ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2779/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2779/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursurilor de față
Din examinarea lucrărilor dosarului,
constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 25 noiembrie 2008 pe
rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin sub nr. 9887/225/2008, petenta SC C.
SRL a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta A.D.S. să dispună desființarea
actelor de executare efectuate de pârâtă în temeiul titlului executoriu
înregistrat din 21 septembrie 2006 și continuate prin notificarea din 3
noiembrie 2008 și procesul verbal de aplicare a sechestrului din 20 noiembrie
2008.
În motivarea contestației la
executare petenta arată că la data de 24 iulie 2002 a încheiat cu pârâta un
contract de arendă prin care s-a convenit transmiterea dreptului și exploatarea
unei suprafețe de 720 ha teren luciu de apă situat în perimetrul localității
Gîrla Mare-fermă (200 ha), Gruia- fermă (190 ha) și Jiana și Gruia- fermă (330
ha) contra unei redevențe anuale. Cu prilejul încheierii procesului-verbal de
predare primire cu reprezentanții intimatei, la data de 27 august 2002, s-a
constatat că aproximativ 200 ha reprezintă terenuri stufizate și neamenajate
pentru exploatare piscicolă, așa încât, susține petenta, intimata avea
obligația să nu calculeze redevența pentru această suprafață. Mai mult, se
susține, fostul utilizator, SC P. SA nu și-a retras producția de pește proprie,
astfel încât petenta a fost nevoită că cumpere peștele de la aceasta. În ce
privește ferma G. (190 ha teren) pe toată perioada arendării aceasta nu a avut
apă, astfel că a fost improprie exploatării conform scopului arendării. Pentru
diferența de suprafață, petenta arată că nu a putut exploata corespunzător
deoarece nu a avut posibilitatea utilizării stăvilarelor care erau proprietatea
SC P. SA, iar aceasta nu a permis utilizarea lor.
Ca atare, susține petenta, aceasta
nu a putut folosi nicio porțiune de luciu de apă conform destinației stabilite
prin contractul de arendă, astfel încât, după mai multe demersuri la intimată,
petenta a considerat reziliat contractul dintre părți.
La data de 24 iunie 2003, intimata a
modificat unilateral contractul în sensul că a diminuat suprafața de teren ce a
făcut obiectul contractului de arendă cu 200 ha, la Ferma G.M. De la acea dată
petenta nu a mai folosit nicio suprafață de teren, iar intimata nu a mai purtat
nicio corespondență cu aceasta.
Mai mult, susține petenta, deși nu a
folosit terenul niciodată, fiind de bună credință a plătit totuși redevența
pentru anul 2002. Ca urmare a faptului că intimata nu a mai emis nicio factură
de plată reclamanta apreciază că nu există titlu executoriu și nici nu este
vorba de o creanță exigibilă, care să conducă la nașterea de penalități.
În drept se invocă dispozițiile art.
389 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că executarea s-a perimat, astfel că se
solicită desființarea tuturor actelor de executare silită pornite de intimată.
La dosar s-au depus înscrisuri.
La data de 22 ianuarie 2009, intimata
A.D.S. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția de necompetență
materială a judecătoriei, solicitând declinarea competenței la Curtea de Apel
București, excepția tardivității introducerii contestației, arătând că somația
împreună cu actele de executare au fost comunicate debitoarei la 21 septembrie
2006, iar contestația a fost depusă la data de 9 octombrie 2006, excepția
autorității lucrului judecat, întrucât prin sentința comercială nr. 118/2007 a
Curții de Apel București, secția a VI a comercială, a fost respinsă contestația
la executare formulată de aceeași contestatoare împotriva somației din 21
septembrie 2006, excepția inadmisibilității contestației, motivată de faptul că
actele împotriva cărora s-a formulat contestația nu sunt acte de executare (de
pildă, notificarea din 3 noiembrie 2008).
Pe fond, intimata solicită
respingerea contestației ca neîntemeiată arătând în esență că potrivit art. 6 alin.
(5) din Legea nr. 16/1994 contractele de arendare constituie titluri executorii,
astfel că A.D.S. București poate proceda la executarea silită a titlului
executoriu reprezentat de contractul de arendă dintre părți. De aceea, în baza
acestui titlu executoriu s-a procedat la sechestrarea și indisponibilizarea
bunurilor mobile și imobile prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare de
active din 27 iunie 2007 încheiat între CN A.F.P. și petentă. Cum
contestatoarea nu deține o hotărâre judecătorească care să înlăture caracterul
cert, lichid și exigibil al creanței A.D.S., iar caracterul executoriu al
titlului A.D.S. este dat de O.U.G. nr. 157/2002, contestația la executare
astfel formulată este neîntemeiată.
În drept intimata invocă
dispozițiile art. 115, art. 137, art. 399 și urm. C. proc. civ., Legea nr. 16/1994,
O.U.G. nr. 64/2005, O.U.G. nr. 51/1998.
Prin sentința civilă nr. 958 din 24
februarie 2009 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, a fost admisă
excepția de necompetență materială invocată de A.D.S. și în consecință s-a
dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de
Apel București, secția comercială.
Cauza a fost înregistrată pe rolul
Curții de Apel București, secția a V-a comercială, sub nr. 9887/225/2008.
Prin sentința comercială nr. 96 din
10 august 2009 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins
excepția inadmisibilității contestației la executare ca neîntemeiată.
A admis contestația la executare
formulată de contestatoarea SC C. SRL în contradictoriu cu A.D.S. A anulat
executarea silită pornită în baza notificării din 3 noiembrie 2008 și procesul
verbal (de aplicare a sechestrului) din 20 noiembrie 2008 întocmite de A.D.S.
Respinge contestația la executare cu
privire la somația din 21 septembrie 2006 pentru autoritate de lucru judecat.
Pentru a se pronunța astfel instanța
a reținut cu privire la excepția autorității de lucru judecat că aceasta este
întemeiată numai în parte, doar cu privire la somația din 21 septembrie 2006,
însă cu privire la celelalte acte de executare contestate, respectiv
notificarea din 3 noiembrie 2008 și procesul verbal de aplicare a sechestrului din
20 noiembrie 2008, acestea nu au fost contestate și judecate pe această cale,
prin sentința comercială nr. 118 din 5 iunie 2007.
De altfel, așa cum rezultă din
sentința comercială evocată, aceasta este pronunțată la data de 5 iunie 2007,
iar notificarea și procesul verbal de aplicare a sechestrului sunt emise în
anul 2008, respectiv după pronunțarea acestei hotărâri. Ca atare, aceste două
acte de executare nu au format obiectul unei judecăți anterioare, pentru ca în
condițiile art. 1201 C. civ. să fie întrunită cu privire la acestea autoritatea
de lucru judecat.
În ce privește excepția
inadmisibilității contestației la executare, excepție ce a fost unită cu fondul
la același termen de judecată din 10 august 2009, Curtea a reținut că aceasta
este neîntemeiată și urmează a fi respinsă deoarece în raport de susținerile
intimatei formulate prin întâmpinare în sensul că executarea silită pornită de
aceasta are la bază contractul de arendă din 24 iulie 2002 care ar avea natura
unui titlu executoriu potrivit O.U.G. nr. 64/2005, rezultă că atât notificarea din
3 noiembrie 2008, cât și procesul verbal de aplicare a sechestrului din 20
noiembrie 2008 au natura unor acte de executare, care pot fi contestate de
către debitoare în temeiul dispozițiilor art. 399 și urm. C. proc. civ.
Curtea a reținut mai întâi că,
intimatei A.D.S. îi revenea potrivit contractului de arendă obligația de a pune
la dispoziția arendașului terenul identificat în acest contract.
Or, în cauză, pe de o parte nu
rezultă că intimata A.D.S. a pus la dispoziția petentei fondul piscicol cu
privire la care s-a încheiat contractul de arendă, pentru ca în acest fel
A.D.S. să poată pretinde executarea obligației corelative de plată a redevenței,
iar pe de altă parte în raport cu data la care s-a încheiat contractul de
arendă (24 iulie 2002) nu pot fi aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 64 din 29
iunie 2005 care stabilesc caracterul de titlu executoriu al contractului de
arendă.
Împotriva acestei sentințe au
declarat recurs ambele părți.
Contestatoarea SC C. SRL a solicitat
admiterea recursului, casarea sentinței și în principal trimiterea cauzei la
Judecătoria Drobeta Turnu Severin competentă să judece cauza în fond, iar în
subsidiar trimiterea cauzei la Curtea de Apel București în vederea soluționării
excepției perimării invocate.
În dezvoltarea în fapt a recursului,
contestatoarea a susținut, în esență, că se aplică în ceea ce privește
competența de soluționare a contestației la executare silită, dispozițiile
generale prevăzute de Codul de procedură civilă, în speță dispozițiile art. 373
alin. (2) C. proc. civ.
S-a mai susținut că deși instanța de
fond reține că s-a invocat excepția perimării executării silite, la pagina 3 alin.
(5) din considerentele hotărârii nu se pronunță în niciun fel cu privire la
această excepție.
Intimata A.D.S. București în temeiul
dispozițiilor art. 299 și urm. C. proc. civ., art. 304
1
C. proc.
civ., art. 48 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/1998, republicată, a solicitat admiterea
recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii
excepțiilor invocate de intimată, iar pe fond respingerea contestației la
executare ca fiind nefondată, menținerea notificării din 3 noiembrie 2008 și a
procesului verbal de aplicare a sechestrului din 20 noiembrie 2008.
În dezvoltarea în fapt a recursului
recurenta a susținut următoarele:
- În mod greșit Curtea a respins
excepția tardivității. Raportat la data comunicării actelor de executare
debitoarei în anul 2006, contestația la executare ce face obiectul prezentei
cauze formulată în 2008 împotriva titlului executoriu reprezentat de contractul
de arendare din 2002, este tardivă, întrucât termenul de 15 zile prevăzut de art.
401 alin. (1) C. proc. civ. a fost cu mult depășit.
- În ceea ce privește excepția
inadmisibilității contestației la executare în raport de notificarea din 3
noiembrie 2008 instanța de fond a respins-o în mod greșit întrucât notificarea
din 3 noiembrie 2008 nu este un act emis în cadrul executării silite.
- Instanța de fond în mod greșit a
interpretat și soluționat excepția autorității de lucru judecat întrucât titlul
executoriu reprezentat de contractul de arendă din 2002 a fost comunicat
debitoarei prin somația din 21 septembrie 2006 și a fost contestat în cauza ce
a format obiectul dosarului nr. 70/2/2007 al Curții de Apel București, secția a
VI-a comercială, soluționat irevocabil prin sentința nr. 118 din 5 iunie 2007
în sensul respingerii ca neîntemeiată a contestației la executare.
Pe fondul cauzei s-a susținut că în
mod greșit instanța de fond a interpretat probatoriul administrat în cauză,
reținând greșit, pe de o parte, că obiectul contractului l-ar constitui „fond
piscicol” iar nu teren cu destinație agricolă, categoria de folosință luciu de
apă, după cum rezultă din art. 2.1 din contract, iar pe de altă parte, greșit a
reținut că terenul nu ar fi fost predat către arendaș.
- Nulitatea actelor de executare
raportat la principiul neretroactivității legii nu a fost pusă în discuția
părților.
- În ceea ce privește caracterul de
titlu executoriu al contractului de arendă din 2002 situația a fost tranșată în
mod irevocabil de aceeași Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,
care a statuat în considerentele sentinței comerciale nr. 118 din 5 iunie 2007
că, contractul de arendă constituie titlu executoriu în ceea ce privește plata
arendei, la termenele și modalitățile stabilite în contract, urmând a fi
înlăturate susținerile contestatoarei referitoare la nevalabilitatea titlului
executoriu.
- Contestatoarea nu deține o
hotărâre judecătorească care să înlăture caracterul cert, lichid, exigibil al
creanței A.D.S., caracterul executoriu al titlului A.D.S. fiind dobândit în
temeiul O.U.G. nr. 157/2002.
A.D.S. București a formulat
întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de
contestatoarea SC C. SRL.
Prin încheierea din ședința publică
de la 13 mai 2010 s-a dispus introducerea în cauză a A.N.P.A. București
raportat la art. II din Legea nr. 317/2009.
La data de 15 iunie 2010 A.N.P.A. București
a formulat note scrise prin care solicită a se lua act că își însușește
apărările A.D.S. București.
Recursurile sunt fondate.
În ceea ce privește recursul
declarat de contestatoare se reține că motivul de recurs ce vizează
necompetența materială a Curții de Apel București de a soluționa cauza nu poate
fi primit.
Din actele și lucrările dosarului
rezultă că prin sentința civilă nr. 958 din 24 februarie 2009 Judecătoria
Drobeta Turnu Severin a admis excepția de necompetență materială invocată de intimată
și a declinat competența de soluționare a contestației la executare în favoarea
Curții de Apel București, secția comercială, reținând aplicabilitatea
dispozițiilor O.U.G. nr. 64/2005 raportat la dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998.
Această sentință a fost recurată de
contestatoarea SC C. SRL și prin decizia nr. 765/R din 2 iunie 2009 Tribunalul
Mehedinți, secția comercială, a respins ca nefondat recursul, reținându-se că
dispozițiile O.U.G. nr. 64/2005 și O.U.G. nr. 51/1998 au un caracter special
față de dispozițiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ.
Față de această împrejurare Înalta
Curte reține că excepția nu mai putea fi din nou invocată și pusă în discuție
pentru aceleași motive întrucât s-ar încălca principiul autorității de lucru
judecat.
Prin urmare Curtea de Apel București
a soluționat cauza cu respectarea normelor procedurale în materie.
Privitor la cel de-al doilea motiv
de recurs Înalta Curte reține că este fondat.
Examinând cererea de chemare în
judecată se reține că, contestatoarea a solicitat să se constate că executarea
silită s-a perimat și în temeiul dispozițiilor art. 389 alin. (1) C. proc. civ.
să se dispună desființarea tuturor actelor de executare silită pornită de
intimată, iar instanța nu s-a pronunțat pe această cerere.
Întrucât în cauză excepția perimării
executării silite nu a fost soluționată conform prevederilor art. 137 C. proc.
civ. Înalta Curte apreciază că hotărârea este afectată de nelegalitate și în
temeiul prevederilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ. urmează a se admite recursul,
a se casa sentința și a se trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Față de soluția adoptată cu privire
la recursul declarat de contestatoare, pentru a se asigura o judecată unitară,
cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., urmează a fi admis
și recursul intimatei A.N.P.A. București (subrogată în drepturile A.D.S. București),
sentința recurată urmează a fi casată, cu consecința trimiterii cauzei spre
rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de
contestatoarea SC C. SRL Drobeta Turnu Severin și intimata A.N.P.A. București
(subrogată în drepturile A.D.S. București) împotriva sentinței comerciale nr. 96
din 10 august 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.
Casează sentința recurată și trimite
cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 16 septembrie 2010.