ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 21 octombrie 2008, sub nr. 30449 s-a înregistrat plângerea petentului M.G., împotriva rezoluției dispusă în dosarul nr. 65/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare. În dezvoltarea plângerii, M.G., în „descrierea faptei” detaliază că la 5 ianuarie 1981, a expediat o scrisoare anonimă pe adresa fostului dictator Ceaușescu, în care îl compara cu „ împăratul Romei antice Octavian Augustus”, el dorind „ca și Ceaușescu să fie un dictator blând, întocmai ca înaintașul nostru”,... în scrisoare el amintind că „s-a inspirat din istoria antică ” a fiului său, „elev în clasa a V-a” . Ca dovadă, a atașat copia „indigo” a scrisorii.

În continuare, petentul amintește că la 15 februarie 1981, a expediat o altă scrisoare anonimă din orașul Satu-Mare, unde, „ca ofițer s-a deplasat după recruți”, în această scrisoare el comparându-l pe dictator, „cu un alt domnitor , Al.I.Cuza ”. Petentul susține că cele două scrisori nu au ajuns la dictator, „ au încăput pe mâna cenzorului” , „acesta avea dreptul să le clasifice în scrisori loiale și scrisori dușmănoase”, cenzorul nu a fost de acord cu îmblânzirea dictatorului conform modelului istoric indicat, le-a considerat dușmănoase și le-a trimis securității, spre identificare și pedepsire. M.G. susține că a fost „identificat ca autor”, după care, Securitatea a constatat că „proba de propagandă nu există”, dar prin proces-verbal și ordonanța de reținere din 22 septembrie 1981, i-au „înscenat un act de propagandă pe baza unei mărturii mincinoase”,...

„informatorul de securitate J.M. de la Copșa Mică... au cerut ajutorul Direcției Procuraturilor Militare... și s-a implicat în falsul act de propagandă, mandat de arestare nr. 85 din 1981 septembrie 23 și ordonanța de reținere”, ...astfel „justificând represiunea nedreaptă”. Același petent susține că „ sub presiunea pedepsei grele de 15 ani închisoare, precum și a unor antecedente medicale, procurorul și anchetatorul au recurs la înscenarea unui act de iresponsabilitate”, „... sub acest pretext putându-l trece în rezervă,...pensiona medical și-i pot controla activitatea”. Și la data prezentei, susține petentul, s-ar putea supune onor examene medicale și demonstra că nu este iresponsabil.

În continuare, petentul susține că la 22 septembrie 1981 a fost arestat preventiv sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 166 alin. (2) C. pen., fără probe concludente, iar la 25 decembrie 1981, urmare unei „expertize medico-legale neuropsihiatrice”, a fost scos de sub urmărire penală pe motivul lipsei de discernământ (iresponsabilitate). M.G. mai susține că „în perioada care a urmat până la revoluție a fost pensionat medical, obligat la internări periodice în spital, a fost urmărit de către organele securității din Brașov, în dosarul f 15, pe 17 noiembrie 1989, conform procesului-verbal anexat, a fost distrusă scrisoarea lui de către maiorul D.P. și sergentul major R.V.”. În plângere, petentul indică intimații, respectiv pe I.R., S.M., colonei de justiție, M.I., maior de securitate anchetator, pe colonelul B.P., pe colonel U.N., pe locotenent T.M., ofițeri C.I.

(T.M. - decedat, cere „să fie judecat post-mortem”), pentru „infracțiunea de represiune nedreaptă, prevăzută de art. 268 C. pen.”, pentru „infracțiunea de fals intelectual - art. 289 C. pen.”, „pentru infracțiunea de uz de fals – art. 291 C. pen.”, „infracțiunea de mărturie mincinoasă – art. 260 C. pen.”, „infracțiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri – art. 242 C. pen.” . În final, petentul insistă să-i fie încadrată plângerea în „art.121 C. pen.”, pentru că numai astfel poate „să-i tragă la răspundere pe vinovații care se ascund după termenul de prescripție ” . Plângerea nu este fondată. Este de amintit că în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., soluționând plângerea, se verifică rezoluția atacată, pe baza lucrărilor și a materialului cauzei, precum și a oricăror înscrisuri noi prezentate.

Raportând plângerii de față acest text , se reține că prin rezoluția din 07 august 2008 în dosarul nr. 65/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare, în baza dispozițiilor art. 228 alin. (4), (6), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale, față de col. justiție (rez.) I.R., col. justiție (rez.) S.M., ambii foști procurori militari în Direcția Procuraturilor Militare, mr. M.I., col. B.P., col. U.N., mr. D.P., toți foști lucrători în fostul Departament al Securității Statului, sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 268 C. pen.; serg.maj. T.V., sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 242 alin. (1), (3) C. pen., în cauză intervenind prescripția răspunderii penale.

Plângerea petentului în contra rezoluției de mai sus, a fost respinsă , în baza dispozițiilor art. 275-278 alin. (3), (3) 1 C. proc. pen., prin rezoluția din 19 septembrie 2008 în dosarul nr. 1453/VII-1/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare.

Actele premergătoare efectuate de procuror prin examinarea susținerilor petentului și a tuturor dovezilor materiale anexate de acesta [proces-verbal de începere a urmăririi penale (22 septembrie 1981), ordonanța de reținere din 22 septembrie 1981 – dosar 4388/1981 al Ministerului de Interne – Direcția Cercetări Penale], declarația lui M.G., din 24 octombrie 1981 – Direcția Procuraturilor Militare, inclusiv acest act în scrierea personală a petentului (inculpat la acea dată), prelungirea mandatului de arestare preventivă (26 noiembrie 1981), adresa nr. 033076 din 15 februarie 1982 a Direcției Contrainformații din UM 02404/I – București, proces-verbal datat 17 noiembrie 1989 I.J. Brașov – Ministerul de Interne prin care se atestă că filele 3, 4, 5 din F/1335 73 privind pe M.G.

„care reprezintă xerocopia unei scrisori cu conținut dușmănos adresată conducerii de partid și de stat” , au fost distruse de către noi conform ordinelor în vigoare, planul de măsuri stabilit de UM 02404/I București – Biroul de Contrainformații în dosarul de urmărire informativă „Anonimul”, cerere de verificare la evidența generală, adresată de Consiliul Securității Statului privindu-l pe M.G., ordonanța din 25 decembrie 1981 de scoatere de sub urmărire penală și de punere în libertate a inculpatului M.G., Raportul din 22 ianuarie 1982 al U.M.02528/G- București – Serviciu de Contrainformații, cu propunerea de închidere a dosarului de urmărire informativă „Anonimul” , adresa din 26 decembrie 1981 a Departamentului Securității Statului – Direcția cercetări penale pentru luarea „măsurilor ce se impun pentru sesizarea Direcției Sanitare Brașov în conformitate cu prevederile Decretului nr. 313/1980, Raportul de expertiză medico-legală nr. AI/13038 din 30 oct.

1981 al Institutului de Medicină Legală București, copia scrisorii din 05 ianuarie 1981, întâmpinarea semnată D.P. și adresată Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, dosar 275/64/2008 declarația lui M.G., datată 26 iunie 2008 ), au reținut că faptele materiale nu sunt contestate, dar eventuala răspundere penală nu mai poate fi atrasă și, ca atare, implicit, efectuarea de cercetări, pentru că a intervenit o cauză de înlăturare a răspunderii penale – prescripția. Astfel, analizându-se aspectele reclamate, s-a consemnat că una dintre scrisori a fost distrusă, aspect dedus din conținutul plângerii, consemnarea bazându-se și pe aspectul susținut de petent – fila 3 dosar 65/P/2008.

Declarația olografă a lui M.G., despre care susține că ar fi „act fals” i-a fost dată de Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității, la 10 aprilie 2008, petentul nereclamând că actul ar fi fals. Infracțiunile de sustragere ori distrugere de înscrisuri , represiune nedreaptă (art. 242 și art. 268 C. pen.), în Codul penal în vigoare din anul 1969, prima infracțiune era pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 4 ani, iar a doua cu închisoare de la 2 la 7 ani. Art. 122 și urm. din același cod, privind termenele de prescripție , pentru infracțiunea prevăzută de art. 242 C. pen., acesta era de 5 ani , iar pentru infracțiunea prevăzută de art. 268 C. pen., de 8 ani. Chiar dacă, teoretic, fără însă a exista un temei de drept, s-ar discuta suspendarea curgerii termenelor menționate până la 01 ianuarie 1990 [art. 128 alin. (1) C. pen.

– cursul termenului prescripției prevăzut în art. 122 este suspendat pe timpul cât o dispoziție legală sau o împrejurarea de neprevăzut ori de neînlăturat împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale sau continuarea procesului penal, termenele prescripției speciale s-au împlinit în 1998 pentru infracțiunea prevăzută de art. 242 C. pen. și în anul 2002, pentru infracțiunea prevăzută de art. 268 C. pen.] Pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. (pretinsa falsificare a declarației olografe despre care s-a vorbit ), prescripția specială a răspunderii penale s-a împlinit în 1998. Privind cererea petentului, ca faptele imputate să fie încadrate juridic în categoria infracțiunilor pentru care legea penală română [art. 121 alin. (2) C. pen.] prevede excepția imprescriptibilității răspunderii penale, acest text prevede expres și imperativ, numai infracțiunile contra păcii și omenirii.

Art. 10 alin. (1) C. proc. pen., prevede că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare, nu mai poate fi exercitată, dacă: g) a intervenit ...prescripția ... Art. 228 alin. (1) din același cod, prevede că organul de urmărire penală ... dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale când din cuprinsul ...actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10 ... Cum, astfel cum s-a detaliat rezoluția procurorului este legală, plângerea petentului la organul judiciar competent fiind adresată la 25 iunie 2008, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., plângerea la instanță urmează a fi respinsă ca nefondată. Potrivit dispozițiilor art. 192 cu referire la art. 189 alin. (1) din același cod, petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul M.G. împotriva rezoluției din 7 august 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare, dispusă în dosarul nr. 65/P/2008, rezoluție pe care o menține. Obligă petiționarul să plătească suma de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată, în ședință publică, azi 10 martie 2009.