ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7330/2009

Instanța a reținut că nu pot fi admise limitări ale exercițiului dreptului la liberă circulație care nu sunt reglementate prin Directiva nr. 2004/3 8/CE și nici luarea unor măsuri în alte condiții decât cele prevăzute în această directivă. În considerentele hotărârii sale, instanța de apel a arătat, în esență, că nu s-au invocat și nici nu s-au dovedit motive de limitare a liberei circulații referitoare la ordinea publică, securitatea publică și sănătatea publică, existenta acordului de readmisie nefiind suficientă. În raport de efectul direct al directivei comunitare, din normele căreia rezultă fără echivoc că împrejurarea că autoritățile unui alt stat au dispus expulzarea pârâtului, nu este prin ea însăși suficientă pentru ca să se interzică dreptul la liberă circulație a unui cetățean român pe teritoriul acelui stat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, critica, nemotivată în drept, vizând următoarele aspecte: Recurenta susține că, potrivit art. 25 din Constituție, cetățenii români se bucură în străinătate de protecția statului român dar în aceleași timp trebuie să își îndeplinească obligațiile care le revin, în caz contrar, impunându-se sancționarea acestora conform Legii nr. 248/2005, măsură care se justifică a fi dispusă și în scopul stopării fenomenului migrației ilegale. Recurenta apreciază că, în speță, măsura se impunea a fi dispusă, pe de o parte, în raport de prevederile art. 2 din Protocolul 4 adițional la CEDO și art. 25 și art. 53 din Constituția României iar, pe de altă parte, în raport de conduita pârâtului care, conform probatoriului administrat, a fost returnat de autoritățile franceze, pentru ședere nelegală și violență agravată, motive care sunt de ordine publică în sensul reglementărilor comunitare.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu este fondat pentru următoarele considerente: Contrar susținerii recurentei, înlăturarea aplicabilității la speță a dispozițiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 s-a făcut în mod corect cu referire la normele comunitare și la raportul care trebuie să existe între acestea și normele de drept comun intern.

Dispoziția legală menționată, adoptată anterior momentului aderării României la Uniunea Europeană, a fost analizată de instanțele de fond în legătură cu dispozițiile art. 27 alin. (1) din Directiva 2004/3 8/CE {potrivit cărora statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publica) și acestea au statuat, în mod legal, că reglementarea internă este restrictivă și vine în conflict cu prevederile Directivei ca, de altminteri, și cu cele ale art. 2 alin. (3) din Protocolul nr. 4 adițional la CEDO.

Potrivit dispozițiilor comunitare, pentru ca motivele de ordine publică sau de siguranță publică să justifice măsurile de îngrădire a dreptului la libera circulație este necesar, potrivit art. 27 alin. (2) din Directivă, ca măsura să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză, care trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății. Referitor la conduita pârâtului, nerespectarea condițiilor de ședere pe teritoriul unui alt stat nu satisface exigențele dispozițiilor comunitare [cu care vin în conflict dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005] iar, pe de altă parte, nu s-a dovedit că ar fi constituit sau urma să constituie o amenințare gravă la adresa intereselor fundamentale ale unei societăți democratice.

Instanțele de fond au statuat, totodată, în mod corect că astfel de motive, de ordine publică sau de siguranță publică, nu pot rezulta în mod suficient din faptul însuși al expulzării unei persoane. De altminteri, este de observat că, prin cererea de recurs, reclamanta nu a arătat motivele pe care își fundamentează critica de nelegalitate formulată la adresa hotărârii recurate ci a susținut doar că instanțele de fond au făcut o greșită apreciere a circumstanțelor de fapt ale speței care, în opinia sa, justificau restrângerea dreptului pârâtului la liberă circulație în raport de dispozițiile legale interne, prezentând și conținutul normelor comunitare. În acest context al analizei este de menționat și faptul că prin dispozițiile art. 25 din Constituție României, invocate de recurentă, se consacră dreptul fundamental al cetățenilor români la liberă circulație în țară și străinătate.

Prin dispozițiile constituționale menționate sunt arătate, totodată, și condițiile în care un astfel de drept poate fi restricționat, care sunt în concordanță cu cele prevăzute de directivă, anume pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav și numai dacă această măsură este necesară într-o societate democratică și proporțională cu situația care a determinat-o și ea trebuie să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau libertății.

Reținând și că instanța de judecată, ca autoritate a statului cu obligații decurgând din aderare, trebuie să interpreteze și să aplice legea internă, în orice măsură posibilă, în lumina textului și finalității directivei, pentru a se atinge rezultatul avut în vedere de aceasta, precum și faptul că autoritățile statului trebuie să se conformeze prevederilor art. 189 alin. (3) din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, Înalta Curte, pentru considerentele arătate, urmează a constata că recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat, ceea ce impune respingerea în condițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei civile nr. 856 din 19 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iulie 2009.