Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.03.2010
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1915/2010

HOTĂRÂRE
19.03.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1915/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 17 aprilie 2008 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția civilă, reclamanții M.M. și M.M. au solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care pârâta SC P. SA să fie obligată la plata sumei de 6.600 lei, reprezentând diferența între plățile compensatorii acordate și cele cuvenite conform „Planului Social” pe anul 2005 - 2007 anexat Contractului Colectiv de Muncă pe anii 2005 - 2007, precum și indexarea sumelor cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii și până la achitarea integrală. Prin sentința civilă nr. 159 din 13 februarie 2009, tribunalul a respins excepția privind prescripția dreptului material la acțiune invocată de pârâtă și a respins acțiunea formulată de reclamanți, precum și cererea pârâtei privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții M.M. și M.M. În cadrul judecății recursului, pârâta SC P. SA a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor cuprinse în art. 298 alin. (2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (4) și (5), art. 73 alin. (3) lit. p) și art. 79 alin. (1) din Constituția României și ținând seama de dispozițiile art. 72 din Legea nr. 168/1999. Motivul de neconstituționalitate invocat a avut ca temei premisa că ambele legi menționate sunt legi organice, dintre care una (Legea nr. 168/1999) are caracter special, iar cealaltă reprezintă dreptul comun în materia care interesează litigiul, aceea a soluționării conflictelor de muncă și că cele două acte normative reglementează diferit problema competenței teritoriale în acest domeniu.

S-a susținut că, în conformitate cu art. 15 din Legea nr. 24/2000, în procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau aliniate din același act normativ ori în două sau mai multe acte normative, iar în cazul unor paralelisme se apelează la norma de trimitere. Prin încheierea pronunțată la 12 mai 2009, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, apreciind că nu sunt întrunite cerințele art. 29 din Legea nr. 47/1992, deoarece aspectele invocate țin de aplicarea legii și revin instanței de judecată.

Astfel, s-a constatat că, în speță, se pune în discuție, de fapt, modul de aplicare în timp a unor norme de lege, precum și raportul dintre legea specială și dreptul comun în materia dreptului muncii, recurenta fiind nemulțumită de „scăparea legislativă” care creează probleme de interpretare în stabilirea competenței. Împotriva acestei soluții a declarat recurs SC P. SA, care a susținut caracterul nelegal din punct de vedere al modalității în care s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992. Astfel, s-a arătat că soluționarea excepției de necompetență teritorială presupune analizarea ipotezei în care Legea nr. 168/1999 mai este sau nu în vigoare, în condițiile în care în art. 298 alin. 2 ultima liniuță C. muncii se arată că „orice dispoziție contrară se abrogă”, text care a fost interpretat de teoreticieni și practicieni ca reprezentând un caz de abrogare implicită.

Or, după intrarea în vigoare a Legii nr. 24/2000 nu mai există temei pentru operarea abrogării implicite, abrogarea putând fi doar expresă, totală sau parțială. Față de această situație juridică, conținutul prevederilor legale considerate ca fiind neconstituționale vizează modalitatea de soluționare a excepției de necompetență teritorială a instanței și ca atare, are legătură cu soluționarea cauzei, fiind întrunite condițiile de admisibilitate pentru sesizarea Curții Constituționale. Recursul este nefondat. Invocând neconstituționalitatea dispozițiilor art. 284 alin. (2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003, recurenta a pretins că acest text introduce un caz de abrogare implicită, lucru nepermis după intrarea în vigoare a Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, care reglementează doar abrogarea expresă, totală sau parțială.

S-a făcut referire de asemenea, la raportul dintre norma specială (conținută de Legea nr. 168/1999) și cea generală (C. muncii), la faptul că acestea reglementează diferit problema competenței teritoriale în materia conflictelor de muncă, precum și la împrejurarea că soluționarea excepției de necompetență teritorială presupune analizarea ipotezei în care Legea nr. 168/1999 mai este sau nu în vigoare. Rezultă că ceea ce recurenta a invocat ca reprezentând obiect al unei excepții de neconstituționalitate, constituie de fapt, aspecte ce vizează aplicarea legii în timp, raportul dintre norma generală și cea specială. Toate acestea sunt însă împrejurări care sunt date în puterea de apreciere a instanței de drept comun, învestite cu soluționarea litigiului, iar nu în competența judecătorului constituțional.

Instanța de contencios constituțional se pronunță asupra conformității textului cu legea fundamentală în situații de conflict între acestea, iar nu asupra conflictului intertemporal de legi. Modalitatea în care o normă ulterioară poate abroga și înlătura de la aplicabilitate o normă anterioară care reglementa aceeași materie ori stabilirea caracterului de lege generală sau specială (pentru ca în funcție de aceasta, să se determine prioritatea aplicării uneia dintre ele) reprezintă instrumente de interpretare și de rezolvare a litigiului la îndemâna instanței ordinare, în virtutea plenitudinii jurisdicționale a acesteia.

Așadar, aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale - sub forma unei excepții de neconstituționalitate -, ci sunt elemente de analiză pe care instanța urmează să le aibă în vedere sub forma unor chestiuni prealabile în soluționarea excepției de necompetență teritorială. De aceea, respingând sesizarea Curții Constituționale pe motiv că ceea ce se pune în discuție este o problemă de interpretare a normelor legislative privind competența în evoluția lor temporală, instanța în fața căreia s-a invocat excepția a procedat corect. Aceasta întrucât, așa cum s-a arătat anterior, sesizarea Curții Constituționale nu poate fi dispusă pentru aspecte ce vizează interpretarea și aplicarea legii în timp.

Pentru considerentele arătate, criticile fiind găsite nefondate, recursul va fi respins în consecință.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC P. SA împotriva încheierii din 12 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 1181/90/2008. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-04-29
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2631/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 20 mai 2008 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția civilă, reclamanții D.A. și C.I. au solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care pârâta SC P. SA să fie obli
ÎCCJ 2011-02-10
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1095/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 22 iulie 2008 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția civilă, reclamanții B.G., B.I., S.G., A.I., O.G., au solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care pârâta S
ÎCCJ 2009-11-05
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9062/2009
Deliberând asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Reclamanții A.R.R. și B.C. au chemat în judecată pe pârâta SC P. SA București, solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor
ÎCCJ 2010-01-13
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 72/2010
Deliberând asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, reclamanții C.D., M.A., C.P., S.V. G., M.M., G.S., N.N.D., S.M. M., G.C., R.N., C.C.V.
ÎCCJ 2010-11-26
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6416/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 15 aprilie2008, reclamanții A.R.R. și B.C. au chemat în judecată pe pârâta SC P. SA pentru ca, prin hotărârea care va fi pronunțată, pârâta să fie obligată să le plătea
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă