ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1747/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1373 din 31 martie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „C.N.S.A.S.") și a constatat calitatea pârâtului H.M. de lucrător al Securității. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Conform fișei de evidență comunicată de SIE cu adresa S/18362 din 29 octombrie 2008, pârâtul a avut gradul de ofițer la Inspectoratul Județean de Securitate Arad în perioada 1972- 1974, fiind încadrat la 08 august 1972, după absolvirea Școlii de ofițeri.

Din actele depuse la dosar rezultă că pârâtul a desfășurat în această perioadă o activitate de dirijare a rețelei informative constând în culegerea de informații despre persoana urmărită S.V. prin informatori și dispunerea de măsuri pentru facilitarea obținerii informațiilor relevante. Instanța a reținut că pârâtul, în concret, a coordonat activitatea informatorilor „R.", „P.", „Ș." și „T.", trasându-le „sarcini" privind modalitatea de obținere a informațiilor și consemnând rapoartele orale sau primind declarațiile scrise ale acestora. Totodată, Curtea de apel a avut în vedere faptul că persoana urmărită -S.V.

- fusese recrutată în 1957 „pe baza „materialelor compromițătoare" referitoare la o condamnare anterioară, după care, din cauza nesincerității, fățărniciei, lipsei de interes în munca de informare a refuzului de colaborare din iunie 1959, a fost exclus din rețeaua informativă la 11 iulie 1959. Cu privire la activitatea desfășurată de pârât, Curtea de apel a reținut următoarele aspecte: - în martie 1973, pârâtul a trasat informatorului T. sarcina de a „continua să tatoneze poziția lui V.Ș., profitând de faptul că au ca pasiune comună domeniul fotografiei, cum apreciază unele măsuri politice, economico-administrative luate pe plan local sau central, legăturile sale"; - la data de 01 noiembrie 1973, pârâtul a dat informatorului „Ș." sarcina de a se apropia de persoana urmărită „prin discuții personale pentru a-i tatona poziția prezentă, anturaj, comportare"; - la data de 17 ianuarie 1974, pârâtul dă aceluiași informator sarcina de a angrena discuții directe cu persoana urmărită în cadrul aparițiilor la școală „pentru a-i cunoaște mai amănunțit poziția prezentă"; - la aceeași dată, pârâtul a stabilit măsurile de exploatare a notei informative în SIG și de a se cere la S II încadrarea lui la Întreprinderea „S.";

- din raportul informativ scris și semnat la 05 martie 1974 de pârât rezultă că acesta a cerut informatorului „R." la o întâlnire anterioară „să stabilească locul de practică - precis - al unor elemente din atenție". A apreciat Curtea de apel că activitățile desfășurate de pârât au dus la suprimarea sau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei aflate sub urmărire, și anume libertatea de exprimare și a opiniilor, precum și dreptul la viață privată. In concluzie, instanța a reținut că pârâtul are calitatea de colaborator al Securității în sensul dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008. Cu referire la apărările pârâtului, instanța le-a înlăturat, reținând că susținerea conform căreia H.M.

se afla în 1972 în perioada de stagiu și de formare profesională reprezintă o circumstanță subiectivă care nu este avută în vedere de legiuitor în ceea ce privește noțiunea de „lucrător al securității", iar faptul că persoana supravegheată nu mai avea calitatea de informator al Securității din 1959 nu prezintă relevanță în cauză. Împotriva sentinței civile nr. 1373 din 31 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul H.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice și invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Recurentul-pârât susține că în mod greșit instanța de fond și-a întemeiat hotărârea pronunțată pe baza susținerilor nefondate ale intimatului-reclamant care nu demonstrează încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei supravegheate V.S.

Sub acest aspect, susține recurentul-pârât că V.S. s-a aflat sub supraveghere în contextul geo-politic din anul 1968, în cadrul acțiunii de măsuri complexe informativ/operative și de pază a principalelor obiective strategice, cu accent pe cele de apărare, de prevenire și diminuare a eventualelor consecințe, ca urmare a faptului că s-au găsit la domiciliu său un pistol și muniția aferentă în stare de funcționare și a faptului că persoanele deținătoare de arme (legal sau ilegal) și mai ales cele care suferiseră condamnări pentru deținere ilegală de arme au format subiect de supraveghere informativ/operativă de către ofițerii de securitate, fiind înființată în acest scop Unitatea 0110 în cadrul Departamentului Securității Statului.

Astfel, recurentul-pârât susține că V.Ș. nu era urmărit pentru faptul că strigase într-o perioadă foarte îndepărtata împotriva Rusiei. Totodată, mai susține recurentul-pârât că, după anul 1972, unitatea din care făcea parte a fost dirijată pentru a-l încadra informativ/operativ pe obiectivul S.V. pentru simplul motiv că acesta apărea în evidențele operative ale Ministerului de Interne de la acea data și, implicit, în evidențele Departamentului Securității Statului ca o persoană care deținuse armament și muniție în mod ilegal și era o persoană suspectă de a comite acte de terorism, astfel că, documentele informative pe C.N.S.A.S. își întemeiază acuzațiile, dacă sunt rupte din contextul situației de fapt existentă la acea dată, pot conduce la o concluzie nefondată, netemeinică și nelegală.

In consecință, recurentul-pârât susține că prin toată activitatea concretă pe care a desfășurat-o nu a încălcat drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, ci a desfășurat activitatea respectivă în spiritul și în litera Constituției și a legilor în vigoare la acea dată și în conformitate cu prevederile Declarației Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului. Mai susține recurentul-pârât că activitatea sa nu contravine nici Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudenței CEDO, nici jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene și nici dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale, conform cărora sunt indispensabile anumite limitări sau restrângeri în exercitarea drepturilor și libertăților omului, atunci când sunt prevăzute de lege și sunt necesare pentru protejarea ordinii publice, securității naționale, sănătății publice sau bunelor moravuri.

Or, sub acest aspect, recurentul-pârât susține că și-a desfășurat întreaga activitate cu respectarea legilor în vigoare la acea dată, astfel că nu se încadrează în ipoteza de „lucrător de Securitate" în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, act normativ ale cărui dispoziții nu trebuie să retroactiveze, întrucât un subiect de drept nu poate fi ținut să răspundă pentru o conduita pe care a avut-o anterior intrării în vigoare a unei legi care reglementează conduita sa anterioară. Mai susține recurentul-pârât că CEDO a calificat actele normative de genul O.U.G.

nr. 24/2008 care au fost adoptate în fostele state socialiste după 1990 ca fiind discriminatorii, că în toate procesele formulate de ofițerii de informații din fostele țări socialiste s-a dat câștig de cauză acestora și că Organizația Internațională a Muncii a somat fostele țări socialiste să abroge astfel de acte pentru că, în esența lor, aceste acte normative sunt discriminatorii și contravin Convenției Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului. In același sens, recurentul-pârât susține că O.U.G. nr. 24/2008, aprobata si modificata de Legea nr. 293/2008, este discriminatorie prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului. In fața instanței de recurs, recurentul-pârât a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G.

nr. 24/2008, aprobată prin Legea nr. 293/2008, în raport cu prevederile ale art. 1 alin. (1) și (5), art. 4, art. 11, art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1)-(3) și (4), art. 20, art. 22 alin. (1), art. 23 alin. (1) și (2), art. 55 și art. 57 din Constituția României în vigoare. La termenul de judecată din 24 martie 2010, apărătorul ales al recurentului-pârât a renunțat la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate. De asemenea, recurentul-pârât a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, care a fost respinsă de Înalta Curte de Casație și Justiție prin încheierea din 3 februarie 2010. Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente: Din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, rezultă că, prin sentința recurată, Curtea de apel a constatat calitatea de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul H.M., în raport cu dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, având în vedere activitatea desfășurată de pârât de dirijare a rețelei informative constând în culegerea de informații despre persoana urmărită S.V. prin informatori și dispunerea de măsuri pentru facilitarea obținerii informațiilor relevante. Prin criticile din recurs, care se circumscriu motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-pârât H.M.

nu contestă realitatea activităților desfășurate, dar susține că activitatea pe care a desfășurat-o în calitate de ofițer la Inspectoratul Județean de Securitate Arad a fost conformă cu dispozițiile Constituției și ale legilor în vigoare la acea dată și ale Declarației Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului și nu a avut ca efect îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei urmărite. Conform dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, a căror incidență a fost reținută de instanța de fond: „Art.

2. - In înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarea semnificație: a) lucrător al Securității - orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului". Din interpretarea dispozițiilor respectiv, rezultă că, pentru a se reține că o persoană se încadrează în ipoteza textului de lege, se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: - persona să fi avut calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989; - persoana să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

In ceea ce îl privește pe recurent, Curtea constată că este îndeplinită prima condiție, de altfel necontestată de către H.M., întrucât, așa cum corect a reținut instanța de fond, conform fișei de evidență, pârâtul a avut gradul de ofițer la Inspectoratul Județean de Securitate Arad în perioada 1972- 1974. In ceea ce privește îndeplinirea celei de-a doua condiții, Curtea constată că nu pot fi primite apărările recurentului-pârât în sensul că activitatea pe care a desfășurat-o nu ar fi avut drept consecință suprimarea sau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului cu referire la persoana urmărită - S.V. Se constată că recurentul-pârât nu contestă activitatea desfășurată constând în dirijarea rețelei informative de culegere de informații despre persoana urmărită S.V.

prin informatori și dispunerea de măsuri pentru facilitarea obținerii informațiilor relevante, dar susține că activitatea a fost justificată ca urmare a faptului că s-au găsit la domiciliu său un pistol și muniția aferentă în stare de funcționare, astfel că era menționat în evidențele Departamentului Securității Statului ca o persoană care deținuse armament și muniție în mod ilegal, fiind astfel suspectă de a comite acte de terorism. In același sens, recurentul-pârât mai susține că în contextul geo-politic al anilor 1968-1972, persoanele deținătoare de arme (legal sau ilegal) și mai ales cele care suferiseră condamnări pentru deținere ilegală de arme au format subiect de supraveghere informativ/operativă de către ofițerii de securitate.

Curtea reține însă, în acord cu cele avute în vedere și de instanța de fond, că din probatoriul administrat rezultă că urmărirea numitului S.V. s-a realizat pentru a se cunoaște „cum apreciază (S.V.) unele măsuri politice, economico-administrative luate pe plan local sau central, legăturile sale" sau „pentru a-i tatona poziția prezentă, anturaj, comportare" ori „pentru a-i cunoaște mai amănunțit poziția prezentă", aspecte care reprezintă ingerințe în viața privată a individului, precum și o încălcare a dreptului la libertatea de exprimare și a opiniilor, consacrat prin art. 28 din Constituția din 1965, în vigoare la momentul respectiv, ca „libertate a cuvântului", precum și a dreptului la viață privată.

In concluzie, Curtea constată că întemeiat, în raport cu probatoriul administrat și activitatea desfășurată de recurentul-pârât, și legal, în raport cu dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, instanța de fond a constatat calitatea de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul H.M. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de H.M. împotriva sentinței civile nr. 1373 din 31 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2010.