ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5257/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 3633 din 28 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S.

în contradictoriu cu pârâtul R.P.G., ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel,

Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Din înscrisurilor depuse

în susținerea cererii de chemare în judecată, rezultă că pârâtul a fost recrutat

în martie 1987 pentru asigurarea informativă a locatarilor din imobilul din

str. R.B., imobil apreciat ca „punct vulnerabil” întrucât prin dreptul acestuia

se află traseul de deplasare a conducătorului statului. În acest sens pârâtul a

semnat și un angajament olograf în care se obligă să furnizeze date și informații

ce interesează organele de securitate, fiindu-i atribuit numele conspirativ „I.S.”.

Din conținutul înscrisurilor

analizate, instanța de fond a apreciat că nu se poate reține, în cauză, întrunirea

cumulativă a condițiilor rezultate din textul art. 2 lit. b), pentru că pârâtul

să fie considerat colaborator al fostei Securități, în accepțiunea dată de legiuitor.

Astfel, consideră instanța

de fond că stabilirea calității de colaborator al Securității nu se face, de plano,

ca urmare a constatării faptului semnării unui angajament sau a furnizării unor

informații, ci se impune verificarea împrejurării dacă se denunțau activități și

atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, precum și măsura în care aceste

delațiuni vizau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului .

În acest context, instanța

de fond a apreciat că relațiile date de către pârât în legătură cu faptul că persoana

urmărită, D.Ș. are un comportament violent, consumă băuturi alcoolice, se ocupă

cu comercializarea produselor de carne procurate de cumnatul său, nu ating cerința

impusă de lege.

Contrar opiniei reclamantului,

apreciază instanța de fond ca aspectele semnalate, astfel cum au fost descrise anterior,

nu se referă în mod evident la „activități și atitudini potrivnice regimului totalitar

comunist” și nici nu se poate stabili modul în care prin această informație pârâtul

ar fi vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale.

Instanța de fond nu a

primit nici afirmația reclamantului în sensul că semnalarea verbală a paratului

furnizată anterior recrutarii, 15 ianuarie 1987 ar fi constituit material de prima

sesizare și singurul motiv pentru declanșarea supravegherii informative a celui

în cauza , de vreme ce, potrivit raportului informativ din data de 28 noiembrie

1986, cu un an înainte, deci numitul D.Ș. se afla în atenția Securității, fiind

caracterizat drept ”omul problemă”.

cauză

Împotriva sentinței civile

nr. 33633 din 28 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs

reclamantul C.N.S.A.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în condițiile

art. 304

1

din C. proc. civ.

În acest sens, recurentul-reclamant

a arătat că în cauză sunt îndeplinite în mod vădit atât condiția cu privire la furnizarea

unor date cu privire la atitudini potrivnice regimului comunist precum și condiția

încălcării unor drepturi și libertăți fundamentale prevăzute de art. 2 lit. b) din

O.U.G. nr. 24/2008 ceea ce impunea reținerea, de către instanța de fond, a calității

de colaborator al securității in persoana intimatului-pârât.

Astfel, susține recurentul

că acțiunea promovată s-a întemeiat pe împrejurarea că intimatul-pârât, sub acoperirea

numelui conspirativ I.S. a informat Securitatea despre comportamentul antisocial

al unei persoane ce locuia în același imobil situat pe str. R.B., locație care se

afla pe traseul coloanei oficiale a președintelui statului de la acel moment. Consideră

recurentul-reclamant că, raportat la importanța scopului urmărit prin recrutarea

intimatului, respectiv constituirea unei rețele informative pentru realizarea pazei

șefului statului, comportamentul antisocial al numitului D.S. capătă valențe politice.

Consideră recurentul că

în mod greșit instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză nu

se poate conchide că pârâtul a denunța activități potrivnice regimului comunist,

în condițiile în care pe baza delațiunilor intimatului, organele de securitate au

deschis, pe numele numitului D.Ș. Dosarul de urmărire nr. 1211781, ceea ce denotă

că manifestările acestuia erau privite ca și acte care ar putea împiedica buna desfășurare

a misiunilor de asigurare a securității deplasării conducerii superioare de partid

și de stat.

Mai arată recurentul că,

în cauză este îndeplinită și a doua condiție care se referă la vizarea încălcării

unor drepturi fundamentale și nu neapărat la încălcarea propriu-zisă a acestor drepturi,

în condițiile în care este exclus ca intimatul-pârât să nu fi realizat faptul că,

odată ce furniza astfel de informații asupra celui la care se referea denunțul urma,

de obicei, să se desfășoare o acțiune de investigare din partea Securității, ori

o înăsprire a formelor de supraveghere, dacă persoana în cauză era deja urmărită.

Mai arată recurentul-reclamant

că prezintă importanță, în cauză, și faptul că intimatul din propria inițiativă,

a relatat ofițerului de Securitate anterior recrutării, despre faptul că în același

imobil mai locuiește numitul D.Ș. care în mod frecvent provoacă scandaluri, găzduiește

persoane fără forme legale.

Prin urmare, consideră

recurentul că această ultimă condiție nu este doar îndeplinită ci chiar depășită,

câtă vreme încălcarea dreptului la viață privată și la liberă opinie este certă,

nu este doar potențială. Mai mult, delațiunea intimatului, anterioară recrutării

a constituit material de primă sesizare și singurul motiv pentru supravegherea informativă

a numitului D.Ș.

de recurs

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304

1

din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi

respins ca atare, pentru următoarele considerente:

Astfel, potrivit art.

2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea

Securității, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, este considerată colaborator

al securității persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum

note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității,

prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar

comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Totodată, Înalta Curte

subliniază faptul că pentru constatarea calității de colaborator al Securității,

în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nu este suficientă doar semnarea

unui angajament de colaborare cu fosta Securitate și furnizarea unor informații

către organele fostei Securități ci se impune constatarea cu certitudine a faptului

că au fost furnizate, în această calitate, informații prin care se denunțau activități

sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, de natură a conduce la suprimarea

sau îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, ceea ce nu se

poate reține în persoana intimatului.

În cauză instanța de fond

a reținut în mod justificat că nu sunt întrunite cumulativ cele trei condiții prevăzute

de lege pentru constatarea calității de colaborator al securității, cât timp, recurentul-reclamant,

căruia i-a revenit sarcina probei, nu a făcut dovada calității informațiilor furnizate

de intimatul-pârât, în acord cu exigențele normei legale mai sus redate.

Astfel, este de necontestat

faptul că intimatul a semnat un angajament privind sprijinirea organelor fastei

Securități, în baza căruia a furnizat o serie de informații referitoare la comportamentul

antisocial al unei persoane care, cum în mod corect reține și judecătorul fondului

se afla deja în atenția Securității, de circa un an.

Din analiza conținutului

celor trei note raport întocmite de ofițerii de Securitate în urma discuțiilor purtate

cu intimatul, rezultă că informațiile furnizate de către acesta cu privire la comportamentul

numitului D.Ș., nu se încadrează în sfera noțiunii de denunțare a unor activități

și atitudini potrivnice regimului totalitar.

Astfel, denunțarea unor

fapte antisociale respectiv comportament violent pe fondul consumului excesiv de

alcool (nota din 4 mai 1987), consumul frecvent la domiciliu de băuturi alcoolice

împreună cu alte persoane, comercializarea unor preparate din carne la suprapreț

(nota din 2 septembrie 1987), intervenția organelor de poliție pentru sancționarea

consumului excesiv de băuturilor alcoolice și atenționarea în legătură cu găzduirea

unor persoane (nota din 23 octombrie 1987) nu se circumscrie ipotezei normei înscrise

în art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2000, cum în mod greșit se susține prin cererea

de recurs.

Faptul că persoana în

legătură cu care au fost furnizate o serie de informații locuia într-un imobil situate

pe traseul pe care se deplasa conducătorul statului din acea vreme, nu poate conduce

la metamorfozarea unor fapte antisociale în fapte cu caracter politic cum în mod

greșit susține recurentul

Prin urmare, simpla denunțare,

în termeni generali, a unui comportament antisocial al unei persoane aflate deja

în atenția organelor fostei Securități, așa cum rezultă fără echivoc din raportul

cu propunere de recrutare din 25  martie 1987, respectiv raportul informativ din

28 noiembrie 1986, în absența altor mijloace de probă administrate în cauză referitoare

la alte informații furnizate de intimat, nu corespunde exigențelor art. 2 lit. b)

din O.G. nr. 24/2008, cum în mod corect a apreciat și instanța de fond.

În consecință, constatând

că situația de fapt expusă de recurentul-reclamant nu este confirmată de înscrisuri

prin care să se demonstreze că intimatul-pârât a furnizat informații de natură să

vizeze îngrădirea unor drepturi ți libertăți fundamentale, toate criticile formulate

de recurentul-reclamant apar ca fiind nefondate.

Toate considerentele expuse,

converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică

și legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312

alin. (1) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.N.S.A.S., împotriva

sentinței civile nr. 3633 din 28 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie

2011.