ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2779/2010

Asupra recursurilor de față Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 25 noiembrie 2008 pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin sub nr. 9887/225/2008, petenta SC C. SRL a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta A.D.S. să dispună desființarea actelor de executare efectuate de pârâtă în temeiul titlului executoriu înregistrat din 21 septembrie 2006 și continuate prin notificarea din 3 noiembrie 2008 și procesul verbal de aplicare a sechestrului din 20 noiembrie 2008. În motivarea contestației la executare petenta arată că la data de 24 iulie 2002 a încheiat cu pârâta un contract de arendă prin care s-a convenit transmiterea dreptului și exploatarea unei suprafețe de 720 ha teren luciu de apă situat în perimetrul localității Gîrla Mare-fermă (200 ha), Gruia- fermă (190 ha) și Jiana și Gruia- fermă (330 ha) contra unei redevențe anuale.

Cu prilejul încheierii procesului-verbal de predare primire cu reprezentanții intimatei, la data de 27 august 2002, s-a constatat că aproximativ 200 ha reprezintă terenuri stufizate și neamenajate pentru exploatare piscicolă, așa încât, susține petenta, intimata avea obligația să nu calculeze redevența pentru această suprafață. Mai mult, se susține, fostul utilizator, SC P. SA nu și-a retras producția de pește proprie, astfel încât petenta a fost nevoită că cumpere peștele de la aceasta. În ce privește ferma G. (190 ha teren) pe toată perioada arendării aceasta nu a avut apă, astfel că a fost improprie exploatării conform scopului arendării. Pentru diferența de suprafață, petenta arată că nu a putut exploata corespunzător deoarece nu a avut posibilitatea utilizării stăvilarelor care erau proprietatea SC P. SA, iar aceasta nu a permis utilizarea lor.

Ca atare, susține petenta, aceasta nu a putut folosi nicio porțiune de luciu de apă conform destinației stabilite prin contractul de arendă, astfel încât, după mai multe demersuri la intimată, petenta a considerat reziliat contractul dintre părți. La data de 24 iunie 2003, intimata a modificat unilateral contractul în sensul că a diminuat suprafața de teren ce a făcut obiectul contractului de arendă cu 200 ha, la Ferma G.M. De la acea dată petenta nu a mai folosit nicio suprafață de teren, iar intimata nu a mai purtat nicio corespondență cu aceasta. Mai mult, susține petenta, deși nu a folosit terenul niciodată, fiind de bună credință a plătit totuși redevența pentru anul 2002. Ca urmare a faptului că intimata nu a mai emis nicio factură de plată reclamanta apreciază că nu există titlu executoriu și nici nu este vorba de o creanță exigibilă, care să conducă la nașterea de penalități.

În drept se invocă dispozițiile art. 389 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că executarea s-a perimat, astfel că se solicită desființarea tuturor actelor de executare silită pornite de intimată. La dosar s-au depus înscrisuri. La data de 22 ianuarie 2009, intimata A.D.S.

a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția de necompetență materială a judecătoriei, solicitând declinarea competenței la Curtea de Apel București, excepția tardivității introducerii contestației, arătând că somația împreună cu actele de executare au fost comunicate debitoarei la 21 septembrie 2006, iar contestația a fost depusă la data de 9 octombrie 2006, excepția autorității lucrului judecat, întrucât prin sentința comercială nr. 118/2007 a Curții de Apel București, secția a VI a comercială, a fost respinsă contestația la executare formulată de aceeași contestatoare împotriva somației din 21 septembrie 2006, excepția inadmisibilității contestației, motivată de faptul că actele împotriva cărora s-a formulat contestația nu sunt acte de executare (de pildă, notificarea din 3 noiembrie 2008). Pe fond, intimata solicită respingerea contestației ca neîntemeiată arătând în esență că potrivit art. 6 alin. (5) din Legea nr. 16/1994 contractele de arendare constituie titluri executorii, astfel că A.D.S.

București poate proceda la executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de arendă dintre părți. De aceea, în baza acestui titlu executoriu s-a procedat la sechestrarea și indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare de active din 27 iunie 2007 încheiat între CN A.F.P. și petentă. Cum contestatoarea nu deține o hotărâre judecătorească care să înlăture caracterul cert, lichid și exigibil al creanței A.D.S., iar caracterul executoriu al titlului A.D.S. este dat de O.U.G. nr. 157/2002, contestația la executare astfel formulată este neîntemeiată. În drept intimata invocă dispozițiile art. 115, art. 137, art. 399 și urm. C. proc. civ., Legea nr. 16/1994, O.U.G.

nr. 64/2005, O.U.G. nr. 51/1998. Prin sentința civilă nr. 958 din 24 februarie 2009 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, a fost admisă excepția de necompetență materială invocată de A.D.S. și în consecință s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția comercială. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a comercială, sub nr. 9887/225/2008. Prin sentința comercială nr. 96 din 10 august 2009 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins excepția inadmisibilității contestației la executare ca neîntemeiată. A admis contestația la executare formulată de contestatoarea SC C. SRL în contradictoriu cu A.D.S.

A anulat executarea silită pornită în baza notificării din 3 noiembrie 2008 și procesul verbal (de aplicare a sechestrului) din 20 noiembrie 2008 întocmite de A.D.S. Respinge contestația la executare cu privire la somația din 21 septembrie 2006 pentru autoritate de lucru judecat.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut cu privire la excepția autorității de lucru judecat că aceasta este întemeiată numai în parte, doar cu privire la somația din 21 septembrie 2006, însă cu privire la celelalte acte de executare contestate, respectiv notificarea din 3 noiembrie 2008 și procesul verbal de aplicare a sechestrului din 20 noiembrie 2008, acestea nu au fost contestate și judecate pe această cale, prin sentința comercială nr. 118 din 5 iunie 2007. De altfel, așa cum rezultă din sentința comercială evocată, aceasta este pronunțată la data de 5 iunie 2007, iar notificarea și procesul verbal de aplicare a sechestrului sunt emise în anul 2008, respectiv după pronunțarea acestei hotărâri.

Ca atare, aceste două acte de executare nu au format obiectul unei judecăți anterioare, pentru ca în condițiile art. 1201 C. civ. să fie întrunită cu privire la acestea autoritatea de lucru judecat. În ce privește excepția inadmisibilității contestației la executare, excepție ce a fost unită cu fondul la același termen de judecată din 10 august 2009, Curtea a reținut că aceasta este neîntemeiată și urmează a fi respinsă deoarece în raport de susținerile intimatei formulate prin întâmpinare în sensul că executarea silită pornită de aceasta are la bază contractul de arendă din 24 iulie 2002 care ar avea natura unui titlu executoriu potrivit O.U.G. nr. 64/2005, rezultă că atât notificarea din 3 noiembrie 2008, cât și procesul verbal de aplicare a sechestrului din 20 noiembrie 2008 au natura unor acte de executare, care pot fi contestate de către debitoare în temeiul dispozițiilor art. 399 și urm. C. proc.

civ. Curtea a reținut mai întâi că, intimatei A.D.S. îi revenea potrivit contractului de arendă obligația de a pune la dispoziția arendașului terenul identificat în acest contract. Or, în cauză, pe de o parte nu rezultă că intimata A.D.S. a pus la dispoziția petentei fondul piscicol cu privire la care s-a încheiat contractul de arendă, pentru ca în acest fel A.D.S. să poată pretinde executarea obligației corelative de plată a redevenței, iar pe de altă parte în raport cu data la care s-a încheiat contractul de arendă (24 iulie 2002) nu pot fi aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 64 din 29 iunie 2005 care stabilesc caracterul de titlu executoriu al contractului de arendă. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs ambele părți.

Contestatoarea SC C. SRL a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și în principal trimiterea cauzei la Judecătoria Drobeta Turnu Severin competentă să judece cauza în fond, iar în subsidiar trimiterea cauzei la Curtea de Apel București în vederea soluționării excepției perimării invocate. În dezvoltarea în fapt a recursului, contestatoarea a susținut, în esență, că se aplică în ceea ce privește competența de soluționare a contestației la executare silită, dispozițiile generale prevăzute de Codul de procedură civilă, în speță dispozițiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ. S-a mai susținut că deși instanța de fond reține că s-a invocat excepția perimării executării silite, la pagina 3 alin. (5) din considerentele hotărârii nu se pronunță în niciun fel cu privire la această excepție.

Intimata A.D.S. București în temeiul dispozițiilor art. 299 și urm. C. proc. civ., art. 304 1 C. proc. civ., art. 48 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/1998, republicată, a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii excepțiilor invocate de intimată, iar pe fond respingerea contestației la executare ca fiind nefondată, menținerea notificării din 3 noiembrie 2008 și a procesului verbal de aplicare a sechestrului din 20 noiembrie 2008. În dezvoltarea în fapt a recursului recurenta a susținut următoarele: - În mod greșit Curtea a respins excepția tardivității. Raportat la data comunicării actelor de executare debitoarei în anul 2006, contestația la executare ce face obiectul prezentei cauze formulată în 2008 împotriva titlului executoriu reprezentat de contractul de arendare din 2002, este tardivă, întrucât termenul de 15 zile prevăzut de art. 401 alin. (1) C. proc.

civ. a fost cu mult depășit. - În ceea ce privește excepția inadmisibilității contestației la executare în raport de notificarea din 3 noiembrie 2008 instanța de fond a respins-o în mod greșit întrucât notificarea din 3 noiembrie 2008 nu este un act emis în cadrul executării silite. - Instanța de fond în mod greșit a interpretat și soluționat excepția autorității de lucru judecat întrucât titlul executoriu reprezentat de contractul de arendă din 2002 a fost comunicat debitoarei prin somația din 21 septembrie 2006 și a fost contestat în cauza ce a format obiectul dosarului nr. 70/2/2007 al Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, soluționat irevocabil prin sentința nr. 118 din 5 iunie 2007 în sensul respingerii ca neîntemeiată a contestației la executare.

Pe fondul cauzei s-a susținut că în mod greșit instanța de fond a interpretat probatoriul administrat în cauză, reținând greșit, pe de o parte, că obiectul contractului l-ar constitui „fond piscicol” iar nu teren cu destinație agricolă, categoria de folosință luciu de apă, după cum rezultă din art. 2.1 din contract, iar pe de altă parte, greșit a reținut că terenul nu ar fi fost predat către arendaș. - Nulitatea actelor de executare raportat la principiul neretroactivității legii nu a fost pusă în discuția părților.

- În ceea ce privește caracterul de titlu executoriu al contractului de arendă din 2002 situația a fost tranșată în mod irevocabil de aceeași Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, care a statuat în considerentele sentinței comerciale nr. 118 din 5 iunie 2007 că, contractul de arendă constituie titlu executoriu în ceea ce privește plata arendei, la termenele și modalitățile stabilite în contract, urmând a fi înlăturate susținerile contestatoarei referitoare la nevalabilitatea titlului executoriu. - Contestatoarea nu deține o hotărâre judecătorească care să înlăture caracterul cert, lichid, exigibil al creanței A.D.S., caracterul executoriu al titlului A.D.S. fiind dobândit în temeiul O.U.G.

nr. 157/2002. A.D.S. București a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de contestatoarea SC C. SRL. Prin încheierea din ședința publică de la 13 mai 2010 s-a dispus introducerea în cauză a A.N.P.A. București raportat la art. II din Legea nr. 317/2009. La data de 15 iunie 2010 A.N.P.A. București a formulat note scrise prin care solicită a se lua act că își însușește apărările A.D.S. București. Recursurile sunt fondate. În ceea ce privește recursul declarat de contestatoare se reține că motivul de recurs ce vizează necompetența materială a Curții de Apel București de a soluționa cauza nu poate fi primit.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin sentința civilă nr. 958 din 24 februarie 2009 Judecătoria Drobeta Turnu Severin a admis excepția de necompetență materială invocată de intimată și a declinat competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Curții de Apel București, secția comercială, reținând aplicabilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 64/2005 raportat la dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998. Această sentință a fost recurată de contestatoarea SC C. SRL și prin decizia nr. 765/R din 2 iunie 2009 Tribunalul Mehedinți, secția comercială, a respins ca nefondat recursul, reținându-se că dispozițiile O.U.G. nr. 64/2005 și O.U.G. nr. 51/1998 au un caracter special față de dispozițiile art. 373 alin. (2) C. proc.

civ. Față de această împrejurare Înalta Curte reține că excepția nu mai putea fi din nou invocată și pusă în discuție pentru aceleași motive întrucât s-ar încălca principiul autorității de lucru judecat. Prin urmare Curtea de Apel București a soluționat cauza cu respectarea normelor procedurale în materie. Privitor la cel de-al doilea motiv de recurs Înalta Curte reține că este fondat. Examinând cererea de chemare în judecată se reține că, contestatoarea a solicitat să se constate că executarea silită s-a perimat și în temeiul dispozițiilor art. 389 alin. (1) C. proc. civ. să se dispună desființarea tuturor actelor de executare silită pornită de intimată, iar instanța nu s-a pronunțat pe această cerere.

Întrucât în cauză excepția perimării executării silite nu a fost soluționată conform prevederilor art. 137 C. proc. civ. Înalta Curte apreciază că hotărârea este afectată de nelegalitate și în temeiul prevederilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ. urmează a se admite recursul, a se casa sentința și a se trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Față de soluția adoptată cu privire la recursul declarat de contestatoare, pentru a se asigura o judecată unitară, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., urmează a fi admis și recursul intimatei A.N.P.A. București (subrogată în drepturile A.D.S. București), sentința recurată urmează a fi casată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de contestatoarea SC C. SRL Drobeta Turnu Severin și intimata A.N.P.A. București (subrogată în drepturile A.D.S. București) împotriva sentinței comerciale nr. 96 din 10 august 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2010.