ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1816/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

în recurs

Prin Decizia nr. 1799 din 13 aprilie 2010,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat de R.R. împotriva Sentinței

nr. 1320 din 30 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, privind constatarea calității sale de

colaborator al securității.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de recurs a apreciat că prima instanță a examinat și

valorificat în mod corect materialul probator existent la dosar, raportat la

prevederile legale incidente, respectiv art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr.

24/2008, reținând, în esență, următoarele:

Activitatea

desfășurată de recurentul pârât de la semnarea angajamentului, la data de 21

octombrie 1980, și până în 1984, când a încetat legătura operativă, sub numele

conspirativ de „P.”, se circumscrie noțiunii de colaborator al Securității, în

sensul în care acest termen este definit de art. 2 lit. b) teza I din actul

normativ precitat.

Din modalitatea în

care este definită noțiunea de „colaborator al Securității” în cuprinsul art. 2

lit. b) teza I, Înalta Curte a reținut că legiuitorul nu distinge după cum

informația furnizată avea sau nu caracter notoriu, iar în caz afirmativ să fi

fost cunoscută de organele Securității, chiar și în lipsa informării lor de

către pârât.

Definiția

colaboratorului Securității se raportează exclusiv la atitudinea

informatorului, care trebuia doar să conștientizeze consecințele delațiunii

sale, respectiv că, în mod normal, raportat la realitățile vremii, informația

sa nu putea fi trecută cu vederea, ci ar fi condus, de regulă, cel puțin la

deschiderea unei acțiuni informative sau la efectuarea unor verificări asupra

persoanei vizate. Cu atât mai mult, conștientizarea consecințelor activității

sale de informare de către pârât, este în afara oricărei discuții, având în

vedere că avea profesia de procuror și înțelegea, pe deplin, ce repercursiuni

pot avea asupra persoanelor la care s-a referit în comunicările lui către

ofițerul de securitate. Astfel, deosebit de grave sunt informațiile pe care

le-a comunicat la data de 26 august 1980 despre o judecătoare care a achitat un

inculpat ce fusese trimis în judecată pentru lipsă în gestiune, sugerând lipsa

de corectitudine a acesteia, consecințele delațiunii sale putând fi extrem de

grave pentru persoana în cauză. Așadar, nu este vorba pur și simplu despre o

informare neutră, în sensul că la Judecătoria Alexandria a fost pronunțată o

soluție de achitare într-un dosar penal, cum se susține în recurs.

Tot despre aceeași

judecătoare, pârâtul a informat Securitatea că aceasta audiază și colportează

știrile transmise de postul de radio Europa Liberă și a primit instrucțiuni de a

contacta magistratul în cauză pentru a verifica dacă cele aflate de la Europa

Liberă le discută și la locul de muncă. Or, rezultă cu puterea evidenței că

informațiile furnizate de pârât vizează îngrădirea dreptului la viață privată

și la libertatea de exprimare ale colegei sale, judecător din Alexandria, după

cum și informația despre un avocat ai cărui părinți fac parte dintr-o sectă

religioasă, vizează îngrădirea dreptului la libertatea de conștiință.

În raport de acestea,

se arată în considerentele deciziei atacate, declarația autentică a fostului

ofițer de Securitate S.I., în care se susține că pârâtul, ca informator al

Securității, a avut o prestație necorespunzătoare, este lipsită de relevanță.

Ceea ce contează, din perspectiva art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, nu

este aprecierea generală asupra valorii informative a datelor furnizate de un

colaborator al Securității, ci fiecare informație în concret. Din acest punct

de vedere, definiția dată în art. 2 lit. b) nu pretinde existența unor pluralități

de acte de colaborare, așa cum, în mod constant, a subliniat în jurisprudența

sa Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind suficientă și o singură

informație care să respecte însă condițiile impuse de această prevedere,

respectiv 1) denunțarea unor atitudini potrivnice regimului comunist și 2)

vizarea îngrădirii unor drepturi fundamentale ale omului. Pentru aceleași

motive, nu prezintă relevanță nici celelalte declarații depuse la dosar de

pârât, unele fiind ale persoanelor despre care a informat securitatea. Așa cum

rezultă din art. 2 lit. b), nu e necesar ca drepturile persoanelor să fi fost

îngrădite efectiv, ci doar ca informațiile furnizate să fi vizat îngrădirea

drepturilor.

De asemenea, a

reținut instanța de recurs, nu poate fi primită critica sub aspectul că toate

informațiile sunt consemnate exclusiv în rapoartele întocmite de ofițerul de

securitate, fără să existe înscrisuri care să provină de la recurent, deoarece

O.U.G. nr. 24/2008 recunoaște în mod expres forța probantă a acestor rapoarte.

În fine, a

concluzionat instanța de recurs, nici apărarea în sensul că cele menționate în

angajament (referitoare la prevenirea săvârșirii faptelor antisociale și cele

privind prevenirea infracțiunilor) erau obligații de serviciu ale pârâtului nu

poate fi primită deoarece acesta, în calitate de procuror, trebuia să urmeze

procedurile legale pentru sancționarea unor astfel de fapte, nu să colaboreze

cu poliția politică a regimului totalitar, în maniera în care acest tip pe

activitate o presupune.

anulare exercitată în cauză

Împotriva acestei

decizii, recurentul R.R. a formulat contestație în anulare, invocând

prevederile art. 318 C. proc. civ., cu referire la cazul omisiunii de cercetare

a tuturor motivelor de recurs.

În motivarea căii de

atac, contestatorul a arătat că instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra

criticii referitoare la îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute

în art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, nefăcând nici o referire la acest

aspect esențial și la prima condiție impusă de lege, aceea ca informațiile să

vizeze denunțarea unor atitudini potrivnice regimului comunist.

A mai arătat că

instanța de recurs nu a analizat în nici un mod aspectele referitoare la

condițiile semnării angajamentului, la obligațiile asumate prin acesta, în

virtutea calității de procuror, și la constatările ofițerilor de securitate,

care au consemnat că nu a dovedit preocupare în vederea rezolvării sarcinilor

trasate pentru culegerea de informații.

În raport cu toate

împrejurările expuse, contestatorul a concluzionat că instanța nu a analizat

obiectiv întregul material probator administrat în cauză și nu a verificat

îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru stabilirea calității de

colaborator al Securității, făcând o greșită aplicare a legii și pronunțând o

hotărâre nelegală.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra contestației în anulare

și de drept relevante

Contestația în

anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă, ale

cărei motive sunt expres și limitativ prevăzute în art. 317 și 318 C. proc.

civ. Nu pot fi invocate pe această cale, aspecte legate de greșita apreciere a

probelor sau aplicare a legii, care pot constitui doar motive de reformare a

hotărârii în cadrul recursului.

Potrivit art. 318 C.

proc. civ., în afara contestației în anulare obișnuite, reglementate de art.

317 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu

contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli

materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în

parte, a omis să cerceteze, din greșeală, vreunul dintre motivele de modificare

sau de casare – teză pe care s-a întemeiat calea de atac exercitată în cauză.

Din conținutul

deciziei contestate, expus la pct. I.1 din considerentele prezentei hotărâri,

rezultă însă că instanța de recurs a examinat în profunzime toate motivele de

recurs invocate de parte, referindu-se în detaliu la argumentele subsumate

acestora.

Astfel, contrar

susținerilor contestatorului, instanța de recurs a analizat atât natura

informațiilor furnizate asupra Securității și posibilele efecte asupra

persoanelor vizate, din perspectiva ambelor condiții prevăzute cumulativ în

art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, cât și valoarea probatorie a notelor și

rapoartelor întocmite de ofițerul de Securitate și a declarațiilor depuse la

dosar.

soluției adoptate asupra contestației în anulare

Având în vedere

considerentele expuse și ținând seama de prevederile art. 320 C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de R.R. împotriva Deciziei nr. 1799 din 13 aprilie 2010 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 25 martie 2011.