ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2779/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2779/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 25 noiembrie 2008 pe

rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin sub nr. 9887/225/2008, petenta SC C.

SRL a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta A.D.S. să dispună desființarea

actelor de executare efectuate de pârâtă în temeiul titlului executoriu

înregistrat din 21 septembrie 2006 și continuate prin notificarea din 3

noiembrie 2008 și procesul verbal de aplicare a sechestrului din 20 noiembrie

2008.

În motivarea contestației la

executare petenta arată că la data de 24 iulie 2002 a încheiat cu pârâta un

contract de arendă prin care s-a convenit transmiterea dreptului și exploatarea

unei suprafețe de 720 ha teren luciu de apă situat în perimetrul localității

Gîrla Mare-fermă (200 ha), Gruia- fermă (190 ha) și Jiana și Gruia- fermă (330

ha) contra unei redevențe anuale. Cu prilejul încheierii procesului-verbal de

predare primire cu reprezentanții intimatei, la data de 27 august 2002, s-a

constatat că aproximativ 200 ha reprezintă terenuri stufizate și neamenajate

pentru exploatare piscicolă, așa încât, susține petenta, intimata avea

obligația să nu calculeze redevența pentru această suprafață. Mai mult, se

susține, fostul utilizator, SC P. SA nu și-a retras producția de pește proprie,

astfel încât petenta a fost nevoită că cumpere peștele de la aceasta. În ce

privește ferma G. (190 ha teren) pe toată perioada arendării aceasta nu a avut

apă, astfel că a fost improprie exploatării conform scopului arendării. Pentru

diferența de suprafață, petenta arată că nu a putut exploata corespunzător

deoarece nu a avut posibilitatea utilizării stăvilarelor care erau proprietatea

SC P. SA, iar aceasta nu a permis utilizarea lor.

Ca atare, susține petenta, aceasta

nu a putut folosi nicio porțiune de luciu de apă conform destinației stabilite

prin contractul de arendă, astfel încât, după mai multe demersuri la intimată,

petenta a considerat reziliat contractul dintre părți.

La data de 24 iunie 2003, intimata a

modificat unilateral contractul în sensul că a diminuat suprafața de teren ce a

făcut obiectul contractului de arendă cu 200 ha, la Ferma G.M. De la acea dată

petenta nu a mai folosit nicio suprafață de teren, iar intimata nu a mai purtat

nicio corespondență cu aceasta.

Mai mult, susține petenta, deși nu a

folosit terenul niciodată, fiind de bună credință a plătit totuși redevența

pentru anul 2002. Ca urmare a faptului că intimata nu a mai emis nicio factură

de plată reclamanta apreciază că nu există titlu executoriu și nici nu este

vorba de o creanță exigibilă, care să conducă la nașterea de penalități.

În drept se invocă dispozițiile art.

389 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că executarea s-a perimat, astfel că se

solicită desființarea tuturor actelor de executare silită pornite de intimată.

La dosar s-au depus înscrisuri.

La data de 22 ianuarie 2009, intimata

A.D.S. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția de necompetență

materială a judecătoriei, solicitând declinarea competenței la Curtea de Apel

București, excepția tardivității introducerii contestației, arătând că somația

împreună cu actele de executare au fost comunicate debitoarei la 21 septembrie

2006, iar contestația a fost depusă la data de 9 octombrie 2006, excepția

autorității lucrului judecat, întrucât prin sentința comercială nr. 118/2007 a

Curții de Apel București, secția a VI a comercială, a fost respinsă contestația

la executare formulată de aceeași contestatoare împotriva somației din 21

septembrie 2006, excepția inadmisibilității contestației, motivată de faptul că

actele împotriva cărora s-a formulat contestația nu sunt acte de executare (de

pildă, notificarea din 3 noiembrie 2008).

Pe fond, intimata solicită

respingerea contestației ca neîntemeiată arătând în esență că potrivit art. 6 alin.

(5) din Legea nr. 16/1994 contractele de arendare constituie titluri executorii,

astfel că A.D.S. București poate proceda la executarea silită a titlului

executoriu reprezentat de contractul de arendă dintre părți. De aceea, în baza

acestui titlu executoriu s-a procedat la sechestrarea și indisponibilizarea

bunurilor mobile și imobile prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare de

active din 27 iunie 2007 încheiat între CN A.F.P. și petentă. Cum

contestatoarea nu deține o hotărâre judecătorească care să înlăture caracterul

cert, lichid și exigibil al creanței A.D.S., iar caracterul executoriu al

titlului A.D.S. este dat de O.U.G. nr. 157/2002, contestația la executare

astfel formulată este neîntemeiată.

În drept intimata invocă

dispozițiile art. 115, art. 137, art. 399 și urm. C. proc. civ., Legea nr. 16/1994,

O.U.G. nr. 64/2005, O.U.G. nr. 51/1998.

Prin sentința civilă nr. 958 din 24

februarie 2009 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, a fost admisă

excepția de necompetență materială invocată de A.D.S. și în consecință s-a

dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de

Apel București, secția comercială.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, secția a V-a comercială, sub nr. 9887/225/2008.

Prin sentința comercială nr. 96 din

10 august 2009 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins

excepția inadmisibilității contestației la executare ca neîntemeiată.

A admis contestația la executare

formulată de contestatoarea SC C. SRL în contradictoriu cu A.D.S. A anulat

executarea silită pornită în baza notificării din 3 noiembrie 2008 și procesul

verbal (de aplicare a sechestrului) din 20 noiembrie 2008 întocmite de A.D.S.

Respinge contestația la executare cu

privire la somația din 21 septembrie 2006 pentru autoritate de lucru judecat.

Pentru a se pronunța astfel instanța

a reținut cu privire la excepția autorității de lucru judecat că aceasta este

întemeiată numai în parte, doar cu privire la somația din 21 septembrie 2006,

însă cu privire la celelalte acte de executare contestate, respectiv

notificarea din 3 noiembrie 2008 și procesul verbal de aplicare a sechestrului din

20 noiembrie 2008, acestea nu au fost contestate și judecate pe această cale,

prin sentința comercială nr. 118 din 5 iunie 2007.

De altfel, așa cum rezultă din

sentința comercială evocată, aceasta este pronunțată la data de 5 iunie 2007,

iar notificarea și procesul verbal de aplicare a sechestrului sunt emise în

anul 2008, respectiv după pronunțarea acestei hotărâri. Ca atare, aceste două

acte de executare nu au format obiectul unei judecăți anterioare, pentru ca în

condițiile art. 1201 C. civ. să fie întrunită cu privire la acestea autoritatea

de lucru judecat.

În ce privește excepția

inadmisibilității contestației la executare, excepție ce a fost unită cu fondul

la același termen de judecată din 10 august 2009, Curtea a reținut că aceasta

este neîntemeiată și urmează a fi respinsă deoarece în raport de susținerile

intimatei formulate prin întâmpinare în sensul că executarea silită pornită de

aceasta are la bază contractul de arendă din 24 iulie 2002 care ar avea natura

unui titlu executoriu potrivit O.U.G. nr. 64/2005, rezultă că atât notificarea din

3 noiembrie 2008, cât și procesul verbal de aplicare a sechestrului din 20

noiembrie 2008 au natura unor acte de executare, care pot fi contestate de

către debitoare în temeiul dispozițiilor art. 399 și urm. C. proc. civ.

Curtea a reținut mai întâi că,

intimatei A.D.S. îi revenea potrivit contractului de arendă obligația de a pune

la dispoziția arendașului terenul identificat în acest contract.

Or, în cauză, pe de o parte nu

rezultă că intimata A.D.S. a pus la dispoziția petentei fondul piscicol cu

privire la care s-a încheiat contractul de arendă, pentru ca în acest fel

A.D.S. să poată pretinde executarea obligației corelative de plată a redevenței,

iar pe de altă parte în raport cu data la care s-a încheiat contractul de

arendă (24 iulie 2002) nu pot fi aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 64 din 29

iunie 2005 care stabilesc caracterul de titlu executoriu al contractului de

arendă.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs ambele părți.

Contestatoarea SC C. SRL a solicitat

admiterea recursului, casarea sentinței și în principal trimiterea cauzei la

Judecătoria Drobeta Turnu Severin competentă să judece cauza în fond, iar în

subsidiar trimiterea cauzei la Curtea de Apel București în vederea soluționării

excepției perimării invocate.

În dezvoltarea în fapt a recursului,

contestatoarea a susținut, în esență, că se aplică în ceea ce privește

competența de soluționare a contestației la executare silită, dispozițiile

generale prevăzute de Codul de procedură civilă, în speță dispozițiile art. 373

alin. (2) C. proc. civ.

S-a mai susținut că deși instanța de

fond reține că s-a invocat excepția perimării executării silite, la pagina 3 alin.

(5) din considerentele hotărârii nu se pronunță în niciun fel cu privire la

această excepție.

Intimata A.D.S. București în temeiul

dispozițiilor art. 299 și urm. C. proc. civ., art. 304

1

C. proc.

civ., art. 48 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/1998, republicată, a solicitat admiterea

recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii

excepțiilor invocate de intimată, iar pe fond respingerea contestației la

executare ca fiind nefondată, menținerea notificării din 3 noiembrie 2008 și a

procesului verbal de aplicare a sechestrului din 20 noiembrie 2008.

În dezvoltarea în fapt a recursului

recurenta a susținut următoarele:

- În mod greșit Curtea a respins

excepția tardivității. Raportat la data comunicării actelor de executare

debitoarei în anul 2006, contestația la executare ce face obiectul prezentei

cauze formulată în 2008 împotriva titlului executoriu reprezentat de contractul

de arendare din 2002, este tardivă, întrucât termenul de 15 zile prevăzut de art.

401 alin. (1) C. proc. civ. a fost cu mult depășit.

- În ceea ce privește excepția

inadmisibilității contestației la executare în raport de notificarea din 3

noiembrie 2008 instanța de fond a respins-o în mod greșit întrucât notificarea

din 3 noiembrie 2008 nu este un act emis în cadrul executării silite.

- Instanța de fond în mod greșit a

interpretat și soluționat excepția autorității de lucru judecat întrucât titlul

executoriu reprezentat de contractul de arendă din 2002 a fost comunicat

debitoarei prin somația din 21 septembrie 2006 și a fost contestat în cauza ce

a format obiectul dosarului nr. 70/2/2007 al Curții de Apel București, secția a

VI-a comercială, soluționat irevocabil prin sentința nr. 118 din 5 iunie 2007

în sensul respingerii ca neîntemeiată a contestației la executare.

Pe fondul cauzei s-a susținut că în

mod greșit instanța de fond a interpretat probatoriul administrat în cauză,

reținând greșit, pe de o parte, că obiectul contractului l-ar constitui „fond

piscicol” iar nu teren cu destinație agricolă, categoria de folosință luciu de

apă, după cum rezultă din art. 2.1 din contract, iar pe de altă parte, greșit a

reținut că terenul nu ar fi fost predat către arendaș.

- Nulitatea actelor de executare

raportat la principiul neretroactivității legii nu a fost pusă în discuția

părților.

- În ceea ce privește caracterul de

titlu executoriu al contractului de arendă din 2002 situația a fost tranșată în

mod irevocabil de aceeași Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

care a statuat în considerentele sentinței comerciale nr. 118 din 5 iunie 2007

că, contractul de arendă constituie titlu executoriu în ceea ce privește plata

arendei, la termenele și modalitățile stabilite în contract, urmând a fi

înlăturate susținerile contestatoarei referitoare la nevalabilitatea titlului

executoriu.

- Contestatoarea nu deține o

hotărâre judecătorească care să înlăture caracterul cert, lichid, exigibil al

creanței A.D.S., caracterul executoriu al titlului A.D.S. fiind dobândit în

temeiul O.U.G. nr. 157/2002.

A.D.S. București a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de

contestatoarea SC C. SRL.

Prin încheierea din ședința publică

de la 13 mai 2010 s-a dispus introducerea în cauză a A.N.P.A. București

raportat la art. II din Legea nr. 317/2009.

La data de 15 iunie 2010 A.N.P.A. București

a formulat note scrise prin care solicită a se lua act că își însușește

apărările A.D.S. București.

Recursurile sunt fondate.

În ceea ce privește recursul

declarat de contestatoare se reține că motivul de recurs ce vizează

necompetența materială a Curții de Apel București de a soluționa cauza nu poate

fi primit.

Din actele și lucrările dosarului

rezultă că prin sentința civilă nr. 958 din 24 februarie 2009 Judecătoria

Drobeta Turnu Severin a admis excepția de necompetență materială invocată de intimată

și a declinat competența de soluționare a contestației la executare în favoarea

Curții de Apel București, secția comercială, reținând aplicabilitatea

dispozițiilor O.U.G. nr. 64/2005 raportat la dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998.

Această sentință a fost recurată de

contestatoarea SC C. SRL și prin decizia nr. 765/R din 2 iunie 2009 Tribunalul

Mehedinți, secția comercială, a respins ca nefondat recursul, reținându-se că

dispozițiile O.U.G. nr. 64/2005 și O.U.G. nr. 51/1998 au un caracter special

față de dispozițiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ.

Față de această împrejurare Înalta

Curte reține că excepția nu mai putea fi din nou invocată și pusă în discuție

pentru aceleași motive întrucât s-ar încălca principiul autorității de lucru

judecat.

Prin urmare Curtea de Apel București

a soluționat cauza cu respectarea normelor procedurale în materie.

Privitor la cel de-al doilea motiv

de recurs Înalta Curte reține că este fondat.

Examinând cererea de chemare în

judecată se reține că, contestatoarea a solicitat să se constate că executarea

silită s-a perimat și în temeiul dispozițiilor art. 389 alin. (1) C. proc. civ.

să se dispună desființarea tuturor actelor de executare silită pornită de

intimată, iar instanța nu s-a pronunțat pe această cerere.

Întrucât în cauză excepția perimării

executării silite nu a fost soluționată conform prevederilor art. 137 C. proc.

civ. Înalta Curte apreciază că hotărârea este afectată de nelegalitate și în

temeiul prevederilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ. urmează a se admite recursul,

a se casa sentința și a se trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Față de soluția adoptată cu privire

la recursul declarat de contestatoare, pentru a se asigura o judecată unitară,

cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., urmează a fi admis

și recursul intimatei A.N.P.A. București (subrogată în drepturile A.D.S. București),

sentința recurată urmează a fi casată, cu consecința trimiterii cauzei spre

rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

contestatoarea SC C. SRL Drobeta Turnu Severin și intimata A.N.P.A. București

(subrogată în drepturile A.D.S. București) împotriva sentinței comerciale nr. 96

din 10 august 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Casează sentința recurată și trimite

cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 septembrie 2010.