ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2919/2011

Ședința publică din 4 octombrie 2011

Asupra recursului de față;

Din analiza actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

I.- Circumstanțele cauzei.

Între reclamanta

SC M.T.M.L. SRL și pârâții G.V. și G.I.S.

s-a purtat un prim litigiu având ca obiect constatarea nulității absolute a

contractului de vânzare-cumpărare nr. 169 încheiat la 21 august 2002 între

reclamanta în calitate de vânzător reprezentată de dl. G.I.S. și pârâtul G.V.

în calitate de cumpărător.

Litigiul a fost finalizat prin decizia

nr. 9 din 30 ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, ca instanță de

apel, în sensul admiterii acțiunii reclamantei, constatării nulității absolute

a contractului de vânzare-cumpărare nr. 169 încheiat la 21 august 2002 și

obligării pârâtului G.V. să-i predea reclamantei posesia imobilelor ce au făcut

obiectul vânzării, respectiv barajul de pământ, locul de acumulare și stația de

pompare, sub sancțiunea unor daune cominatorii de 1.000 lei/zi de întârziere cu

începere de la data pronunțării hotărârii.

Urmare punerii în executare silită a

acestei hotărâri judecătorești, pârâtul G.V. a formulat contestație la

executare înregistrată sub nr. 1098/255 din 12 iulie 2007 pe rolul Judecătoriei

Marghita – Bihor.

În cadrul acestui dosar, SC M.T.M.L. SRL

a formulat o cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea pârâților G.V.

și G.I.S. la plata de daune interese prin transformarea daunelor cominatorii

stabilite prin decizia nr. 9/2007 a Curții de Apel Oradea.

În drept reclamanta și-a întemeiat

cererea pe dispozițiile art. 998 C. civ., arătând că a fost lipsită de

folosința bunurilor proprietatea sa conform celor statuate prin decizia nr. 9/2007

datorită refuzului pârâților de a le preda.

Prin Încheierea de ședință din data de

20 septembrie 2007 Judecătoria Marghita a dispus soluționarea cererii

reconvenționale și a dispune înregistrarea ei în cadrul unui dosar separat ca acțiune

de sine stătătoare, fiind astfel înregistrată sub nr. 1436/255/2007.

Prin sentința civilă nr. 1348 din 29

noiembrie 2007 Judecătoria Marghita își declină competența de soluționare a

acțiunii reclamantei, în favoarea Tribunalului Bihor reținând natura comercială

a cauzei.

Hotărârea primei instanțe.

II.- Tribunalul Bihor, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, astfel investit, ca primă instanță,

examinând susținerile și apărările părților, în raport de probatoriile

administrate, prin sentința comercială nr. 418 din data de 28 aprilie 2010 a

hotărât următoarele: a respins excepția lipsei calității procesual active a

reclamantei, excepție invocate de pârâtul G.V. și a respins acțiunea reclamantei

ca neîntemeiată.

Prima instanță și-a argumentat soluția

pronunțată, constatând sub un prim aspect că reclamanta are legitimare

procesuală activă atât în calitate de proprietar al bunurilor imobile a căror

nepredare o reclamă, cât și datorită legăturii de conexitate cu raportul de

drept material dedus judecății astfel cum rezultă din dispozitivul deciziei nr.

9/2007 a Curții de Apel Oradea.

Cu privire la antrenarea răspunderii

civile delictuale în temeiul art. 998 C. civ., prima instanță apreciază că nu

poate fi reținută săvârșirea unei fapte ilicite de către pârâți cu vinovăție în

condițiile în care nu există nicio legătură de cauzalitate între fapta ilicită

a pârâților de nepredare a bunurilor și prejudiciul efectiv suferit de

reclamantă.

În acest sens, tribunalul are în

vedere și concluziile finale ale expertului tehnic desemnat în vederea evaluării

eventualului prejudiciu suferit de reclamantă, care a arătat că nu există suficiente

elemente pentru a determina beneficiul nerealizat de reclamantă.

III - Apelul.

Prin decizia nr. 116 pronunțată de

Curtea de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a

fost admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. 418/2010 a

Tribunalului Bihor în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamantei și

obligării pârâtului G.V. la plata sumei de 23.956 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel, ca instanță devolutivă, verificând în limita motivelor de apel,

stabilirea situației de fapt, constată ca deși pârâtul G.V. a fost obligat

printr-o hotărâre executorie să-i predea reclamantei posesia imobilelor,

începând cu data de 30 ianuarie 2007, hotărârea a fost executată la 22

februarie 2008 conform procesului-verbal de executare silită.

Reține instanța, în acest context că

întârzierea în executarea hotărârii îi este imputabilă pârâtului G.V. deoarece punerea

în posesie a reclamantei nu s-a format de bună-voie, ci s-a realizat pe calea

executării silite, pârâtul opunându-se la executare și formulând în acest sens

o contestație la executare.

Referitor la prejudiciul suferit de

reclamanta, instanța are în vedere declarațiile martorilor audiați și

constatărilor experților tehnici cu privire la posibilitatea obținerii unei

cantități de 250 Kg pește/ha în condițiile inexistenței unei tehnologii de

creștere a peștilor.

Raportat la același obiectiv, respectiv

determinarea prejudiciului suferit de reclamanta instanța reține și faptul că

reclamanta, conform actului constitutiv are ca obiect secundar de activitate pescuitul

și acvacultura în ape dulci, având posibilitatea să exploateze locul, și ca

atare este îndreptățită la recuperarea pierderii suferite și a beneficiului

nerealizat ca urmare a lipsei de folosință a imobilelor pe perioada 30 ianuarie

2007 – 22 februarie 2008.

IV- Recursul . Motivele de recurs.

Împotriva acestei decizii pârâtul G.V.

a declarat recurs la data de 03 ianuarie 2011, în termen legal solicitând modificarea

în parte a hotărârii instanței de apel în sensul respingerii apelului declarat

de reclamantă și menținerii sentinței pronunțate în primă instanță.

Recurentul a invocat prin cererea de

recurs motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., în argumentarea cărora a susținut următoarele:

Sub un prim aspect recurentul arată că

instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor cuprinse în art. 578

C. proc. civ. potrivit cărora dacă partea obligată să predea un imobil nu-și

îndeplinește această obligație în termen de 5 zile de la primirea somației, ea

va fi îndreptată prin executare silită.

În opinia recurentului, imobilele ce

au făcut obiectul predării astfel cum s-a consemnat în procesul verbal al

executorului judecătoresc, respectiv baraj de pământ, loc de acumulare și

stație de pompare, nu erau susceptibile de a fi predate printr-o procedură specifică,

deoarece erau neîngrădite, astfel încât reclamanta putea să intre în posesia imobilului

oricând.

Sub un al doilea aspect recurenta

critică hotărârea instanței de apel din perspectiva îndeplinirii condițiilor

răspunderii civile delictuale, susținând că reclamanta nu a avut un prejudiciu

efectiv deoarece profitul estimat de expertul desemnat în cauză se putea

realiza numai ca urmare a exploatării luciului de apă ceea ce impunea încheierea

unui contract de concesiune Administrația Domeniilor Statului, contract pe care

reclamanta nu l-a produs în cadrul probatoriilor administrate.

Prin întâmpinarea depusă la data de 5

aprilie 2011, intimata reclamantă SC M.T.M.L. SRL a solicitat respingerea recursului

declarat în cauză.

În esență, intimata a arătat că

recursul nu s-a conformat de bună-voie celor stabilite prin decizia nr. 9/2007

fiind necesară punerea în executare silită, prejudiciul suferit până la data punerii

în posesie fiind stabilit prin expertizele dispuse în cauză.

V.- Înalta Curte, verificând decizia

atacată în cadrul contractului de legalitate exercitat în această cale

extraordinară de atac, constată că recursul declarat de recurentul-pârât G.V.

este nefondat.

recurentul susține în esență că dispozițiile art. 578 C. proc. civ. nu își găsesc

incidența în cauză deoarece imobilele ce au făcut obiectul procesului verbal

încheiat de executorul judecătoresc nu sunt susceptibile de a fi predate prin

procedura reglementată de art. 578 C. proc. civ., intimata putând să intre

oricând în posesia lor.

În alte cuvinte, recurentul invocă

faptul că hotărârea ce constituie titlul executoriu nu era susceptibilă de

executare silită și prin urmare intimata nu se poate întemeia pe acest proces

verbal în cererea sa de despăgubiri.

Or, potrivit dispozițiilor cuprinse în

Cartea V – Despre executarea silită art. 371

2

– pot fi executate

silit obligațiile al căror obiect constă în plata unei sume de bani, predarea unui

bun, ori a folosinței acestuia, iar după art. 371

1

din aceeași

carte, obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe, se aduce la

îndeplinire de bună-voie, sau prin executare silită în cazul în care debitorul

nu executa de bună voie obligația sa.

Prin decizia comercială nr. 9/2007 a

Curții de Apel Oradea recurentul pârât a fost obligat să-i predea reclamantei

posesia imobilelor individualizate expres în cuprinsul dispozitivului,

obligația instituită prin această hotărâre judecătorească ce constituie titlu

executoriu fiind susceptibilă de executare silită, în condițiile în care debitorul

obligației, recurentul-pârât, nu a făcut dovada executării de bună-voie.

În sfârșit, dispozițiile art. 578 C.

proc. civ. referitoare la predarea silită a bunurilor imobile sunt cuprinse în

Capitolul VI din Cartea a V-a și reglementează modul în care are loc executarea

obligației debitorului de a preda un bun imobil.

Așa fiind, susținerea recurentului în sensul

că decizia nr. 9 din 30 ianuarie 2007 a Curții de Apel Oradea nu era

susceptibilă de executare silită, iar intimata putea să intre oricând în

posesia bunurilor sale, este lipsită de suport legal.

neîndeplinirea de către recurent, de bună-voie a obligației stabilite în sarcina

sa de predare a bunurilor imobile și recurgerea la executarea silită de către creditorul

obligației, executare finalizată la data de 22 februarie 2008, atrage

răspunderea recurentului debitor al obligației pentru prejudiciul astfel cauzat

intimatei prin lipsire de posesie și folosința bunurilor sale.

Dispozițiile art. 998 C. civ., care reprezintă

temeiul de drept al cererii intimatei, stabilesc un principiu general, după

care orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu obligă pe acela,

din a cărui greșeală i-a ocazionat a-l repara.

În alte cuvinte daunele interese

solicitate de intimata reclamantă prin prezenta acțiune sunt rezultatul

nerespectării obligației instituite în sarcina recurentului pârât de predare a

bunurilor, deoarece lipsirea de folosința bunurilor sale a fost de natură să îl

prejudicieze pe creditorul obligației.

Recurentul, ca debitor al obligației

de a face, era dator să o execute întocmai și la termenul stabilit prin

hotărârea judecătorească. Chiar și în ipoteza în care hotărârea nu ar fi fost

susceptibilă de executare silită, neîndeplinirea acestei obligații constituie

un fapt ilicit imputabil autorului său, de natură să atragă răspunderea pentru

prejudiciul astfel cauzat.

Cât privește determinarea cuantumului

prejudiciului de care se face răspunzător în temeiul art. 998 C. civ., aceasta

constituie o chestiune de fapt lăsată la aprecierea suverană a instanței de

fond sau apel, ce nu poate fi cenzurată pe calea recursului, în condițiile în

care instanța de apel, ca instanță devolutivă, rejudecând fondul, și-a motivat hotărârea

pe acest aspect, cu referire la probatoriile pertinente administrate.

Pentru considerentele ce preced,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul

recurs ca nefondat și va obliga recurenta ca parte căzută în pretenții, conform

art. 274 C. proc. civ. la plata către intimată a sumei de 1343 lei cheltuieli

de judecată parțiale reprezentând plata biletelor de avion, constatând totodată

că cererea pentru plata onorariului de avocat în acest stadiu procesual nu a

fost dovedită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de pârâtul G.V. împotriva deciziei nr. 116/2010–A/C din 16 noiembrie 2010 pronunțată

de Curtea de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurentul la 1.343 lei

cheltuieli de judecată parțiale către intimata SC M.T.M.L. SRL MARGHITA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

4 octombrie 2011.