ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2047/2014

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Contestatoarea

SC V.O.T. SRL, în contradictoriu cu intimata A.D.S., a formulat contestație la

executare solicitând instanței să se constate, pe cale de excepție, că a

intervenit perimarea executării silite pornită împotriva contestatoarei și, în

consecință, desființarea actelor de executare silită, respectiv procesul-verbal

de sechestru din 13 aprilie 2009 și somațiile emise în baza titlului executoriu

constituit din contractul de concesiune din 2007.

Intimata A.D.S. a invocat excepția inadmisibilității contestației

la executare și excepția tardivității contestației la executare, iar pe fondul

contestației la executare a solicitat respingerea acesteia, ca neîntemeiată.

Prin

sentința civilă nr. 97 din 20 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a Vl-a civilă, au fost respinse excepțiile tardivității și

inadmisibilității contestației la executare invocate de intimată, ca nefondate.

A fost admisă contestația la executare formulată de contestatoarea SC V.O.T.

SRL, în contradictoriu cu intimata A.D.S., constatându-se perimată executarea

silită pornită de intimata A.D.S. în baza titlului executoriu reprezentat de

contractul de concesiune din 10 iulie 2007 și, în consecință, au fost anulate

actele de executare silită privind somațiile și privind înființarea

sechestrului asupra bunurilor imobile (P.V. din 13 aprilie 2009).

În motivare, prima instanță a apreciat ca fiind neîntemeiată

excepția inadmisibilității contestației la executare invocată de intimată.

S-a constatat că, prin adresa din 27 martie 2013 emisă

de M.A.D.R. - A.D.S. - Direcția Logistică, s-a solicitat achitarea sumei de

754.212,24 lei din care 399.946,7 lei redevență, 346.507,06 lei penalități și

6.878,7 lei penalități pentru neefectuarea la termen a investițiilor, conform

contractului de concesiune din 2007 și 879,78 lei debit reprezentând cheltuieli

de executare conform facturii din 11 decembrie 2012, pentru evaluarea

bunurilor, în caz contrar urmând a se proceda la vânzarea bunurilor care

formează obiectul procesului-verbal de sechestru din 13 aprilie 2009.

Astfel cum rezultă din conținutul procesului-verbal de

sechestru, adresa menționată s-a constatat că îmbracă forma unei somații, act

de executare care poate forma obiectul contestației la executare, conform

dispozițiilor art. 399 și următoarele C. proc. civ.

Prima

instanță a respins ca neîntemeiată și excepția tardivității contestației la

executare, întrucât, contestația la executare a fost formulată în urma

notificării din 27 martie 2013 a A.D.S., termenul calculându-se în raport de

data comunicării acesteia către contestatoare, astfel că, prin înregistrarea

contestației la poștă în data de 16 aprilie 2013, s-a constatat că nu a fost

depășit termenul de 15 zile instituit de prevederile art. 401 alin. (1) C.

proc. civ.

S-a arătat că, în speță, nu se calculează termenul de

introducere a contestației la executare prin raportare la data înființării

sechestrului, astfel cum a susținut intimata, deoarece nu validitatea acestuia

este pusă în discuție, ci intervenirea perimării executării silite, dat fiind

că ulterior procesului-verbal de sechestru din data de 13 aprilie 2009 și până

la notificarea din 27 martie 2013 nu au mai fost efectuate alte acte de

executare.

De asemenea, s-a apreciat ca fiind lipsită de relevanță

sentința civilă nr. 94/2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

Vl-a civilă, invocată de intimată în sprijinul tardivității contestației la

executare, aceasta având alte părți și un alt obiect și anume vizând

constatarea nulității procesului-verbal de sechestru din 2009, acțiunea fiind

introdusă de o altă entitate juridică decât contestatoarea în speță.

Referitor la contestația la executare, ținând cont și de

înscrisurile aflate la dosar, prima instanță a reținut, în esență,

aplicabilitatea prevederilor art. 389 C. proc. civ. privind perimarea și a

constatat ca fiind perimată executarea silită pornită de intimata A.D.S. în

baza titlului executoriu (contractul de concesiune din 10 iulie 2007), întrucât

de la ultimele acte de executare efectuate prin instituirea sechestrului -

procesul-verbal de sechestru din 13 aprilie 2009, au trecut mai mult de 6 luni,

fără ca intimata creditoare să mai efectueze alte acte de urmărire silită.

În termen legal, împotriva acestei sentințe, A.D.S. a

declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și

trimiterea contestației la executare spre rejudecare sub toate aspectele.

În motivare, recurenta a susținut, în esență, că hotărârea

atacată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 390 C. proc. civ. și ale

art. 41 alin. (1) și art. 58 din O.U.G. nr. 51/1998.

În opinia recurentei, constatarea perimării executării silite

este o decizie eronată a instanței de fond, care, în mod neîntemeiat, a respins

argumentele A.D.S. sau nu a analizat în niciun fel o parte dintre ele, cu

privire la neaplicabilitatea dispozițiilor art. 389 C. proc. civ., în ceea ce

privește procedurile de executare silită, efectuate în conformitate cu O.U.G. nr.

64/12005 și O.U.G. nr. 51/1998, norme speciale în materie, derogatorii de la cele

conținute de codul de procedură civilă.

Recurenta arată că potrivit art. 390 C. proc. civ.,

prevederile art. 389 alin. (1) din același cod nu se aplică în cazurile în

care, legea încuviințează executarea fără somație și consideră că un astfel de

caz este executarea silită inițiată, în speță, de A.D.S. împotriva SC V.O.T. SA,

având în vedere dispozițiile imperative ale art. 41 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998.

Menționează că executarea silită a fost începută de A.D.S. în

baza unor legi speciale - Legea nr. 190/2004, O.U.G. 64/2005 modificată prin

Legea nr. 94/2010 raportate la O.U.G. 51/1998 (R) cu modificările și

completările ulterioare, care prevăd că executarea silită se încuviințează fără

somație și care impune doar comunicarea titlului executoriu.

Raportat la prevederile art. 58 din O.U.G. 51/1998 pe care le

enunță, recurenta susține că O.U.G. nr. 51/1998 nu impune emiterea unei

somații, ci doar a comunicării titlului executoriu.

Consideră că raționamentul dezvoltat de instanța de fond

pentru a motiva hotărârea recurată, conține două erori de judecată, una fiind

de fapt consecința celeilalte, întrucât procedura de executare silită nu începe

cu momentul comunicării titlului executoriu, iar adresa de comunicare a

titlului nu este totuna și identică cu somația, prevăzută de art. 387 C. proc.

civ.

Or, textul prevederilor art. 58 din O.U.G. nr. 51/1998

lămurește pe deplin acest aspect, care nu a fost observat de prima instanță.

În prezenta cauză, apreciază recurenta, ne găsim în fața unei

excepții de la regula instituită de art. 387 C. proc. civ., potrivit cu care,

executarea poate începe numai după ce se va comunica debitorului o somație. Art.

390 C. proc. civ. dispune că, dispozițiile art. 387 și 389 C. proc. civ. nu se

aplică în cazurile când legea încuviințează executarea fără somație, or, în

prezenta cauză, dispozițiile speciale ale O.U.G. nr. 51/1998, derogatorii de la

norma generală, permit efectuarea executării silite, fără emiterea în prealabil

a somației de executare.

În aceste condiții, interpretarea instanței de fond a

sintagmei fără nicio formalitate se dovedește a fi nelegală. Prin corelarea

prevederilor art. 41 cu cele ale art. 58 din O.U.G. nr. 51/1998 rezultă că,

adresa de comunicare din 20 august 2008 nu poate fi apreciată ca un act

începător al procedurii de executare silită, respectiv ca o somație de

executare, în sensul arătat de norma general. Emiterea adresei menționate

reprezintă condiția impusă de norma specială, ca procedură prealabilă

efectuării actelor de executare, prevederile art. 390 C. proc. civ. fiind pe

deplin aplicabile.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Cu titlu preliminar, se constată că deși lichidatorul A.M.T. Servicii

Insolventa Sprl Craiova al intimatei SC V.O.T. SRL s-a apărat susținând că

recursul este promovat împotriva unei societăți față de care s-a dispus

închiderea procedurii insolvenței și radierea din registrul societăților,

invocând excepția lipsei calității de folosință și excepția lipsei capacității

de exercițiu a intimatei, precum și a lipsei de interes a acesteia, la dosar nu

au fost depuse înscrisuri de la Registrul Comerțului în dovedirea celor

susținute.

Examinând sentința atacată, în contextul criticilor formulate

și temeiurile de drept invocate, având în vedere și dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ. care își găsesc aplicarea în cauză, Înalta Curte constată că

recursul este nefondat pentru considerentele care succed:

Potrivit art. 389 alin. (1) C. proc. civ. dacă creditorul a

lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără

să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perima de drept.

În cauză, se constată că recurenta A.D.S. a procedat la

începerea executării silite a SC V.O.T. SRL, comunicând prin adresa din 27

noiembrie 2008 titlul executoriu în baza contractului de concesiune din 10

iulie 2007, somând debitoarea la achitarea creanței de 270.475,71 lei, conform art.

1 alin. (2) din O.U.G. nr. 64/2005 coroborat cu dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998.

Prin adresa din 10 decembrie 2008 s-a procedat la poprirea

conturilor intimatei pentru suma de 263.475,71 lei, iar, ulterior, prin ordinul

de modificare sumă poprită din 22 iunie 2009, au fost indisponibilizate orice

sume până la plata sumei de 379.047,87 lei.

După încheierea procesului-verbal de sechestru nr. 22 din

data de 13 aprilie 2009 la sediul Primăriei Comunei Vulpeni pentru bunurile

menționate în extrasul de carte funciară, deținute de contestatoare,

creditoarea A.D.S. nu a mai efectuat alte acte de executare silită, până la

expedierea către debitoare a notificării din 27 martie 2013.

Susținerea recurentei în sensul că dispozițiile art. 387 și art.

389 C. proc. civ. nu îi sunt aplicabile, deoarece reglementările cuprinse în

legea specială O.U.G. nr. 51/1998 privind executarea silită stabilesc la art. 41

că executarea silită întreprinsă de A.D.S. se face fără nici o formalitate,

respectiv fără somația prevăzută de dreptul comun, nu poate fi primită.

În mod corect, prima instanță a reținut că prevederile art.

41 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 care stabilesc că titlul executoriu se

comunică debitorului și se pune în executare fără nicio formalitate, trebuie

interpretate în corelație cu celelalte norme relevante în cauză, respectiv cu

prevederile art. 58 din O.U.G. nr. 51/1998, fără ca sintagma „fără nicio

formalitate" să se refere la posibilitatea creditorului de a proceda la

executarea silită fără somație.

În normele citate s-a statuat că procedura de comunicare a

titlului executoriu are caracter obligatoriu și, deci, are natura juridică a

unei somații de plată a datoriei, iar neconformarea debitorului atrage

demararea procedurii de executare silită, fără alte formalități ulterioare.

Astfel, contrar, susținerilor recurentei, în speță,

este vorba despre o executare silită care se pornește printr-o somație, iar

prevederile art. 389 C. proc. civ. privind perimarea au aplicabilitate, în

situația în care s-au împlinit mai mult de 6 luni (aproape 4 ani) de la ultimul

act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire.

Or, în condițiile în care, de la ultimul act de executare

efectuat prin instituirea sechestrului (procesul-verbal de sechestru din 13

aprilie 2009), au trecut mai mult de 6 luni, fără ca recurenta creditoare să

mai efectueze alte acte de urmărire silită, în mod legal, prima instanță a

constatat perimată executarea silită pornită de A.D.S. în baza titlului

executoriu (contractul de concesiune din 10 iulie 2007).

Pentru

toate considerentele anterior reținute, Înalta Curte constată că hotărârea

recurată este la adăpost de orice critică, motiv pentru care, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de recurenta A.D.S.

împotriva sentinței civile nr. 97 din 20 septembrie 2013 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a Vl-a civilă, va fi respins ca nefondat,

menținându-se hotărârea atacată, ca fiind legală.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C

I D E

Respinge recursul declarat de recurenta A.D.S.

împotriva sentinței civile nr. 97 din 20 septembrie 2013 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a Vl-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2014.