ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 290/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Judecata în primă instanță P rin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a IX-a, contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.N.S.A.S. a chemat în judecată pe pârâtul C.I., solicitând să se constate calitatea acestuia de colaborator al Securității. În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pârâtul furnizând informații care se referă la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, iar acțiunile sale în această calitate au încălcat dreptul de exprimare, libertatea opiniilor și dreptul la viață privată al unor cetățeni.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 24/2008. Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că acțiunea se întemeiază pe patru Note informative pretins scrise de acesta, din care ar rezulta că a discutat cu mai multe persoane care-și manifestau nemulțumirea față de politica dusă de regimul comunist.

În ceea ce privește Nota din data de 17 februarie 1983, referitor la discuția purtată în cancelaria școlii din localitatea Bethausen cu o profesoară de limba engleză, pârâtul a arătat că a funcționat la această școală în anii 1979 - 1980 și că în anul 1983 nu a lucrat la această instituție, înscrisul fiind „fabricat". În privința celorlalte 3 note informative, în care nu se menționează data când a fost întocmite, pârâtul a susținut că în primăvara anului 1983 se afla la Cluj în vederea pregătirii examenului de admitere la Facultatea de Drept, iar în privința conținutului acestora, a arătat că sunt invenții ale organelor de Securitate. Reclamantul a solicitat o expertiză grafologică, motivând că este greu de acceptat ca un fiu de țăran care a refuzat să intre în C.A.P.

și căruia i s-au cooperativizat în mod forțat bunurile, putea să denunțe pe eventualii consăteni nemulțumiți de măsura naționalizării bunurilor. În privința tinerilor nemulțumiți de vechiul regim, pârâtul a arătat că era printre puținii studenți ai Facultății de Drept din Cluj care nu a fost membru P.C.R., tocmai pentru că nu era de acord cu vechiul regim, fără să fi fost disident. De asemenea, prin completare la întâmpinare, pârâtul a arătat că reclamantul încearcă să inducă în eroare instanța, folosind o Notă Raport care nu poate exista în dosarul său de Securitate, având un alt nume conspirativ, precum și un alt număr de dosar, remarcat de altfel și de fostul ofițer care a întocmit această Notă - Raport, pe nume S.M..

Acesta a declarat că nu l-a cunoscut pe pârât până la acea dată și că nu a fost colaborator sau informator. Reclamantul depus în copie dosarul personal al pârâtului deschis la data de 5 martie 1976. Prin sentința civilă nr. 3465 din data de 9 decembrie 2008 a Tribunalului București, secția a IX-a, în temeiul art. 34 din O.U.G. nr. 24/2008, a fost admisă excepția de necompetență materială și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal. 2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința civilă nr. 1318 din 27 martie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului și a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență următoarele. A constatat că pârâtul, la data de 8 decembrie 1975 a semnat un angajament prin care se obliga să sprijine organele de Securitate pentru identificarea persoanelor și faptelor care ar aduce atingere orânduirii socialiste. La data semnării angajamentului pârâtul avea 15 ani era elev în anul I la Liceul, real umanist, din comuna Bethausen și a primit nume conspirativ. Ulterior, pârâtul s-a transferat la Liceul din localitatea Lugoj, fiind înregistrat în calitatea de colaborator al Securității în domeniul învățământului mediu sub același nume conspirativ. Instanța a mai reținut că potrivit Raportului din data de 18 iunie 1982 întocmit de I.J.

Timiș. pârâtul, care era profesor suplinitor, a fost recrutat ca informator în rândul cadrelor didactice din comuna Bethausen. Prima instanță a apreciat că neconcordanța menționării în Nota raport invocată de pârât a altui nume conspirativ, și consemnării unui alt număr de dosar, se explică prin faptul că Nota raport nu provenea de la pârât, ci de la altă persoană. A considerat, de asemenea, că diferența privind numele conspirativ al informatorului nu poate duce la concluzia că ar fi vorba despre o altă persoană, întrucât organele de Securitate nu mai dispuneau de niciun informator în rândul cadrelor didactice. Totodată, prima instanță a explicat împrejurarea că pârâtul nu figurează ca profesor suplinitor la Școala din Bethausen, județul Timiș în anul 1982 prin aceea că pârâtul a fost încadrat ca suplinitor pe postul unui profesor aflat în concediu medical.

A înlăturat ca nefiind probă administrată nemijlocit și care nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, declarația notarială a numitului S.M., fost ofițer de Securitate, care declară că nu l-ar fi cunoscut pe pârât. Instanța a considerat ca fiind nerelevantă susținerea pârâtului potrivit căreia acesta nu a întocmit notele informative din data de 12 august 1978, întrucât în primăvara anului 1983 s-ar fi aflat la Cluj în vederea pregătirii examenului de admitere la Facultatea de Drept, notele respective fiind date după ce pârâtul a fost recrutat a doua oară. Prima instanță a mai stabilit că afirmațiile pârâtului prin care menționează că notele informative ar fi invenții ale organelor de Securitate nu pot fi reținute întrucât pârâtul nu a făcut nicio dovadă în sprijinul celor susținute.

De asemenea, a înlăturat depoziția martorului V.T. pe care a apreciat-o că are caracter subiectiv și contradictoriu și că nu se coroborează cu celelalte înscrisuri. 3. Recursul declarat de C.I Împotriva hotărârii Curții de apel a declarat recurs pârâtul C.I., invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Fără a-și structura criticile formulate în motive de recurs, recurentul invocă, în esență, că: 3.1 Prima instanță a ignorat dispozițiile art. 1169 C. civ. cât și pe cele cuprinse în art. 139 alin. (1) C. proc. civ. În dezvoltarea acestui motiv, recurentul arată că nu este autorul celor patru note informative pe baza cărora i s-a reținut calitatea de colaborator al fostei Securități, acestea fiind „fabricate”.

Instanța de fond a acordat actelor prezentate în copie de către C.N.S.A.S. o valoare probatorie pe care nu o au, în contextul în care nu există pretinsele note informative olografe, originale. 3.2 Nu au fost examinate contradicțiile pe care le-a semnalat în cuprinsul înscrisurilor depuse de C.N.S.A.S. și s-au înlăturat nejustificat declarațiile foștilor lucrători de Securitate S.M. și V.T. Recurentul afirmă că cele trei note informative datate 12 august 1978 conțin informații lipsite de credibilitate. Astfel, consideră că în perioada vacanței mari, când se afla la țară la părinți, nu putea fi preocupat de aspectele semnalate; persoanele vizate nu erau nominalizate sau nu erau indicate numele corecte.

Cât privește nota raport din data de 17 februarie 1983, aceasta apare ca vizând o altă sursă cu un alt număr de dosar. În fine, mai arată că poziția sa, de negare a calității de colaborator al Securității este confirmată de doi lucrători ai Securității cu care se susține că ar fi fost în legătură în perioada respectivă. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, cât și sub toate aspectele, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele care succed. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Intimatul - reclamant C.N.S.A.S. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect constatarea calității recurentului - pârât C.I.

de colaborator al Securității. Recurentul-pârât se încadrează în sfera persoanelor supuse verificărilor în legătură cu existența sau inexistența calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia, îndeplinind funcția de judecător, menționată la art. 3 lit. l) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității. Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. b) din acest act normativ, prin colaborator al Securității se înțelege „persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiție, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor”.

Curtea de apel, pentru considerentele expuse la pct. I.2 din prezenta decizie, a reținut că sunt îndeplinite cele trei condiții referitoare la: 1) furnizarea de informații, indiferent sub ce formă; 2) calitatea informațiilor, de a viza activități sau atitudini potrivnice regimului, și 3) efectele informațiilor, de a fi apte să conducă la îngrădirea dreptului și libertăților fundamentale ale omului, așa încât a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securității. Răspunzând punctual celor două motive de recurs reținute, Înalta Curte reține următoarele: 1.1 Din modul de expunere a primului motiv de recurs rezultă că recurentul pornește de la o premisă greșită, aceea că informațiile furnizate de colaboratorii Securității trebuie să se regăsească numai sub forma unor înscrisuri olografe pentru a putea fi considerate probe.

Or, din chiar definiția colaboratorului Securității redată anterior, rezultă valoarea probatorie egală a notelor și rapoartelor scrise ca și a „relatărilor verbale consemnate de lucrătorii Securității”. Ca atare, cele 3 note informative datate 12 august 1978 și nota raport datată 18 februarie 1983 îndeplinesc condițiile pentru a fi considerate probe în sens de instrumentum. Dispozițiile art. 139 alin. (1) C. proc. civ., invocate de recurent, au următorul conținut: „Partea care a depus un înscris în copie certificată este datoare să aibă asupra sa la ședință originalul înscrisului sau să-l depună mai înainte în păstrarea grefei, sub pedeapsa de a nu se ține seama de înscris” Recurentul nu contestă împrejurarea că înscrisurile depuse de recurent în probațiune, certificate pentru conformitate cu originalul în condițiile art. 11 alin. (3) din O.U.G.

nr. 24/2008 sunt copii ale documentelor aflate în dosarul personal al colaboratorului, ci combate autenticitatea, veridicitatea consemnărilor făcute de angajații Securității, susținând că au fost întocmite fără nicio legătură cu persoana sa și pentru ca organele de represiune să-și justifice activitatea. În acest context, Înalta Curte observă că dispozițiile art. 139 alin. (1) C. proc. civ. nu au legătură cu cauza, apărările recurentului urmând a fi examinate pe fondul lor în cuprinsul analizei celui de-al doilea motiv de recurs. 1.2 Sarcina probei în cauza de față se împarte între părțile implicate. Mai întâi reclamantul este ținut să probeze elementele factuale care fundamentează calitatea pârâtului de colaborator al Securității, în temeiul art. 1169 C. civ.

După ce reclamantul s-a conformat acestei exigențe juridice, este rândul pârâtului ca, în apărare, să dovedească faptele pe care își sprijină susținerile. Cum s-a arătat în cadrul analizei primului motiv de recurs, intimatul - reclamant a prezentat în probațiune mai multe înscrisuri care dovedesc că recurentul-pârât a furnizat informații prin care denunța atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, apte prin ele însele să îngrădească drepturile și libertățile fundamentale ale omului. În concret i s-au imputat trei note informative datate 12 august 1978 și nota raport datată 18 februarie 1983. Potrivit „Angajamentului” datat 8 decembrie 1975, recurentul, atunci în vârstă de 15 ani, a consimțit să colaboreze „în deplină conspirativitate” cu organele de Securitate.

Relatările verbale consemnate de angajații Securității provin, primele surse, iar ultima, având menționat și un alt număr de dosar. Prima instanță a explicat convingător că aceste inadvertențe nu pot conduce la concluzia că informațiile au fost furnizate de o altă sursă, câtă vreme din Raportul datat 18 iunie 1982 întocmit de Inspectoratul Județean Timiș, rezultă că recurentul a fost recrutat tocmai fiindcă în comuna Bethausen organele de Securitate nu dispuneau de niciun informator în rândul cadrelor didactice. Cât privește notele informative din data de 12 august 1978, recurentul s-a apărat susținând că informațiile reținute în acestea nu sunt credibile, fiind de neacceptat ca un elev aflat în vacanță la părinți să aibă astfel de îndeletniciri.

A mai afirmat și că ofițerul care figurează în înscrisuri că ar fi preluat informațiile este martorul V.T. care a relatat că era o practică a organelor de Securitate de a „fabrica” astfel de documente pentru a-și justifica activitatea. Toate aceste apărări au fost înlăturate în mod corect de Curtea de apel. Cele trei note informative cuprind informații concrete despre cetățeni determinați (L.I. consideră insurecția armată o trădare a ofițerilor români și U.N. ascultă posturi de radio străine și își planifică fuga în R.F.G.) sau ușor determinabili (doi consăteni posesori de tractoare cumpărate după ce au fost clasate), toți locuitori ai satului Leucușești, unde domicilia recurentul. Denunțurile nu au rămas fără efect, organele de securitate dispunând verificări specifice potrivit mențiunilor înscrise chiar pe notele informative.

Recurentul nu explică de ce consideră ca nefiind verosimile aspectele reținute în notele informative examinate în contextul în care vizau persoane care domiciliau în aceeași localitate cu el iar nivelul de abordare a problematicii socio - politice este specific epocii și credibil ca aparținând unui tânăr de aproximativ 18 ani. Un punct important al apărării recurentului se referă la declarația martorului V.T., locotenentul de Securitate care a întocmit cele trei note informative examinate. Declarația acestei persoane este complexă și nu poate fi privită trunchiat, pe fascicule de afirmații.

Astfel, după ce arată că „nu am avut o activitate prea intensă ca agent al Securității pentru că nu mi-a plăcut ce făceam” și că „multe persoane erau trecute fictiv colaboratori, conform planului” ori că „notele informative nu sunt semnate de mine pentru că probabil habar nu aveam de aceste înscrisuri”, conchide tranșant în sensul că „nu voi divulga niciodată numărul total de colaboratori pe care l-am avut în întreaga activitate”. Declarația acestui martor trebuie pusă sub semnul întrebării și dintr-o altă perspectivă, în condițiile în care dacă ar fi recunoscut veridicitatea notelor informative s-ar fi expus el însuși riscului de a fi calificat „lucrător al Securității” în sensul pe care art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008 îl conferă acestei sintagme. Referitor la Nota raport datată 18 februarie 1983, pe lângă aspectele reținute anterior, se mai constată că dovada prezentată de recurent din care rezultă că în perioada de referință nu mai lucra la Școala generală Bethausen, este nerelevantă. Judecătorul fondului a reținut în mod corect că organul de Securitate nu a indicat că recurentul se afla în cancelaria școlii în calitate de cadru didactic așa încât este inutil a se demonstra că nu era salariatul acelei instituții de învățământ. Cât privește declarația notarială autentificată a fostului angajat al Securității S.M., această probă extrajudiciară a fost în mod legal înlăturată întrucât, pe lângă faptul că instanța nu a putut să se convingă în mod nemijlocit de realitatea afirmațiilor acestei persoane, ca și în cazul martorului V.T., este vădit subiectivă.

Fostul locotenent major M. nu a prezentat nicio explicație plauzibilă pentru rapoartele întocmite de el aflate la dosarul cauzei, inclusiv nota raport din data de 18 februarie 1983. În fine, Înalta Curte mai observă că deși apărarea principală a recurentului s-a bazat pe ideea că întregul său dosar de colaborator este conceput de organele Securității fără știința sa și în scopul de a-și justifica activitatea, nu a cerut audierea persoanelor vizate în notele informative care au fost identificate și verificate ulterior (de ex. a numitului U.N.V. ori a ajutorului de Șef de Post din comuna Bethausen, care a întocmit referatul din 15 septembrie 1978), și nu a prezentat nicio explicație cu privire la multitudinea de informații, rapoarte și note care vizează persoana sa pe o perioadă mare de timp: 1975 - 1983, care, dacă nu ar fi avut calitatea de colaborator al Securității nu aveau nicio justificare.

2. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru toate considerentele expuse la pct. II.1, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul C.I. împotriva sentinței civile nr. 1318 din 27 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2010.