ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3079/2009

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată, SC A. SA Craiova a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimata A.V.A.S., solicitând anularea actelor de executare întocmite în cauză, respectiv a procesului – verbal de aplicare a sechestrului din 16 decembrie 2008. Prin sentința comercială nr. 22 din 6 februarie 2009, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins contestația la executare, ca nefondată. Pentru a se pronunța, astfel, a reținut că art. 63 din O.G. nr. 51/1998 enumeră mențiunile pe care trebuie să le cuprindă procesul – verbal de sechestru, însă nu există nicio sancțiune aplicabilă ca urmare a constatării lipsei uneia dintre aceste mențiuni.

Din cuprinsul procesului – verbal rezultă că s-a instituit sechestru asupra bunurilor imobile proprietatea contestatoarei, respectiv clădiri situate la punctul de lucru al societății, conform adresei din 4 august 2008, emisă de Primăria orașului Strehaia. Referitor la susținerea că nu regăsește semnătura custodelui, s-a reținut că este firesc să lipsească această semnătură, deoarece acesta a refuzat să semneze, astfel cum se face mențiune la sfârșitul procesului – verbal de către executorul A.V.A.S. Totodată, chiar dacă valoarea bunurilor sechestrate depășește suma soldului debitor, neachitat, astfel, cum susține contestatoarea, nici acest lucru nu este de natură a atrage nulitatea procesului – verbal de sechestru, intimata neputând valorifica din imobilele sechestrate decât în limita valorii creanței pe care o deține, obligația A.V.A.S.

de a evalua bunurile supuse executării, prin efectuarea unei expertize tehnice, existând abia la momentul scoaterii la vânzare prin licitație a bunurilor. Contestatoarea a formulat recurs, în termenul legal, invocând drept temei de drept dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., hotărârea recurată fiind supusă numai căii de atac a recursului și a susținut, în esență, că i s-a încălcat dreptul la apărare prin necomunicarea întâmpinării și neacordarea unui termen de judecată în acest scop, cauza fiind soluționată la primul termen. Totodată, hotărârea nu este motivată sau motivată sumar, sub aspectul cauzelor care au determinat formularea contestației la executare, precum încălcarea art. 63 din O.U.G.

nr. 51/1998 care nu a fost analizată, nu s-a stabilit care este valoarea titlului executoriu, în procesul – verbal fiind trecute două valori și nu s-a dispus atașarea dosarului de executare silită, sub acest aspect instanța ignorând rolul său activ și neadministrând toate probele necesare pentru aflarea adevărului, sancțiunea prevăzută de art. 399 alin. (2) C. proc. civ. și care trebuia aplicată, fiind anularea actului. Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. În privința primei critici, se constată, într-adevăr, că intimata a depus întâmpinare, la 2 februarie 2009, iar cauza a fost luată în pronunțare la 6 februarie, fără a exista dovada comunicării întâmpinării de către partea care a formulat-o, obligație în sarcina părții adverse, prevăzută de art. 46 alin. (3) din O.U.G.

nr. 51/1998, sub a căror incidență specială s-a aflat judecata contestației la executare. Pe de altă parte, în privința motivării hotărârii, instanța a analizat toate motivele contestației și sub acest aspect este evident că art. 63 din O.U.G. nr. 51/1998, enumeră mențiunile pe care trebuie să le cuprindă procesul – verbal de sechestru fără să prevadă pentru niciuna dintre mențiunile arătate vreo sancțiune dacă nu au fost efectuate, dar aceste prevederi se completează cu normele generale de procedură, încât, având în vedere și art. 105 C. proc. civ., rezultă că ceea ce trebuia verificat în cadrul contestației la executare, era vătămarea și în ce măsură neregularitatea nu putea fi înlăturată decât prin desființarea actului, în lipsa unei sancțiuni exprese.

În recurs, intimata a reiterat apărările de la fond, declarând că se sprijină pe aceleași probe, act comunicat de această dată recurentei, încât având în vedere că hotărârea primei instanțe este supusă numai recursului, cererea urmează a fi analizată sub toate aspectele, de către această instanță față de caracterul căii de atac prin raportare la dispozițiile art. 3041 C. proc. civ. Astfel, observând procesul – verbal de sechestru se constată din conținutul actului că s-a dispus aplicarea acestei măsuri asupra „bunurilor imobile reprezentate de clădiri situate la punctul de lucru al societății din Strehaia, județul Mehedinți ” , menționându-se două valori diferite ale creanței. Proprietatea acestor bunuri imobile nu este contestată, ceea ce contestatoarea invocă fiind, de fapt, neindividualizarea bunurilor urmărite, deși textul de lege o prevede în condițiile sechestrării unor bunuri, în cauză, peste limita valorii creanței de executat.

Așa fiind, instituirea unui sechestru pe întregul patrimoniu al debitoarei și nu asupra unor bunuri individuale, subevaluat, la nivelul anului 2005, tocmai pentru a justifica limita maximă a creanței, potrivit dovezilor depuse chiar de către intimată și fără a se preciza cu exactitate creanța rămasă de executat, este de natură a vătăma interesele debitoarei, neregularitățile neputând fi înlăturate, evident, decât prin înlăturarea actului. Așa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 3041 C. proc. civ., recursul va fi admis și sentința schimbată în tot, în sensul admiterii contestației și a anulării procesului – verbal de sechestru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de contestatoarea SC A. SA Craiova împotriva sentinței comerciale nr. 22 din 6 februarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Schimbă în tot sentința recurată, în sensul că admite contestația la executare formulată de contestatoarea SC A. SA Craiova. Anulează procesul – verbal de aplicare a sechestrului din 16 decembrie 2008, încheiat de A.V.A.S. București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2009.