționarea conflictelor de muncă, întrucât aceasta ar contraveni prevederilor constituționale.

Recursul este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, ce are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acesteia. Art. 2 alin. (3) din același act normativ statuează că instanța de contencios constituțional se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Printr-o bogată jurisprudență, Curtea Constituțională, evaluându-și propriile competențe, a stabilit că nu este abilitată de lege să emită decizii interpretative. Or, indirect, excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 298 alin. (2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 (potrivit cărora de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, orice alte dispoziții contrare se abrogă) vizează modul de interpretare și aplicare a acestor prevederi legale, precum și corelarea lor cu dispoziții cuprinse în alte acte normative, aspecte ce țin de competența exclusivă a instanțelor judecătorești. Nici corelarea actelor normative și nici coroborarea unor dispoziții legale nu pot intra sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, căci aceasta ar însemna o imixtiune în atribuțiile puterii legislative sau a celei judecătorești.

Or, așa cum în mod corect a reținut instanța de control judiciar, autorul excepției își motivează susținerile vizând neconstituționalitatea textului atacat prin filtrul unei alte legi, punând în discuție corelarea între ele a actelor normative invocate, încercând să inducă instanței de contencios constituțional modalitatea de soluționare a unui conflict al legilor în timp și, respectiv, interpretarea și aplicarea legii la cazul dedus judecății, atribute ce aparțin exclusiv instanței sesizate cu soluționarea litigiului. Î ntrucât criticile formulate împotriva textului atacat nu reprezintă veritabile argumente de neconstituționalitate, se constată că în mod corect s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, și, ca atare, recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât SC P. SA, MEMBRU O.M.V.G., împotriva încheierii din 30 martie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția a II a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2009.