ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1816/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Decizia pronunțată în recurs Prin Decizia nr. 1799 din 13 aprilie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat de R.R. împotriva Sentinței nr. 1320 din 30 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, privind constatarea calității sale de colaborator al securității. Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a apreciat că prima instanță a examinat și valorificat în mod corect materialul probator existent la dosar, raportat la prevederile legale incidente, respectiv art. 2 lit. b) teza I din O.U.G.

nr. 24/2008, reținând, în esență, următoarele: Activitatea desfășurată de recurentul pârât de la semnarea angajamentului, la data de 21 octombrie 1980, și până în 1984, când a încetat legătura operativă, sub numele conspirativ de „P.”, se circumscrie noțiunii de colaborator al Securității, în sensul în care acest termen este definit de art. 2 lit. b) teza I din actul normativ precitat. Din modalitatea în care este definită noțiunea de „colaborator al Securității” în cuprinsul art. 2 lit. b) teza I, Înalta Curte a reținut că legiuitorul nu distinge după cum informația furnizată avea sau nu caracter notoriu, iar în caz afirmativ să fi fost cunoscută de organele Securității, chiar și în lipsa informării lor de către pârât.

Definiția colaboratorului Securității se raportează exclusiv la atitudinea informatorului, care trebuia doar să conștientizeze consecințele delațiunii sale, respectiv că, în mod normal, raportat la realitățile vremii, informația sa nu putea fi trecută cu vederea, ci ar fi condus, de regulă, cel puțin la deschiderea unei acțiuni informative sau la efectuarea unor verificări asupra persoanei vizate. Cu atât mai mult, conștientizarea consecințelor activității sale de informare de către pârât, este în afara oricărei discuții, având în vedere că avea profesia de procuror și înțelegea, pe deplin, ce repercursiuni pot avea asupra persoanelor la care s-a referit în comunicările lui către ofițerul de securitate.

Astfel, deosebit de grave sunt informațiile pe care le-a comunicat la data de 26 august 1980 despre o judecătoare care a achitat un inculpat ce fusese trimis în judecată pentru lipsă în gestiune, sugerând lipsa de corectitudine a acesteia, consecințele delațiunii sale putând fi extrem de grave pentru persoana în cauză. Așadar, nu este vorba pur și simplu despre o informare neutră, în sensul că la Judecătoria Alexandria a fost pronunțată o soluție de achitare într-un dosar penal, cum se susține în recurs. Tot despre aceeași judecătoare, pârâtul a informat Securitatea că aceasta audiază și colportează știrile transmise de postul de radio Europa Liberă și a primit instrucțiuni de a contacta magistratul în cauză pentru a verifica dacă cele aflate de la Europa Liberă le discută și la locul de muncă.

Or, rezultă cu puterea evidenței că informațiile furnizate de pârât vizează îngrădirea dreptului la viață privată și la libertatea de exprimare ale colegei sale, judecător din Alexandria, după cum și informația despre un avocat ai cărui părinți fac parte dintr-o sectă religioasă, vizează îngrădirea dreptului la libertatea de conștiință. În raport de acestea, se arată în considerentele deciziei atacate, declarația autentică a fostului ofițer de Securitate S.I., în care se susține că pârâtul, ca informator al Securității, a avut o prestație necorespunzătoare, este lipsită de relevanță. Ceea ce contează, din perspectiva art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, nu este aprecierea generală asupra valorii informative a datelor furnizate de un colaborator al Securității, ci fiecare informație în concret.

Din acest punct de vedere, definiția dată în art. 2 lit. b) nu pretinde existența unor pluralități de acte de colaborare, așa cum, în mod constant, a subliniat în jurisprudența sa Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind suficientă și o singură informație care să respecte însă condițiile impuse de această prevedere, respectiv 1) denunțarea unor atitudini potrivnice regimului comunist și 2) vizarea îngrădirii unor drepturi fundamentale ale omului. Pentru aceleași motive, nu prezintă relevanță nici celelalte declarații depuse la dosar de pârât, unele fiind ale persoanelor despre care a informat securitatea. Așa cum rezultă din art. 2 lit. b), nu e necesar ca drepturile persoanelor să fi fost îngrădite efectiv, ci doar ca informațiile furnizate să fi vizat îngrădirea drepturilor.

De asemenea, a reținut instanța de recurs, nu poate fi primită critica sub aspectul că toate informațiile sunt consemnate exclusiv în rapoartele întocmite de ofițerul de securitate, fără să existe înscrisuri care să provină de la recurent, deoarece O.U.G. nr. 24/2008 recunoaște în mod expres forța probantă a acestor rapoarte. În fine, a concluzionat instanța de recurs, nici apărarea în sensul că cele menționate în angajament (referitoare la prevenirea săvârșirii faptelor antisociale și cele privind prevenirea infracțiunilor) erau obligații de serviciu ale pârâtului nu poate fi primită deoarece acesta, în calitate de procuror, trebuia să urmeze procedurile legale pentru sancționarea unor astfel de fapte, nu să colaboreze cu poliția politică a regimului totalitar, în maniera în care acest tip pe activitate o presupune.

2. Contestația în anulare exercitată în cauză Împotriva acestei decizii, recurentul R.R. a formulat contestație în anulare, invocând prevederile art. 318 C. proc. civ., cu referire la cazul omisiunii de cercetare a tuturor motivelor de recurs. În motivarea căii de atac, contestatorul a arătat că instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra criticii referitoare la îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute în art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, nefăcând nici o referire la acest aspect esențial și la prima condiție impusă de lege, aceea ca informațiile să vizeze denunțarea unor atitudini potrivnice regimului comunist.

A mai arătat că instanța de recurs nu a analizat în nici un mod aspectele referitoare la condițiile semnării angajamentului, la obligațiile asumate prin acesta, în virtutea calității de procuror, și la constatările ofițerilor de securitate, care au consemnat că nu a dovedit preocupare în vederea rezolvării sarcinilor trasate pentru culegerea de informații. În raport cu toate împrejurările expuse, contestatorul a concluzionat că instanța nu a analizat obiectiv întregul material probator administrat în cauză și nu a verificat îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru stabilirea calității de colaborator al Securității, făcând o greșită aplicare a legii și pronunțând o hotărâre nelegală.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare 1. Argumente de fapt și de drept relevante Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă, ale cărei motive sunt expres și limitativ prevăzute în art. 317 și 318 C. proc. civ. Nu pot fi invocate pe această cale, aspecte legate de greșita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care pot constitui doar motive de reformare a hotărârii în cadrul recursului. Potrivit art. 318 C. proc. civ., în afara contestației în anulare obișnuite, reglementate de art. 317 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis să cerceteze, din greșeală, vreunul dintre motivele de modificare sau de casare – teză pe care s-a întemeiat calea de atac exercitată în cauză.

Din conținutul deciziei contestate, expus la pct. I.1 din considerentele prezentei hotărâri, rezultă însă că instanța de recurs a examinat în profunzime toate motivele de recurs invocate de parte, referindu-se în detaliu la argumentele subsumate acestora. Astfel, contrar susținerilor contestatorului, instanța de recurs a analizat atât natura informațiilor furnizate asupra Securității și posibilele efecte asupra persoanelor vizate, din perspectiva ambelor condiții prevăzute cumulativ în art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, cât și valoarea probatorie a notelor și rapoartelor întocmite de ofițerul de Securitate și a declarațiilor depuse la dosar. 2. Temeiul legal al soluției adoptate asupra contestației în anulare Având în vedere considerentele expuse și ținând seama de prevederile art. 320 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de R.R. împotriva Deciziei nr. 1799 din 13 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 martie 2011.