ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.01.2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 415/2010

HOTĂRÂRE
27.01.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 415/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin

sentința arbitrală nr. 08 din data de 06 decembrie 2008, pronunțată de Curtea

de Arbitraj de pe lângă U.N.C.M. U.C.E.C.O.M. București, a fost respinsă, ca

nefondată, acțiunea formulată de contestatorul B.V., în contradictoriu cu

pârâta A.S. Gorj (fostă A.T. Gorj), și, drept consecința, a fost menținută

decizia nr. 06 din data de 26 aprilie 2006, emisă de Președintele A.T. Gorj.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Arbitraj a reținut

următoarele considerente de fapt si de drept:

Contestatorul B.V. a îndeplinit funcția de consilier juridic în cadrul A.T.

Gorj, începând cu data de 15 ianuarie 1999, conform convenției individuale de

muncă nr. 37/1999.

Prin

decizia nr. 06 din 26 aprilie 2006, emisă de președintele A.T. Gorj, și, în conformitate

cu hotărârea Comitetului Executiv din data de 25 aprilie 2006, (așa cum reiese

din procesul verbal de ședință încheiat la aceasta data), s-a procedat la

reducerea postului de consilier juridic al contestatorului.

Măsura

a fost luată ca urmare a faptului că pârâta se afla în perioada de reorganizare

în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 1/2005. De asemenea, s-a mai reținut

ca în organigrama persoanei juridice mai exista un post de consilier juridic,

angajat în baza convenției individuale de muncă, respectivul consilier preluând

întreaga activitate a compartimentului juridic.

Mai

mult, odată cu reorganizarea fostelor uniuni județene, acestea s-au reorganizat

ca și fundații, nemaiputând desfășura activități economice, ori în aceste

condiții particulare, menținerea a doi consilieri juridici în cadrul A.S., nu

se mai justifica.

Referitor

la susținerile contestatorului conform cărora, măsura de excludere a sa a fost

luată în timp ce se afla în concediul medical, s-a constatat ca acestea nu se

justifică, deoarece hotărârea de excludere a fost luată în ședința din data de

25 aprilie 2006 și comunicată pe data de 26 aprilie 2006. De altfel, pârâta nu

avea cunoștință că acesta se afla în concediu medical, câtă vreme constatatorul

s-a aflat la sediul acesteia și numai în momentul în care a luat la cunoștință

de decizie a anunțat că se află în concediu medical.

Împotriva

acestei sentințe, a formulat acțiune în anulare, contestatorul

B.V., criticând sentința atacată pentru

nelegalitate și netemeinicie, după cum urmează

:

În

motivarea sentinței, instanța arbitrală nu numai că nu a analizat, dar chiar

a trecut sub tăcere numeroasele motive de nulitate

pe care contestatorul le-a

invocat, atât prin cererea introductivă, cât

și pe tot parcursul desfășurării procesului: excluderea sa din societate pentru

abateri disciplinare grave era de competența adunării generale, a membrilor

cooperatori din activitatea economică proprie a fostei A.T. Gorj, și nicidecum

a fostului Consiliu Executiv sau a președintelui interimar al societății,

precum și necompetenta fostului Consiliu Executiv de a întreprinde o asemenea

măsură, deoarece la data de 25 aprilie 2006, acest organism nu mai exista, din

moment ce A.T. Gorj se reorganizase în A.S. Gorj (încheierea Judecătoriei

Tg-Jiu nr. 10 din 2 martie 2005, rămasă definitivă și irevocabilă la data de 14

martie 2005); ca urmare, actele emanate după data de 14 martie 2005, inclusiv

Decizia nr. 06 din 26 aprilie 2006, sunt lipsite de eficiență juridică, fiind

lovite de nulitate absolută; s-a mai invocat și neefectuarea cercetării

disciplinare prealabile, cât și multiple vicii de formă sau de fond ale

Deciziei nr. 06 din 26 aprilie 2005, precum faptul că nu s-a făcut o descriere

a faptelor ce se pretind a fi abateri disciplinare grave sau repetate;

încălcarea dreptului de apărare al contestatorului, prin neconvocarea acestuia de

a da eventualele explicații cu privire la situația sa; nearătarea termenului în

care decizia putea fi contestată; necomunicarea acestei decizii în conformitate

cu prevederile legale etc.; prin aceste neregularitati au fost încălcate

dispozițiile imperative din Hotărârea U.C.E.C.O.M. nr. 4/2003 privind

raporturile de muncă în cooperația meșteșugărească ce reglementează acest

domeniu [art. 148 alin. (2), (3) și (4)].

În ceea ce privește desființarea locului de muncă al

recurentului, s-a invocat

necompetenta aceluiași Consiliu Executiv de a întreprinde o

astfel de

măsură după data de 2 din 14

martie 2005 (întrucât era desființat prin reorganizarea

A.T. în A.S.

Gorj), dar și necompetența acestuia sau a președintelui de a nominaliza

persoana acestuia ca fiind cel ce trebuia să părăsească unitatea. Această

nominalizare era atributul exclusiv al Biroului de conducere al fostului A.T.

Gorj [art. 15 alin. (1) lit. a) din Statut], și nicicum al fostului Consiliu

Executiv sau al fostului președinte interimar.

S-a mai arătat că, astfel cum rezultă din adnotarea

medicului de familie

pe certificatul eliberat, acordarea concediului medical de 5 zile a fost

rezultatul unei urgențe medico-chirurgicale, iar faptul că, în ziua respectivă,

contestatorul a trecut pe la serviciu ca să anunțe starea în care se afla, nu

echivalează cu o prezență normală la program, edificator fiind și referatul

întocmit de către inspectorul de personal, înregistrat la pârâtă pe data de 03

mai 2006, sub nr. 214.

În susținerea acțiunii în anulare, contestatorul a depus, în copie, o

serie de înscrisuri, respectiv; procesul-verbal din 9 noiembrie 2005, Hotărârea

nr. 1 din 9 noiembrie 2005, emisă de A.T. Gorj, Hotărârea Adunării generale

Extraordinare a A.T. Gorj din 9 noiembrie 2005, sentințe judecătorești,

încheierea nr. 1739 din 8 martie 006, emisă de Tribunalul Gorj, Actul

Constitutiv al A.O.C.M. Gorj, Notă de Constatare încheiată la data de 31

ianuarie 2006, la sediul A.T. Gorj, proces-verbal din 16 februarie 2005,

respectiv 2 martie 2005, sesizare penală și concluziile sale scrise.

Prin notele scrise formulate pentru termenul din 06 februarie 2009,

intimata A.S. Gorj a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii în anulare,

arătând că, a fost desființat locul de muncă ocupat de contestator, iar în

prezent A.T. Gorj nu mai există ca persoana juridica, aceasta fiind radiată de

la Registrul Comerțului la data de 19 martie 2008, iar contestatorul s-a

pensionat începând cu data de 11 mai 2006.

În combaterea acțiunii în anulare, intimata a depus Statutul A.T. Gorj,

decizia nr. 1 din 8 iunie 2006, emisă de A.S. Gorj, procesul-verbal de

sechestru pentru bunuri imobile din decembrie 2005, titlu executoriu nr. 216

din 11 aprilie 2006, balanța A.T. Gorj la data de 30 aprilie 2006, statul de

salarii pentru lunile aprilie-mai 2006, fișa personală a contestatorului,

extras din hotărârea nr. 04 din 13 iunie 2003 privind raporturile de muncă din

Cooperația Meșteșugărească.

Prin sentința civilă nr. 327 din 6 februarie 2009, Curtea de Apel

București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și

asigurări sociale, a admis acțiunea în anulare, formulată de contestatorul

în contradictoriu cu

intimata

A.S.

Gorj (fostă A.T. Gorj), a

anulat sentința nr. 08 din 6 decembrie 2007, pronunțată de

Curtea de Arbitraj de pe lângă U.N.C.M. U.C.E.C.O.M. București, a admis

contestația, formulată de contestatorul B.V.B., în contradictoriu cu intimata A.S.

Gorj (fostă A.T. Gorj), a anulat decizia nr. 06 din 26 aprilie 2006, emisă de A.T.

Gorj, a dispus repunerea părților în situația anterioară, în sensul că, a

dispus reintegrarea contestatorului în funcția și postul deținute anterior

emiterii deciziei pentru perioada 26 aprilie 2006-11 mai 2006, a obligat

intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și

actualizate și cu celelalte sume ce s-ar fi cuvenit salariatului, de la data

concedierii (26 aprilie 2006), până la data de 11 mai 2006, a obligat intimata

la plata sumei de 625 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către contestator.

Pentru

a pronunța această hotărâre, prima instanța a avut în vedere următoarele

considerente de fapt si de drept:

Prin

decizia nr. 06 din 26 aprilie 2006 emisă de A.T. Gorj, s-a dispus excluderea

contestatorului, având în vedere abaterile grave disciplinare săvârșite de

către acesta, precum și desființarea locului de muncă al contestatorului.

Fosta

A.T. Gorj s-a reorganizat potrivit art. 120 din Legea nr. 1/2005, în A.T. A.S.

Gorj, prin asocierea fostelor C.M. județul Gorj, astfel cum rezultă din

încheierea nr. 10 din 2 martie 2006, pronunțată de Judecătoria Tg. Jiu, astfel

încât la data de 26 aprilie 2006, când a fost emisă decizia de sancționare a

contestatorului, aceasta nu mai exista.

Prin

urmare, A.T. Gorj nu mai avea posibilitatea de a dispune măsura excluderii din

societate a contestatorului, din moment ce la data emiterii deciziei atacate

acest organism nu mai exista, fiind reorganizat în A.S. Gorj, decizia contestată

fiind astfel lipsită de eficiență juridică.

Pe de altă parte, s-a reținut din cuprinsul deciziei atacate faptul că,

contestatorului, i-au fost imputate „abateri grave disciplinare”, acesta fiind

temeiul excluderii sale din societate, fără insa a se preciza in mod expres în

ce au constat respectivele abateri disciplinare.

Necesitatea descrierii în concret a faptei pentru care a fost sancționat

cel în cauză, se impune pentru a se aprecia, în concret, asupra legalității

măsurii de sancționare, apreciere care nu se poate realiza în absenta

menționării amănunțite a elementelor de descriere a faptei ce a fost apreciată

de angajator, ca fiind de natură să atragă măsura sancționării.

Potrivit

art. 147 din Hotărârea nr. 04/2003, sub sancțiunea nulității absolute, nicio

măsură cu excepția celei prevăzute la art. 144 alin. (1) lit. a), nu poate fi

dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.

Indicarea

în decizia de sancționare a motivelor pentru care s-au înlăturat apărările

formulate de salariatul învinuit, se impune, deoarece doar în acest mod se

asigură, în mod real și efectiv, dreptul acestuia la apărare.

Cu

privire la situația invocată de către contestator referitoare la faptul că,

decizia contestată a fost emisă în perioada 26-30 aprilie 2006, când se afla în

concediu medical, aceasta se confirmă prin certificatul de concediu medical

depus la dosarul de fond, din care rezultă că acesta a beneficiat de

respectivul concediu în perioada 26 aprilie 2006 - 30 aprilie 2006.

Față de cele mai sus arătate, Curtea, în temeiul art. 364 lit. i) C.

proc. civ., raportat la art. 366 C. proc. civ. și art. 268 C. muncii, a admis

acțiunea în anulare, si, drept consecința, a anulat sentința nr. 08 din 06

decembrie 2007, pronunțată de Curtea de Arbitraj de pe lângă U.N.C.M. U.C.E.C.O.M.

București, a admis contestația, a anulat decizia nr. 06 din 26 aprilie 2006,

emisă de A.T. Gorj.

Făcând

aplicarea dispozițiilor art. 78 C. muncii, potrivit cărora „în cazul în care

concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune

anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu

salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care

ar fi beneficiat salariatul, la solicitarea salariatului, instanța care a

dispus anularea concedierii va repune părțile în situația anterioară emiterii

actului de concediere”, Curtea a dispus repunerea părților în situația

anterioară, în sensul reintegrării contestatorului în funcția și postul

deținute anterior emiterii deciziei pentru perioada 26 aprilie 2006-11 mai 2006,

și a obligat intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate,

majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat

salariatul, de la data concedierii (26 aprilie 2006), până la data de 11 mai 2006.

Soluția reintegrării contestatorului până la data de 11 mai 2006, se

justifică prin faptul că, acesta a fost pensionat pentru muncă depusă și limită

de vârstă, începând cu data de 11 mai 2006, cu dosarul nr. 149637, astfel cum

rezultă din adresa nr. 426/21348 din 11 iunie 2006, emisă de Casa Județeană de

Pensii Gorj.

Împotriva sentinței acestei instanței

de judecata au formulat în termen legal, cerere de recurs (1) intimata A.S.

Gorj, la data de 9 martie 2009 și (II) contestatorul B.V., la data de 9 martie 2009.

I) Prin cererea de recurs formulată

de intimată au fost invocate următoarele critici de nelegalitate;

Conform dispozițiilor art. 304 pct. 9

hotărârea

este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a

legii, datorită faptului că, instanța nu s-a pronunțat asupra mijloacelor de

apărare invocate, hotărâtoare în dezlegarea pricinii, în condițiile

art. 304 pct. 10 C. proc.

civ.

În

fapt, Curtea de Apel a admis acțiunea în anulare formulată de contestatorul B.V.

împotriva sentinței arbitrale nr. 08 din 6 decembrie 2007, iar, pe fond, în

temeiul dispozițiilor art. 78 și art. 268 C. muncii, a anulat Decizia nr. 06

din 26 aprilie 2006 dată de A.T. GORJ, respectiv a dispus repunerea părților în

situația anterioară pentru perioada 26 aprilie 2006-11 mai 2006.

Hotărârea arbitrală poate fi desființată numai pentru motivele expres și

limitativ prevăzute de art. 364 C. proc. civ., iar

motivul invocat de B.V.

prevăzut

de art. 364 lit. i) nu putea

să ducă la desființarea hotărârii arbitrale, nefiind dovedit.

Pe de altă parte, sentința nr. 327 din 06 februarie 2009 a fost dată de

Curtea de Apel București cu aplicarea și interpretarea greșită a legii, cât și

a probelor administrate în cauză, deoarece

anularea pe fond a Deciziei A.T.

GORJ nr. 06 din 26 aprilie 2006, în baza art. 264 și art. 78 C. muncii, este

nelegală, întrucât raporturile de muncă de tip cooperatist nu se întemeiază pe

încheierea unui contract individual de muncă, nefiindu-le aplicabile

dispozițiile Codului Muncii,

reglementarea

raporturilor de muncă între membrii cooperatori și

organizațiile

cooperatiste

fiind

reglementate prin statute și acte normative specifice cooperației

meșteșugărești, așa cum s-a constatat și de Curtea Constituțională în Decizia

nr. 72/2001.

Deși în motivarea sentinței civile atacate s-a reținut că prin Decizia 06

din 26 aprilie 200 s-a dispus

excluderea contestatorului

B.V. pentru abaterile disciplinare,

precum și pentru

desființarea

locului de muncă,

totuși, din lecturarea hotărârii, reiese faptul că

nu

s-a

făcut

distincție între cele două cauze ce au determinat încetarea convenției

individuale de muncă.

Desființarea locului de muncă a fost o măsură luată de Consiliul

Executiv în temeiul art. 12, alin (4), lit. c) din Statutul A.T. GORJ, așa cum

reiese din procesul verbal din 25 aprilie 2006, și

a fost determinată de alte cauze,

iar

nu de abaterile disciplinare

ale d-lui B.V. pentru care

s-a dispus doar sancțiunea disciplinară a excluderii.

In acest context, anularea Deciziei 06 din 26 aprilie 2006 este

neîntemeiată, în condițiile în care

a fost analizată și apreciată ca nelegală doar sancțiunea

excluderii,

nefacându-se

nici o referire la

desființarea locului de muncă,

aceasta din urmă nefiind o sancțiune disciplinară, ci

o modalitate de încetare a convenției de muncă din inițiativa organizației

cooperatiste, pentru motive care nu țin de persoana membrului cooperator.

S-a mai susținut că nu au fost analizate apărările formulate de recurenta

și nici înscrisurile depuse ca probe la dosarul cauzei,

instanța având în vedere doar

criticile contestatorului B.V. fapt ce a dus la pronunțarea unei soluții

nelegale.

Astfel,

Curtea de Apel a reținut greșit că A.T. GORJ nu mai exista ca persoană juridică

la momentul emiterii deciziei nr. 06 din 26 aprilie 2006, fiind reorganizată în

decizia

fiind lipsită de efecte juridice.

In

realitate, la momentul emiterii deciziei nr. 06 din 26 aprilie 2006, recurenta

a dovedit prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei (decizia 1 din 08 iunie 2006

a A.S. GORJ, titlu executoriu nr. 216 din 11 aprilie 2006, somație AFP nr. 28844

din 17 aprilie 2006, balanțe de verificare contabilă ale A.T. GORJ la data de

30 aprilie 2006) că,

A.T. GORJ exista încă și se afla în reorganizare în baza Legii 1/2005.

Pe o parte din patrimoniul

său se înființase prin încheierea nr. 10 din 2 martie 2006 o nouă asociație A.S.

GORJ, iar diferența de patrimoniu a rămas la vechea asociație A.T. GORJ care a

continuat să existe, să-și desfășoare activitatea economică până la momentul

dizolvării sale de drept, conform Legii 1/2005 și preluării angajaților la A.S.

GORJ. Acest fapt

rezultă,

fără nici un fel de tăgadă, și din statele de plată aferente lunilor aprilie,

mai 2006,

iar contestatorul

și-a desfășurat activitatea și a fost retribuit numai la A.T. GORJ, acesta

nefiind niciodată angajat la A.S. GORJ, deoarece

abia la data de 08 iunie 2006,

angajații fostei A.T. GORJ au fost preluați prin Decizia nr. 1 la noua

asociație A.S. GORJ.

Prin

urmare, la momentul emiterii Deciziei 06 din 26 aprilie 2006, A.T. GORJ încă

exista ca persoană juridică, iar

desființarea unuia din cele două posturi de consilier

juridic s-a dispus în conformitate cu hotărârea luată de Consiliului Executiv

care, în temeiul art. 12, alin. (4), lit. c) din Statut, avea competența să

stabilească numărul de personal din asociație (așa cum reiese din procesul

verbal de ședință din 25 aprilie 2006),

această măsură fiind determinată de faptul că A.T.

GORJ trecea printr-o perioadă dificilă de reorganizare,

se

confrunta cu dificultăți economice,

fapt dovedit prin înscrisurile depuse la dosar (balanțe contabile și procese

verbale de sechestru), iar contestatorul

care beneficia de o pensie militară împlinise deja

stagiul de cotizare și vârsta pentru a beneficia și de o pensie civilă, iar în

aceste condiții convenția sa de muncă încetase de drept la momentul emiterii

deciziei, potrivit dispozițiilor art. 39, lit. d) din Hotărârea 4/2003 privind

raporturile de muncă în cooperația meșteșugărească,

contestatorul făcând imediat după

concediere cerere de pensionare fiind pensionat începând cu 11 mai 2006.

Excluderea contestatorului a fost o sancțiune disciplinară,

distinctă de desființarea

locului de muncă,

care s-a dispus deoarece în urma unui control realizat la A.T. GORJ de

Comisia de Revizie și întocmirii Notei de constatare s-a constatat că dl. B.

este răspunzător pentru nerespectarea reglementărilor privind înstrăinarea unor

bunuri din patrimoniul asociației.

La data de 25 aprilie 2006 când Consiliul Executiv a hotărât

desființarea unui post de consilier juridic, dl. B.V. nu

se

afla în concediu medical, dumnealui

fiind prezent la serviciu chiar și pe data de 26 aprilie 2006, așa cum a

recunoscut, iar certificatul medical a fost prezentat la unitate după ce a

primit decizia de concediere. În plus, potrivit art. 43 din

Hotărârea 4/2003 privind

raporturile de muncă în cooperația meșteșugărească,

încetarea convenției individuale de

muncă în condițiile în care unitatea se afla în reorganizare putea fi dispusă chiar

și pe durata incapacității temporare de muncă.

II) Prin cererea de recurs formulată de contestatorul B.V. au fost invocate

următoarele critici de nelegalitate:

Prima instanța in mod greșit

a

soluționat capătul de cerere al contestației referitor la repunerea

părților în situația anterioară

concedierii, dispunându-se reintegrarea sa în funcția și

postul deținute anterior, precum și acordarea despăgubirilor

numai pentru perioada 26

aprilie 2006, până la 11 mai 2006.

I

nstanța

ar fi trebuit să aibă în vedere

faptul

că, încetarea raporturilor de muncă prin excluderea din

societate,

a

fost consecința directă a

unei decizii nelegale și

pensionarea a fost cauzată de

această situație,

producându-se pe

fondul inexistentei unor raporturi de muncă între angajator

si angajat, fiind deci o măsură forțată,

determinată și de

nevoia asigurării unui trai decent.

Instanța trebuia să aibă în vedere și faptul că, în asemenea

împrejurări, contestatorul

a fost lipsit de realizarea unor venituri suplimentare,

egale cu diferența dintre salariu și pensia

obținută, astfel că

întinderea și cuantumul

despăgubirilor

au

fost apreciate greșit de către instanță.

Instanța trebuia

să aibă în vedere

că decizia de concediere s-a întemeiat, în fapt și în

drept, pe motive care țin exclusiv de persoana angajatorului,

invocând numai

abateri disciplinare

ca temei pentru încetarea

raportului de muncă.

Numai

ulterior, și aceasta la un interval mare de timp de la declanșarea conflictului

de muncă, angajatorul a

invocat în fața instanței si motive de pensionare,

împrejurare care

contravine flagrant

prevederilor

imperative

cuprinse în

art.

77 C. muncii,

în

care se arată că: „Î

n caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în fața

instanței alte motive de fapt si de drept decât cele precizate în decizia de

concediere”.

Instanța

ar fi trebuit să

dispună

repunerea părților

în situația anterioară,

în sensul reintegrării efective

în funcția și postul deținute

anterior emiterii deciziei de concediere și

obligarea intimatei la plata unor

despăgubiri egale cu diferența dintre salariile indexate și actualizate și cu

celelalte

drepturi

care s-ar fi cuvenit și pensia stabilită pe

perioada cuprinsă între data

concedierii (26 aprilie 2006), până la data reintegrării efective.

O

reintegrare de maniera celei dispusă

de către instanță (numai pentru perioada 26 aprilie 2006

și 11 mai 2006)

ar

fi pur formală și nerealizabilă, constituind în mod evident o ficțiune, în timp

ce o reintegrare efectivă, cu acordarea despăgubirilor stabilite în varianta

noastră, ar fi în spiritul legii, adevărului și dreptății.

Recursurile

declarate în cauza de intimată și contestator sunt nefondate și, drept

consecință, vor fi respinse, pentru considerentele ce urmează:

(I) In

ceea ce privește recursul formulat de intimata A.S. Gorj, la data de 9 martie 2009,

acesta va fi respins, întrucât criticile de nelegalitate invocate pe temeiul dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., in legatură cu sancțiunea disciplinara dispusa, dar

si cu modalitatea concreta de repunere a partii in situatia anterioara, nu pot

fi primite fata de conținutul înscrisurilor administrate in cauza, apreciate in

mod corespunzător de instanța anterioara.

Astfel,

Curtea de Apel București a admis acțiunea în anulare formulată de contestatorul

B.V. împotriva sentinței arbitrale nr. 08 din 6 decembrie 2007, iar, pe fond,

în temeiul dispozițiilor art. 78 și art. 268 C. muncii, a anulat Decizia nr. 06

din 26 aprilie 2006 dată de A.T. GORJ, respectiv a dispus repunerea părților în

situația anterioară pentru perioada 26 aprilie 2006-11 mai 2006.

Dispozițiile de drept comun în materie de arbitraj prescriu că hotărârea

arbitrală poate fi desființată numai pentru motivele expres și limitativ

prevăzute de art. 364 C. proc. civ., in privința cauzei pendinte, instanța apreciind

in mod judicios că

motivele invocate de contestatorul B.V.

pot fi susținute și valorificate

din perspectiva ipotezei prevăzute de

art. 364 lit. i).

In

fapt, prin decizia nr. 06 din 26 aprilie 2006 (fila 6, dosar prima instanța),

emisă de A.T. Gorj, s-a dispus excluderea contestatorului, avându-se în vedere

abaterile grave disciplinare săvârșite de către acesta, respectiv desființarea

locului de muncă al contestatorului, începând cu data de 26 aprilie 2006.

Prima

instanta investita in cauza a retinut corect, un prim motiv de nelegalitate in

privința statutului juridic al intimatei la data luării măsurii concedierii - fosta

A.T. Gorj s-a reorganizat potrivit dispozițiilor art. 120 din Legea nr. 1/2005,

în A.T. A.S. Gorj, prin asocierea fostelor C.M. Gorj, astfel cum rezultă din

încheierea nr. 10 din 2 martie 2006, pronunțată de Judecătoria Tg. Jiu. Consecința

firească pentru o astfel de situație este constatarea ca A.T. Gorj nu mai avea

posibilitatea legala de a dispune măsura excluderii din societate a contestatorului,

din moment ce la data emiterii deciziei atacate - 26 aprilie 2006, această

entitate nu mai ființa, decizia contestată fiind astfel lipsită de eficiență

juridică.

Situația

juridica a persoanei juridice A.T. Gorj la data emiterii deciziei atacate rezulta,

cu totală evidență, si din alte inscrisuri administrate in cauza, care vin să completeze

si sa recunoasca efectele depline ale încheierii nr. 10 din 2 martie 2006 a

Judecătoriei Tg.Jiu. In acest sens, au fost depuse la dosarul cauzei in

susținerea ideii reorganizării efective a fostei persoane juridice – emitenta deciziei

de sanctionare, următoarele înscrisuri; adresa nr. 13957 din 13 martie 2006

emisa de A.N.C.M. - U.C.E.C.O.M.; adresa nr. 1 din 07 aprilie 2006 emisa de A.S.

Gorj; sentința civila nr. 504 din 07 noiembrie 2006 a Tribunalului Gorj;

decizia civila nr. 231 din 16 octombrie 2007 a Curtii de Apel Craiova; întâmpinarea

A.S. Gorj, depusa in dosarul nr. 1413/54/2007, cu termen de judecata 10 aprilie

2008, in cuprinsul careia se invoca in mod expres încheierea nr. 10 din 2

martie 2006 a Judecătoriei Tg. Jiu, cu precizarea suplimentara ca fosta A.T.

Gorj a fost radiata din registrul comertului.

Pe de altă parte, s-a reținut in mod corect din conținutul explicit al deciziei

atacate – relevante in acest sens fiind si dispozițiile legale care insotesc

sumarele considerente ale deciziei de sancționare - faptul că, contestatorului,

i-au fost atribuite „abateri grave disciplinare”, fără nici o alta precizare si

detaliere, acesta fiind de altfel temeiul principal si determinant al excluderii

sale din societate.

Din conținutul întâmpinării depuse la dosarul cauzei la fila 42,

coroborat cu consemnările explicite din procesul verbal din 25 aprilie 2006,

rezulta ca reorganizarea biroului juridic a fost legata direct de pretinsele

abateri disciplinare săvârșite de contestator, propunerea președintelui fiind,

pentru acest motiv, in sensul excluderii acestuia din organigrama persoanei

juridice A.T. Gorj.

Data fiind aceasta situație de fapt relevata de înscrisurile existente

la dosarul cauzei si necontestate sub aspectul autenticitatii lor, prima instanța

a reținut in mod pertinent ca necesitatea descrierii în concret a faptei/faptelor

pentru care a fost sancționat contestatorul, se impune pentru a se putea aprecia,

în concret, asupra legalității măsurii de sancționare, apreciere ce nu se poate

realiza în absenta elementelor de circumstanțiere a faptei ce a fost apreciată

de angajator ca fiind de natură să atragă măsura excluderii.

In acest context probator care evidențiază atitudinea angajatorului față

de contestator, dar si succesiunea masurilor propuse și întreprinse de

angajator fata de acesta, la care se adaugă temeiurile juridice inserate în

cuprinsul deciziei de sancționare, nu se poate reține susținerea intimatei relativa

la c

uvenita distincție

ce ar fi trebuit făcuta intre cele două cauze ce au determinat încetarea

convenției individuale de muncă.

Desființarea locului de muncă nu poate fi privita si

analizata ca o măsură distincta asumata de Consiliul Executiv,

determinată de alte cauze

decât cele legate de pretinsele abateri disciplinare

ale contestatorului, întrucât

distincția ar fi strict formala si nesusținută probator.

Din

perspectiva temeiului juridic care s-ar preta măsurii dispuse prin decizia de

sancționare, s-a reținut corect că, potrivit art. 147 din Hotărârea nr. 04/2003,

sub sancțiunea nulității absolute, nicio măsură cu excepția celei prevăzute la

art. 144 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei

cercetări disciplinare prealabile.

Indicarea în decizia de sancționare si a motivelor pentru care au fost

înlăturate apărările formulate de salariatul învinuit, se impunea, in egala

masura, întrucât numai în acest fel se asigură, în mod real și efectiv, dreptul

acestuia la apărare.

Un

alt motiv de neregularitate procedurala a fost identificat corect de instanță

și se referă la faptul că, decizia contestată a fost emisă în perioada 26-30

aprilie 2006, când acesta se afla în concediu medical, sustinerea confirmandu-se

prin certificatul de concediu medical depus la dosarul cauzei, din care rezultă

că acesta a beneficiat de respectivul concediu în perioada 26 aprilie 2006 - 30

aprilie 2006.

Critica conform căreia sentința de primă instanță a fost dată cu

aplicarea și interpretarea greșită a legii, întrucât

anularea pe fond a Deciziei A.T.

GORJ nr. 06 din 26 aprilie 2006 s-a bazat pe dispozițiile art. 264 și art. 78 C.

muncii, in condițiile in care raporturile de muncă de tip cooperatist nu se

întemeiază pe încheierea unui contract individual de muncă, nefiindu-le

aplicabile, prin urmare, dispozițiile Codului muncii -

reglementarea

raporturilor de muncă între membrii

cooperatori și organizațiile

cooperatiste

fiind reglementate prin statute și acte normative specifice

cooperației meșteșugărești, așa cum s-a constatat și de Curtea Constituțională

în Decizia nr. 72/2001 – nu poate fi primită față de evidența temeiului de

drept invocat,

art.

147 din Hotărârea nr. 04/2003, alături de dispozițiile de drept comun ale

Codului muncii, ultimele in conformitate cu dispozițiile exprese ale art. 165

din Hotararea privind raporturile de munca in cooperatia mestesugareasca.

II)

In ceea ce privește recursul formulat de contestatorul B.V., acesta va fi

respins, întrucât criticile de nelegalitate invocate pe temeiul art. 304 pct. 9

primite, fata de conținutul înscrisurilor administrate in cauza, apreciate in

mod corespunzător de prima instanța.

Asadar,

in ceea ce privește chestiunea repunerii părții in situația anterioara, prima

instanța a reținut corect ca, în cazul în care concedierea a fost efectuată în

mod nelegal, instanța va trebui să dispună anularea ei, reintegrarea

contestatorului în funcția și postul deținute anterior emiterii deciziei, cu

obligația corelativa pentru intimata de a suporta plata unei despăgubiri egale

cu salariile indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care

ar fi beneficiat salariatul din cauza de față, de la data concedierii (26 aprilie

2006), până la data de 11 mai 2006.

I

nstanța,

în temeiul înscrisurilor administrate în cauză, a apreciat în mod corect s

oluția reintegrării

contestatorului până la data de 11 mai 2006, întrucât acesta a fost pensionat

pentru muncă depusă și limită de vârstă, începând cu aceasta data, astfel cum

rezultă din adresa nr. 426/21348 din 11 iunie 2006 emisă de Casa Județeană de

Pensii Gorj.

In lipsa unor probe pertinente si concludente in cauză

, nu se poate reține opinia

contestatorului conform căreia pensionarea ar fi fost determinată doar de

deteriorarea raporturilor de muncă dintre angajator si angajat, in condițiile

in care circumstanțele concrete ale cauzei pendinte au relevat împlinirea condițiilor

prescrise de dispozițiilor art. 39, lit. d) din Hotărârea nr. 4/2003 privind

raporturile de muncă în cooperația meșteșugărească – condiția varstei si condiția

stagiului de cotizare pentru pensionare.

Nu se poate retine ca element relevant pentru cauza, susținerea conform

careia doar după o perioada relativ mare

de timp de la data declanșării conflictului de

muncă, angajatorul ar fi

invocat în fața instanței si alte motive - cele relative la

pensionare, pentru sustinerea deciziei de sanctionare,

împrejurare ce ar

contraveni flagrant

prevederilor art. 77 C. muncii -

„i

n caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în fața

instanței alte motive de fapt si de drept decât cele precizate în decizia de

concediere” - întrucât situația pensionării contestatorului este relevantă doar

sub aspectul cererii subsidiare, repunerea părții în situația anterioară,

respectiv stabilirii modalității concrete de compensare a prejudiciului produs

in patrimoniul acestuia, urmare a măsurii nelegale de sancționare.

Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, în conformitate cu

dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca

nefondate

recursurile

declarate de reclamantul B.V.B. și de pârâtul A.S. Gorj împotriva sentinței nr.

327 din 6 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de

reclamantul B.V.B. și de pârâtul A.S. Gorj împotriva sentinței nr. 327 din 6

februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru

cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie

2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-06-26
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2343/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 504 din 7 noiembrie 2006 pronunțată în dosar nr. 919/C/2006 al Tribunalului Gorj, secția comercială și de contencios administrativ, s-au
ÎCCJ 2015-04-22
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1055/2015
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 21 iulie 2009 pe rolul Tribunalului Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. 6377/95/2009, reclamantul R.I. a solicitat anularea Deciziei
ÎCCJ 2012-02-29
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1406/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Tribunalul Gorj prin sentința civilă nr. 3481 de la 09 septembrie 2010 a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta E.P. și în consecință a respins cererea formulată de reclam
ÎCCJ 2008-10-08
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4185/2008
hetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus scoaterea de sub urmărire penală a intimatului M.I.D., reținând că nu au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 241/2005 și nu s-a creat nici un prejudiciu bugetului de stat. În atare condiții potri
ÎCCJ 2009-11-25
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3089/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 2799 din 14 decembrie 2007, Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis contestația formulată de petiționar
Sursă