ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 476/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

1.

Circumstanțele cauzei.

Soluția primei instanțe

Prin sentința civilă nr.

742 din 24 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios

administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată de Consiliul Național

pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul R.C.,

constatându-se calitatea acestuia din urmă de colaborator al Securității.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că pârâtul a fost recrutat la 13

octombrie 1976 la UM 0811 Constanța, unde a îndeplinit stagiul militar, acesta

semnând angajamentul de a sprijini organele de securitate în activitatea

desfășurată privind descoperirea și lichidarea infracțiunilor îndreptate

împotriva securității statului, numele conspirativ stabilit fiind "L.".

A mai reținut judecătorul

fondului că în perioada formală de colaborare, de la data semnării angajamentului

(1976) la abandonarea acestuia (1981) nu s-a manifestat cu evidență intenția

pârâtului de a sprijini efectiv organele de represiune, apreciind că o atare concluzie

se impune față de conținutul informațiilor furnizate ofițerului de legătură

de-a lungul timpului, acestea vizând în mod constant aspecte neutre sau

pozitive.

Relevantă însă în speța

dedusă judecății a fost apreciată a fi nota raport nr. 14466/005 întocmită de

lt. col. M.M. din cadrul MI – Serviciul Municipal Petroșani la 5 iulie 1979, în

care ofițerul consemnează că recurentul-pârât i-a comunicat că într-o discuție avută

cu numitul C.C., muncitor la I.M. Lupeni, aceasta s-a arătat nemulțumit de

faptul că, fiind membru al cultului penticostal, a lipsit mai multe zile de la

serviciu în zilele de sâmbătă și din această cauză conducerea I.M. Lupeni intenționează

să-i desfacă contractul de muncă, afirmând că dacă i se desface contractul de

muncă, când va veni conducătorul țării în Valea Jiului se va arunca în fața

mașinii pentru a-i putea aduce la cunoștință persecuția credincioșilor din acest

cult.

Judecătorul fondului a

apreciat că exprimarea formală a adeziunii de sprijin a organelor de

securitate, coroborată cu informațiile examinate, ce au avut ca urmare

îngrădirea drepturilor fundamentale la liberă exprimare, respectiv libertatea

gândirii, conștiinței și religiei, formează conținutul noțiunii de colaborare

cu Securitatea, în sensul legii.

Totodată, s-a reținut că

informația furnizată constând în manifestarea nemulțumirii angajatului C. cu

privire la iminenta desfacerii contractului de muncă în condițiile nemotivării

de către angajator a absențelor din zilele de sâmbătă, absențe cauzate de

respectarea normelor religioase impuse de cultul al cărui adept era C.C., și

exprimarea dorinței de a face cunoscută conducătorului statului printr-o

acțiune de protest a acestei nemulțumiri, constituie o atitudine potrivnică

regimului totalitar comunist.

formulate de recurentul-pârât R.C.

Împotriva

acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs reclamantul, invocând

motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9, 8 și 7 C. proc. civ., în

susținerea cărora a prezentat, în esență, următoarele critici:

- în

mod greșit instanța de fond a apreciat și a stabilit calitatea sa de colaborator

al Securității pe baza unui singur act, respectiv a unei singure relatări;

- deși

prima instanță, în mod corect nu a luat în considerare 17 din cele 18 înscrisuri

prezentate de reclamanta-intimată, în mod greșit a ajuns totuși la concluzia că

sunt întrunite cerințele legale prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr.

24/2008, deși în acest text legiuitorul folosește exclusiv pluralul, atunci

când se referă la note, rapoarte și relatări;

- înscrisul

pe baza căruia instanța a admis acțiunea reclamantului Consiliul Național

pentru Studierea Arhivelor Securității este irelevant întrucât din cuprinsul notei

raport nr. 14466/005 întocmită la data de 5 iulie 1979 rezultă că acțiunea

definitorie pentru activitatea colaboratorului este aceea de a „denunța” ceea

ce nu este cazul cu privire la conținutul acelei note;

-

deducția instanței în sensul îngrădirii drepturilor fundamentale de personal la

care se face referire în nota apreciată ca relevantă nu este logică;

- în

sensul art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se susține că documentele prezentate nu au

relevanță nici în mod direct și nici indirect astfel că nu pot servi ca temei al

verdictului stabilit, acela de colaborator al Securității;

- este

greșită susținerea instanței în sensul că nu se impunea și analizarea „aspectelor

subiective” respectiv a motivațiilor ce au stat la baza activității de colaborare,

întrucât, în opinia recurentului, în acest fel, este încălcat și dreptul la

imagine al persoanei vizate, pe care nici o autoritate nu-l poate știrbi;

- în

mod eronat și cu încălcarea legii nu au fost valorificate și apreciate în cauză

evidenta lipsă a dorinței recurentului de a colabora și pasivitatea în care acesta

a rămas, față de solicitările de colaborare;

- hotărârea

nu cuprinde în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ. motivele pe care se

sprijină, înlăturând fără argumentare probele testimoniale și cea cu expertiza grafologică,

cerută de pârât.

3.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Recursul

nu este fondat.

Examinând

sentința atacată în raport de motivele de recurs formulate, față de prevederile

legale incidente din materia supusă analizei și sub toate aspectele, conform art.

304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu subzistă în cauză

motive de nelegalitate care să impună fie casarea, fie modificarea hotărârii atacate,

în considerarea celor în continuare arătate.

Înalta

Curte apreciază că prima instanță a examinat și valorificat în mod corect materialul

probator existent la dosar, raportat la prevederile legale incidente, respectiv

art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008.

În acord cu cele reținute de prima

instanță, Înalta Curte apreciază că activitatea desfășurată de

recurentul-reclamant de la semnarea angajamentului, 1976, și până la abandonarea

în anul 1981, sub numele conspirativ de „L.” se circumscrie noțiunii de colaborator

al Securității, în sensul în care aceste termen este definit de art. 2 lit. b)

teza I din O.U.G. nr. 24/2008.

Este adevărat că prima instanță a

apreciat, cu privire la marea majoritate a notelor informative furnizate de recurentul

reclamant că acestea conțineau relatări neutre ce nu erau de natură a antrena

consecințe negative pentru persoanele menționate, în sensul art. 2 lit. b) din

actul normativ menționat. Totodată însă Înalta Curte apreciază că nu este

fondată critica recurentului vizând nejustificata reținere a calității sale de colaborator

al Securității, în temeiul unor informații cuprinse în nota raport nr.

14466/005 din 5 iulie 1979, față de cerințele legale ale textului sus-indicat.

Astfel, din modalitatea în care este

definită noțiunea de „colaborator al securității” în cuprinsul art. 2 lit. b)

teza I din O.U.G. nr. 24/2008, text al cărui conținut a fost reprodus și în

cuprinsul hotărârii primei instanțe, Înalta Curte reține, în primul rând, că

legiuitorul nu distinge după cum informația furnizată era sau nu la îndemâna Securității

sau putea fi cunoscută oricum pe alte căi.

Definiția colaboratorului Securității se raportează

exclusiv la atitudinea infirmatorului care trebuia doar să conștientizeze

consecințele delațiunii sale, respectiv că, în mod normal, raportat la realitățile

vremii, informația sa nu putea fi trecută cu vederea, ci ar fi condus de

regulă, cel puțin la deschiderea unei acțiuni informative sau la efectuarea unor

verificări asupra persoanei vizate.

Totodată definiția dată de art. 2 lit. b)

nu cere existența unei pluralități de acte de colaborare, după cum a mai statuat

deja Înalta Curte în jurisprudența[1] sa,

fiind suficientă și o singură informație care să respecte însă condițiile impuse

de această prevedere, respectiv (i) denunțarea unor atitudini potrivnice

regimului comunist și (ii) vizarea încadrării unor drepturi fundamentale ale

omului, astfel că nici sub acest aspect criticile recurentului nu sunt fondate.

Nefondate sunt și criticile recurentului vizând

lipsa de relevanță a conținutului notei ce a atras constatarea calității sale

de colaborator al Securității. Actele dosarului atestă că, pe lângă informațiile

apreciate ca fiind fără valoare informativă, sau cu valoare redusă, recurentul a

denunțat atitudinea și intențiile potrivnice regimului comunist ale unui muncitor

la I.M. Lupeni, care, fiind membru al cultului penticostal a lipsit mai multe

zile de la serviciu, în zilele de sâmbătă, afirmând că în situația în care îi

va fi desfăcut contractul de muncă se va arunca în fața mașinii conducătorului

țării de la acea dată, pentru a informa cu privire la persecuțiile la care sunt

supuși credincioși acestui cult.

Înscrisurile depuse relevă și

împrejurarea că urmare a acestei informări, persoana respectivă a fost luată

„în evidența celor suspecți” de către organele de securitate (fila 3 dosar fond).

Or, în aceste condiții nu se poate reține

că în raport cu rigorile regimului trecut recurentul nu ar fi avut

reprezentarea consecințelor informațiilor furnizate și nu ar fi acceptat

producerea lor, acestea presupunând în mod evident cel puțin efectuarea unor investigații

suplimentare asupra celui luat în evidență, cu consecința încălcării dreptului lui

la viața privată și la propriile convingeri religioase și cu consecința

încălcării libertății de conștiință.

În fine, nefondate sunt și toate

celelalte critici ale recurentului vizând nevalorificarea de către prima

instanță a lipsei evidente de colaborare și în general neanalizarea „aspectelor

subiective” raportate la activitatea de colaborare, pe de-o parte, pentru că

așa cum corect s-a apreciat, legiuitorul nu a supus examinării pe cale

judiciară a motivațiilor ce au stat, de la caz la caz, la baza activității de colaborare,

nefiind stabilite grade diferite de culpă sau de exonerare, după caz, din

această perspectivă.

În plus, în cauză nu s-a pretins, practic,

nici exercitarea unei constrângeri de ordin moral pentru acceptarea colaborării

iar simplele considerațiuni ale recurentului vizând relativa pasivitate în care

s-a aflat în perioada colaborării, chiar dacă posibil a fi argumentate din punct

de vedere moral, nu constituie, raportat la textele legale aplicabile, cauze de

exonerare de la reținerea calității de colaborator al Securității.

În consecință, reținând netemeinicia

criticilor formulate de recurentul-reclamant, se va respinge ca nefondat prezentul

recurs, în temeiul art. 312 C. proc. civ. cu consecința menținerii ca legală și

temeinică a hotărârii pronunțate de prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de R.C.

împotriva sentinței civile nr. 742 din 24 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2

februarie 2010.