ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1521/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1521/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față : Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele : Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, reclamanta SC V.P. SRL ORADEA, în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA, ADMINISTRAȚIA IMOBILIARĂ ORADEA și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ORADEA a solicitat reintegrarea reclamantei în spațiul care constituie obiectul contractului de închiriere nr. 201.235/2004, anume în incinta Primăriei Municipiului Oradea, în holul de la intrarea dinspre strada Primăriei; obligarea pârâților la respectarea contractului de închiriere nr. 201.235/2004; obligarea pârâților la plata în favoarea reclamantei a sumelor reprezentând prejudiciul cauzat societății prin acțiunea de evacuare din spațiul sus indicat.
Prin sentința nr. 523/COM din 30 aprilie 2009, Tribunalul Bihor a admis acțiunea precizată, formulată de reclamanta SC V.P. SRL, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA, ADMINISTRAȚIA IMOBILIARA ORADEA și în consecință: A dispus reintegrarea reclamantei în spațiul care constituie obiectul contractului de închiriere pentru suprafețe cu altă destinație decât aceea de locuință, nr. 20l.235 din 25 august 2004, încheiat la 30 iulie 2004, respectiv în incinta Primăriei Municipiului Oradea. A obligat pârâtul susmenționat să respecte contractul de închiriere nr. 201.235 din 25 august 2004, pentru suprafețe cu altă destinație decât aceea de locuință, încheiat la 30 iulie 2004. Totodată, a obligat pârâtul Consiliul Local al Municipiului Oradea, Administrația Imobiliară Oradea, la plata sumei de 30,15 lei reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
A respins acțiunea în raport cu pârâtul Primarul Municipiului Oradea, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, din întreg ansamblul probator administrat, faptul că în cauză nu sunt incidente nici una dintre cauzele de încetare a contractului, motiv pentru care instanța, pornind de la premisa că principalul efect al contractului de închiriere îl constituie transmiterea dreptului de folosință temporară a lucrului închiriat, iar în cauză, contractul încheiat între părți este încă valabil, în temeiul art. 1420 C. civ. și art. 4 C. com., a apreciat ca fondată acțiunea reclamantei. Împotriva acestei decizii a declarat apel pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA, ADMINISTRAȚIA IMOBILIARĂ ORADEA, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Curtea de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 96/C/2009-A din 17 noiembrie 2009 a respins ca nefondat apelul pârâtului CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA, ADMINISTRAȚIA IMOBILIARĂ ORADEA, reținând încălcarea de către pârâtă a obligației asumate la art. 5 alin. (2) lit. b) din contractul de închiriere, respectiv aceea de a asigura chiriașului dreptul de folosință asupra bunului închiriat și fără a fi negat dreptul autorității pârâte de amplasare a unui birou de informare pentru cetățeni, acest demers nu se poate face cu încălcarea obligațiilor contractuale ale pârâtei. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA, ADMINISTRAȚIA IMOBILIARĂ ORADEA, invocând prevederile art. 304 C. proc.
civ., în temeiul cărora a susținut că soluția pronunțată de instanța de apel este nelegală, întrucât s-a apreciat că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a asigura reclamantei folosința spațiului, încălcând astfel clauzele contractuale și în această ordine de idei, s-a considerat de către instanță că‚ posibilitatea de a-și muta standul de cărți într-un alt loc din incinta primăriei nu poate fi considerată drept îndeplinire de către pârâtă a obligației sale contractuale. Curtea având în vedere dispozițiile art. 137 alin. (1) raportate la art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. a luat în examinare excepția nulității recursului pentru următoarele considerente: Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat ca recursul nu îndeplinește cerințele legale prevăzute de art. 302 1 lit. c) C. proc.
civ., întrucât indicarea de formă a art. 304 C. proc. civ., fără dezvoltarea motivelor de nelegalitate a deciziei recurate care să vizeze aplicarea greșită a legii cu o minimă argumentare în drept nu răspunde cerinței impusă de art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. Nici relatarea faptelor procesului nu este suficientă pentru examinarea recursului, art. 304 C. proc. civ. stabilind expres că modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, cu respectarea condițiilor de exercițiu a acestei căi de atac. În consecință, față de cele ce preced conform art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., urmează să se constate nul recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată nulitatea recursului declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA, ADMINISTRAȚIA IMOBILIARĂ ORADEA împotriva deciziei nr. 96/C/2009-A din 17 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. IREVOCABILĂ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.