ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

La data de 21 octombrie 2008, sub nr. 30449

s-a înregistrat plângerea petentului M.G., împotriva rezoluției dispusă în

dosarul nr. 65/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția Parchetelor Militare.

În dezvoltarea plângerii, M.G., în

„descrierea faptei” detaliază că la 5 ianuarie 1981, a expediat o scrisoare

anonimă pe adresa fostului dictator Ceaușescu, în care îl compara cu „

împăratul Romei antice Octavian Augustus”, el dorind „ca și Ceaușescu să fie un

dictator blând, întocmai ca înaintașul nostru”,... în scrisoare el amintind că

„s-a inspirat din istoria antică ” a fiului său, „elev în clasa a V-a” . Ca

dovadă, a atașat copia „indigo” a scrisorii.

În continuare, petentul amintește că la

15 februarie 1981, a expediat o altă scrisoare anonimă din orașul Satu-Mare,

unde, „ca ofițer s-a deplasat după recruți”, în această scrisoare el

comparându-l pe dictator, „cu un alt domnitor , Al.I.Cuza ”.

Petentul susține că cele două

scrisori nu au ajuns la dictator, „ au încăput pe mâna cenzorului” , „acesta

avea dreptul să le clasifice în scrisori loiale și scrisori dușmănoase”,

cenzorul nu a fost de acord cu îmblânzirea dictatorului conform modelului

istoric indicat, le-a considerat dușmănoase și le-a trimis securității, spre identificare

și pedepsire.

M.G. susține că a fost „identificat

ca autor”, după care, Securitatea a constatat că „proba de propagandă nu

există”, dar prin proces-verbal și ordonanța de reținere din 22 septembrie

1981, i-au „înscenat un act de propagandă pe baza unei mărturii mincinoase”,...

„informatorul de securitate J.M. de la Copșa Mică... au cerut ajutorul

Direcției Procuraturilor Militare... și s-a implicat în falsul act de

propagandă, mandat de arestare nr. 85 din 1981 septembrie 23 și ordonanța de

reținere”, ...astfel „justificând represiunea nedreaptă”.

Același petent susține că „ sub

presiunea pedepsei grele de 15 ani închisoare, precum și a unor antecedente

medicale, procurorul și anchetatorul au recurs la înscenarea unui act de

iresponsabilitate”, „... sub acest pretext putându-l trece în

rezervă,...pensiona medical și-i pot controla activitatea”.

Și la data prezentei, susține

petentul, s-ar putea supune onor examene medicale și demonstra că nu este

iresponsabil.

În continuare, petentul susține că

la 22 septembrie 1981 a fost arestat preventiv sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prevăzută de art. 166 alin. (2) C. pen., fără probe concludente,

iar la 25 decembrie 1981, urmare unei „expertize medico-legale

neuropsihiatrice”, a fost scos de sub urmărire penală pe motivul lipsei de discernământ

(iresponsabilitate).

M.G. mai susține că „în perioada

care a urmat până la revoluție a fost pensionat medical, obligat la internări

periodice în spital, a fost urmărit de către organele securității din Brașov,

în dosarul f 15, pe 17 noiembrie 1989, conform procesului-verbal anexat, a fost

distrusă scrisoarea lui de către maiorul D.P. și sergentul major R.V.”.

În plângere, petentul indică

intimații, respectiv pe I.R., S.M., colonei de justiție, M.I., maior de

securitate anchetator, pe colonelul B.P., pe colonel U.N., pe locotenent T.M.,

ofițeri C.I. (T.M. - decedat, cere „să fie judecat post-mortem”), pentru „infracțiunea

de represiune nedreaptă, prevăzută de art. 268 C. pen.”, pentru „infracțiunea

de fals intelectual - art. 289 C. pen.”, „pentru infracțiunea de uz de fals –

art. 291 C. pen.”, „infracțiunea de mărturie mincinoasă – art. 260 C. pen.”,

„infracțiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri – art. 242 C. pen.” .

În final, petentul insistă să-i fie

încadrată plângerea în „art.121 C. pen.”, pentru că numai astfel poate „să-i

tragă la răspundere pe vinovații care se ascund după termenul de prescripție ”

.

Plângerea nu este fondată.

Este de amintit că în conformitate cu

dispozițiile art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., soluționând plângerea,

se verifică rezoluția atacată, pe baza lucrărilor și a materialului cauzei, precum

și a oricăror înscrisuri noi prezentate.

Raportând plângerii de față acest

text , se reține că prin rezoluția din 07 august 2008 în dosarul nr. 65/P/2008

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția

Parchetelor Militare, în baza dispozițiilor art. 228 alin. (4), (6), raportat

la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi

penale, față de col. justiție (rez.) I.R., col. justiție (rez.) S.M., ambii

foști procurori militari în Direcția Procuraturilor Militare, mr. M.I., col. B.P.,

col. U.N., mr. D.P., toți foști lucrători în fostul Departament al Securității

Statului, sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 268 C. pen.; serg.maj.

T.V., sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 242 alin. (1), (3) C. pen.,

în cauză intervenind prescripția răspunderii penale.

Plângerea petentului în contra

rezoluției de mai sus, a fost respinsă , în baza dispozițiilor art. 275-278

alin. (3), (3)

1

C. proc. pen., prin rezoluția din 19 septembrie 2008

în dosarul nr. 1453/VII-1/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare.

Actele premergătoare efectuate de

procuror prin examinarea susținerilor petentului și a tuturor dovezilor

materiale anexate de acesta [proces-verbal de începere a urmăririi penale (22

septembrie 1981), ordonanța de reținere din 22 septembrie 1981 – dosar

4388/1981 al Ministerului de Interne – Direcția Cercetări Penale], declarația

lui M.G., din 24 octombrie 1981 – Direcția Procuraturilor Militare, inclusiv

acest act în scrierea personală a petentului (inculpat la acea dată),

prelungirea mandatului de arestare preventivă (26 noiembrie 1981), adresa nr. 033076

din 15 februarie 1982 a Direcției Contrainformații din UM 02404/I – București,

proces-verbal datat 17 noiembrie 1989 I.J. Brașov – Ministerul de Interne prin

care se atestă că filele 3, 4, 5 din F/1335 73 privind pe M.G. „care reprezintă

xerocopia unei scrisori cu conținut dușmănos adresată conducerii de partid și

de stat” , au fost distruse de către noi conform ordinelor în vigoare, planul

de măsuri stabilit de UM 02404/I București – Biroul de Contrainformații în

dosarul de urmărire informativă „Anonimul”, cerere de verificare la evidența

generală, adresată de Consiliul Securității Statului privindu-l pe M.G.,

ordonanța din 25 decembrie 1981 de scoatere de sub urmărire penală și de punere

în libertate a inculpatului M.G., Raportul din 22 ianuarie 1982 al U.M.02528/G-

București – Serviciu de Contrainformații, cu propunerea de închidere a

dosarului de urmărire informativă „Anonimul” , adresa din 26 decembrie 1981 a

Departamentului Securității Statului – Direcția cercetări penale pentru luarea „măsurilor

ce se impun pentru sesizarea Direcției Sanitare Brașov în conformitate cu

prevederile Decretului nr. 313/1980, Raportul de expertiză medico-legală nr. AI/13038

din 30 oct. 1981 al Institutului de Medicină Legală București, copia scrisorii din

05 ianuarie 1981, întâmpinarea semnată D.P. și adresată Curții de Apel Brașov,

secția contencios administrativ și fiscal, dosar 275/64/2008 declarația lui M.G.,

datată 26 iunie 2008 ), au reținut că faptele materiale nu sunt contestate, dar

eventuala răspundere penală nu mai poate fi atrasă și, ca atare, implicit,

efectuarea de cercetări, pentru că a intervenit o cauză de înlăturare a

răspunderii penale – prescripția.

Astfel, analizându-se aspectele

reclamate, s-a consemnat că una dintre scrisori a fost distrusă, aspect dedus

din conținutul plângerii, consemnarea bazându-se și pe aspectul susținut de petent

– fila 3 dosar 65/P/2008.

Declarația olografă a lui M.G.,

despre care susține că ar fi „act fals” i-a fost dată de Consiliul Național de Studiere

a Arhivelor Securității, la 10 aprilie 2008, petentul nereclamând că actul ar

fi fals.

Infracțiunile de sustragere ori distrugere

de înscrisuri , represiune nedreaptă (art. 242 și art. 268 C. pen.), în Codul

penal în vigoare din anul 1969, prima infracțiune era pedepsită cu închisoare

de la 3 luni la 4 ani, iar a doua cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Art. 122 și urm. din același cod,

privind termenele de prescripție , pentru infracțiunea prevăzută de art. 242 C.

pen., acesta era de 5 ani , iar pentru infracțiunea prevăzută de art. 268 C.

pen., de 8 ani.

Chiar dacă, teoretic, fără însă a

exista un temei de drept, s-ar discuta suspendarea curgerii termenelor menționate

până la 01 ianuarie 1990 [art. 128 alin. (1) C. pen. – cursul termenului

prescripției prevăzut în art. 122 este suspendat pe timpul cât o dispoziție

legală sau o împrejurarea de neprevăzut ori de neînlăturat împiedică punerea în

mișcare a acțiunii penale sau continuarea procesului penal, termenele

prescripției speciale s-au împlinit în 1998 pentru infracțiunea prevăzută de

art. 242 C. pen. și în anul 2002, pentru infracțiunea prevăzută de art. 268 C.

pen.] Pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. (pretinsa falsificare a

declarației olografe despre care s-a vorbit ), prescripția specială a

răspunderii penale s-a împlinit în 1998.

Privind cererea petentului, ca

faptele imputate să fie încadrate juridic în categoria infracțiunilor pentru

care legea penală română [art. 121 alin. (2) C. pen.] prevede excepția

imprescriptibilității răspunderii penale, acest text prevede expres și imperativ,

numai infracțiunile contra păcii și omenirii.

Art. 10 alin. (1) C. proc. pen.,

prevede că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în

mișcare, nu mai poate fi exercitată, dacă: g) a intervenit ...prescripția ...

Art. 228 alin. (1) din același cod,

prevede că organul de urmărire penală ... dispune prin rezoluție începerea

urmăririi penale când din cuprinsul ...actelor premergătoare efectuate nu

rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii

penale prevăzute în art. 10 ...

Cum, astfel cum s-a detaliat

rezoluția procurorului este legală, plângerea petentului la organul judiciar

competent fiind adresată la 25 iunie 2008, în conformitate cu dispozițiile art.

278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea la instanță urmează

a fi respinsă ca nefondată.

Potrivit dispozițiilor art. 192 cu

referire la art. 189 alin. (1) din același cod, petentul va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea

formulată de petiționarul M.G. împotriva rezoluției din 7 august 2008 a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor

Militare, dispusă în dosarul nr. 65/P/2008, rezoluție pe care o menține.

Obligă petiționarul să plătească suma de

100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată, în ședință publică, azi 10

martie 2009.