ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5257/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința civilă nr. 3633 din 28 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S. în contradictoriu cu pârâtul R.P.G., ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Din înscrisurilor depuse în susținerea cererii de chemare în judecată, rezultă că pârâtul a fost recrutat în martie 1987 pentru asigurarea informativă a locatarilor din imobilul din str. R.B., imobil apreciat ca „punct vulnerabil” întrucât prin dreptul acestuia se află traseul de deplasare a conducătorului statului.

În acest sens pârâtul a semnat și un angajament olograf în care se obligă să furnizeze date și informații ce interesează organele de securitate, fiindu-i atribuit numele conspirativ „I.S.”. Din conținutul înscrisurilor analizate, instanța de fond a apreciat că nu se poate reține, în cauză, întrunirea cumulativă a condițiilor rezultate din textul art. 2 lit. b), pentru că pârâtul să fie considerat colaborator al fostei Securități, în accepțiunea dată de legiuitor.

Astfel, consideră instanța de fond că stabilirea calității de colaborator al Securității nu se face, de plano, ca urmare a constatării faptului semnării unui angajament sau a furnizării unor informații, ci se impune verificarea împrejurării dacă se denunțau activități și atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, precum și măsura în care aceste delațiuni vizau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului . În acest context, instanța de fond a apreciat că relațiile date de către pârât în legătură cu faptul că persoana urmărită, D.Ș. are un comportament violent, consumă băuturi alcoolice, se ocupă cu comercializarea produselor de carne procurate de cumnatul său, nu ating cerința impusă de lege.

Contrar opiniei reclamantului, apreciază instanța de fond ca aspectele semnalate, astfel cum au fost descrise anterior, nu se referă în mod evident la „activități și atitudini potrivnice regimului totalitar comunist” și nici nu se poate stabili modul în care prin această informație pârâtul ar fi vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale. Instanța de fond nu a primit nici afirmația reclamantului în sensul că semnalarea verbală a paratului furnizată anterior recrutarii, 15 ianuarie 1987 ar fi constituit material de prima sesizare și singurul motiv pentru declanșarea supravegherii informative a celui în cauza , de vreme ce, potrivit raportului informativ din data de 28 noiembrie 1986, cu un an înainte, deci numitul D.Ș.

se afla în atenția Securității, fiind caracterizat drept ”omul problemă”. 2. Recursul declarat în cauză Împotriva sentinței civile nr. 33633 din 28 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul C.N.S.A.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în condițiile art. 304 1 din C. proc. civ. În acest sens, recurentul-reclamant a arătat că în cauză sunt îndeplinite în mod vădit atât condiția cu privire la furnizarea unor date cu privire la atitudini potrivnice regimului comunist precum și condiția încălcării unor drepturi și libertăți fundamentale prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 ceea ce impunea reținerea, de către instanța de fond, a calității de colaborator al securității in persoana intimatului-pârât.

Astfel, susține recurentul că acțiunea promovată s-a întemeiat pe împrejurarea că intimatul-pârât, sub acoperirea numelui conspirativ I.S. a informat Securitatea despre comportamentul antisocial al unei persoane ce locuia în același imobil situat pe str. R.B., locație care se afla pe traseul coloanei oficiale a președintelui statului de la acel moment. Consideră recurentul-reclamant că, raportat la importanța scopului urmărit prin recrutarea intimatului, respectiv constituirea unei rețele informative pentru realizarea pazei șefului statului, comportamentul antisocial al numitului D.S. capătă valențe politice. Consideră recurentul că în mod greșit instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză nu se poate conchide că pârâtul a denunța activități potrivnice regimului comunist, în condițiile în care pe baza delațiunilor intimatului, organele de securitate au deschis, pe numele numitului D.Ș.

Dosarul de urmărire nr. 1211781, ceea ce denotă că manifestările acestuia erau privite ca și acte care ar putea împiedica buna desfășurare a misiunilor de asigurare a securității deplasării conducerii superioare de partid și de stat. Mai arată recurentul că, în cauză este îndeplinită și a doua condiție care se referă la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale și nu neapărat la încălcarea propriu-zisă a acestor drepturi, în condițiile în care este exclus ca intimatul-pârât să nu fi realizat faptul că, odată ce furniza astfel de informații asupra celui la care se referea denunțul urma, de obicei, să se desfășoare o acțiune de investigare din partea Securității, ori o înăsprire a formelor de supraveghere, dacă persoana în cauză era deja urmărită.

Mai arată recurentul-reclamant că prezintă importanță, în cauză, și faptul că intimatul din propria inițiativă, a relatat ofițerului de Securitate anterior recrutării, despre faptul că în același imobil mai locuiește numitul D.Ș. care în mod frecvent provoacă scandaluri, găzduiește persoane fără forme legale. Prin urmare, consideră recurentul că această ultimă condiție nu este doar îndeplinită ci chiar depășită, câtă vreme încălcarea dreptului la viață privată și la liberă opinie este certă, nu este doar potențială. Mai mult, delațiunea intimatului, anterioară recrutării a constituit material de primă sesizare și singurul motiv pentru supravegherea informativă a numitului D.Ș. 3. Hotărârea instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304 1 din C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente: Astfel, potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, este considerată colaborator al securității persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Totodată, Înalta Curte subliniază faptul că pentru constatarea calității de colaborator al Securității, în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008 nu este suficientă doar semnarea unui angajament de colaborare cu fosta Securitate și furnizarea unor informații către organele fostei Securități ci se impune constatarea cu certitudine a faptului că au fost furnizate, în această calitate, informații prin care se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, de natură a conduce la suprimarea sau îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, ceea ce nu se poate reține în persoana intimatului. În cauză instanța de fond a reținut în mod justificat că nu sunt întrunite cumulativ cele trei condiții prevăzute de lege pentru constatarea calității de colaborator al securității, cât timp, recurentul-reclamant, căruia i-a revenit sarcina probei, nu a făcut dovada calității informațiilor furnizate de intimatul-pârât, în acord cu exigențele normei legale mai sus redate.

Astfel, este de necontestat faptul că intimatul a semnat un angajament privind sprijinirea organelor fastei Securități, în baza căruia a furnizat o serie de informații referitoare la comportamentul antisocial al unei persoane care, cum în mod corect reține și judecătorul fondului se afla deja în atenția Securității, de circa un an. Din analiza conținutului celor trei note raport întocmite de ofițerii de Securitate în urma discuțiilor purtate cu intimatul, rezultă că informațiile furnizate de către acesta cu privire la comportamentul numitului D.Ș., nu se încadrează în sfera noțiunii de denunțare a unor activități și atitudini potrivnice regimului totalitar.

Astfel, denunțarea unor fapte antisociale respectiv comportament violent pe fondul consumului excesiv de alcool (nota din 4 mai 1987), consumul frecvent la domiciliu de băuturi alcoolice împreună cu alte persoane, comercializarea unor preparate din carne la suprapreț (nota din 2 septembrie 1987), intervenția organelor de poliție pentru sancționarea consumului excesiv de băuturilor alcoolice și atenționarea în legătură cu găzduirea unor persoane (nota din 23 octombrie 1987) nu se circumscrie ipotezei normei înscrise în art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2000, cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs.

Faptul că persoana în legătură cu care au fost furnizate o serie de informații locuia într-un imobil situate pe traseul pe care se deplasa conducătorul statului din acea vreme, nu poate conduce la metamorfozarea unor fapte antisociale în fapte cu caracter politic cum în mod greșit susține recurentul Prin urmare, simpla denunțare, în termeni generali, a unui comportament antisocial al unei persoane aflate deja în atenția organelor fostei Securități, așa cum rezultă fără echivoc din raportul cu propunere de recrutare din 25 martie 1987, respectiv raportul informativ din 28 noiembrie 1986, în absența altor mijloace de probă administrate în cauză referitoare la alte informații furnizate de intimat, nu corespunde exigențelor art. 2 lit. b) din O.G.

nr. 24/2008, cum în mod corect a apreciat și instanța de fond. În consecință, constatând că situația de fapt expusă de recurentul-reclamant nu este confirmată de înscrisuri prin care să se demonstreze că intimatul-pârât a furnizat informații de natură să vizeze îngrădirea unor drepturi ți libertăți fundamentale, toate criticile formulate de recurentul-reclamant apar ca fiind nefondate. Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.N.S.A.S., împotriva sentinței civile nr. 3633 din 28 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2011.