ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 415/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința arbitrală nr. 08 din data de 06 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de Arbitraj de pe lângă U.N.C.M. U.C.E.C.O.M. București, a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea formulată de contestatorul B.V., în contradictoriu cu pârâta A.S. Gorj (fostă A.T. Gorj), și, drept consecința, a fost menținută decizia nr. 06 din data de 26 aprilie 2006, emisă de Președintele A.T. Gorj. Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Arbitraj a reținut următoarele considerente de fapt si de drept: Contestatorul B.V. a îndeplinit funcția de consilier juridic în cadrul A.T. Gorj, începând cu data de 15 ianuarie 1999, conform convenției individuale de muncă nr. 37/1999.

Prin decizia nr. 06 din 26 aprilie 2006, emisă de președintele A.T. Gorj, și, în conformitate cu hotărârea Comitetului Executiv din data de 25 aprilie 2006, (așa cum reiese din procesul verbal de ședință încheiat la aceasta data), s-a procedat la reducerea postului de consilier juridic al contestatorului. Măsura a fost luată ca urmare a faptului că pârâta se afla în perioada de reorganizare în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 1/2005. De asemenea, s-a mai reținut ca în organigrama persoanei juridice mai exista un post de consilier juridic, angajat în baza convenției individuale de muncă, respectivul consilier preluând întreaga activitate a compartimentului juridic. Mai mult, odată cu reorganizarea fostelor uniuni județene, acestea s-au reorganizat ca și fundații, nemaiputând desfășura activități economice, ori în aceste condiții particulare, menținerea a doi consilieri juridici în cadrul A.S., nu se mai justifica.

Referitor la susținerile contestatorului conform cărora, măsura de excludere a sa a fost luată în timp ce se afla în concediul medical, s-a constatat ca acestea nu se justifică, deoarece hotărârea de excludere a fost luată în ședința din data de 25 aprilie 2006 și comunicată pe data de 26 aprilie 2006. De altfel, pârâta nu avea cunoștință că acesta se afla în concediu medical, câtă vreme constatatorul s-a aflat la sediul acesteia și numai în momentul în care a luat la cunoștință de decizie a anunțat că se află în concediu medical.

Împotriva acestei sentințe, a formulat acțiune în anulare, contestatorul B.V., criticând sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, după cum urmează : În motivarea sentinței, instanța arbitrală nu numai că nu a analizat, dar chiar a trecut sub tăcere numeroasele motive de nulitate pe care contestatorul le-a invocat, atât prin cererea introductivă, cât și pe tot parcursul desfășurării procesului: excluderea sa din societate pentru abateri disciplinare grave era de competența adunării generale, a membrilor cooperatori din activitatea economică proprie a fostei A.T. Gorj, și nicidecum a fostului Consiliu Executiv sau a președintelui interimar al societății, precum și necompetenta fostului Consiliu Executiv de a întreprinde o asemenea măsură, deoarece la data de 25 aprilie 2006, acest organism nu mai exista, din moment ce A.T.

Gorj se reorganizase în A.S. Gorj (încheierea Judecătoriei Tg-Jiu nr. 10 din 2 martie 2005, rămasă definitivă și irevocabilă la data de 14 martie 2005); ca urmare, actele emanate după data de 14 martie 2005, inclusiv Decizia nr. 06 din 26 aprilie 2006, sunt lipsite de eficiență juridică, fiind lovite de nulitate absolută; s-a mai invocat și neefectuarea cercetării disciplinare prealabile, cât și multiple vicii de formă sau de fond ale Deciziei nr. 06 din 26 aprilie 2005, precum faptul că nu s-a făcut o descriere a faptelor ce se pretind a fi abateri disciplinare grave sau repetate; încălcarea dreptului de apărare al contestatorului, prin neconvocarea acestuia de a da eventualele explicații cu privire la situația sa; nearătarea termenului în care decizia putea fi contestată; necomunicarea acestei decizii în conformitate cu prevederile legale etc.; prin aceste neregularitati au fost încălcate dispozițiile imperative din Hotărârea U.C.E.C.O.M.

nr. 4/2003 privind raporturile de muncă în cooperația meșteșugărească ce reglementează acest domeniu [art. 148 alin. (2), (3) și (4)]. În ceea ce privește desființarea locului de muncă al recurentului, s-a invocat necompetenta aceluiași Consiliu Executiv de a întreprinde o astfel de măsură după data de 2 din 14 martie 2005 (întrucât era desființat prin reorganizarea A.T. în A.S. Gorj), dar și necompetența acestuia sau a președintelui de a nominaliza persoana acestuia ca fiind cel ce trebuia să părăsească unitatea. Această nominalizare era atributul exclusiv al Biroului de conducere al fostului A.T. Gorj [art. 15 alin. (1) lit. a) din Statut], și nicicum al fostului Consiliu Executiv sau al fostului președinte interimar.

S-a mai arătat că, astfel cum rezultă din adnotarea medicului de familie pe certificatul eliberat, acordarea concediului medical de 5 zile a fost rezultatul unei urgențe medico-chirurgicale, iar faptul că, în ziua respectivă, contestatorul a trecut pe la serviciu ca să anunțe starea în care se afla, nu echivalează cu o prezență normală la program, edificator fiind și referatul întocmit de către inspectorul de personal, înregistrat la pârâtă pe data de 03 mai 2006, sub nr. 214. În susținerea acțiunii în anulare, contestatorul a depus, în copie, o serie de înscrisuri, respectiv; procesul-verbal din 9 noiembrie 2005, Hotărârea nr. 1 din 9 noiembrie 2005, emisă de A.T. Gorj, Hotărârea Adunării generale Extraordinare a A.T.

Gorj din 9 noiembrie 2005, sentințe judecătorești, încheierea nr. 1739 din 8 martie 006, emisă de Tribunalul Gorj, Actul Constitutiv al A.O.C.M. Gorj, Notă de Constatare încheiată la data de 31 ianuarie 2006, la sediul A.T. Gorj, proces-verbal din 16 februarie 2005, respectiv 2 martie 2005, sesizare penală și concluziile sale scrise. Prin notele scrise formulate pentru termenul din 06 februarie 2009, intimata A.S. Gorj a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii în anulare, arătând că, a fost desființat locul de muncă ocupat de contestator, iar în prezent A.T. Gorj nu mai există ca persoana juridica, aceasta fiind radiată de la Registrul Comerțului la data de 19 martie 2008, iar contestatorul s-a pensionat începând cu data de 11 mai 2006. În combaterea acțiunii în anulare, intimata a depus Statutul A.T.

Gorj, decizia nr. 1 din 8 iunie 2006, emisă de A.S. Gorj, procesul-verbal de sechestru pentru bunuri imobile din decembrie 2005, titlu executoriu nr. 216 din 11 aprilie 2006, balanța A.T. Gorj la data de 30 aprilie 2006, statul de salarii pentru lunile aprilie-mai 2006, fișa personală a contestatorului, extras din hotărârea nr. 04 din 13 iunie 2003 privind raporturile de muncă din Cooperația Meșteșugărească. Prin sentința civilă nr. 327 din 6 februarie 2009, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis acțiunea în anulare, formulată de contestatorul B.V.B., în contradictoriu cu intimata A.S. Gorj (fostă A.T. Gorj), a anulat sentința nr. 08 din 6 decembrie 2007, pronunțată de Curtea de Arbitraj de pe lângă U.N.C.M.

U.C.E.C.O.M. București, a admis contestația, formulată de contestatorul B.V.B., în contradictoriu cu intimata A.S. Gorj (fostă A.T. Gorj), a anulat decizia nr. 06 din 26 aprilie 2006, emisă de A.T. Gorj, a dispus repunerea părților în situația anterioară, în sensul că, a dispus reintegrarea contestatorului în funcția și postul deținute anterior emiterii deciziei pentru perioada 26 aprilie 2006-11 mai 2006, a obligat intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și actualizate și cu celelalte sume ce s-ar fi cuvenit salariatului, de la data concedierii (26 aprilie 2006), până la data de 11 mai 2006, a obligat intimata la plata sumei de 625 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către contestator.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanța a avut în vedere următoarele considerente de fapt si de drept: Prin decizia nr. 06 din 26 aprilie 2006 emisă de A.T. Gorj, s-a dispus excluderea contestatorului, având în vedere abaterile grave disciplinare săvârșite de către acesta, precum și desființarea locului de muncă al contestatorului. Fosta A.T. Gorj s-a reorganizat potrivit art. 120 din Legea nr. 1/2005, în A.T. A.S. Gorj, prin asocierea fostelor C.M. județul Gorj, astfel cum rezultă din încheierea nr. 10 din 2 martie 2006, pronunțată de Judecătoria Tg. Jiu, astfel încât la data de 26 aprilie 2006, când a fost emisă decizia de sancționare a contestatorului, aceasta nu mai exista. Prin urmare, A.T.

Gorj nu mai avea posibilitatea de a dispune măsura excluderii din societate a contestatorului, din moment ce la data emiterii deciziei atacate acest organism nu mai exista, fiind reorganizat în A.S. Gorj, decizia contestată fiind astfel lipsită de eficiență juridică. Pe de altă parte, s-a reținut din cuprinsul deciziei atacate faptul că, contestatorului, i-au fost imputate „abateri grave disciplinare”, acesta fiind temeiul excluderii sale din societate, fără insa a se preciza in mod expres în ce au constat respectivele abateri disciplinare. Necesitatea descrierii în concret a faptei pentru care a fost sancționat cel în cauză, se impune pentru a se aprecia, în concret, asupra legalității măsurii de sancționare, apreciere care nu se poate realiza în absenta menționării amănunțite a elementelor de descriere a faptei ce a fost apreciată de angajator, ca fiind de natură să atragă măsura sancționării.

Potrivit art. 147 din Hotărârea nr. 04/2003, sub sancțiunea nulității absolute, nicio măsură cu excepția celei prevăzute la art. 144 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. Indicarea în decizia de sancționare a motivelor pentru care s-au înlăturat apărările formulate de salariatul învinuit, se impune, deoarece doar în acest mod se asigură, în mod real și efectiv, dreptul acestuia la apărare. Cu privire la situația invocată de către contestator referitoare la faptul că, decizia contestată a fost emisă în perioada 26-30 aprilie 2006, când se afla în concediu medical, aceasta se confirmă prin certificatul de concediu medical depus la dosarul de fond, din care rezultă că acesta a beneficiat de respectivul concediu în perioada 26 aprilie 2006 - 30 aprilie 2006. Față de cele mai sus arătate, Curtea, în temeiul art. 364 lit. i) C. proc.

civ., raportat la art. 366 C. proc. civ. și art. 268 C. muncii, a admis acțiunea în anulare, si, drept consecința, a anulat sentința nr. 08 din 06 decembrie 2007, pronunțată de Curtea de Arbitraj de pe lângă U.N.C.M. U.C.E.C.O.M. București, a admis contestația, a anulat decizia nr. 06 din 26 aprilie 2006, emisă de A.T. Gorj.

Făcând aplicarea dispozițiilor art. 78 C. muncii, potrivit cărora „în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, la solicitarea salariatului, instanța care a dispus anularea concedierii va repune părțile în situația anterioară emiterii actului de concediere”, Curtea a dispus repunerea părților în situația anterioară, în sensul reintegrării contestatorului în funcția și postul deținute anterior emiterii deciziei pentru perioada 26 aprilie 2006-11 mai 2006, și a obligat intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, de la data concedierii (26 aprilie 2006), până la data de 11 mai 2006. Soluția reintegrării contestatorului până la data de 11 mai 2006, se justifică prin faptul că, acesta a fost pensionat pentru muncă depusă și limită de vârstă, începând cu data de 11 mai 2006, cu dosarul nr. 149637, astfel cum rezultă din adresa nr. 426/21348 din 11 iunie 2006, emisă de Casa Județeană de Pensii Gorj.

Împotriva sentinței acestei instanței de judecata au formulat în termen legal, cerere de recurs (1) intimata A.S. Gorj, la data de 9 martie 2009 și (II) contestatorul B.V., la data de 9 martie 2009. I) Prin cererea de recurs formulată de intimată au fost invocate următoarele critici de nelegalitate; Conform dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, datorită faptului că, instanța nu s-a pronunțat asupra mijloacelor de apărare invocate, hotărâtoare în dezlegarea pricinii, în condițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. În fapt, Curtea de Apel a admis acțiunea în anulare formulată de contestatorul B.V.

împotriva sentinței arbitrale nr. 08 din 6 decembrie 2007, iar, pe fond, în temeiul dispozițiilor art. 78 și art. 268 C. muncii, a anulat Decizia nr. 06 din 26 aprilie 2006 dată de A.T. GORJ, respectiv a dispus repunerea părților în situația anterioară pentru perioada 26 aprilie 2006-11 mai 2006. Hotărârea arbitrală poate fi desființată numai pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 364 C. proc. civ., iar motivul invocat de B.V. prevăzut de art. 364 lit. i) nu putea să ducă la desființarea hotărârii arbitrale, nefiind dovedit. Pe de altă parte, sentința nr. 327 din 06 februarie 2009 a fost dată de Curtea de Apel București cu aplicarea și interpretarea greșită a legii, cât și a probelor administrate în cauză, deoarece anularea pe fond a Deciziei A.T.

GORJ nr. 06 din 26 aprilie 2006, în baza art. 264 și art. 78 C. muncii, este nelegală, întrucât raporturile de muncă de tip cooperatist nu se întemeiază pe încheierea unui contract individual de muncă, nefiindu-le aplicabile dispozițiile Codului Muncii, reglementarea raporturilor de muncă între membrii cooperatori și organizațiile cooperatiste fiind reglementate prin statute și acte normative specifice cooperației meșteșugărești, așa cum s-a constatat și de Curtea Constituțională în Decizia nr. 72/2001. Deși în motivarea sentinței civile atacate s-a reținut că prin Decizia 06 din 26 aprilie 200 s-a dispus excluderea contestatorului B.V. pentru abaterile disciplinare, precum și pentru desființarea locului de muncă, totuși, din lecturarea hotărârii, reiese faptul că nu s-a făcut distincție între cele două cauze ce au determinat încetarea convenției individuale de muncă.

Desființarea locului de muncă a fost o măsură luată de Consiliul Executiv în temeiul art. 12, alin (4), lit. c) din Statutul A.T. GORJ, așa cum reiese din procesul verbal din 25 aprilie 2006, și a fost determinată de alte cauze, iar nu de abaterile disciplinare ale d-lui B.V. pentru care s-a dispus doar sancțiunea disciplinară a excluderii. In acest context, anularea Deciziei 06 din 26 aprilie 2006 este neîntemeiată, în condițiile în care a fost analizată și apreciată ca nelegală doar sancțiunea excluderii, nefacându-se nici o referire la desființarea locului de muncă, aceasta din urmă nefiind o sancțiune disciplinară, ci o modalitate de încetare a convenției de muncă din inițiativa organizației cooperatiste, pentru motive care nu țin de persoana membrului cooperator.

S-a mai susținut că nu au fost analizate apărările formulate de recurenta și nici înscrisurile depuse ca probe la dosarul cauzei, instanța având în vedere doar criticile contestatorului B.V. fapt ce a dus la pronunțarea unei soluții nelegale. Astfel, Curtea de Apel a reținut greșit că A.T. GORJ nu mai exista ca persoană juridică la momentul emiterii deciziei nr. 06 din 26 aprilie 2006, fiind reorganizată în A.S. GORJ, decizia fiind lipsită de efecte juridice. In realitate, la momentul emiterii deciziei nr. 06 din 26 aprilie 2006, recurenta a dovedit prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei (decizia 1 din 08 iunie 2006 a A.S. GORJ, titlu executoriu nr. 216 din 11 aprilie 2006, somație AFP nr. 28844 din 17 aprilie 2006, balanțe de verificare contabilă ale A.T.

GORJ la data de 30 aprilie 2006) că, A.T. GORJ exista încă și se afla în reorganizare în baza Legii 1/2005. Pe o parte din patrimoniul său se înființase prin încheierea nr. 10 din 2 martie 2006 o nouă asociație A.S. GORJ, iar diferența de patrimoniu a rămas la vechea asociație A.T. GORJ care a continuat să existe, să-și desfășoare activitatea economică până la momentul dizolvării sale de drept, conform Legii 1/2005 și preluării angajaților la A.S. GORJ. Acest fapt rezultă, fără nici un fel de tăgadă, și din statele de plată aferente lunilor aprilie, mai 2006, iar contestatorul și-a desfășurat activitatea și a fost retribuit numai la A.T. GORJ, acesta nefiind niciodată angajat la A.S. GORJ, deoarece abia la data de 08 iunie 2006, angajații fostei A.T.

GORJ au fost preluați prin Decizia nr. 1 la noua asociație A.S. GORJ. Prin urmare, la momentul emiterii Deciziei 06 din 26 aprilie 2006, A.T. GORJ încă exista ca persoană juridică, iar desființarea unuia din cele două posturi de consilier juridic s-a dispus în conformitate cu hotărârea luată de Consiliului Executiv care, în temeiul art. 12, alin. (4), lit. c) din Statut, avea competența să stabilească numărul de personal din asociație (așa cum reiese din procesul verbal de ședință din 25 aprilie 2006), această măsură fiind determinată de faptul că A.T.

GORJ trecea printr-o perioadă dificilă de reorganizare, se confrunta cu dificultăți economice, fapt dovedit prin înscrisurile depuse la dosar (balanțe contabile și procese verbale de sechestru), iar contestatorul care beneficia de o pensie militară împlinise deja stagiul de cotizare și vârsta pentru a beneficia și de o pensie civilă, iar în aceste condiții convenția sa de muncă încetase de drept la momentul emiterii deciziei, potrivit dispozițiilor art. 39, lit. d) din Hotărârea 4/2003 privind raporturile de muncă în cooperația meșteșugărească, contestatorul făcând imediat după concediere cerere de pensionare fiind pensionat începând cu 11 mai 2006. Excluderea contestatorului a fost o sancțiune disciplinară, distinctă de desființarea locului de muncă, care s-a dispus deoarece în urma unui control realizat la A.T.

GORJ de Comisia de Revizie și întocmirii Notei de constatare s-a constatat că dl. B. este răspunzător pentru nerespectarea reglementărilor privind înstrăinarea unor bunuri din patrimoniul asociației. La data de 25 aprilie 2006 când Consiliul Executiv a hotărât desființarea unui post de consilier juridic, dl. B.V. nu se afla în concediu medical, dumnealui fiind prezent la serviciu chiar și pe data de 26 aprilie 2006, așa cum a recunoscut, iar certificatul medical a fost prezentat la unitate după ce a primit decizia de concediere. În plus, potrivit art. 43 din Hotărârea 4/2003 privind raporturile de muncă în cooperația meșteșugărească, încetarea convenției individuale de muncă în condițiile în care unitatea se afla în reorganizare putea fi dispusă chiar și pe durata incapacității temporare de muncă.

II) Prin cererea de recurs formulată de contestatorul B.V. au fost invocate următoarele critici de nelegalitate: Prima instanța in mod greșit a soluționat capătul de cerere al contestației referitor la repunerea părților în situația anterioară concedierii, dispunându-se reintegrarea sa în funcția și postul deținute anterior, precum și acordarea despăgubirilor numai pentru perioada 26 aprilie 2006, până la 11 mai 2006. I nstanța ar fi trebuit să aibă în vedere faptul că, încetarea raporturilor de muncă prin excluderea din societate, a fost consecința directă a unei decizii nelegale și că pensionarea a fost cauzată de această situație, producându-se pe fondul inexistentei unor raporturi de muncă între angajator si angajat, fiind deci o măsură forțată, determinată și de nevoia asigurării unui trai decent.

Instanța trebuia să aibă în vedere și faptul că, în asemenea împrejurări, contestatorul a fost lipsit de realizarea unor venituri suplimentare, egale cu diferența dintre salariu și pensia obținută, astfel că întinderea și cuantumul despăgubirilor au fost apreciate greșit de către instanță. Instanța trebuia să aibă în vedere că decizia de concediere s-a întemeiat, în fapt și în drept, pe motive care țin exclusiv de persoana angajatorului, invocând numai abateri disciplinare ca temei pentru încetarea raportului de muncă. Numai ulterior, și aceasta la un interval mare de timp de la declanșarea conflictului de muncă, angajatorul a invocat în fața instanței si motive de pensionare, împrejurare care contravine flagrant prevederilor imperative cuprinse în art. 77 C. muncii, în care se arată că: „Î n caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt si de drept decât cele precizate în decizia de concediere”.

Instanța ar fi trebuit să dispună repunerea părților în situația anterioară, în sensul reintegrării efective în funcția și postul deținute anterior emiterii deciziei de concediere și obligarea intimatei la plata unor despăgubiri egale cu diferența dintre salariile indexate și actualizate și cu celelalte drepturi care s-ar fi cuvenit și pensia stabilită pe perioada cuprinsă între data concedierii (26 aprilie 2006), până la data reintegrării efective. O reintegrare de maniera celei dispusă de către instanță (numai pentru perioada 26 aprilie 2006 și 11 mai 2006) ar fi pur formală și nerealizabilă, constituind în mod evident o ficțiune, în timp ce o reintegrare efectivă, cu acordarea despăgubirilor stabilite în varianta noastră, ar fi în spiritul legii, adevărului și dreptății.

Recursurile declarate în cauza de intimată și contestator sunt nefondate și, drept consecință, vor fi respinse, pentru considerentele ce urmează: (I) In ceea ce privește recursul formulat de intimata A.S. Gorj, la data de 9 martie 2009, acesta va fi respins, întrucât criticile de nelegalitate invocate pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., in legatură cu sancțiunea disciplinara dispusa, dar si cu modalitatea concreta de repunere a partii in situatia anterioara, nu pot fi primite fata de conținutul înscrisurilor administrate in cauza, apreciate in mod corespunzător de instanța anterioara. Astfel, Curtea de Apel București a admis acțiunea în anulare formulată de contestatorul B.V.

împotriva sentinței arbitrale nr. 08 din 6 decembrie 2007, iar, pe fond, în temeiul dispozițiilor art. 78 și art. 268 C. muncii, a anulat Decizia nr. 06 din 26 aprilie 2006 dată de A.T. GORJ, respectiv a dispus repunerea părților în situația anterioară pentru perioada 26 aprilie 2006-11 mai 2006. Dispozițiile de drept comun în materie de arbitraj prescriu că hotărârea arbitrală poate fi desființată numai pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 364 C. proc. civ., in privința cauzei pendinte, instanța apreciind in mod judicios că motivele invocate de contestatorul B.V. pot fi susținute și valorificate din perspectiva ipotezei prevăzute de art. 364 lit. i). In fapt, prin decizia nr. 06 din 26 aprilie 2006 (fila 6, dosar prima instanța), emisă de A.T.

Gorj, s-a dispus excluderea contestatorului, avându-se în vedere abaterile grave disciplinare săvârșite de către acesta, respectiv desființarea locului de muncă al contestatorului, începând cu data de 26 aprilie 2006. Prima instanta investita in cauza a retinut corect, un prim motiv de nelegalitate in privința statutului juridic al intimatei la data luării măsurii concedierii - fosta A.T. Gorj s-a reorganizat potrivit dispozițiilor art. 120 din Legea nr. 1/2005, în A.T. A.S. Gorj, prin asocierea fostelor C.M. Gorj, astfel cum rezultă din încheierea nr. 10 din 2 martie 2006, pronunțată de Judecătoria Tg. Jiu. Consecința firească pentru o astfel de situație este constatarea ca A.T. Gorj nu mai avea posibilitatea legala de a dispune măsura excluderii din societate a contestatorului, din moment ce la data emiterii deciziei atacate - 26 aprilie 2006, această entitate nu mai ființa, decizia contestată fiind astfel lipsită de eficiență juridică.

Situația juridica a persoanei juridice A.T. Gorj la data emiterii deciziei atacate rezulta, cu totală evidență, si din alte inscrisuri administrate in cauza, care vin să completeze si sa recunoasca efectele depline ale încheierii nr. 10 din 2 martie 2006 a Judecătoriei Tg.Jiu. In acest sens, au fost depuse la dosarul cauzei in susținerea ideii reorganizării efective a fostei persoane juridice – emitenta deciziei de sanctionare, următoarele înscrisuri; adresa nr. 13957 din 13 martie 2006 emisa de A.N.C.M. - U.C.E.C.O.M.; adresa nr. 1 din 07 aprilie 2006 emisa de A.S. Gorj; sentința civila nr. 504 din 07 noiembrie 2006 a Tribunalului Gorj; decizia civila nr. 231 din 16 octombrie 2007 a Curtii de Apel Craiova; întâmpinarea A.S.

Gorj, depusa in dosarul nr. 1413/54/2007, cu termen de judecata 10 aprilie 2008, in cuprinsul careia se invoca in mod expres încheierea nr. 10 din 2 martie 2006 a Judecătoriei Tg. Jiu, cu precizarea suplimentara ca fosta A.T. Gorj a fost radiata din registrul comertului. Pe de altă parte, s-a reținut in mod corect din conținutul explicit al deciziei atacate – relevante in acest sens fiind si dispozițiile legale care insotesc sumarele considerente ale deciziei de sancționare - faptul că, contestatorului, i-au fost atribuite „abateri grave disciplinare”, fără nici o alta precizare si detaliere, acesta fiind de altfel temeiul principal si determinant al excluderii sale din societate.

Din conținutul întâmpinării depuse la dosarul cauzei la fila 42, coroborat cu consemnările explicite din procesul verbal din 25 aprilie 2006, rezulta ca reorganizarea biroului juridic a fost legata direct de pretinsele abateri disciplinare săvârșite de contestator, propunerea președintelui fiind, pentru acest motiv, in sensul excluderii acestuia din organigrama persoanei juridice A.T. Gorj. Data fiind aceasta situație de fapt relevata de înscrisurile existente la dosarul cauzei si necontestate sub aspectul autenticitatii lor, prima instanța a reținut in mod pertinent ca necesitatea descrierii în concret a faptei/faptelor pentru care a fost sancționat contestatorul, se impune pentru a se putea aprecia, în concret, asupra legalității măsurii de sancționare, apreciere ce nu se poate realiza în absenta elementelor de circumstanțiere a faptei ce a fost apreciată de angajator ca fiind de natură să atragă măsura excluderii.

In acest context probator care evidențiază atitudinea angajatorului față de contestator, dar si succesiunea masurilor propuse și întreprinse de angajator fata de acesta, la care se adaugă temeiurile juridice inserate în cuprinsul deciziei de sancționare, nu se poate reține susținerea intimatei relativa la c uvenita distincție ce ar fi trebuit făcuta intre cele două cauze ce au determinat încetarea convenției individuale de muncă. Desființarea locului de muncă nu poate fi privita si analizata ca o măsură distincta asumata de Consiliul Executiv, determinată de alte cauze decât cele legate de pretinsele abateri disciplinare ale contestatorului, întrucât distincția ar fi strict formala si nesusținută probator.

Din perspectiva temeiului juridic care s-ar preta măsurii dispuse prin decizia de sancționare, s-a reținut corect că, potrivit art. 147 din Hotărârea nr. 04/2003, sub sancțiunea nulității absolute, nicio măsură cu excepția celei prevăzute la art. 144 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. Indicarea în decizia de sancționare si a motivelor pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariatul învinuit, se impunea, in egala masura, întrucât numai în acest fel se asigură, în mod real și efectiv, dreptul acestuia la apărare.

Un alt motiv de neregularitate procedurala a fost identificat corect de instanță și se referă la faptul că, decizia contestată a fost emisă în perioada 26-30 aprilie 2006, când acesta se afla în concediu medical, sustinerea confirmandu-se prin certificatul de concediu medical depus la dosarul cauzei, din care rezultă că acesta a beneficiat de respectivul concediu în perioada 26 aprilie 2006 - 30 aprilie 2006. Critica conform căreia sentința de primă instanță a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii, întrucât anularea pe fond a Deciziei A.T.

GORJ nr. 06 din 26 aprilie 2006 s-a bazat pe dispozițiile art. 264 și art. 78 C. muncii, in condițiile in care raporturile de muncă de tip cooperatist nu se întemeiază pe încheierea unui contract individual de muncă, nefiindu-le aplicabile, prin urmare, dispozițiile Codului muncii - reglementarea raporturilor de muncă între membrii cooperatori și organizațiile cooperatiste fiind reglementate prin statute și acte normative specifice cooperației meșteșugărești, așa cum s-a constatat și de Curtea Constituțională în Decizia nr. 72/2001 – nu poate fi primită față de evidența temeiului de drept invocat, art. 147 din Hotărârea nr. 04/2003, alături de dispozițiile de drept comun ale Codului muncii, ultimele in conformitate cu dispozițiile exprese ale art. 165 din Hotararea privind raporturile de munca in cooperatia mestesugareasca.

II) In ceea ce privește recursul formulat de contestatorul B.V., acesta va fi respins, întrucât criticile de nelegalitate invocate pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., in legătura cu repunerea sa in situația anterioara, nu pot fi primite, fata de conținutul înscrisurilor administrate in cauza, apreciate in mod corespunzător de prima instanța.

Asadar, in ceea ce privește chestiunea repunerii părții in situația anterioara, prima instanța a reținut corect ca, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod nelegal, instanța va trebui să dispună anularea ei, reintegrarea contestatorului în funcția și postul deținute anterior emiterii deciziei, cu obligația corelativa pentru intimata de a suporta plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul din cauza de față, de la data concedierii (26 aprilie 2006), până la data de 11 mai 2006. I nstanța, în temeiul înscrisurilor administrate în cauză, a apreciat în mod corect s oluția reintegrării contestatorului până la data de 11 mai 2006, întrucât acesta a fost pensionat pentru muncă depusă și limită de vârstă, începând cu aceasta data, astfel cum rezultă din adresa nr. 426/21348 din 11 iunie 2006 emisă de Casa Județeană de Pensii Gorj.

In lipsa unor probe pertinente si concludente in cauză , nu se poate reține opinia contestatorului conform căreia pensionarea ar fi fost determinată doar de deteriorarea raporturilor de muncă dintre angajator si angajat, in condițiile in care circumstanțele concrete ale cauzei pendinte au relevat împlinirea condițiilor prescrise de dispozițiilor art. 39, lit. d) din Hotărârea nr. 4/2003 privind raporturile de muncă în cooperația meșteșugărească – condiția varstei si condiția stagiului de cotizare pentru pensionare.

Nu se poate retine ca element relevant pentru cauza, susținerea conform careia doar după o perioada relativ mare de timp de la data declanșării conflictului de muncă, angajatorul ar fi invocat în fața instanței si alte motive - cele relative la pensionare, pentru sustinerea deciziei de sanctionare, împrejurare ce ar contraveni flagrant prevederilor art. 77 C. muncii - „i n caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt si de drept decât cele precizate în decizia de concediere” - întrucât situația pensionării contestatorului este relevantă doar sub aspectul cererii subsidiare, repunerea părții în situația anterioară, respectiv stabilirii modalității concrete de compensare a prejudiciului produs in patrimoniul acestuia, urmare a măsurii nelegale de sancționare.

Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul B.V.B. și de pârâtul A.S. Gorj împotriva sentinței nr. 327 din 6 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul B.V.B. și de pârâtul A.S. Gorj împotriva sentinței nr. 327 din 6 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2010.