ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 290/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 290/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

instanță

P

rin

cererea înregistrată la Tribunalul

București, secția a IX-a, contencios

administrativ și fiscal, reclamantul C.N.S.A.S. a chemat în judecată pe pârâtul

C.I., solicitând să se constate calitatea acestuia de colaborator al Securității.

În

motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, că în cauză sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b)

din O.U.G. nr. 24/2008, pârâtul furnizând

informații care se referă la

activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, iar acțiunile

sale în această calitate au încălcat dreptul de exprimare, libertatea opiniilor

și dreptul la viață privată al unor cetățeni.

În

drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 24/2008.

Prin

întâmpinare, pârâtul a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că acțiunea se întemeiază pe

patru Note informative

pretins scrise de acesta, din care ar rezulta că

a discutat cu mai multe persoane care-și manifestau nemulțumirea față de

politica dusă de regimul comunist.

În

ceea ce privește Nota din data de 17 februarie 1983, referitor la discuția

purtată în cancelaria școlii din localitatea Bethausen cu o profesoară de limba

engleză, pârâtul a arătat că a funcționat la această școală în anii 1979 - 1980

și că în anul 1983 nu a lucrat la această instituție, înscrisul fiind

„fabricat".

În

privința celorlalte 3 note informative, în care nu se menționează data când a

fost întocmite, pârâtul a susținut că în primăvara anului 1983 se afla la Cluj în vederea pregătirii examenului de admitere la Facultatea de Drept, iar în privința conținutului acestora, a arătat că sunt invenții ale organelor de Securitate.

Reclamantul a solicitat o expertiză grafologică, motivând că este greu de acceptat

ca un fiu de țăran care a refuzat să intre în C.A.P. și căruia i s-au

cooperativizat în mod forțat bunurile, putea să denunțe pe eventualii consăteni

nemulțumiți de măsura naționalizării bunurilor.

În

privința tinerilor nemulțumiți de vechiul regim, pârâtul a arătat că era

printre puținii studenți ai Facultății de Drept din Cluj care nu a fost membru

P.C.R., tocmai pentru că nu era de acord cu vechiul regim, fără să fi fost

disident.

De

asemenea, prin completare la întâmpinare, pârâtul a arătat că reclamantul

încearcă să inducă în eroare instanța, folosind o Notă Raport care nu poate

exista în dosarul său de Securitate, având un alt nume conspirativ, precum și

un alt număr de dosar, remarcat de altfel și de fostul ofițer care a întocmit

această Notă - Raport, pe nume S.M.. Acesta a declarat că nu l-a cunoscut pe

pârât până la acea dată și că nu a fost colaborator sau informator.

Reclamantul

depus în copie dosarul personal al pârâtului deschis la data de 5 martie 1976.

Prin

sentința civilă nr. 3465 din data de 9 decembrie 2008 a Tribunalului București, secția a IX-a, în temeiul art. 34 din O.U.G. nr. 24/2008, a fost

admisă excepția de necompetență materială și s-a dispus declinarea competenței

de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de

contencios administrativ și fiscal.

2.

Hotărârea Curții de apel

Prin

sentința civilă nr. 1318 din 27 martie 2009 Curtea de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului și

a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

Pentru

a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență următoarele.

A

constatat că pârâtul, la data de 8 decembrie 1975 a semnat un angajament prin care se obliga să sprijine organele de Securitate pentru identificarea

persoanelor și faptelor care ar aduce atingere orânduirii socialiste. La data

semnării angajamentului pârâtul avea 15 ani era elev în anul I la Liceul, real

umanist, din comuna Bethausen și a primit nume conspirativ.

Ulterior,

pârâtul s-a transferat la Liceul din localitatea Lugoj, fiind înregistrat în

calitatea de colaborator al Securității în domeniul învățământului mediu sub

același nume conspirativ.

Instanța

a mai reținut că potrivit Raportului din data de 18 iunie 1982 întocmit de I.J.

Timiș. pârâtul, care era profesor suplinitor, a fost recrutat ca informator în

rândul cadrelor didactice din comuna Bethausen.

Prima

instanță a apreciat că neconcordanța menționării în Nota raport invocată de

pârât a altui nume conspirativ, și consemnării unui alt număr de dosar, se

explică prin faptul că Nota raport nu provenea de la pârât, ci de la altă

persoană.

A

considerat, de asemenea, că diferența privind numele conspirativ al

informatorului nu poate duce la concluzia că ar fi vorba despre o altă persoană,

întrucât organele de Securitate nu mai dispuneau de niciun informator în rândul

cadrelor didactice.

Totodată,

prima instanță a explicat împrejurarea că pârâtul nu figurează ca profesor

suplinitor la Școala din Bethausen, județul Timiș în anul 1982 prin aceea că

pârâtul a fost încadrat ca suplinitor pe postul unui profesor aflat în concediu

medical.

A

înlăturat ca nefiind probă administrată nemijlocit și care nu se coroborează cu

celelalte probe administrate în cauză, declarația notarială a numitului S.M.,

fost ofițer de Securitate, care declară că nu l-ar fi cunoscut pe pârât.

Instanța

a considerat ca fiind nerelevantă susținerea pârâtului potrivit căreia acesta

nu a întocmit notele informative din data de 12 august 1978, întrucât în

primăvara anului 1983 s-ar fi aflat la Cluj în vederea pregătirii examenului de

admitere la Facultatea de Drept, notele respective fiind date după ce pârâtul a

fost recrutat a doua oară.

Prima

instanță a mai stabilit că afirmațiile pârâtului prin care menționează că

notele informative ar fi invenții ale organelor de Securitate nu pot fi

reținute întrucât pârâtul nu a făcut nicio dovadă în sprijinul celor susținute.

De

asemenea, a înlăturat depoziția martorului V.T. pe care a apreciat-o că are

caracter subiectiv și contradictoriu și că nu se coroborează cu celelalte

înscrisuri.

3.

Recursul declarat de C.I

Împotriva

hotărârii Curții de apel a declarat recurs pârâtul C.I., invocând motivul de

modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Fără

a-și structura criticile formulate în motive de recurs, recurentul invocă, în

esență, că:

3.1

Prima instanță a ignorat dispozițiile art. 1169 C. civ. cât și pe cele cuprinse

în art. 139 alin. (1) C. proc. civ.

În

dezvoltarea acestui motiv, recurentul arată că nu este autorul celor patru note

informative pe baza cărora i s-a reținut calitatea de colaborator al fostei Securități,

acestea fiind „fabricate”.

Instanța

de fond a acordat actelor prezentate în copie de către C.N.S.A.S. o valoare probatorie

pe care nu o au, în contextul în care nu există pretinsele note informative

olografe, originale.

3.2

Nu au fost examinate contradicțiile pe care le-a semnalat în cuprinsul

înscrisurilor depuse de C.N.S.A.S. și s-au înlăturat nejustificat declarațiile

foștilor lucrători de Securitate S.M. și V.T.

Recurentul

afirmă că cele trei note informative datate 12 august 1978 conțin informații lipsite

de credibilitate. Astfel, consideră că în perioada vacanței mari, când se afla

la țară la părinți, nu putea fi preocupat de aspectele semnalate; persoanele vizate

nu erau nominalizate sau nu erau indicate numele corecte.

Cât

privește nota raport din data de 17 februarie 1983, aceasta apare ca vizând o

altă sursă cu un alt număr de dosar.

În

fine, mai arată că poziția sa, de negare a calității de colaborator al Securității

este confirmată de doi lucrători ai Securității cu care se susține că ar fi fost

în legătură în perioada respectivă.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând

sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, cât și sub toate

aspectele, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul nu este fondat, pentru considerentele care succed.

1.

Argumente de fapt și de drept relevante

Intimatul

- reclamant C.N.S.A.S. a învestit instanța de contencios administrativ cu o

acțiune având ca obiect constatarea calității recurentului - pârât C.I. de

colaborator al Securității.

Recurentul-pârât

se încadrează în sfera persoanelor supuse verificărilor în legătură cu

existența sau inexistența calității de lucrător al Securității sau de colaborator

al acesteia, îndeplinind funcția de judecător, menționată la art. 3 lit. l) din

O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității.

Potrivit

dispozițiilor art. 2 lit. b) din acest act normativ, prin colaborator al Securității

se înțelege „persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă,

precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii

Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice

regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informații

cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare,

date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori

de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată,

fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității,

potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste

informații sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data

colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de

prezenta definiție, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator

al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la

alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau

a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de

rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor”.

Curtea

de apel, pentru considerentele expuse la pct. I.2 din prezenta decizie, a

reținut că sunt îndeplinite cele trei condiții referitoare la:

1)

furnizarea de informații, indiferent sub ce formă;

2)

calitatea informațiilor, de a viza activități sau atitudini potrivnice

regimului, și

3)

efectele informațiilor, de a fi apte să conducă la îngrădirea dreptului și libertăților

fundamentale ale omului, așa încât a constatat calitatea pârâtului de

colaborator al Securității.

Răspunzând

punctual celor două motive de recurs reținute, Înalta Curte reține următoarele:

1.1

Din modul de expunere a primului motiv de recurs rezultă că recurentul pornește

de la o premisă greșită, aceea că informațiile furnizate de colaboratorii Securității

trebuie să se regăsească numai sub forma unor înscrisuri olografe pentru a

putea fi considerate probe.

Or,

din chiar definiția colaboratorului Securității redată anterior, rezultă

valoarea probatorie egală a notelor și rapoartelor scrise ca și a „relatărilor

verbale consemnate de lucrătorii Securității”.

Ca

atare, cele 3 note informative datate 12 august 1978 și nota raport datată 18

februarie 1983 îndeplinesc condițiile pentru a fi considerate probe în sens de

instrumentum.

Dispozițiile

art. 139 alin. (1) C. proc. civ., invocate de recurent, au următorul conținut:

„Partea

care a depus un înscris în copie certificată este datoare să aibă asupra sa la

ședință originalul înscrisului sau să-l depună mai înainte în păstrarea grefei,

sub pedeapsa de a nu se ține seama de înscris”

Recurentul

nu contestă împrejurarea că înscrisurile depuse de recurent în probațiune,

certificate pentru conformitate cu originalul în condițiile art. 11 alin. (3)

din O.U.G. nr. 24/2008 sunt copii ale documentelor aflate în dosarul personal al

colaboratorului, ci combate autenticitatea, veridicitatea consemnărilor făcute

de angajații Securității, susținând că au fost întocmite fără nicio legătură cu

persoana sa și pentru ca organele de represiune să-și justifice activitatea. În

acest context, Înalta Curte observă că dispozițiile art. 139 alin. (1) C. proc.

civ. nu au legătură cu cauza, apărările recurentului urmând a fi examinate pe

fondul lor în cuprinsul analizei celui de-al doilea motiv de recurs.

1.2

Sarcina probei în cauza de față se împarte între părțile implicate.

Mai

întâi reclamantul este ținut să probeze elementele factuale care fundamentează

calitatea pârâtului de colaborator al Securității, în temeiul art. 1169 C. civ.

După

ce reclamantul s-a conformat acestei exigențe juridice, este rândul pârâtului

ca, în apărare, să dovedească faptele pe care își sprijină susținerile.

Cum

s-a arătat în cadrul analizei primului motiv de recurs, intimatul - reclamant a

prezentat în probațiune mai multe înscrisuri care dovedesc că recurentul-pârât a

furnizat informații prin care denunța atitudini potrivnice regimului totalitar

comunist, apte prin ele însele să îngrădească drepturile și libertățile

fundamentale ale omului.

În

concret i s-au imputat trei note informative datate 12 august 1978 și nota

raport datată 18 februarie 1983.

Potrivit

„Angajamentului” datat 8 decembrie 1975, recurentul, atunci în vârstă de 15

ani, a consimțit să colaboreze „în deplină conspirativitate” cu organele de Securitate.

Relatările verbale consemnate de angajații Securității provin, primele surse,

iar ultima, având menționat și un alt număr de dosar.

Prima

instanță a explicat convingător că aceste inadvertențe nu pot conduce la concluzia

că informațiile au fost furnizate de o altă sursă, câtă vreme din Raportul

datat 18 iunie 1982 întocmit de Inspectoratul Județean Timiș, rezultă că recurentul

a fost recrutat tocmai fiindcă în comuna Bethausen organele de Securitate nu

dispuneau de niciun informator în rândul cadrelor didactice.

Cât

privește notele informative din data de 12 august 1978, recurentul s-a apărat

susținând că informațiile reținute în acestea nu sunt credibile, fiind de

neacceptat ca un elev aflat în vacanță la părinți să aibă astfel de îndeletniciri.

A mai afirmat și că ofițerul care figurează în înscrisuri că ar fi preluat

informațiile este martorul V.T. care a relatat că era o practică a organelor de

Securitate de a „fabrica” astfel de documente pentru a-și justifica

activitatea.

Toate

aceste apărări au fost înlăturate în mod corect de Curtea de apel.

Cele

trei note informative cuprind informații concrete despre cetățeni determinați

(L.I. consideră insurecția armată o trădare a ofițerilor români și U.N. ascultă

posturi de radio străine și își planifică fuga în R.F.G.) sau ușor

determinabili (doi consăteni posesori de tractoare cumpărate după ce au fost

clasate), toți locuitori ai satului Leucușești, unde domicilia recurentul.

Denunțurile nu au rămas fără efect, organele de securitate dispunând verificări

specifice potrivit mențiunilor înscrise chiar pe notele informative.

Recurentul

nu explică de ce consideră ca nefiind verosimile aspectele reținute în notele

informative examinate în contextul în care vizau persoane care domiciliau în

aceeași localitate cu el iar nivelul de abordare a problematicii socio - politice

este specific epocii și credibil ca aparținând unui tânăr de aproximativ 18

ani.

Un

punct important al apărării recurentului se referă la declarația martorului V.T.,

locotenentul de Securitate care a întocmit cele trei note informative

examinate.

Declarația

acestei persoane este complexă și nu poate fi privită trunchiat, pe fascicule

de afirmații.

Astfel,

după ce arată că „nu am avut o activitate prea intensă ca agent al Securității

pentru că nu mi-a plăcut ce făceam” și că „multe persoane erau trecute fictiv

colaboratori, conform planului” ori că „notele informative nu sunt semnate de

mine pentru că probabil habar nu aveam de aceste înscrisuri”, conchide tranșant

în sensul că „nu voi divulga niciodată numărul total de colaboratori pe care

l-am avut în întreaga activitate”. Declarația acestui martor trebuie pusă sub

semnul întrebării și dintr-o altă perspectivă, în condițiile în care dacă ar fi

recunoscut veridicitatea notelor informative s-ar fi expus el însuși riscului

de a fi calificat „lucrător al Securității” în sensul pe care art. 2 lit. a)

din O.U.G. nr. 24/2008 îl conferă acestei sintagme.

Referitor

la Nota raport datată 18 februarie 1983, pe lângă aspectele reținute anterior,

se mai constată că dovada prezentată de recurent din care rezultă că în

perioada de referință nu mai lucra la Școala generală Bethausen, este nerelevantă.

Judecătorul fondului a reținut în mod corect că organul de Securitate nu a

indicat că recurentul se afla în cancelaria școlii în calitate de cadru didactic

așa încât este inutil a se demonstra că nu era salariatul acelei instituții de

învățământ.

Cât

privește declarația notarială autentificată a fostului angajat al Securității S.M.,

această probă extrajudiciară a fost în mod legal înlăturată întrucât, pe lângă

faptul că instanța nu a putut să se convingă în mod nemijlocit de realitatea afirmațiilor

acestei persoane, ca și în cazul martorului V.T., este vădit subiectivă. Fostul

locotenent major M. nu a prezentat nicio explicație plauzibilă pentru rapoartele

întocmite de el aflate la dosarul cauzei, inclusiv nota raport din data de 18

februarie 1983.

În

fine, Înalta Curte mai observă că deși apărarea principală a recurentului s-a

bazat pe ideea că întregul său dosar de colaborator este conceput de organele Securității

fără știința sa și în scopul de a-și justifica activitatea, nu a cerut audierea

persoanelor vizate în notele informative care au fost identificate și

verificate ulterior (de ex. a numitului U.N.V. ori a ajutorului de Șef de Post din

comuna Bethausen, care a întocmit referatul din 15 septembrie 1978), și nu a

prezentat nicio explicație cu privire la multitudinea de informații, rapoarte

și note care vizează persoana sa pe o perioadă mare de timp: 1975 - 1983, care,

dacă nu ar fi avut calitatea de colaborator al Securității nu aveau nicio justificare.

2.

Temeiul legal al soluției adoptate

Pentru

toate considerentele expuse la pct. II.1, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C.

proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul

de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâtul C.I. împotriva sentinței civile nr. 1318 din 27 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2010.