ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1747/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1747/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1373 din 31 martie 2009,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „C.N.S.A.S.")

și a constatat calitatea pârâtului H.M. de lucrător al Securității.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a

reținut, în esență, următoarele:

Conform fișei de evidență comunicată de SIE cu adresa

S/18362 din 29 octombrie 2008, pârâtul a avut gradul de ofițer la Inspectoratul

Județean de Securitate Arad în perioada 1972- 1974, fiind încadrat la 08 august

1972, după absolvirea Școlii de ofițeri.

Din actele depuse la dosar rezultă că pârâtul a

desfășurat în această perioadă o activitate de dirijare a rețelei informative

constând în culegerea de informații despre persoana urmărită S.V. prin

informatori și dispunerea de măsuri pentru facilitarea obținerii informațiilor

relevante.

Instanța a reținut că pârâtul, în concret, a

coordonat activitatea informatorilor „R.", „P.", „Ș." și „T.",

trasându-le „sarcini" privind modalitatea de obținere a informațiilor și

consemnând rapoartele orale sau primind declarațiile scrise ale acestora.

Totodată, Curtea de apel a avut în vedere faptul că

persoana urmărită -S.V. - fusese recrutată în 1957 „pe baza „materialelor

compromițătoare" referitoare la o condamnare anterioară, după care, din

cauza nesincerității, fățărniciei, lipsei de interes în munca de informare a

refuzului de colaborare din

iunie 1959, a

fost exclus din rețeaua informativă la 11 iulie 1959.

Cu privire la activitatea desfășurată de pârât,

Curtea de apel a reținut următoarele aspecte:

-

în martie 1973,

pârâtul a trasat informatorului T. sarcina de a

„continua să tatoneze

poziția lui V.Ș., profitând de faptul că au ca

pasiune comună domeniul fotografiei, cum apreciază unele măsuri

politice, economico-administrative luate pe plan

local sau central,

legăturile sale";

- la data de 01 noiembrie 1973, pârâtul a dat

informatorului „Ș." sarcina de a se apropia de persoana urmărită „prin

discuții personale pentru a-i tatona poziția prezentă, anturaj,

comportare";

-

la data de 17

ianuarie 1974, pârâtul dă aceluiași informator sarcina

de a angrena

discuții directe cu persoana urmărită în cadrul aparițiilor la școală „pentru

a-i cunoaște mai amănunțit poziția prezentă";

- la aceeași dată, pârâtul a stabilit măsurile de

exploatare a notei informative în SIG și de a se cere la S

II

încadrarea

lui la Întreprinderea „S.";

- din raportul informativ scris și semnat la 05

martie 1974 de pârât rezultă că acesta a cerut informatorului „R." la o

întâlnire anterioară „să stabilească locul de practică - precis - al unor

elemente din atenție".

A apreciat Curtea de apel că activitățile desfășurate

de pârât au dus la suprimarea sau îngrădirea drepturilor și libertăților

fundamentale ale persoanei aflate sub urmărire, și anume libertatea de

exprimare și a opiniilor, precum și

dreptul

la viață privată.

In concluzie, instanța a reținut că pârâtul are

calitatea de colaborator al

Securității în

sensul dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Cu referire la apărările pârâtului, instanța le-a

înlăturat, reținând că susținerea conform căreia H.M. se afla în 1972 în

perioada de stagiu și de formare profesională reprezintă o circumstanță

subiectivă care nu este avută în vedere de legiuitor în ceea ce privește

noțiunea de „lucrător al securității", iar faptul că persoana

supravegheată nu mai avea calitatea de informator al Securității din 1959 nu

prezintă relevanță în cauză.

Împotriva sentinței civile nr. 1373 din 31 martie

2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal a declarat recurs pârâtul H.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice

și invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Recurentul-pârât susține că în mod greșit instanța de

fond și-a întemeiat hotărârea pronunțată pe baza susținerilor nefondate ale

intimatului-reclamant care nu demonstrează încălcarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale persoanei supravegheate V.S.

Sub acest aspect, susține recurentul-pârât că V.S.

s-a aflat sub supraveghere în contextul geo-politic din anul 1968, în cadrul

acțiunii de măsuri complexe informativ/operative și de pază a principalelor

obiective strategice, cu accent pe cele de apărare, de prevenire și diminuare a

eventualelor consecințe,

ca urmare a

faptului că s-au găsit la domiciliu său un pistol și muniția aferentă în

stare

de funcționare și a faptului că persoanele deținătoare de arme (legal sau

ilegal) și mai ales cele care suferiseră condamnări pentru deținere ilegală de

arme au format subiect de supraveghere informativ/operativă de către ofițerii

de securitate, fiind înființată în acest scop Unitatea 0110 în cadrul

Departamentului Securității Statului.

Astfel, recurentul-pârât susține că V.Ș. nu era

urmărit pentru faptul că

strigase într-o

perioadă foarte îndepărtata împotriva Rusiei.

Totodată, mai susține recurentul-pârât că, după anul

1972, unitatea din care făcea parte a fost dirijată pentru a-l încadra

informativ/operativ pe obiectivul S.V. pentru simplul motiv că acesta apărea în

evidențele operative ale Ministerului de Interne de la acea data și, implicit,

în evidențele Departamentului Securității Statului ca o persoană care deținuse

armament și muniție în mod ilegal și era o persoană suspectă de a comite acte

de terorism, astfel că, documentele informative pe C.N.S.A.S. își întemeiază

acuzațiile, dacă sunt rupte din contextul situației de fapt existentă la acea

dată, pot conduce la o concluzie nefondată, netemeinică și nelegală.

In consecință, recurentul-pârât susține că prin toată

activitatea concretă pe care a desfășurat-o nu a încălcat drepturile și

libertățile fundamentale ale cetățenilor, ci a desfășurat activitatea

respectivă în spiritul și în litera Constituției și a legilor în vigoare la

acea dată și în conformitate cu prevederile Declarației Drepturilor și

Libertăților Fundamentale ale Omului.

Mai susține recurentul-pârât că activitatea sa nu

contravine nici Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudenței

CEDO, nici jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene și nici

dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale, conform

cărora sunt indispensabile anumite limitări sau restrângeri în exercitarea

drepturilor și libertăților omului, atunci când sunt prevăzute de lege și sunt

necesare pentru protejarea ordinii publice, securității naționale, sănătății

publice sau bunelor moravuri. Or, sub acest aspect, recurentul-pârât susține că

și-a desfășurat întreaga activitate cu respectarea legilor în vigoare la acea

dată, astfel că nu se încadrează în ipoteza de „lucrător de Securitate" în

sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, act normativ ale cărui dispoziții

nu trebuie să retroactiveze, întrucât un subiect de drept nu poate fi ținut să

răspundă pentru o conduita pe care a avut-o anterior intrării în vigoare a unei

legi care reglementează conduita sa anterioară.

Mai susține recurentul-pârât că CEDO a calificat

actele normative de genul O.U.G. nr. 24/2008 care au fost adoptate în fostele

state socialiste după 1990 ca fiind discriminatorii, că în toate procesele

formulate de ofițerii de informații din fostele țări socialiste s-a dat câștig

de cauză acestora și că Organizația Internațională a Muncii a somat fostele

țări socialiste să abroge astfel de acte pentru că, în esența lor, aceste acte

normative sunt discriminatorii și contravin Convenției Drepturilor și

Libertăților Fundamentale ale Omului. In același sens, recurentul-pârât susține

că O.U.G. nr. 24/2008, aprobata si modificata de Legea nr. 293/2008, este

discriminatorie prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului.

In fața instanței de recurs, recurentul-pârât a

invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 24/2008,

aprobată prin Legea nr. 293/2008, în raport cu prevederile ale art. 1 alin. (1)

și (5), art. 4, art. 11, art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1)-(3) și (4), art. 20,

art. 22 alin. (1), art. 23 alin. (1) și (2), art. 55 și art. 57 din Constituția

României în vigoare. La termenul de judecată din 24 martie 2010, apărătorul

ales al recurentului-pârât a renunțat la cererea de sesizare a Curții

Constituționale cu excepția de neconstituționalitate.

De asemenea, recurentul-pârât a invocat excepția

lipsei calității procesuale pasive, care a fost respinsă de Înalta Curte de

Casație și Justiție prin încheierea din 3 februarie 2010.

Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, în

raport cu dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304 C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:

Din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului,

rezultă că, prin sentința recurată, Curtea de apel a constatat calitatea de

colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul H.M., în raport cu

dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, având în vedere activitatea

desfășurată de pârât de dirijare a rețelei informative constând în culegerea de

informații despre persoana urmărită S.V. prin informatori și dispunerea de

măsuri pentru facilitarea obținerii informațiilor relevante.

Prin criticile din recurs, care se circumscriu

motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-pârât H.M. nu contestă

realitatea activităților desfășurate, dar susține că activitatea pe care a

desfășurat-o în calitate de ofițer la Inspectoratul Județean de Securitate Arad

a fost conformă cu dispozițiile Constituției și ale legilor în vigoare la acea

dată și ale Declarației Drepturilor și

Libertăților

Fundamentale ale Omului și nu a avut ca efect îngrădirea drepturilor

și

libertăților fundamentale ale persoanei urmărite.

Conform dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008,

aprobată cu

modificări și completări prin

Legea nr. 293/2008, a căror incidență a fost reținută

de instanța de

fond:

„Art. 2.

- In

înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și

expresiile de mai jos au următoarea semnificație:

a) lucrător al Securității - orice persoană care,

având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu

atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945

- 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat

sau a

îngrădit drepturi și libertăți

fundamentale ale omului".

Din interpretarea dispozițiilor respectiv, rezultă

că, pentru a se reține că o persoană se încadrează în ipoteza textului de lege,

se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții:

- persona să fi avut calitatea de ofițer sau de

subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate,

inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989;

- persoana să fi desfășurat activități prin care a

suprimat sau a

îngrădit drepturi și

libertăți fundamentale ale omului.

In ceea ce îl privește pe recurent, Curtea constată

că este îndeplinită prima condiție, de altfel necontestată de către H.M.,

întrucât, așa cum corect a reținut instanța de fond, conform fișei de evidență,

pârâtul a avut gradul de ofițer la Inspectoratul Județean de Securitate Arad în

perioada 1972- 1974.

In ceea ce privește îndeplinirea celei de-a doua

condiții, Curtea constată că nu pot fi primite apărările recurentului-pârât în

sensul că activitatea pe care a desfășurat-o nu ar fi avut drept consecință

suprimarea sau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului

cu referire la persoana urmărită - S.V.

Se constată că recurentul-pârât nu contestă

activitatea desfășurată constând în dirijarea rețelei informative de culegere

de informații despre persoana urmărită S.V. prin informatori și dispunerea de

măsuri pentru facilitarea obținerii informațiilor relevante, dar susține că

activitatea a fost justificată ca urmare a faptului că s-au găsit la domiciliu

său un pistol și muniția aferentă în stare de funcționare, astfel că era

menționat în evidențele Departamentului Securității Statului ca o persoană care

deținuse armament și muniție în mod ilegal, fiind astfel suspectă de a comite

acte de terorism. In același sens, recurentul-pârât mai susține că în contextul

geo-politic al anilor 1968-1972, persoanele deținătoare de arme (legal sau

ilegal) și mai ales cele care suferiseră condamnări pentru deținere ilegală de

arme au format subiect de supraveghere informativ/operativă de către ofițerii

de securitate.

Curtea reține însă, în acord cu cele avute în vedere

și de instanța de fond, că din probatoriul administrat rezultă că urmărirea

numitului S.V. s-a realizat pentru a se cunoaște „cum apreciază (S.V.) unele

măsuri politice, economico-administrative luate pe plan local sau central,

legăturile sale" sau „pentru a-i tatona poziția prezentă, anturaj,

comportare" ori „pentru a-i cunoaște mai amănunțit poziția prezentă",

aspecte care reprezintă ingerințe în viața privată a individului, precum și o

încălcare a dreptului la libertatea de exprimare și a opiniilor, consacrat prin

art. 28 din Constituția din 1965, în vigoare la momentul respectiv, ca

„libertate a cuvântului", precum și a dreptului la viață privată.

In concluzie, Curtea constată că întemeiat, în raport

cu probatoriul administrat și activitatea desfășurată de recurentul-pârât, și

legal, în raport cu dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008,

instanța de fond a constatat calitatea de lucrător al Securității în ceea ce îl

privește pe pârâtul H.M.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de H.M. împotriva

sentinței civile nr. 1373 din 31 martie 2009 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 martie 2010.