ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 476/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Soluția primei instanțe Prin sentința civilă nr. 742 din 24 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul R.C., constatându-se calitatea acestuia din urmă de colaborator al Securității.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că pârâtul a fost recrutat la 13 octombrie 1976 la UM 0811 Constanța, unde a îndeplinit stagiul militar, acesta semnând angajamentul de a sprijini organele de securitate în activitatea desfășurată privind descoperirea și lichidarea infracțiunilor îndreptate împotriva securității statului, numele conspirativ stabilit fiind "L.". A mai reținut judecătorul fondului că în perioada formală de colaborare, de la data semnării angajamentului (1976) la abandonarea acestuia (1981) nu s-a manifestat cu evidență intenția pârâtului de a sprijini efectiv organele de represiune, apreciind că o atare concluzie se impune față de conținutul informațiilor furnizate ofițerului de legătură de-a lungul timpului, acestea vizând în mod constant aspecte neutre sau pozitive.

Relevantă însă în speța dedusă judecății a fost apreciată a fi nota raport nr. 14466/005 întocmită de lt. col. M.M. din cadrul MI – Serviciul Municipal Petroșani la 5 iulie 1979, în care ofițerul consemnează că recurentul-pârât i-a comunicat că într-o discuție avută cu numitul C.C., muncitor la I.M. Lupeni, aceasta s-a arătat nemulțumit de faptul că, fiind membru al cultului penticostal, a lipsit mai multe zile de la serviciu în zilele de sâmbătă și din această cauză conducerea I.M. Lupeni intenționează să-i desfacă contractul de muncă, afirmând că dacă i se desface contractul de muncă, când va veni conducătorul țării în Valea Jiului se va arunca în fața mașinii pentru a-i putea aduce la cunoștință persecuția credincioșilor din acest cult.

Judecătorul fondului a apreciat că exprimarea formală a adeziunii de sprijin a organelor de securitate, coroborată cu informațiile examinate, ce au avut ca urmare îngrădirea drepturilor fundamentale la liberă exprimare, respectiv libertatea gândirii, conștiinței și religiei, formează conținutul noțiunii de colaborare cu Securitatea, în sensul legii. Totodată, s-a reținut că informația furnizată constând în manifestarea nemulțumirii angajatului C. cu privire la iminenta desfacerii contractului de muncă în condițiile nemotivării de către angajator a absențelor din zilele de sâmbătă, absențe cauzate de respectarea normelor religioase impuse de cultul al cărui adept era C.C., și exprimarea dorinței de a face cunoscută conducătorului statului printr-o acțiune de protest a acestei nemulțumiri, constituie o atitudine potrivnică regimului totalitar comunist.

2. Motivele de recurs formulate de recurentul-pârât R.C. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs reclamantul, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9, 8 și 7 C. proc. civ., în susținerea cărora a prezentat, în esență, următoarele critici: - în mod greșit instanța de fond a apreciat și a stabilit calitatea sa de colaborator al Securității pe baza unui singur act, respectiv a unei singure relatări; - deși prima instanță, în mod corect nu a luat în considerare 17 din cele 18 înscrisuri prezentate de reclamanta-intimată, în mod greșit a ajuns totuși la concluzia că sunt întrunite cerințele legale prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008, deși în acest text legiuitorul folosește exclusiv pluralul, atunci când se referă la note, rapoarte și relatări; - înscrisul pe baza căruia instanța a admis acțiunea reclamantului Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității este irelevant întrucât din cuprinsul notei raport nr. 14466/005 întocmită la data de 5 iulie 1979 rezultă că acțiunea definitorie pentru activitatea colaboratorului este aceea de a „denunța” ceea ce nu este cazul cu privire la conținutul acelei note; - deducția instanței în sensul îngrădirii drepturilor fundamentale de personal la care se face referire în nota apreciată ca relevantă nu este logică; - în sensul art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

se susține că documentele prezentate nu au relevanță nici în mod direct și nici indirect astfel că nu pot servi ca temei al verdictului stabilit, acela de colaborator al Securității; - este greșită susținerea instanței în sensul că nu se impunea și analizarea „aspectelor subiective” respectiv a motivațiilor ce au stat la baza activității de colaborare, întrucât, în opinia recurentului, în acest fel, este încălcat și dreptul la imagine al persoanei vizate, pe care nici o autoritate nu-l poate știrbi; - în mod eronat și cu încălcarea legii nu au fost valorificate și apreciate în cauză evidenta lipsă a dorinței recurentului de a colabora și pasivitatea în care acesta a rămas, față de solicitările de colaborare; - hotărârea nu cuprinde în sensul art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. motivele pe care se sprijină, înlăturând fără argumentare probele testimoniale și cea cu expertiza grafologică, cerută de pârât. 3. Considerentele și soluția instanței de recurs Recursul nu este fondat. Examinând sentința atacată în raport de motivele de recurs formulate, față de prevederile legale incidente din materia supusă analizei și sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate care să impună fie casarea, fie modificarea hotărârii atacate, în considerarea celor în continuare arătate. Înalta Curte apreciază că prima instanță a examinat și valorificat în mod corect materialul probator existent la dosar, raportat la prevederile legale incidente, respectiv art. 2 lit. b) teza I din O.U.G.

nr. 24/2008. În acord cu cele reținute de prima instanță, Înalta Curte apreciază că activitatea desfășurată de recurentul-reclamant de la semnarea angajamentului, 1976, și până la abandonarea în anul 1981, sub numele conspirativ de „L.” se circumscrie noțiunii de colaborator al Securității, în sensul în care aceste termen este definit de art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008. Este adevărat că prima instanță a apreciat, cu privire la marea majoritate a notelor informative furnizate de recurentul reclamant că acestea conțineau relatări neutre ce nu erau de natură a antrena consecințe negative pentru persoanele menționate, în sensul art. 2 lit. b) din actul normativ menționat. Totodată însă Înalta Curte apreciază că nu este fondată critica recurentului vizând nejustificata reținere a calității sale de colaborator al Securității, în temeiul unor informații cuprinse în nota raport nr. 14466/005 din 5 iulie 1979, față de cerințele legale ale textului sus-indicat.

Astfel, din modalitatea în care este definită noțiunea de „colaborator al securității” în cuprinsul art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, text al cărui conținut a fost reprodus și în cuprinsul hotărârii primei instanțe, Înalta Curte reține, în primul rând, că legiuitorul nu distinge după cum informația furnizată era sau nu la îndemâna Securității sau putea fi cunoscută oricum pe alte căi. Definiția colaboratorului Securității se raportează exclusiv la atitudinea infirmatorului care trebuia doar să conștientizeze consecințele delațiunii sale, respectiv că, în mod normal, raportat la realitățile vremii, informația sa nu putea fi trecută cu vederea, ci ar fi condus de regulă, cel puțin la deschiderea unei acțiuni informative sau la efectuarea unor verificări asupra persoanei vizate.

Totodată definiția dată de art. 2 lit. b) nu cere existența unei pluralități de acte de colaborare, după cum a mai statuat deja Înalta Curte în jurisprudența[1] sa, fiind suficientă și o singură informație care să respecte însă condițiile impuse de această prevedere, respectiv (i) denunțarea unor atitudini potrivnice regimului comunist și (ii) vizarea încadrării unor drepturi fundamentale ale omului, astfel că nici sub acest aspect criticile recurentului nu sunt fondate. Nefondate sunt și criticile recurentului vizând lipsa de relevanță a conținutului notei ce a atras constatarea calității sale de colaborator al Securității. Actele dosarului atestă că, pe lângă informațiile apreciate ca fiind fără valoare informativă, sau cu valoare redusă, recurentul a denunțat atitudinea și intențiile potrivnice regimului comunist ale unui muncitor la I.M.

Lupeni, care, fiind membru al cultului penticostal a lipsit mai multe zile de la serviciu, în zilele de sâmbătă, afirmând că în situația în care îi va fi desfăcut contractul de muncă se va arunca în fața mașinii conducătorului țării de la acea dată, pentru a informa cu privire la persecuțiile la care sunt supuși credincioși acestui cult. Înscrisurile depuse relevă și împrejurarea că urmare a acestei informări, persoana respectivă a fost luată „în evidența celor suspecți” de către organele de securitate (fila 3 dosar fond).

Or, în aceste condiții nu se poate reține că în raport cu rigorile regimului trecut recurentul nu ar fi avut reprezentarea consecințelor informațiilor furnizate și nu ar fi acceptat producerea lor, acestea presupunând în mod evident cel puțin efectuarea unor investigații suplimentare asupra celui luat în evidență, cu consecința încălcării dreptului lui la viața privată și la propriile convingeri religioase și cu consecința încălcării libertății de conștiință.

În fine, nefondate sunt și toate celelalte critici ale recurentului vizând nevalorificarea de către prima instanță a lipsei evidente de colaborare și în general neanalizarea „aspectelor subiective” raportate la activitatea de colaborare, pe de-o parte, pentru că așa cum corect s-a apreciat, legiuitorul nu a supus examinării pe cale judiciară a motivațiilor ce au stat, de la caz la caz, la baza activității de colaborare, nefiind stabilite grade diferite de culpă sau de exonerare, după caz, din această perspectivă. În plus, în cauză nu s-a pretins, practic, nici exercitarea unei constrângeri de ordin moral pentru acceptarea colaborării iar simplele considerațiuni ale recurentului vizând relativa pasivitate în care s-a aflat în perioada colaborării, chiar dacă posibil a fi argumentate din punct de vedere moral, nu constituie, raportat la textele legale aplicabile, cauze de exonerare de la reținerea calității de colaborator al Securității.

În consecință, reținând netemeinicia criticilor formulate de recurentul-reclamant, se va respinge ca nefondat prezentul recurs, în temeiul art. 312 C. proc. civ. cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de R.C. împotriva sentinței civile nr. 742 din 24 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 februarie 2010.